Craiu Nou

 

PERSOANE

MOȘ CORBU, cimpoier bătrîn

BUJOR, căpitan de jandarmi

LEONAȘ, tînăr

ISPRAVNICUL

ANICA, orfană

DOCHIȚA, tînără țărancă

FETE,

FLĂCĂI DE MUNTE

JANDARMI

(Teatrul reprezintă o priveliște de munți pe care șerpuiește o cărărușă. În stînga, casa Dochiței; în dreapta, orînda satului. Crai-nou se ivește pe cer. Seara de vară.)

SCENA I

DOCHIȚA, FETE, FLĂCĂI (caută cu toții la Crai-nou)

COR

Crai-nou! Crai-nou! Crai-nou!

La noi bine-ai venit.

Crai-nou! Crai-nou! Crai-nou!

Fă-mi dorul Împlinit.

DOCHIȚA

Crai-nou! vin’ cu bine,

Cu bine te du;

Dar jalea din mine

Să nu o lași, nu.

Ci să-mi lași o salbă

Cum o doresc eu,

Ș-o năframă albă

Pentru dragul meu.

Crai-nou! Crai-nou! Crai-nou!

Etc. etc. etc.

DOCHIȚA

Dragul meu din munte

La oaste-a plecat

Și de mult pe frunte

Nu m-a sărutat.

Crai-nou, lîngă mine

Cobori tu de sus

Și-mi adă cu tine

Pe dragul meu dus.

COR

Crai-nou! Crai-nou! Crai-nou!

La noi bine-ai venit.

Crai-nou! Crai-nou! Crai-nou!

Fă-mi dorul Împlinit.

(Se aude în munți un cimpoi și pe urmi glasul lui moș Corbu cîntînd doina. Fetele și flăcăii merg spre fund și caută pe drum.)

SCENA II

Cei dinainte, CORBU

CORBU

(în culise)

Frunză verde stejărel,

Cît îi omul tinerel

Bine-i, mări. zău, de el!

Codru-n cale-i înverzește,

Româncuța mi-l iubește

Și-n pept inima-i tot crește!

(Corbu se arată pe deal viind încet; el se oprește puțin de cîntă doina din cimpoi.)

TOȚI (ca bucurie): Iaca moș Corbu cimpoieru!… Iaca moș Corbu!

DOCHIȚA: Iar o să ne facă să rîdem și să jucăm.

O FATĂ: Doamne, mare poznaș îi, cît îi de bătrîn.

DOCHIȚA: Și mare bun suflet de om îi.

CORBU

Omul dacă-mbătrînește

Drumu-n cale-i se lungește

Și pustiu-l năpădește.

Ochii văd, inima cere,

Ce folos că nu-i putere,

Nici țîrucă mîngîiere.

(Fetele fi flăcăii merg înaintea Corbului și-l aduc în scenă.)

TOȚI: Bine-ai venit, moș Corbule… bine-ai venit.

CORBU: Bine v-am găsit, mîndrulițelor. Ian privește cît îs de… să le sorbi cu catrințe cu tot!… Ei, da ce mai faceți pe-aici?

DOCHIȚA: Ia! ducem doru, moș Corbule.

CORBU: De ce-ați ieșit cu toții la lună ca buraticii?

DOCHIȚA: Ne-am închinat la Crai-nou.

CORBU: Mare poznă și minune!… Ce are românca a împărți cu craii?… Cît îi iesă un crăișor înainte, hait, m-am închinat cu plecăciune. Da, ian spuneți, ce ați mai cerut de la ist Crai-nou? salbe de mărgele? fote și inele? sau numai dragostele, ha?… și drăgostele tot cu de-alde cei tineri? ha?…

DOCHIȚA: D-apoi cum? cu de-alde cei bătrîni?… că ei și-au trăit traiul…

CORBU: Și și-au păpat malaiul… ha, ha, ha! bine zici, Dochițo… vorba ceea: pomul dacă-mbătrînește, pune-i paie de-l pîrlește… Na! iaca păcatul, că mă luai cu vorba… adică năravul din fire nici că… Ian ascultați, feții mei… alergați degrabă în codru și vă luați tot pe urma mea, că-ți găsi un cuconaș ș-o cuconiță, rătăciți și obosiți ca vai de ei!… să-i aduceți aici.

TOȚI: Da cine-s, de unde-s?

CORBU: Nu-i treaba voastră… Hai! iute… să vă văd… dos la față și tupiluș prin năgăruș… vorba țiganului… Apucați pe la izvorul Șoimilor, că-ți da de ei, fără greș.

TOȚI: Haideți… haideți.

(Fetele și flăcăii ies cu toții: unii prin stînga, alții pe cărarea muntelui. Dochița fi Corbu rămîn singuri.)

FETELE ȘI FLĂCĂII

(ieșind)

Haideți, haideți, haideți

În codrul înverzit,

Haideți, haideți, haideți

În plaiul înflorit.

CORBU: Tu, Dochițo, rămîi că am să-ți spun o oarecică… Nu-i nime? Ascultă: cunoști pe domnul Leonaș, care-o ținut moșia de alăturea?

DOCHIȚA: Îl cunosc dar.

CORBU: Ei! se vede că i s-o aprins călcăile după fata ispravnicului, și fiindcă vodă vrea și Hîncu ba…

O furat fata, ca mai bine.

DOCHIȚA: Ialei!

CORBU: Îi întîlnii chiar acu, rătăciți prin codru, nemîncați și nebăuți de două zile. Sărmanii, să-i vezi, ți-i mai mare mila… Cuconița mai ales… îi prăpădită moartă, na! Ce să zici?… oameni gingași… boieri… n-au cum putea răbda la foame și la osteneală, ca noi iști de la țară… Știi ce, Dochițo? hai să-i ascundem noi doi… așîș să nu-i găsască nici dracu.

DOCHIȚA: Da, îi cată?

CORBU: Dracu? ba mai rău… Ispravnicul… Îi cată ca iarba de leac. Astă-noapte el o mas peste deal, cu o ceată de slujitori de cei noi, de jandari, și are de gînd să hăituiască toți munții. Ai înțeles acum, Dochițo?..: Trebuie să ne facem munte și punte și să-i venim de hac ispravincului, că. Doamne, mare dragu-mi-i… ca sarea-n ochi.

