Crăciunul în tabără

 

(Pe Cîmpia Smîrdanului, 1877)

Și-acei ce de-a pururi au glume,
Azi tremură muți și-nghețați
În jalea cea fără de nume;
Pustii ei simt, și-aruncați
Departe la margini de lume.

Iar codru-ngropat e-n zăpadă;
Nu-i ușă, nu-i cale, nu-i loc.
În haine ca-n zi de paradă,
Țin pînea-nghețată la foc,
Stînd unul într-altul grămadă.

E freamăt în zare: e tunul,
Ori cîntec de clopot din sat?
Crăciunul e astăzi, Crăciunul.
Flăcăii țin capul plecat,
Și plînge-necat cîte unul...

Ard vesele flăcări pe vatră;
Și-ai casei, la masă, gătiți.
Vin oaspeți, și canele latră;
Le ies înainte grăbiți
Ai casei pe pragul de piatră.

Iar pînea pe masă, vecină,
Pe neted-întinsul ștergar,
Cu vinul din oala cea plină;
Și însuși bunicul, cel rar
La vorbe, azi rîde și-nchină.

Cu cîrpa la spate legată
Nevasta se-nvîrte, avînd
Spre toți cîte-o vorbă-mbunată
Și, locuri pe laviți făcînd,
E suflet și inima toată.

Din leagăn îi bîlbîie-odorul,
Se luptă din mîni și e-n zor
Să-și ducă la gură piciorul,
Afară e soare sub nor,
Dar haină de aur e norul.

Și-i hohot de rîset în stradă,
Și însuși bunicul acum
Se-ndoaie spre geamuri să vadă
Amestecul vesel din drum
Și lupta cu plumbi de zăpadă:

O ceată mai mare de fete
Au prins de flăcăi, mai puțini.
Și-aprinsă e lupta-ntre cete,
Și toți de zăpadă sunt plini
Și-n gura și-n sînuri și-n plete...

Și-aici, în pierduta cîmpie,
Sunt ninse cărările-acum,
Se zbuciumă vîntu-n mînie,
Iar corbii-n pribeagul lor drum
Dau roate prin zarea pustie...

(1900)