Copaciul și dovleacul

Copaciul și dovleacul
de Anton Pann


Pe lângă un copaci mare
    Un dovleac, din întâmplare
Primăvara răsărise
    Și pe dânsul să suise,
Care într-atât crescuse,
    Încât vârfu-i întrecuse,
În lung și-n lat să-ntinsese,
    Ramurile-i cuprinsese,
Și pretutindeni umpluse
    De dovleci care făcuse.
Deci cu această iestime
    Văzându-se la înălțime,
Începu să se mândrească
    Și zicând să se fălească:
— „Vezi, eu numa-ntr-o vară
    Cât crescui și tot cresc iară,
Și tu copaci din vechime,
    În sumă de ani mulțime,
D-ai fi crescut voinicește,
    Precum și vrejul meu crește,
Mai, mai ajungeai la stele,
    După părelele mele.”
Iar copaciul cel cu minte
    I-a răspuns aste cuvinte:
— „Ei! te lauzi tu acuma,
    Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da și zăpadă,
    Atuncea ești jos grămadă!”

Gândește la viitoare
    Și la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălța cu firea
    Pân' nu cerci nenorocirea.


PD-icon.svg Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de ani.