Corbii (Demetrescu)

 

Pe plopii ninși
Coboară corbii-n pâlc de doliu,
Cernesc al iernei alb lințoliu,
Și, triști, de foame par învinși...

Cugetători,
Privesc pe cer, privesc departe;
Pe când un glas de vânt împarte
Un cântec care dă fiori...

În cimitir,
Pribegi, s-au adunat la sfadă;
Iar sub uitare și zăpadă
S-ascund mormintele în șir...

Și pe când trec,
În a crepusculului oră,
Spre groapa unde doarme-o soră,
Și-n suflet plânsul îl înec;

În aiurări
De spaimă inima mea moare...
Acoperite de ninsoare,
Pierdute sub orice cărări...

Și mă învinge
Un gând amar, știind c-odată
Și peste groapa mea uitată
Vor trece corbii și va ninge.