DOCHIȚA: Bine, moș Corbule… las’ pe noi, dacă-i așa treaba.

CORBU: Să trăiești, fata mea. Te-aș săruta, dar mă tem să nu te-apuce friguri… Ian taci… parcă vin flăcăii.

SCENA III

CORBU, DOCHIȚA, LEONAȘ, ANICA, FETE, FLĂCĂI

(Flăcăii aduc pe Anica leșinată pe un pat de crengi.)

FETELE:

Ce tainică-ntîmplare.

FLĂCĂII:

Îi vro cucoană mare.

FETELE:

Vezi cum a leșinat?

FLĂCĂII:

A dat de vrun păcat.

TOȚI

Haideți s-o ajutăm,

De moarte s-o scăpăm.

LEONAȘ

Anico, Anico! ah vină-n simțire,

Căci sufletu-mi geme de crudă măhnire;

Anico, Anico! fă-ți milă de mine,

Răspunde-mi, iubito, căci mor lîngă tine!

O! Doamne preasfinte!

L-a mea rugăminte

Fii îndurător.

Din cer ne privește

O! Doamne! păzește

Al nostru amor.

COR

O! Doamne preasfinte!

L-a sa rugăminte

Fii îndurător.

Din cer îi privește,

O Doamne, păzește

Iubirile lor.

ANICA

(trezindu-se )

Ah! unde m-aflu?

LEONAȘ

(cătră ceialalți)

Vă dați într-o parte.

ANICA

(cu spaimă)

Ce vis plin de groază!… Departe, departe …

Dușmanii m-alungă, pun mîna pe mine …

Ah! dragul meu unde-i? …

LEONAȘ

Eu sînt lîngă tine.

ANICA

(aruncindu-se cu bucurie în brațele lui Leonaș)

O! fericire!

Dulce simțire!

Din rătăcire

Eu mă deștept.

Ceru-mi zîmbește,

Inima-mi crește

Și înflorește

Vesel în pept.

ANICA și LEONAȘ

Ceru-mi zîmbește,

Inima-mi crește

Și înflorește

Vesel în pept.

ANICA

Voi, soarte rele,

Viscole grele

A vieței mele,

Periți în vînt.

Cerul păzește,

El ocrotește

Cine iubește

Păn’ la mormînt.

ANICA și LEONAȘ

Cerul păzește,

El ocrotește

Cine iubește

Păn’ la mormînt.

(Se aude în munți o trîmbiță militară.)

TOȚI

Ce sunet s-aude?

ANICA și LEONAȘ

O! presimțiri mult crude!

Jandarmii ne alung.

CORBU și DOCHIȚA

Jandarii vă ajung…

FETELE ȘI FLACAII

(întorcîndu-se din fund)

O ceată de soldați

Spre noi vin înarmați.

LEONAȘ

(cătră Corbu)

Pe noi ei ne caută!

CORBU

N-ai grijă cu mine.

Hai de te ascunde, deși-i cam rușine;

Dochițo, tu, dragă, ești mai pricepută…

Ie pe cuconița ș-o fă nevăzută …

COR GENERAL

ANICA și LEONAȘ

(În fața scenei)

O! Doamne preasfinte!

L-a mea rugăminte

Fii îndurător.

Din cer ne privește,

O! Doamne, păzește

Al nostru amor!

CORBU și DOCHIȚA

O! Doamne preasfinte!

L-a lor rugăminte

Fii îndurător.

Din cer îi privește,

O! Doamne, păzește

Iubirile lor!

FETELE și FLĂCĂII

(înșirați pe cărarea muntelui)

Pe plaiul din munte

Ostașii de frunte

Aici se cobor;

Hai toți cu grăbire

Spre buna sosire

Înaintea lor.

BUJOR și JANDARMII

(ivindu-se pe deal și viind in marș)

Pe plaiul din munte

Ostași noi de frunte

Marș grabnic, ușor,

Marș vesel, cu toții

Să prindem și hoții

Și mîndrele lor.

(Dochița și Anica întră în casa din stînga. Corbu și Leonaș se furișează sub munte fi ies prin stînga. Bujor fi jandarmii se cobor in scenă întovărășiți de fete fi de flăcăi.)

SCENA IV

BUJOR, JANDARMI, FETE, FLĂCĂI

BUJOR

Iată-mă-s în sfîrșit la locul de iubire

În care am simțit a dragostei simțire,

Mîndruțe, dulci surori de-a mea copilăriei

Flăcăi, prietini vechi, vă văd cu bucurie;

Dar unde-i draga mea?…

Dochița mlndrulița.

TOȚI

(chemînd prin munți)

Dochițo, fa Dochiță …

Dochițo, fa Dochiță!

SCENA V

Cei dinainte, DOCHIȚA

(ieșind din casa ei)

DOCHIȚA: Cine mă cheamă?

TOȚI: Bujor… o venit Bujor…

DOCHIȚA (văzînd pe Bujor, se aruncă veselă în brațele lui): Bujor!

BUJOR: Dochițo!

DOCHIȚA

Ah! ce dulce fericire

Dup-o lungă, despărțire

Simt acum în peptul meu!

BUJOR

(cu dragoste)

D-apoi eu! d-apoi eu!

DOCHIȚA

Ian să te privesc mai bine

Ce frumos mindiru-ți vine!

Parcă ești un pui de zmeu.

BUJOR

Cred și eu, cred și eu.

(Răsucindu-și mușteața.)

De cînd am intrat la oaste,

Multe fete zac pe coaste,

Zac mereu de dorul meu…

DOCHIȚA

D-apoi eu, d-apoi eu!

BUJOR

De cînd port arma iubită

Pentru țara mea slăvită

M-am făcut chiar pui de zmeu.

DOCHIȚA

Cred și eu, cred și eu.

BUJOR și DOCHIȚA

Ah! de-acum în fericire

Dup-o lungă despărțire

Ne-om iubi, iubi mereu,

Tu și eu, tu și eu.

