Craiul codrului

 

Prin vânt, prin codru-n al nopții sân
Trece călare tatăl bătrân.
El ține-n brațe copilul său
Și-l strânge dulce la piept mereu.

— Copile dragă, ce teamă ai?
— Tată, nu vezi pe-al codrului crai
Cu o coroană pe capul său?
— E ceața numai, copilul meu.

„Copile dulce, mult te-așteptăm,
Jocuri frumoase hai să jucăm,
Flori pentru tine am câte-i vrea.
Rochiți de aur muma ți-a da.“

— Tată, pe rege n-ai auzit
În taină câte mi-a făgăduit?
— Copile-ți pare, te-ai înșelat,
Prin frunzi uscate vânt a suflat,

„Cu mine, dragă, de vei veni,
Fetele mele te vor sluji,
Fetele mele te-or dezmierda
Și-n visuri dulce te-or legăna.“

— Nu vezi tu, tată, colo cum joc
A regelui fete pe negrul loc?
— Uită-te bine, sunt trunchiuri mari
Și crengi căzute din vechi stejari!

„Plăcuta ta față mult o iubesc,
De nu vii singur, eu te răpesc.“
— Tată, ah, tată, mâna a-ntins!
Craiul pădurii iată m-a prins.

Tatăl în spaimă aleargă mereu,
Băiatul geme în brațul său,
Și când în curte el a intrat,
Mort pe copil în brațe-a aflat.