Cronica Bălenilor

 

45. DOMNIIA LUI GRIGORIE-VODĂ DENTÎI, leat 7169

Grigorie-Vodă domnu. Chimin Ianoș vine cu nemții la Ardeal. Chimin Ianoș tăiat dă turci. Grigorie-vodă și Dabija-vodă mergu la oaste cu Chipriulăul. Uivarul și Galgoțul cetate să ia de turci. Sfat ce s-au făcut de pîră asupra lui Grigorie-vodă. Alixandru fecior Ghiormii (banul) pîraște pe nește boiari la Grigorie-vodă de față. Costandin postelnicu Cantacozino iaste pîrît de Stroe vornic și de Dumitrașco vistier. Grigorie-vodă omoară pă Costandin postelnicul Cantacozino. Grigorie-vodă și Dabija-vodă mergu la oaste cătră nemți. Muntecoculi ghinărar bate pă vizir. Zuza ghinărar bate pă turcii den Leva și pă rumîni. Grigorie-vodă fuge in Țara Nemțească. Boiarii să duc la Țarigrad să-și ceară domnu. Boiarii aleg să puie domnu pe Radul Leon.

Venind Gligorie-vodă domnu în urma tătîne-său, au găsit țara stricată, fărîmată de atîta răotăți ce-i venise asupră, de nebuniile rumînilor și den rea chiverniseala domnilor. Costandin-vodă o au purtat rău. Mihnea-vodă mai rău și mai cumplit, și datorie multă rămăsése de la Mihnea-vodă făcută. Ci să mira ce să facă: haraciul împărătescu va să-l dea, au datoriile va plăti, au țara să îndreptéze; ci-i era toate împotrivă. Ci într-acestea, după nor veni și senin; după multă răotate și foamete ce era, și ciumă, au dat Dumnezeu pace, și bișug în toate, și sănătate — că s-au făcut grîu mult, mei mult, vin și alte bucate, cu care-și rădică săracii nevoile. Și așa pe-ncet cîrmuia norodul bine, și era domnul judecător drept și milostiv, și gingaș întru toate lucrurile lui și nemăreț.

Chimin Ianoș fiind întru aceste vremi la Țara Ungurească de Sus, și strîngînd oștile stăpîn-său Racoț, céle răsipite și rămase fără stăpîn, și luînd ajutor și de la neamțu, cu vorbă ca aceasta: de va putea supune Ardealul, să-l închine nemților; și s-au pornit spre Ardeal. Apafi Mihai-craiul cu ardelenii, aceasta auzind, au trimis la turci de le-au dat știre, și au cerut ajutor împotriva lui Chimin Ianoș, și i-au dat pă Cuciuc Mehmet-pașa, cu cîtăva seamă dă turci și au poruncit și lui Grigorie-vodă să trimiță oaste ajutoriu. Trimițînd, cu Odivoianul, au trimis și den Moldova oaste. Decii, turcii fiind la Sighișoară, și ungurii, Chimin Ianoș au venit la un sat ce era aproape de cetate, și au conăcit acolea cu oastea lui, și era cuvinte între dînșîi, a doao zi să să lovească oștile; dar turcii prinzînd véste den iscoadele ce avea în tabăra lui Chimin Ianoș, cum șăd fără grijă, n-au așteptat pînă a doao zi, ci într-acea zi, au ieșît fără véste cu toți, și i-au lovit la vrémea prînzului, șăzînd Chimin Ianoș la masă; și, fiind oștile răsîpite și pe la otace, și îndată ce văzură turcii împresurîndu-i, apucă Chimin Ianoș de încălecă, și, grăbindu-l, nu avea încătro mai face, ci déde peste un heleșteu înghețat, să treacă, dar, alunecînd calul, căzu cu el jos. Turcii încă îl împresurară, șî-l tăiară; așîjderea pă oști le tăiară, și le împrăștiiară în toate părțile.