BUJOR (cătră ceialalți): Hora, măi, de bună sosire. Să se ducă vestea peste nouă mări și țări.

(Jandarmii, fetele și flăcăii se prind la horă.)

JANDARMII

De cind am intrat la oaste…

Etc. etc. etc.

FETELE

Cred și eu, cred și eu.

JANDARMII

De cînd port arma iubită etc.

FETELE

Cred și eu, cred și eu.

SCENA VI

Cei dinainte, ISPRAVNICUL (alergînd spăriat pe cărare și tot căutînd cu spaimă înapoi)

ISPRAVNICUL (strigînd pe deal): Bujor… Jandarmi… săriți… nu mă lăsați.

BUJOR: Ispravnicu!… ce-o pățit?

ISPRAVNICUL

(viind iute pe scenă, tremurînd)

La arme! la arme! săriți! ajutor!

TOȚI

Ce este? Ce este?

ISPRAVNICUL

Ah! tremur și mor!

(Cătră jandarmi.)

Pe urmele voastre viind cole-n vale,

Din codru deodată-mi iesă în cale

Două matahalei

TOȚI

Două matahale!

ISPRAVNICUL

O mînă-mi apasă căciula pe nas.

Și groaznic deodată-mi zice un glas:

„Ispravnice, moartea te paște la soare,

Fugi iute acasă de șezi la răcoare.”

Vai! cad de picioare

TOȚI

Ce să fie oare?

BUJOR (în parte): El trebuie să fie… hoțul după care ne-am luat de două zile… (Cătră jandarmi.) Copii, gătiți-vă armele și veniți să hăituim codrul… Dochițo fii fără nici o grijă, că mă-ntorc îndată.

DOCHIȚA: Sărman, bietu cuconu Leonaș!

BUJOR: În stîn…ga… marș înainte… marș.

COR GENERAL

BUJOR și JANDARMII

Prin codri, pe munte,

Ostași noi de frunte

Marș grabnic, ușor.

Marș vesel cu toții

Să prindem și hoții

Și gazdele lor.

ISPRAVNICUL

Prin codri, pe munte,

Jandarmi voi de frunte,

Marș grabnic, ușor.

Vă duceți cu toții

Să prindeți și hoții

Ș-averile lor.

DOCHIȚA, FLĂCĂII și FETELE

Prin codri, pe munte

Ostașii de frunte

Se duc de la noi,

Să lupte cu hoții;

Dă, Doamne, cu toții

Să vie-napoi.

(Jandarmii se suie pe cărarea muntelui fi ies cîntînd prin stînga. Flăcăii fi fetele ies prin dreapta.)

SCENA VII

ISPRAVNICUL, DOCHIȚA

ISPRAVNICUL (viind în scenă, din fund): Kirie eleison! c-am scăpat… da frică mi-o fost… bre… bre, bre! dacă-s eu cap de prost să rămîn în urma jandarmilor.

DOCHIȚA (viind din fund): Doamne, mare mîndru-i Bujoru meu. Îra! eu am uitat pe biata cuconiță… mă duc…

ISPRAVNICUL: O româncă! Ian să-i fac dopros… Copilo… n-auzi? copilo…

DOCHIȚA (oprindu-se la ușa ei): Pe mine mă chemi?

ISPRAVNICUL (apropiindu-se de Dochița și căutînd la ea de aproape): D-apoi pe cine, pe mine? Doar nu-s… (În parte.) Măi, că frumușică țărăncuță…

DOCHIȚA: Ce poftești?

ISPRAVNICUL: Ce poftesc?… hîm… (În parte.) Apoi dă… (Tare.) Ian spune-mi, copilo dragă, n-ai zărit cumva pe aici vrun domnișor și vro duducă?… așa știi… cam…

DOCHIȚA (în parte): Degrabă ți-a fi, ispravnice… (Tare.) Nu, cucoane, nu… da unde… că doar duducele și domnișorii nu răsar ca bozul prin satul nostru.

ISPRAVNICUL (căutînd de aproape la Dochița): Așa să trăiești?

DOCHIȚA (rîzînd): Da ce te uiți așa la mine?… parc-ai avea orbul găinilor?

ISPRAVNICUL: Mi-am prăpădit ochelarii în fuga cea de dinioare… că nu știi ce-am pățit, fa… cum te cheamă?

DOCHIȚA: Dochița.

ISPRAVNICUL: Fa Pachițo… veneam pe potică singur în urma jandarmilor și gîndeam la nepoata mea, la Anica… (Plîngînd.) Anica… un bujor de fată, pe care am crescut-o cu o mulțime de cheltuială ca s-o dau după Coșcodan, ficiorul lui banu Paragină… o cunoști, fa Tarsițo?

DOCHIȚA: Dochița… nu Tarsița.

ISPRAVNICUL: Ei… și mi-o furat-o de la ochi un pușchi… un Leonaș… Îl cunoști, fa Locsițo?

DOCHIȚA: Dochița, Dochița…

ISPRAVNICUL: Acu… nepoata ca nepoata; dar altă bazaconie!… În ziua cînd au spălat putina Anica cu” Leonaș, am găsit lada sămișiei deschisă; broasca stricată și înuntru 40.000 lei… lipsă. Se-nțelege că tot Leonaș o furat și banii haznelei, pentru ca să aibă ce mînca cu Anica… (Plîngînd.) Văzuț-ai vreun ispravnic mai măhnit decît mine, fa Prohirițo?

DOCHIȚA (mînioasă): Haide…. acu-s și Prohiriță. (Tare.) Dochița… Dochița, auzitu-m-ai?

ISPRAVNICUL: Dar, dar… m-am greșit; așa-s de amețit… și cum îți spuneam, dragă Pachițo… am luat îndată vro cîțiva jandarmi cu mine, mi-am pus pistoalele și iartaganul la brîu, și m-am luat cît cole, cît cole pe urmele fugarilor… De două zile acum de cînd îi urmăresc ca copoii…

DOCHIȚA: Se vede că ai miros bun!

