Constantin Brâncovanul
Constantin Brâncovanul
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
Brâncovanul Constantin[1]
- Boier vechi și domn creștin,
- De averi ce tot strângea
- Sultanul se îngrijea
- Și de moarte-l hotăra,
- Căci vizirul îl pâra.
- Într-o joi de dimineață,
- Zi scurtării lui de viață,
- Brâncovanul se scula,
- Fața blândă el spăla.
- Barba albă-și peiptăna,
- La icoane se-nchina,
- Pe fereastră-apoi căta
- Și amar se spăimânta!
- „Dragii mei, cuconi iubiți!
- Lăsați somnul, vă treziți,
- Armele vi le gătiți,
- Că pe noi ne-a-nconjurat
- Pașa cel neîmpăcat[2]
- Cu-ieniceri, cu tunuri mari
- Ce sparg ziduri cât de tari!"
- Bine vorba nu sfârșea,
- Turcii-n casă iurușea,
- Pe tuspatru mi-i prindeau
- Și-i duceau de-i închideau
- La Stambul, în turnul mare[3]
- Ce se-nalță lângă mare,
- Unde zac fețe domnești
- Și soli mari împărătești.[4]
- Mult acolo nu zăcea,
- Că sultanu-i aducea
- Lângă foișorul lui
- Pe malul Bosforului.
- „Brâncovene Constantin,
- Boier vechi, ghiaur hain!
- Adevăr e c-ai chitit
- Pân-a nu fi mazilit,
- Să desparți a ta domnie
- De a noastră-mpărăție?
- Că de mult ce ești avut,
- Bani de aur ai bătut[5]
- Făr-a-ți fi de mine teamă,
- Făr-a vrea ca să-mi dai seamă!"
- „De-am fost bun, rău la domnie,
- Dumnezeu singur o știe;
- De-am fost mare pe pământ,
- Cată-acum de vezi ce sânt!"
- „Constantine Brâncovene!
- Nu-mi grăi vorbe viclene.
- De ți-e milă de copii
- Și de vrei ca să mai fii,
- Lasă legea creștinească
- Și te dă-n legea turcească."
- „Facă Dumnezeu ce-a vrea!
- Chiar pe toți de ne-ți tăia,
- Nu mă las de legea mea!"
- Sultanul din foișor
- Dete semn lui imbrohor.
- Doi gelați veneau curând,
- Săbiile fluturând,
- Și spre robi dacă mergeau,
- Din cuconi își alegeau
- Pe cel mare și frumos,
- Și-l puneau pe scaun jos,
- Și cât pala repezea,
- Capul iute-i reteza!
- Brâncovanul greu ofta
- Și din gură cuvânta:
- „Doamne! fie-n voia ta!"
- Cei gelați iarăși mergeau
- Și din doi își alegeau
- Pe cel gingaș mijlociu,
- Cu păr neted și gălbiu,
- Și pe scaun îl puneau
- Și capul îi răpuneau!
- Brâncovanul greu ofta
- Și din suflet cuvânta:
- „Doamne! fie-n voia ta!"
- Sultanul se minuna:
- Și cu mila se-ngâna
- „Brâncovene Constantin,
- Boier vechi și domn creștin!
- Trei cuconi tu ai avut,
- Din trei doi ți i-ai pierdut,
- Numai unul ți-a rămas.
- Cu zile de vrei să-l las,
- Lasă legea creștinească
- Și te dă-n legea turcească!"
- „Mare-i Domnul-Dumnezeu!
- Creștin bun m-am născut eu,
- Creștin bun a muri vreu...
- Taci, drăguță, nu mai plânge
- Că-n piept inima-mi se frânge,
- Taci și mori în legea ta
- Că tu ceru-i căpăta!"
- Imbrohorul se-ncrunta,
- Gelații se nainta
- Și pe blândul copilaș,
- Dragul tatei fecioraș,
- La pământ îl aruncau
- Și zilele-i ridicau.
- Brâncovanul greu ofta
- Și cu lacrimi cuvânta:
- „Doamne! fie-n voia ta!"
- Apoi el se-ntuneca,
- Inima-i se despica,
- Pe copii se arunca,
- Îi bocea, îi săruta,
- Și turbând apoi striga
- „Alelei! tâlhari păgâni!
- Alei! voi feciori de câini!
- Trei cuconi ce am avut,
- Pe tustrei mi i-ați pierdut,
- Dare-ar Domnul-Dumnezeu
- Să fie pe gândul meu
- Să vă ștergeți pe pământ
- Cum se șterg norii la vânt,
- Să n-aveți loc de-ngropat,
- Nici copii de sărutat!"
- Turcii crunt se oțereau
- Și pe dânsul tăbărau,
- Haine mândre-i le rupeau,
- Trupu-i de piele jupeau,
- Pielea cu paie-o umpleau,
- Prin noroi o tăvăleau,
- Și de-un paltin o legau
- Și râzând așa strigau:
- „Brâncovene Constantin,
- Ghiaur vechi, ghiaur hain!
- Cască ochi-a te uita
- De-ti cunoști tu pielea ta?"
- „Câini turbați, turci, liftă rea!
- De-ți mânca și carnea mea,
- Să știți c-a murit creștin
- Brâncovanul Constantin!"
- ↑ Constantin Brâncoveanu a domnit 26 ani în Țara Românească și a fost ucis de turci în 15 august 1714 la vârsta de 60 ani. Șincai scrie în Cronica românilor că odată cu Brâncovanul au pierit patru feciori ai lui cărora el le-a grăit astfel în ora morții: „Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Stați tare și bărbătește, dragii mei! să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta..." etc. „Apoi, adaugă Șincai, aceste zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, și aruncară trupurile în mare: și creștini, dup-aceea, aftându-le, le-au astruncat la Patriarhie."
- ↑ Mustafa Pașa care era imbrohor.
- ↑ Prin turnul mare se înțelege negreșit cetatea numită de turci Edicale, ridicată pe malul Mării de Marmara în capătul orașului Stambul, și pe care europenii o numesc Șapte turnuri.
- ↑ Când năștea vreo neînțelegere serioasă între sultan și puterile europene, se închideau ambasadorii străini în cetatea Edicale, până la sfârșitul certei sau a războiului.
- ↑ Între pârile trimise la Poartă în contra Brâncovanului era și aceasta, că bâtuse monedă de aur în Ardeal, de câte doi și până la zece galbeni una.