Critica in „Convorbirile literare”

 

D. Titu Maiorescu, în Conv. Lit., nr. 2, din 1 iunie a.c, la p. 101-2, se încearcă a da și redacției acestei foi una din loviturile cele mai grele cu care cineva își propune a discredita orice scriere. Din parte-ne, asigurăm pe d. M. că lovitura d-sale resaltă în distanță de cîteva miluri (?) și se poate că echo al ei să se auză numai cam pe la Sfînta Maria, încît acea azvîrlitură șuieră și pe la urechile redacției, poate că dînsa însă va reflecta la ea îndată ce redactorul va ajunge ca să lucre mai puțin de 12 ore pe zi, să-i rămînă adică timp și pentru conversații asupra corecturelor ce se fac în clasă la ocupațiunile băieților, care la locul lor pot fi încă de folos.

În marele număr de proverbe românești, este și unul care zice: „Satul arde, baba se piaptănă”. Acuma, uită-te, acum la a. 1868 își află d. M. timpul de a cere de la publiciștii de dincoace stil neted, gramatică, ortografie. Sunt mai bine de 18 ani de cînd ne-am mustrat noi înșine de repețite ori și ne-am spus-o curat scriem rău românește, că ne stricăm limba și stilul, nu numai prin germanisme, ci și prin latinisme și maghiarisme, că nu-i cunoaștem geniul ei ș.c. Acolo este Foaia pentru minte, inimă și literatură, în care din ani în ani s-au publicat articole scrise înadins în această materie. Sunt asemeni mai mulți ani de cînd am zis și am scris tot noi cei de dincoace: Critica, să vină împărăția ta. în august al. a. tr., am mărturisit-o din nou în Românul că scriem rău, am enumerat însă rațiunile pentru care noi nu scriem bine, apoi însă tot atunci, oricît am meditat, nu am putut afla rațiunile pentru care românii mai anume în Iași scriu poate mai tot așa de stricat ca și noi, iar uneori și mai rău.

Noi însă pe aici necum să avem timp de a ne ocupa cu scrierea de critice literare, deși adesea ne lipsește și timpul de a le citi. Fiecare din noi ducem cîte trei și patru sarcini grele, din care, bine să observăm, abia cîte una este plătită sau uneori nici una. De aceea noi ne bucurăm văzînd că d-lui T. M. îi rămîne timp prea de ajuns de a citi tot ce se publică în limba românească, prin urmare, că e în stare de a se ocupa cu critica, pentru care noi pe aici nu avem „răgaz” și nici că putem ști cînd îl vom avea. Într-aceia noi între împrejurările de față facem d-lui T. M. o rugare colegială, iar aceasta este că d-lui să continue cu criticile d-sale; însă — pe cit timp noi aici suntem condamnați a ne ocupa și îngriji întru înțelesul cel mai strîns și mai genuin al cuvântului de condițiunile sine qibus non, ale conservației noastre naționale, pe atîta d-lui sa nu ne încurce în tragerea cercurilor noastre, în care ne aflăm în aceste timpuri absorbiți cu totul, ci să-și exerciteze deocamdată arta criticei sale acolea în Iași, unde-i stă deschis un cîmp larg destul, și încă tocmai în ziaristică locală. A cere de la noi astăzi ca să scriem pe placul d-lui T. M. ar fi tocmai ca și cînd ai cere de la ofițeri ca între șuierăturile gloanțelor și între vaietele celor răniți să scrie raporturi și buletine elegante și caligrafice. D. M. ar îndatora prea mult pe publicul literar dacă i-ar arăta frumusețele de expresiune și de stil din Iași, ieșite din condeile atîtor tineri geniali, care își făcură după timp cursurile de știință în Academia și Universitatea de acolo. Așa, de ex., d. T. M. ar putea descoperi o mulțime de frumuseți stilistice, cum și ortografia și gramatica corecte ca nicăieri, în următoarele pasagii tipărite la anul Domnului 1868 în Iași. [...] Oricît scriem de rău astăzi, tot scriem și vorbim mai bine decît odinioară [...], iar dacă de peste Carpați ne vor veni modele de limbă și stil, precum ni se recomandă de la Iași, atunci o vom învăța și mai curînd și mai bine.

(Comentariul lui Eugen Lovinescu la acest articol: „Într-un cuvînt, deși recunoștea temeinicia observațiilor lui Maiorescu, se punea la adăpostul necesității de a se preocupa de chestiuni mai importante pentru viața națională. Scuză nevalabilă, sau, mai bine, nici un fel de scuză. Nici erorile de limbă ale presei din Iași nu pot legitima germanizarea presei ardelene.”)