ISPRAVNICUL: Strașnic, Zoițo… știi? eu cînd mă duc la vînat, nici nu mai ieu prepelicar cu mine… Ș-așa cum îți spuneam mai dinioare… cum mă urcam singur pe potică… Kirie eleison!… Îmi iesă deodată înainte două matahale cît… (căutînd, împrejur) cît tine, Tarsiță… ba ceva mai mărișoare…

DOCHIȚA (în parte): Auzi vorbă!

ISPRAVNICUL: Una sămăna a fi țăran de la munte… cam bătrîn… și mi se pare c-avea ș-un cimpoi; iar ceealaltă matahală avea o pălărie largă, dată pe ochi și o manta lungă neagră… Cum le-am văzut, mi-o sărit inima din loc ș-am încremenit!… Atunci… cea cu manta neagră… o întins mîna spre mine și mi-o înfundat căciula pe nas… eu tăceam chitic… și deodată un glas ca din ceea lume mi-o zis așa. (Cîntă:)

„Ispravnice! moartea te paște la soare;

Fugi iute acasă de șezi la răcoare …”

(Scăpătîndu-se de picioare.)

Vai! cad de picioare!

Iar cad de picioare …

DOCHIȚA: Iaca pozna, că se prăbușește…

ISPRAVNICUL: Nu mă lăsa, Locsițo, că mă duc… mă duc… (Tremurînd.)

DOCHIȚA (sprijinindu-l): Da ține-ți firea, cucoane, că doar ești bărbat, și ți-i sînul plin de arme…

ISPRAVNICUL: Oare? așa să fie?… Doamne, tare-mi placi, fa Zoițo.

DOCHIȚA: Ț-oi fi plăcînd că-i lumea ră.

ISPRAVNICUL: Lumea ca lumea, dar tu m-ai fermecat, de la roate… (Cu glas slab.) Vin de întră la mine fată-n casă.

DOCHIȚA: O înviet mortu. (Tare.) Șterge-te pe gură, boieriule…

ISPRAVNICUL (ștergîndu-se cu mînica): Da de ce?… Ha… așa vine vorba? ha, ha, ha!… (Serios.) Dar să lăsăm șaga… ascultă:

ISPRAVNICUL

Fă Dochițo, puică albă,

Vin cu mine să-ți dau salbă.

DOCHIȚA

Ba nu, nu; ba nu, nu vreu

Că-mi e drag Bujorul meu.

ISPRAVNICUL

Ț-oi da salbă de mărgele,

Și paftale, și inele.

DOCHIȚA

Baiu; marfa de la voi

Nu se trece pe la noi.

(Împreună.)

ISPRAVNICUL

Ei!

Nu vrei?

Îți poroncesc dar apoi.

DOCHIȚA

Dor

De zor

Nu cunoaștem pe la noi.

ISPRAVNICUL

Pentru tine le fac toate

Ș-apoi zici că nu se poate?

DOCHIȚA

Geaba vii, geaba te duci

Numai rupi niște papuci.

ISPRAVNICUL

Sau nu-s gingaș la privire?

Sau nu-s vrednic de iubire?

DOCHIȚA

Ba ești mîndru, de diochi

Și-mi ești drag … ca sarea-n ochi.

(Împreună.)

ISPRAVNICUL

Ei!

Nu vrei?

Îți poroncesc dar apoi.

DOCHIȚA

Dor

De zor

Nu cunoaștem pe la noi.

(În vremea acestui duo, Leonaș se arată în fund, învălit cu manta neagră, și caută cu luare-aminte împrejurul lui. La sfîrșitul scenei, el se apropie de ispravnic; îl apucă de mînă și, în vreme ce acesta se trage înapoi tremurînd, îi cîntă următoarele:)

LEONAȘ

Ispravnice, moartea te paște la soare,

Fugi iute acasă de șezi la răcoare.

ISPRAVNICUL

(spăriat)

Iar cad de picioare …

LEONAȘ

Mergi la închisoare.

(Leonaș împinge pe ispravnic in orindă și-l închide pe dinafară.)

SCENA VIII

LEONAȘ, DOCHIȚA

LEONAȘ: Ha, ha, ha! bietul ispravnic!… am să-l bag în friguri.

DOCHIȚA: Da ce?… poate tot d-ta l-ai spăriat și în pădure?

LEONAȘ: Tot… cînd m-am depărtat de aici cu moș Corbu, mai dinioare, l-am întîlnit pe potică și… ha, ha, ha… l-oi învăța eu să ne alunge cu potera ca pe niște hoți.

DOCHIȚA: D-apoi nu știi?… el zice c-ai furat din sămișie mii de mii de lei?

LEONAȘ: Eu? O nebunit ghiuju…

DOCHIȚA: Așa mi s-o părut și mie… Îi lipsește o doagă…

LEONAȘ: Lasă-l dracului… spune-mi de Anica… unde-i? ce face?

DOCHIȚA (arată casa ei): Aici. Am schimbat-o în straie de-a noastre și cînd ai videa-o… parcă-i o porumbiță…

LEONAȘ: Du-te degrabă de-o adă aici.

DOCHIȚA: Da bine… nu te temi de jandarmi c-o vor găsi?

LEONAȘ: Nu… mă găsam pe stînca Șoimilor, cînd am zărit jandarmii pe plai hăituind poticele. Am lăsat pe moș Corbu ca să-i înșele să-mi peardă urma și eu am alergat degrabă aici să ieu pe Anica și să fugim…

DOCHIȚA: Dumnezeu să v-agiute!… (Deschizînd ușa casei.) Cuconiță, cuconiță, vină degrabă afară!

SCENA IX

LEONAȘ, DOCHIȚA, ANICA (îmbrăcată ca la munte)

ANICA: Ce-i?… Tu ești, Leonaș? Bine c-ai venit, că tare eram îngrijită…

LEONAȘ: Draga mea Anicuță!… (Privind-o.) Ian să. te privesc în hainele aiste… Așa țărance mai vin de-acasă… să ai șepte sate pline.

