Criza de cabinet

 

Timpul s'a abstinut cu desăvârșire de orice reflecții sau comentarii asupra epidemiei ce bântue cabinetul Brătianu, și care a și secerat trei victime. Am stat și urmăm a sta neturburați în fața unor certe intestine pe câtă vreme ele nu vor avea ca rezultat de a compromite soarta țării și mai mult cum este deja compromisă, sau pe câtă vreme negoțierile pentru înlocuirea celor morți nu vor trece peste cercul partidului așa zis liberal.

Vom aștepta dar în liniște rezultatul crizei într'un fel sau într'altul și atunci numai vom avea a zice și noi cuvântul nostru.

Astăzi voim a face numai ceea ce s'ar putea numi diagnosis crizei ministeriale, fără a ne preocupa dacă boala este mortală sau cine va fi moștenitorul, în caz de moarte.

Spectacolul ce ne este dat a privi este, fără îndoială, din cele mai extraordinare.

Vedem pe d. Brătianu dispunând în Cameră aproape de unanimitatea voturilor, și de o mare majoritate în Senat, amenințat de a pierde o bună a treia parte din deputați și a rămâne poate în minoritate în Senat.

Ce s'a întâmplat oare acum de curând care să facă a periclita într'un mod așa de neașteptat o pozițiune până astăzi așa de strălucită și așa de puternic întemeiată ?

Un mic, foarte mic fapt s'a întâmplat; dar care pentru d. Brătianu ce știe a înțelege semnele prevestitoare, are o îngrijitoare însemnătate. Acest fapt sunt cele câteva alegeri comunale ieșite favorabile partidului conservator. Până astăzi partidul ce voiește a fi partidul liberal, dar care în realitate este partidul radical, precum totdeauna l-am numit pentrucă-i cunoaștem firea și tendințele, partidul radical zicem, și-a îndeplinit vecinica chemare, adică distrugere.

În lăuntru, instrucțiunea publică, justiția, organizarea comunală, întreținerea căilor de comunicație, venitul monopolului tutunurilor, finanțele, buna stare economică, și toate celelalte sunt distruse sau cel puțin desorganizate.

În politica din afară, mai avem oare trebuință de a aminti toate faptele ce sunt încă așa de proaspete în mintea tutulor ?

Toate acestea s'au făcut cu consimțământul Adunărilor, și acolo unde miniștrii noștri, în cele interne sau în cele externe, veneau cu fapte împlinite, Camerele, pe lângă supusa înregistrare a acelor fapte emiteau tot d'odată și biluri de încredere sau de indemnitate.

Și astfel d. Brătianu și cu colegii săi urmând calea semănată de izbânzi, netedă, fără obstacole, fără primejdii și fără decepțiuni proclamau sus și tare că țara este cu d-lor. Erau poate sinceri. Își închipuiau poate serios că calea lor îi duce la capitol unde îi așteaptă coloana triumfătorilor.

Dar iată că de odată, în loc de capitolul visat, li se arată în zare stânca tarpeiană cu prăpastia ei. Căci acum s'a schimbat fața lucrurilor. Nu mai poate fi vorba, sau mai bine, nu mai este loc de a distruge, acum este vorba de a clădi, de a organiza, și aici se sdrobește puterea radicalismului. Țara care i-a mai văzut la lucru, știe că nu este aceasta meseria lor și un prim avertisment a venit să arate d-lui Brătianu că nu ajunge de a se bucura de o majoritate oricât de numeroasă în camere, pentru a putea spera de a avea și țara cu sine.

Tot odată d. Brătianu simte că nu numai instinctul lucrărilor serioase de organizare lipsește partidului său, dar că-i lipsește tot odată și capacitatea intelectuală.

Acest simțimânt explică pentruce în toate încercările sale pentru complectarea și reîntărirea cabinetului, d. prim-ministru nu a consimțit a se despărți de colegul său dela externe.

Nu simpatia sau armonia în vederi leagă, de o vreme încoace, pe d. Brătianu de d. Cogălniceanu. Cine, în adevăr, nu cunoaște sfâșiările intestine ce existau între acești doi bărbați, și fățișa neîncredere mutuală cu care se păzeau unul pe altul; între altele în vremea petrecerii lor la Berlin pentru lucrările Congresului. Ceea ce face pe d. Brătianu a se ține acum strâns legat de d. Cogălniceanu este că simte că are în acest bărbat aceea ce nu poate găsi în jurul său, adică o putere intelectuală, o capacitate.

Asemenea marfă este rară în partidul radical și fericitul proprietar actual nu voiește a se desface de dânsa cu niciun preț. Precum am zis-o, țara, adevărata țară, a dat d-lor Brătianu și Rosetti un întâi avertisment. Pentru d. Rosetti acest avertisment, întărit poate și prin alte considerațiuni, l-a și făcut a părăsi fotoliul său. D. Brătianu, care și el a înțeles lecțiunea, lucrează la înlăturarea pericolelor ce-i stau în perspectivă prin fuzionare cu aliați vechi sau noi.

Se zice că toate sforțările d-sale au fost zadarnice și că tot d-sa rămase însărcinat a purta greutatea situațiunii cu ai săi, fără infuziune de sânge nou.

Oricum ar fi, noi, aceștia dela Timpul, absolut desinteresați în cestiune, privim în liniște și cu răbdare la criza de care este frământat cabinetul, și avem statornica încredere în adevărul zicătoarei care zice că: fie care pasăre pe limba sa piere.