Deci, daca au trecut 2 ani ai domniei lui Grigorie- vodă, făcut-au împăratul sultan Mehmet gătire mare dă oaste, și au trimis pă Chipriuliul viziriul, cu oști multe turcești și tătărăști asupra Țărîi Ungurești dă Sus, ca să o supuie, neavînd stăpîn pă nimeni, de vréme că Racoț-craiul, care o stăpînise, perise. Chimin Ianoș, care în urma lui vrea să o urméze, încă au dat sfîrșît, cum ați auzit. Și au poruncit lui Grigorie-vodă den Țara Rumînească și Dabijăi-vodă den Țara Moldovii de au mersu și ei cu oștile lor pen Ardeal, împreună cu tătarîi. Atuncea cetatea Uivarul o au luat, chiiemînd și pe Apafi-craiul la oaste viziriul, de s-au împreunat cu turcii. Galgoțul și alte multe locuri au luat în anul acela, și s-au întorsu cu pace toți la țărîle lor.

Acolo în oastea lui Grigorie-vodă, cum zic unii, s-au făcut nește amestecături, adecă Șărban logofăt, feciorul lui Costandin postelnic Cantacozino, și oarecare den frații lui ce era acolo, și Mareș, și Crețulescul, să fie umblat între căpitani și între slujitori, de îndemna să meargă să pîrască pă Grigorie-vodă la viziriul, de făcătoriu de rău, de hain și de altele, și pă urmă să ceară domnu la viziriul pă Șărban logofăt; care, dîn om în om mergînd vorba, au ajunsu și la domnu. Decii, auzind, să păziia în taină, pînă ș-au luat zioa bună de la viziriul să vie în țară, și, la un loc conăcind pentru odihna namiezii, au poruncit lui Ghiorghiță moldoveanul, care era vătaf de aprozi, să aducă pă acei boiari ce umblase să facă vicleșug; și-i aduse înaintea lui, și începu a-i mustra, pentru căci fac așa, de au vrut să-l ficlenească, și să-l pîrască la viziriul: „Ce rău le-au făcut? Au nu i-au boierit cu mari boierii, au nu i-au miluit cu mile mari?“ Care anume, le spunea. Iar Mareș, fiind mai slovesnic, și mai îndrăzneț, răspunse că nu sînt vinovați nimic.

Grigorie-vodă scoase vadnicii de față, căpitanii carii vorbise cu ei, întru care era și Alixandru, fecior Ghiormii banul, și începură a zice: „Așa, doamne, ne-au zis să mergem să te pîrîm la viziriul, și să puie pă Șărban logofăt domnu“. Iar Mareș răspunse: „Doamne, acest Alixandru în zilele Mihnii-vodă fiind postelnic mare, pe gura lui multă boierime s-au omorît, nefiind vinovați nimic; acum iar s-au apucat de acéia; ci, de-l vei asculta măria-ta, fă cu noi ce vei vrea, și va da seama înaintea lui Dumnezeu, iar noi nu sîntem vinovați“. Și dentr-acel ceas i-au dat Grigorie-vodă în seama vătafului de aprozi și cu alți slujitori, de i-au adus tot în pază pînă aicea în țară. Lîngă acestea, și de la țară venise pîră, de la Stroe vornicul și de la Dumitrașco vistierul Cantacozino, care era lăsați dă domnu caimacani purtători dă grijă, pîrînd pe Costandin postelnicul Cantacozino, că umblă pe marginea turcească, oamenii lui hulind numele domnului, de rău și de hain, și pă oamenii țărîi îi zăticnéște, de nu-i lasă să-și dea dăjdile împărătești, și cum că să laudă, că el au popit pă Grigorie-vodă, el îl va dăspopi — și ca acestea altele multe. Deci acéste doao pricini: una den tabără, alta den țară, înțelegîndu-se, ațîțară pă Grigorie-vodă cu mare mînie asupra casii lui Costandin postelnicul. Și, după ce au întrat în țară, și înțelegînd Costandin postelnicul de venirea domnului și dă oprirea feciorilor, au alergat înainte tocma cătră Craiova, și, mergînd să să împreune cu domnul, l-au priimit de s-au împreunat, dar i-au arătat un chip foarte posomorît și, vorbind cam alăturea cu calea, i-au ponosluit pentru feciorii lui, că sînt răi și ficleni, și cum că au îndemnat pă căpitani și pă slujitori să-l pîrască la viziriul, și să rădice pă fie-său Șărban domnu. Ca acestea auzind Costandin postelnicul, tăgăduia că nu va fi acéia, ci vor fi pîri mincinoase, să nu le crează măriia-sa. Ca cu de acestea au ieșit afară Costandin postelnicul, iar Grigorie-vodă viind la scaun, pe ceialalți boieri i-au slobozit, iar pă Șărban logofătul l-au tăiat la nas dă o parte, pentru căci să numise să fie domnu; iar pă tată-său, Costandin postelnicul au trimis pă căpitanul de la Ungurei cu dorobanți, și l-au luat noaptea, și l-au dus la mănăstirea Sneagovului. Acolo nu l-au zăbovit, ci i-au poruncit de s-au cuminecat, și l-au dus în trapezare, și, de stîlpul cel mare legîndu-l, l-au sugrumat. Deci, făcînd știință jupînésii și coconilor, au venit cu voia domnului de l-au rădicat de acolo, și l-au dus la Mărgineni de l-au îngropat.