ANICA: De cînd m-am îmbrăcat țărănește, parcă na mai am așa frică de moșul meu… și, zău, mai că aș vrea să rămîn tot așa cît oi trăi.

În aceste haine simple, viața-i dulce și plăcută.

Și sub ele inimoara simte lin tainicu-i dor.

Cît aș vrea aici, la munte, ca țărancă neștiută,

Lîngă tine să gust pace și trai dulce de amor!

I

Copilița de la munte

Poartă două stele-n frunte;

Ș-al ei suflet vesel, lin,

E ca cerul blînd senin.

Căprioară sprintenică,

Păsăruică frumușică,

Pasul ei e zburător,

Glasul ei încîntător.

II

Cine-o vede prin pădure

Cu-ochișori ca două mure

O privește-oftînd de dor

Ș-o urmează-n al ei zbor;

Dar ea trece pe potică

Cîntînd vesel fără frică

Și pe munte și pe plai

Ea trăiește ca în rai.

(Se aude în munți glasuri multe de oameni.)

DOCHIȚA: Iaca jandarmii se-ntorc înapoi… Fugi cuconașule.

LEONAȘ: Ei! nici c-oi să scap de dînșii… Anico, întră degrabă în casă și te ascunde bine… Eu mă duc iar pe stînca Șoimilor… Dochițo, să spui lui moș Corbu să-mi deie de știre cînd oi putea veni aici fără primejdie… Să cînte din cimpoi că eu m-oi lua după glasul lui…

(Iesă prin stînga. Dochița și Anica întră în casă.)

SCENA X

CORBU, BUJOR. JANDARMI și, pe urmă, ISPRA VNICUL

(Jandarmii aduc pe moș Corbu între puști.)

CORBU: Da dați-mi bună pace, oameni buni, ci n-am făcut nimic.

BUJOR: Marș înainte… și nu crîcni…

CORBU: D-apoi bine, Bujoraș dragă, nu mă cunoșt?… moș Corbu…

BUJOR: Cînd îi la slujbă, nu cunosc pe nime.

(Vin în scenă.)

CORBU: Apoi dă, nu-s păcate aiste? nu-s belele pe capu omului? Ce-am făcut?…

BUJOR: Ce-ai făcut? Hoț bătrîn! Ne-ai purtat cu minciuni pe toate poticile.

CORBU: Iaca vorbă!… da nu m-ați luat d-voastră din mijlocul drumului, ca să vă fiu călăuz prin codri?

BUJOR: Așa… și cînd noi vroiam să facem hoisa, ne sfătuiai să luăm ceala, pentru ca să nu putem da de urma tâlharilor care o furat banii sămișiei…

CORBU: Haida… eu?… da ce am eu a împărți cu tâlharii?

BUJOR: Mai știi ce?… poate că banii cei furați?

CORBU: Ian ascultă, măi băiete… nu mai zice una ca asta, că, pe bătrînețele mele!… cît ești de jandar, îți stric cimpoiul de cap… auzi?… un copil de ieri să mă batjocorească de la ochi!…

BUJOR (cătră jandarmi): Țineți-l bine, să nu scape șoldanul…

CORBU: Sărmane cărăbuș, pe ce mîni încăpuși!… am ajuns chiar liude pintre călărași.

SCENA XI

Cei dinainte, ISPRAVNICUL (deschizînd încet un oblonde la fereastră și scoțînd capul cu frică)

ISPRAVNICUL: Parcă-mi aud jandarmii. Domnule Bujor… cu cine te sfădești acole?

BUJOR: Cu moș Corbu.

ISPRAVNICUL: Care-i acel moș Corbu? să-l văd și eu… bujor (arătînd pe Corbu): Iată-l.

ISPRAVNICUL: Pei drace!… Aista-i una din matahalele din pădure. (Închide fereastra iute.)

CORBU (în parte): M-o cunoscut… slut la Prut!… bujor (la ușa cîrcimei): Domnule ispravnic… Domnule… ieși afară de hotărăște ce să facem cu moșneagu!

ISPRAVNICUL (la fereastră): Legatu-i?

BUJOR: N-ai nici o frică…

ISPRAVNICUL: Apoi deschide-mi ușa, că nu știu cine m-o închis înuntru… din greșală… bujor (în parte, deschizînd ușa): Așa ispravnic îi bun de tors la fuioare ca babele.

ISPRAVNICUL (ieșind): Ha, ha! măi badeo, mi-ai căzut la mînă acu? Te-oi învăța eu să sparii ispravnicii prin codri.

CORBU: Eu, cucoane!… ba mă ferească Dumnezeu!… căci vorba ceea: nici să zăresc drac, nici cruce să-mi fac.

ISPRAVNICUL: Bine, bine… Îi videa tu pe dracu acuș… Răspunde: cum te cheamă?

CORBU: Cum mă cheamă?… d-apoi cum să mă cheme? pe nume.

ISPRAVNICUL: Iaca prostu! Da cum ți-i numele?

CORBU: Vasile Corbu, mînca-ț-aș ochii… (în parte) ș-ai rămînea orb.

ISPRAVNICUL: Vasile Corbu?… Și ce ești tu?

CORBU: Ce să fiu?… Om pămîntean.

ISPRAVNICUL: Tronc! știu că nu ești coborît din lună.

CORBU: Din lună?… mă ferească Dumnezeu!… Neam de neamu meu…

ISPRAVNICUL: Taci din gură… Cu cine erai mai dinioare în codru, cînd m-ai întîlnit?

CORBU: Cu cine? (În parte.) Ce minciună să-i cîrpesc?… (Tare.) Cu un negustor de la Galați.

ISPRAVNICUL: Minciuni spui… că erai cu un tălhar.

CORBU (în parte): Vrabia malai visează. (Tare.) Apoi dă, știu eu? tălhar a fi?… Eu nu-s ispravnic să cunosc…

ISPRAVNICUL: Taci din gură… unde l-ai ascuns? Unde l-ai mistuit?

CORBU: Să-l mistuiesc?… că doar nu l-am mîncat. Slavă Domnului, neam de neamu meu…

ISPRAVNICUL (în parte): Șiret țăran! (Tare.) Ian ascultă, măi badeo… nu-mi umbla cu mîța-n sac, și-mi răspunde curat cum te-ntreb, c-apoi îți găsești Bacău cu mine.

