Deschide meniul principal
Costache Filipescu
de Vasile Alecsandri


Maiorul Costache Filipescu, unul din cei mai frumoși și eleganți tineri din societatea Bucureștilor, avea un suflet entuziast și o elocvență naturală, care-și lua izvorul în comoara simțirilor patriotice ale inimei sale, în argumentele unei logici sănătoase și în farmecul plăcut a spirit tânăr, vesel, independent. Acel neprețuit dar a avut ocaziunea de să arăta într-o împregiurare foarte critică pentru țara românească, și a contribuit puternic a feri viitorul acestei provincii de un mare pericul. Cine nu-și aduce aminte de propunerea făcută în Camera Valahiei de un agent rus anume Trandafiloff, poreclit de Eliad Trandafil cu off în coadă, pentru exploatarea minelor din Carpați și pentru aducerea în țară a unui mare număr de mineori muscali? Guvernul de pe atunci (1844) sprijini orbește acea fatală propunere, și poate că ar fi izbutit în planurile sale dacă nu ar fi găsit pe băncile adunării un luptător curagios, un elocvent apărător a drepturilor naționale. Costache Filipesscu înspăim]ntat pentru Patria lui de scopul ascuns și perfid a lui Trandafiloff luptă trei zile ca un leu, în contra lui și a guvernului, electriză majoritatea deputaților prin cuvintele sale de adevărat orator, și sărmanul agent rus văzu toate țesăturile planului său rupte și spulberate de vînt. Mare pagubă că pe atunci nu erau stenografi, căci am putea azi admira procesele-verbale ale ședințelor acelei epoce interesante, și unii din oratorii noștri moderni, carii vorbesc atît de mult fără a zice nimic ar putea lua lecții din cuvintele lui Costache Filipescu, pentru ca să învețe a fi elocvenți, logici și folositori Patriei lor.

După acea frumoasă victorie, tînărul deputat român veni în Iași, unde primi cele mai călduroase felicitări din partea tinerimei din Moldova. Un mare banchet se organiză în onorul iubitului oaspete, și toată societatea îi făcu o primire ce semăna cu o adevărată ovație.

La anul 1848 Costache Filipescu fu însărcinat de guvernul provizor a revoluției cu portofoliul Ministeriului de finanțe, dar nu avu timp a pune în lucrare cunoștințele sale administrative și finanțiare; căci năvălirile armatelor ruse și turce în Valahia îl siliră a să desțăra. El se duse la Triest, unde petrecu singur mai bine de doi ani; apoi merse în grabă în Svițera, unde avu durerea ca să asiste la moartea fiulul său, care-și făcea studiile la Lausana, și în sfîrșit veni în Paris.

Acea crudă pierdere a singurului său copil îi sfîșiase amar inima; descuragearea îl cuprinse în ghearele sale și vărsase în sufletul lui un dezgust cumplit de lume și de viață. Cercînd din parte-mi să-i ridic moralul abătut, îl îndemnai să caute distracții în lucrări literare, și avui mîngîierea de a videa consiliul meu adoptat cu mulțămire. Fostul cavaler elegant din saloanele Bucureștilor, acel om care petrecuse cea mai mare parte a tinereței deșertînd cupa plăcerilor, se încungiură cu o bibliotecă colburoasă, se puse a consulta autorii vechi și moderni, carii au scris asupra Orientului, și după ce publică o broșură în cestiunea Principatelor, începu a compune în limba franceză o scriere importantă sub ttlul: La Danube historique, comercial, militaire et pittoresque. Însă de-abia terminase partea întîi, și moartea veni de-l seceră în toată maturitatea minței sale. După o boală de nouă zile, amicul meu muri și fu înmormîntat în cimitirul Montmartre din Paris!... România perdu unul din cei mai demni, unul din cei mal nobili copii ai săi.