Cînd au fost după aceasta la al doilea an, iar au venit lui Grigorie-vodă poruncă, și Dabijăi-vodă, den Moldova, ca să meargă iar la oaste spre Buda, și au purces dă s-au dus după poruncă.

Și, mergînd la Seidi Husein-pașa al Budei, i-au luat și s-au dus la Leva cetate, de o au bătut, dar nimic nu putea să-i strice, fiind acolo și tătari [cu] un sultan; iar viziriul Chiuprilăul era la altă cetate, ce-i zic Singohari. Deci acolo veniră o seamă de oști nemțești cu ghinărariul Muntecoculi, iar la Leva, unde era Husein-pașa și domnii rumînești, cu o seamă dă tătari, veniră alte oști, cu ghinărariul Zuza, și, cum zic, într-o zi să să fie bătut amînduao războaile; la care au biruit creștinii pă turci, și s-au întorsu îndărăt. După ce fură biruiți turcii, după cum ați auzit, temîndu-se viziriul de împăratul, să nu pață vreun rău, au stătut la mijloc Panaiotache, care era dragoman împărătesc pe acea vréme, și au făcut pace între amîndoi împărații, în 20 de ani. În războiul ce făcură la Leva cu némții, vrînd Grigorie- vodă să-și arate vitejiia, au năvălit asupra nemților, de-ncotro îi era oștile lui: măcar că, despre o parte, pă o roată de nemți o au stricat dă tot, iar biruința tot au fost a nemților, și boiari mulți au perit, și slujitori de ceilalți, că să întîmplase și o tină în fuga lor, și pă mai mulți în noroiul acela îi împușca nemții. Deci, săvîrșindu-se așa războiul, domnii amîndoi, de frica viziriului, n-au cutezat să meargă la dînsul, căci îi bătuse nemții, ci au venit cineși la țara lui. Și iaste obicei la turcu, fără ferman să nu să ducă nicăiri. Capichehaiaoa lui îi scriia să vie la vizir, că pă urmă va fi rău. Însă Dabija- vodă, avînd capichehaia pă Chiriță Draco Roset, carele mai pă urmă au ajunsu și domnu, numindu-l Antonie-vodă, și scriindu-i să meargă, pă capul lui și pă sufletul lui: ce rău îi va veni, să fie în sufletul lui — așa auzind Dabija-vodă, s-au învîrtejît înapoi și s-au dus la viziriul. Cam mustrîndu-l oarece, apoi i-au dat domniia iarăși și s-au dus la Moldova domnu. Iar Grigorie-vodă al nostru nicicum n-au cutezat să meargă, pentru că era boiarii ficleni, și unii carii era fugiți la Rușciuc și cei dă lîngă dînsul ce-l speriia că vor să vie să-l ia, și să-l ducă să-i taie capul, și alte réle. Deci, speriindu-se, s-au rădicat cu totul și s-au dus în Țara Nemțească, de au șăzut acolo cîtăva vreme.