CORBU: Cum îi vrea d-ta, cucoane; cică vorba ceea: arțagu își găsește pîrțagu.

ISPRAVNICUL (mînios): Nu-i vorba de pîrțag, mojicule… spune unde-ai ascuns tâlharul, că de nu… te-ntind jos și te fac chisăliță de bătaie.

CORBU: Da de ce -să mă bați, cucoane?… la vîrsta mea… om bătrîn, n-a fi păcat de Dumnezeu?

ISPRAVNICUL: Nu lungi vorba și răspunde la ce te-ntreb, azi.

CORBU: Ei! vorbă lungă, sărăcie-n pungă… bate-mă… schingiuiește-mă… tot am să mor odată… Nu știu nimic… mai mult vrei?

ISPRAVNICUL (cătră jandarmi): Umflați-l și-l puneți jos…

BUJOR (încet ispravnicului): Degeaba umbli, cucoane, să-l sparii cu bătaia… o muri și n-o mărturisi nimică… așa-i românu.

ISPRAVNICUL: Apoi cum să facem ca să aflăm adevărul?…

BUJOR: Decît îi da de bătut, mai bine dă-i de băut.

ISPRAVNICUL: Bine zici. (Vorbesc încet împreună.)

CORBU (între jandarmi)-. Să dați seamă lui Dumnezeu… că așa batjocură n-am pățit de cînd sînt… dă… bateți-mă, zdrobiți-mă, faceți-mă fărîmi… să vă văd cît sînteți de voinici… dar… din gura mea nu-ți scoate alta decît blăstămuri; și să știți de la Corbu bătrînul, că blăstămul de la săraci nu cade pe copaci…

(Jandarmii îl apuc fi vreu ca să-l puie jos.)

ISPRAVNICUL (lui Bujor): Să mi-l faci cuc. (Cătră jandarmi.) Stați… moș Corbu-i nevinovat.

CORBU (cu mirare): Oare?

ISPRAVNICUL: Un om ca dînsul, cu părul alb, nu poate fi gazdă de tâlhari… Moș Corbule… Ce-o fost s-o trecut.

CORBU (în parte)-. Iaca, iaca, iaca!…

ISPRAVNICUL: Hai să cinstim cu toții împreună, ca să rămînem fără bănuială… Aduceți vin din cîrcimă.

CORBU (în parte): S-o schimbat boieriu! mari sînt minunile tale, Doamne!

(În vremea aceasta jandarmii aduc cîteva garafe cu vin și pahare din circimă.)

BUJOR: Iaca toiagul bătrînețelor… ține, moș Corbule, și înghite Agachi de-acum.

ISPRAVNICUL: Ei! beți și vă veseliți de-acum, copii, că eu mă duc să mă odihnesc puțin… Moș Corbule, să te văd… care pe care… cei bătrîni pe cei tineri, sau cei tineri…

CORBU: Ba tot cei bătrîni ridică nevoia… las’pe mine c-am să ți-i pui în cofă, cum om deșerta-o de vin.

ISPRAVNICUL (lui Bujor): Cată de află tot… (Tare.) Chef bun. (Întră în cîrcimă.)

SCENA XII

CORBU, BUJOR, JANDARMI (toți împregiurul mesei)

BUJOR: Dați-i cep, băieți. (Arătînd garafa.) Moș Corbule?…

CORBU (întinzînd paharul în care Bujor varsă vin): Eu!

BUJOR

(închinînd)

Moș Corbu, să trăiești

Așa precum dorești!

CORBU

Voinice, mulțămim; Să bem și să trăim,

Că vinu-i pentru noi Și nu e pentru boi.

(Beu cu toții.)

TOȚI: Vivat!

BUJOR

Să trăiască vinul,

Vinul și pelinul,

Cît îi el de bun,

Te face nebun,

Că mereu te-ncîntă

Cînd frumos el cîntă

Gîl, gîl, gîl, gîl, gîl,

Gîl, gîl, gîl, gîl, gîl.

TOȚI

Să trăiască vinul

Etc. etc. etc.

BUJOR

Așa că-i bunișor

De-ți trece chiar de dor?

CORBU

Ba, zău, buu, bunicel,

Să bei mereu din el,

Căci gura-i chiar un iad,

Cît bea, tot zice ad!

(Beu iar.)

BUJOR

II

Vinu-nsuflețește,

Pelinu-ndulcește

Pe bietul român

Cît e de bătrîni

Și mereu l-încîntâ

Cînd frumos îi cîntă

Gîl, gîl, gîl, gîl, gil,

Gîl, gil, gil, gil, gîl.

TOȚI

Vinu-nsuflețește

Etc. etc.

TOȚI: Vivat!

CORBU (vesel): Încă o dușcă, Bujoraș dragă…

BUJOR: Și cele multe înainte. (În parte) începe-a prinde prepelița de coadă.

CORBU

(bînd)

Parcă mă simt întinerit …

Inima-mi, zău, s-a încălzit,

Și-mi vine să vă cînt un cîntic bătrînesc,

Un cîntic vitejesc,

Pe care eu îl știu chiar de la bunul meu,

Care bun îl știa de la străbunul său.

TOȚI

Cîntă, noi te așteptăm

Și pahare-ți închinăm.

CORBU

Pe cind strămoșii cei bătrîni

Aveau război cu mulți păgîni,

Ei se duceau cîntînd ist cîntic voinicesc,

Ist cîntic românesc.

Și, zău, la glasul lor, păgînii tremura!

Păgînii tremura, cînd ei cînta așa:

TOȚI

Cintă, noi te ascultăm

Și ca ei vrem să cîntăm.

CORBU

Român verde ca stejarul

Rîd de dușmani și de moarte.

Să-mi trăiască harmasarul.

Și prin glonți să mă tot poarte.

Sai, voinice, și nechează

Ager, falnic ca un zmeu,

Căci am inimă vitează

Și nădejde-n Dumnezeu.

