Copacii din sat

 

De ce-ai sădit în satul nostru case
Și garduri vii, căruțe și plugari,
Când singuri stăm — răzeși cu crengi pletoase —
Și-l străjuim de vânturile tari?

Și omului de ce i-ai dat ființă?
Azi e aici și mâine în vecini,
Când noi suntem un loc și o credință,
Ai satului — din frunză-n rădăcini.