După ce au pribegit Grigorie-vodă, boiarii țărîi, carii era pă acele vremi, s-au strînsu cu toții, și s-au dus la Țarigrad să-și ceară domnu. Deci, pă cale mergînd, socotise, că, dă le va da îndemînă, să puie pă Dumitrașco Buzăianul de la Căpățănești, dar, acolo ajungînd, au găsit pă Radul-vodă, feciorul lui Leon-vodă, rînduit dă turci să-l facă domnu. Carei văzînd boiarii așa, n-au mai cutezat să mai zică dă altul, temîndu-se că nu vor putea isprăvi, ci s-au lipit lîngă Radul-vodă, că și el trăgea pă boiari cu cuvinte blînde, să nu facă vreo turburare. Și, așa așăzîndu-se au dat turcii domniia Radului- vodă.

[................................]

47. DOMNIIA LUI ANTONIE-VODĂ, leat 7177

Feciorii postelnicului Cantacozino caută moartea tătîne-său. Închid pă Stroe vornecu. Călugăresc pe Stroe vornecul fără voie. Lui Neagoe Săcuian îi taie nasul. Badea Bălăceanul [vor] să-i taie capul. Antonie-vodă merge la oaste la Bugeac. Vrajbă între boiarii țărîi. Mareș să duce la Craiova ban, cu multă pompă. Mareș banul bate pă boiari la scară. Antonie-vodă judecă pă boiari. Cinste ce făcea lui Antonie-vodă boierii. Moldovenii să scoală asupra Ducăi-vodă. Duca-vodă iar să întoarce la Iași. Nemții iau cetățile ungurilor. Nemții taie nește domni mari ungurești. Antonie-vodă merge la Țarigrad den poruncă. Grigorie-vodă vine la turci den pribegie. Boiari mulți să duc la pîră la turci. Gheorghe vornecul era să să puie domnu. Ficleșuguri au făcut turcii lui Antonie-vodă. Mazîlia lui Antonie-vodă și închisoarea boierilor. Șărban spătar fuge. Grigorie-vodă luînd domniia scrie la Gherghe banul dă prinde boiarii. Boierii cei închiși îi sloboade banul Gherghe. Sluga lui Ilie armaș, îi taie capul Crețulescul. Stroe vornic fuge la Odrii. Pentru ce au căzut Cantacozinii la nevoie.