TOȚI

Sai, voinice, și nechează etc. etc.

TOȚI: Ura!

CORBU

II

Cît mi-a sta mîna voinică,

Pe-a mea armă războiască,

N-aibă grijă de nimică

Țara mea cea romanească!

Sai, voinice, și nechează etc. etc.

TOȚI

Sai, voinice, și nechează etc. etc.

TOȚI: Ura! Ura!

CORBU

III

Cu-al meu suflet, cu-a mea pală,

Cu-al meu șoim albit de spume,

În dușmani om da năvală

De s-a duce vestea-n lume!

Sai, voinice, și nechează etc. etc.

TOȚI

Sai, voinicc, și nechează etc. ctc.

TOȚI: Ura! Ura! Ura! să trăiești, moș Corbule.

CORBU (amețit): Să trăiți și voi, feții mei, precum doriți… și întru mulți ani cu bine. Să v-agiute Dumnezeu ca să prindeți toți hoții din țara Moldovei.

BUJOR (în parte): De-acum s-o pornit, moara. (Tare.) Încă o dușcă, moș Corbu.

CORBU: Ba nu… că din dușcă-n dușcă, mi-i să nu mă fac țușcă… Hei, te pricep eu, hîtrule, unde-ți bate gîndul. Care cum s-ar prinde, ai vrea d-ta să mă fac. cuc, ș-apoi cîr, Corbule, cîr, moșule… spune cîte vrute, cîte nevrute. Ca mai ba, măi băiete… nu ți-ai găsit omu.

BUJOR: Cine? eu, moș Corbu… ba, zău dacă am gîndit vrodată să te fac să cîrîi.

CORBU: Cum? ai obraz să-mi spui mie că n-ai vrea să afli unde am ascuns pe cela… știi, cela, care-l căutați mai dinioare în codru, cînd v-am îndreptat pe calea-ntoarsă?… ha, ha, ha!…

BUJOR: Ha, ha, ha!… bună ne-ăi jucat-o, moș Corbu.

CORBU: Mai bună!… ca altmintrelea dați chiorîș de el pe stînca Șoimilor.

BUJOR (în parte): Stînca Șoimilor! (Tare). Ha, ha, ha… adică mare hîtru mai ești!… Să juri că te-o înțărcat Scaraoțchi.

CORBU: D-apoi cum socoți tu?… doar unu-i Corbu, la munte… Cînd v-am văzut că vă-ndreptați spre stînca Șoimilor, i-am zis aceluia… cuconașului… stăi chitic și să nu te clintești păn’ce nu-i auzi cîntînd din cimpoi.

BUJOR: Ialei!

CORBU: Așa, zău… că nu știi una? Tare-l trage inima încoace… la căsuța asta. (Arată casa Dochiței.)

BUJOR: La casa Dochiței?

CORBU: Hî, hî… iute român! măi, măi, măi!… Și eu am fost tînăr, și mie mi-au fost dragi fetele… macar și acu mi-s dragi, d-apoi încă așa!… Vrea să vie numaidecît cole… Mai stăi, române… ba nu… că te-or prinde jandarii… mai stăi, păn’ce mi-i auzi cîntînd din cimpoi, ca să-ți dau de știre… unde!… (Clătinînd capul.) Aprins neam îi neamul cuconașilor. bujor (în parte): De-a cînta moșneagu din cimpoi… el cade-n căpcană… Ian să cerc… (Tare.) Știi ce, moș Corbule?… pare-mi-se că ești Pepelea.

CORBU: Pepelea cel din poveste? ba și mai și decît el… Cică cînd suna din fluier, jucau oile pe cîmp.

BUJOR: Numai asta n-o poți face dumneta.

CORBU: Cine? eu?… Da eu cînd trag din cimpoi… sar căprioarele de se prăpădesc.

BUJOR: Căprioarele?

CORBU: Cele cu două picioare… ian să vezi… (Își drege cimpoiul.) Pepelea!… dacă eu bat zece ca Pepelea.

BUJOR (cătră jandarmi, încet): Intrați cole-n cîrcimă și vă țineți la pîndă.

(Jandarmii întră în cîrcimă.)

CORBU (împreunîndu’se cu cimpoiul și jucînd): Să te văd, cimpoiule: umflă-te, dizumflă-te.

Frunzi verde baraboi,

Cîntă Corbu din cimpoi

De sar fetele la noi

Înainte și-napoi.

BUJOR (în parte): Acuș trebuie să vie hoțu, la glasul cimpoiului. Mă duc să nu mă zărească.

(Întră în cîrcimă.)

CORBU

Cimpoieș drăguțul meu,

Sună, sună, așa mereu

Să se deie fetele-n vînt

Să țipe dracu-n pămînt.

SCENA XIII

CORBU, LEONAȘ (învălit în manta, vine cu sfială pe potică)

LEONAȘ (în parte): Moș Corbu cîntă din cimpoi?… Se vede că s-au dus jandarmii… Acu-i vremea de fugit. (Întră la Dochița.)

CORBU

(nevăzînd pe Leonaș)

Țop, țop, țop, Pepeleo, ha!

Țop așa și iar așa,

Țop, țop, țop, Pepeleo, țop,

Păn’ ce-a zice moartea hop.

(În vremea cînticului, jandarmii, carii au văzut pe Leonaș de la fereastra cîrcimei, ies încet, de se așează în rînd, dinaintea casei Dochiței, cu carabinele intinse.)

SCENA XIV

CORBU, ISPRAVNICUL, BUJOR, JANDARMII (ies din cîrcimă făcîndu-și semne și trec pe din dosul lui Corbu, care, după ce și-a sfîrșit cînticul, cade pe scaun lingă masă și adoarme)

ISPRAVNICUL (cu un iartagan în mînă): O întrat acole… Să nu-l scăpăm, Bujoraș!

BUJOR: N-ai grijă, că de-acu-i în mîna mea… (Cătră jandarmi.) Gătiți-vă armele și trageți oțelele la carabine!

(Jandarmii trag oțelele.)

ISPRAVNICUL (în parte): Mi s-o făcut mînile ca gheața.

