Copacul (Demetrescu)

 

Cu mintea aiurită-n gînduri,
Cu vechiul dor nestins în piept,
Pe banca veche din grădină,
Și azi, ca un copil, te-aștept!

Dar aducîndu-mi bine-aminte
Că tu te-ai dus... suspin și tac;
Apoi nervos, să uit urîtul,
Scriu versuri pe acest copac...

Căci – cine știe cînd! – vreodată,
El poate fi de martor luat,
Că ceasuri lungi, pierdute, triste,
Sub umbra lui te-am așteptat.