Luînd domniia Antonie-vodă de la Enișăr, cum s-au zis mai înapoi, au venit în țară cu toți boiarii, și i-au făcut halai după cum să cade domnilor, și să bucura toți dă domnu bătrîn, de țară, nădăjduind [de] bine și de dreptate, și au boierit boierii care-după cum le-au venit rînduiala, și să așăzase lucrul țărîi bine și gîlcevile dăspre toți. Iar feciorii lui Costandin postelnicul Cantacozino: Șărban spătarul, Costandin postelnicul, Mihai postelnicul, Matei cuparul și Iordache, găsiră vréme să caute moartea tătîne-său, den cine au fost, și închiseră pă Stroe vornecul Leurdeanul, vinuind că el au fost pricina de l-au omorît. Și l-au scos la divan . El tăgăduia că nu știe de acelea nimic; iar feciorii lui Costandin postelnicul scoaseră nește răvășale, zicînd că sînt ale lui, care-i scriia lui Grigorie-vodă. Și, fiind Costandin stolnicul în părțile apusului, despre nemți, și la Vinețiia, și pentr-alte locuri, zicea să să fi împreunat cu Gligorie-vodă, și avînd vorbă pentru moartea tătîne-său, să-i fie arătat acéle răvășale. Ci unii zicea că le-au dat Gligorie-vodă, alții zicea că izvod au dat după acelea, alții într-alt chip zicea; iar noi am văzut nește răvășale, care după ce l-au închis pă Stroe vornicul iar în pușcărie, și i-au făcut judecată dă moarte, și l-au pus într-un car cu 2 boi, numai cu antiriul și cu nădragii, și au pus nește priviț la car, și i-au spînzurat răvășalile acelea (ale cui vor fi fost, Dumnezeu știe), și așa cu acea pompă l-au trecut pen tîrgu, și l-au dus la mănăstirea Sneagovului, dar nu l-au omorît, ci fără voie l-au călugărit; că au și strigat: „Doamne, doamne, fără voie îmi iaste“. Și cînd să-i puie numele: Silivestru, iar el zicea: „Nu Silevestru, ci Mahmet“. Într-acest [chip] fu călugăriia lui Stroe vornecul. Mai închis-au într-acéste vremi și pă Neagoe postelnic Săcuianul, și i-au tăiat nasul, den ce pricină noi nu știm — cei ce l-au pîrît, vor fi știind de ce și cum; mai închis-au și pă Badea Bălăceanul, și l-au scos să-i taie capul, apoi l-au iertat — den ce pricină ei vor ști. Însă, într-aceste vremi venit-au și lui Antonie-vodă poruncă să meargă la oaste la Bugeac, să scoață pă nohai den Bugeac și den hotarăle Moldovei, că să înmulțise, și făcea multe réle și bugegenilor și moldovénilor. Deci, mergînd sarascheriul cu mulți turci și tătari, și Duca-vodă cu moldovenii, cu nevoie mare i-au scos, mai mult cu cuvinte bune și cu pace decît cu război, că să temea dă ei, fiind mulți și vitéji; și de multe ori s-au strînsu să dea război cu turcii și cu ai noștri, dar au fost toți în mare grijă. În cea după urmă, s-au lăsat ei, și au trecut Nistrul de céia parte, și oștile s-au întorsu, cineși pe la casele lor; și Antonie-vodă încă au venit în țară, la scaun.