SCENA XV

Cei dinainte, LEONAȘ, ANICA, DOCHIȚA (ieșind tustrei din căsuță)

LEONAȘ: Hai degrabă, Anică… Hai…

JANDARMII, BUJOR și ISPRAVNICUL

Stăi pe loc,

Că dăm foc.

LEONAȘ

(apărînd pe Anica)

Ce vreți voi?

ANICA

(în parte)

Vai de noi!

JANDARMII, BUJOR și ISPRAVNICUL

Stăi pe loc,

Că dăm foc.

(În vuietul horului, Corbu începe a să trezi, caută împrejur și nu pricepe nimic deodată… Pe urmă se deșteaptă încet, încet și, cu cît se lămuresc gîndurile lui, deznădăjduirea i se arată în față.)

ISPRAVNICUL

(arătînd pe Leonaș)

Puneți mîna pe dînsul și-l prindeți și-l legați.

CORBU

(în parte)

Să lege cuconașul!

JANDARMII

Pe dînsul, copii!

LEONAȘ

(scoțînd două pistoale)

Stați!

JANDARMII, BUJOR

Stăi pe loc,

Că dăm foc.

ISPRAVNICUL

(ascunzîndu-se după jandarmi)

Stăi pe loc,

Nu da foc.

LEONAȘ

(întinzînd pistoalele)

Stați pe loc,

Că dau foc.

CORBU

(alergînd între jandarmi și Leonaș)

Copii, stați.

Foc nu dați!

SCENA XVI

Cei dinainte, UN JANDARM (viind călare și aducînd un plic)

JANDARMUL: Ispravnicu… unde-i domnu ispravnic?

ISPRAVNICUL (ascuns după jandarmi): Ce este? Cine mă cheamă?

JANDARMUL: Un plic de la isprăvnicie… d-nu samiș mi-o spus că-i foarte grabnic.

ISPRAVNICUL: Grabnic? Adă-l încoace. (Ie plicul.) încunjurați-l din toate părțile pe hoțul ista și nu-l lăsați să scape. (Deschide plicul.) Grabnic!…. nu cumva mă dau afară din isprăvnicie?… Bată-l cucu de samiș că subțire mai scrie… Unde mi-s ochelarii?… iaca poznă, că i-am. prăpădit în codru cînd fugeam… și acum n-am cum citi… (Tare.) Cine știe carte din voi?

CORBU: Eu, cucoane, am fost demult dascal la biserică…

ISPRAVNICUL: Na, de citește iute… (Îi dă plicul.. Cătră jandarmi, arătînd pe Leonaș.) Țineți-l tot la ochi să nu fugă… Zi mai degrabă.

CORBU: Iaca zic… (Slovenind:) „Cacu îs… tfertu, rîță… ă… cătră… cfertu… i… nas… cinstitul…”

ISPRAVNICUL: Și celelalte… spune-nainte.

CORBU (citind): „Mă grăbesc a te înștiința că tălharu care o furat cei 40 000 lei din lada sămișiei s-o găsit, precum și banii, însă cu părere de rău îți vestesc că furul este tocmai fiul d-tale cel de suflet….”

ISPRAVNICUL: Ce?

CORBU: Elei!

ISPRAVNICUL (voind să ia răvașul): Minciuni… minciuni de-a samișului.

CORBU (țiind răvașul): Mai știi poznă?… De-or afla-o la Ieși, cucoane, te poți șterge pe gură despre isprăvnicie.

ISPRAVNICUL (căzînd pre un scaun): Valeu! că iar mă prăbușesc.

TOȚI

Ce este? Ce este?

Ce groaznică veste?

ANICA

(alergînd lingă moșul ei)

Ce ai? ce te doare?

LEONAȘ

(asemene)

L-a lovit dambla.

ISPRAVNICUL

(trezindu-se)

Pei, nerușinato!… Feuge, satana!

CORBU

Dați-vă-ntr-o parte că-i sînt popa eu.

(Arătînd scrisoarea.)

Am capcana-n mînă; de-acum îi al meu,

(Se apropie de ispravnic și cîntă încet:)

Ispravnice dragă,

Nu-i lucru de șagă,

Acum eu știu tot.

Și c-o vorbă pot

Să-ți vîr șepte draci.

ISPRAVNICUL

(rugîndu-se)

Taci, taci, taci, taci, taci!

CORBU

Bine! acu-ndată

Pe holtei și fată

Să mi-i logodești…

Ce zici? nu voiești?

Ascultați … (Deschide scrisoarea.)

ISPRAVNICUL

(spăriat)

Ce faci?

Taci, taci, taci, taci, taci!

CORBU: Iaca tac… dar fă cum zic eu… că citesc răvașul… și, zău, îți fac rușinea.

ISPRAVNICUL (în parte): Ghidi, hoț bătrîn.

CORBU: Hai mai iute, că n-am vreme…

ISPRAVNICUL (se apropie de Leonaș câutînd cu frică la răvașul cu care Corbu îl amenința din urmă): Leonaș, toate au fost o șagă…

CORBU (încet ispravnicului): Prea bine… zi după mine: Eu te iubesc…

ISPRAVNICUL (în parte): Ghiuju dracului! (Lui Leonaș:) Eu te iubesc…

CORBU: Te cinstesc…

ISPRAVNICUL: Te cinstesc…

CORBU: Și te logodesc cu nepoata mea, Anica.

ISPRAVNICUL (furios): Și te logodesc cu nepoata mea Anica. (În parte.) Ei! las, Pepeleo, că mi-i cădea tu la mînă.

CORBU (sărind de bucurie): Ura! Crai-nou să trăiască, că mi-o făcut pe gîndul meu.

DOCHIȚA: Și mie mi-o adus pe Bujor.

ANICA: Și mie mi-o împlinit dorul.

TOȚI: Crai-nou să trăiască!… Să trăiască Crai-nou!

COR FINAL

Crai-nou! Crai-ncu! Crai-nou!

La noi bine-ai venit;

Crai-nou! Crai-nou! Crai-nou!

Fă-mi dorul înplinit.

(Cortina cade.)