Întru liniște veni și furtună: în pacea ce era în țară între boieri, iată și vrajbă între dînșîi. Mareș banul, Radul Crețulescul, Șărban spătariul și frații lui să mărise, să împuternicise, cît trecea peste măsură, nebăgînd seamă pă ceilalți, și întru nimica socotindu-i. Și după aceasta să ia cineva seama că să mărise: căci, în vréme ce s-au dus Mareș banul la Craiova, nu s-au dus ca alți bani de mai naintea lui, smeriți, ci cu mare pompă s-au gătit, cu slujitori mulți den București, cu grapă (adecă steag bănescu; așa să zice: grapă), cu trîmbițe, tobe, surle, și după dînsul gloată, și cîțiva copii den casă cu sulițe; iar înainte cîțiva povodnici împodobiți, și altele ca acestea. Care mergînd la Craiova, la judecățile lui, de era vreun boiar sau vreun fecior dă boiar și vinovat, nu le veghea voie nimic, ci jos la scară cu toiege îl bătea; și aicea în București așîjderea făcea. Ca acestea văzînd boiarii, mai vîrtos Mehedinții, că era boierime multă, întru oarece chip le părea rău, și de necaz zicea cîte un cuvînt împotrivă cu toții. Carele cuvinte auzindu-le banul Mareș la Craiova, și Crețulescul și Șărban cu frații lui Postelniceștii, li s-au nălucit precum banul Gherghe cu ai lui și cu ceilaltă boierime a țărîi făcură sfat între dînșîi să omoare pă banul Mareș, pă Crețulescul șî pă Șărban spătariul și pă ai lor. Și să scoală banul Mareș de au fugit la Loviște, la Cornet, la mănăstirea lui, și scrie cărți la domnu și la ceilalți ai lor, că dă frică au fugit el acolo, să nu-l omoară boierii, pîrînd multe. Antonie-vodă i-au scris să vie, și, cu cine va avea judecată, își va căuta; și au venit de acolo în București, și, împreunîndu-se cu ceilalți ai lor, vorbitu-se-au mult. Ce au găsit cu socoteala lor, ei vor fi știut, iar acéia ce am văzut știm, că au făcut Antonie-vodă divan și au ieșît acei boiari, jăluindu-se de banul Gherghe Băleanul și de ai lui, precum s-ar fi vorbit pe taină cu altă boierime a țărîi, să ucigă pă acei boiari carii s-au scris mai sus. Iar banul Gherghe și Hrizea vistierul, gineri-său, și fie-său, Ivașco Băleanul și Staico vistier Bucșanul și Radul vistier Știrbei și alții, tăgăduind că nu le iaste în știre, nici au avut ei gînd ca acesta să facă, ci le iaste năpaste, și cu acéste vorbe s-au spart divanul. Dar după divan au ieșît poruncă să să ducă o seamă dă boiari la țară; și-au mazîlit pă Hrizea vistierul den visterie, și pă Ivașco fecior banului Gherghe l-au mazîlit den agie, zicînd că nu trebuie să fie slujitorii pă mîna lor, ci au făcut pă Matei Cantacozino, fratele lui Șărban spătar, agă mare, pă Ivașco Băleanul comis, zicînd că, fiind tată-său mazîl, să nu fie și fie-său. Această turburare ce s-au făcut între boiari, zicea unii că n-au fost den altcevași, că nici vreun sfat să fie făcut asupra Postelniceștilor, și a lui Mareș, și a Crețulescului — n-au făcut; numai au găsit ei această socoteală, să o zică și să o facă, pentru ca să depărtéze pă toți boierii după lîngă curte, și să le ia boieriile, să le dea altora, ca să fie numai ei și care să vor supune, boiari la curte, să facă ce le va fi voia: cum și făcea, nu numai boierilor, ci tocmai și ticăitului domnului Antonie-vodă — că atîta îi scurtase toate veniturile, cît nici dă mîncare nu era sătul, și dă băutură, că-i da cît vrea ei; în zi dă dulce, carne cu apă și cu sare, în zi dă sec, linte și fasole cu apă și cu sare; vin îi da împuțit, ci trimitea cu urcioarele în tîrgu Antonie-vodă și fie-său Neagul-vodă cu bani refenea, dă cumpăra vin de bea; ci da fie-său mai mult la refenea, căci îi zicea tată-său că [el] are doamnă și coconi, ci să dea mai mult; și așa viețuia Antonie-vodă.

Întru acéste vremi s-au sculat țara la Moldova asupra Ducăi-vodă, domnul lor, fiindu-le Hîncul sărdar cap, carele strîngînd dîn jos, carii să zic Joseni, au venit la Iași și mare gîlceavă au făcut Ducăi-vodă, măcar că și domnul Duca-vodă ș-au strînsu oaste cît au putut, și hatmanul Sandul Buhuș, cumnatul Ducăi-vodă, au ieșît cu oști înaintea lor de s-au bătut cu dînșîi, dar nimic n-au isprăvit, ci i-au căutat să lase țara, și s-au dus la turci peste Dunăre, și au scris la împărăție cum s-au nebunit o seamă dă oameni șî-i fac gîlceavă fără nici o vină (scoțînd pă boierii țărîi mărturie), că era cu toți Duca-vodă. Într-acéia, împărățiia au trimis agă să să întoarcă la scaun și au scris și pașîi de la margine să-i dea turci să gonească pe cei răi și nebuni. Deci, întîlnind véste pă Duca-vodă la Hagioglu-Pazargic în Dobrogea și viind și o seamă dă Hînculești, de mergea după dînsul să-l pîrască, avînd Duca-vodă pă aga turcul cu putére și avînd și ale lui oști cîteva, au abătut în Hînculești și i-au spart de i-au trecut Dunărea, și pe alții carii mai găsise pen țară i-au spart; și s-au dus Duca-vodă iar la scaun, și pă zorbale i-au prinsu, de i-au omorît. Doamna Duculeasă fiind în Țara Rumînească, la Drăgănești, pînă a fi acele turburări în Moldova, dacă s-au așăzat domnu-său la scaun, s-au dus la Iași.

Întru acéste zile ale lui Antonie-vodă, în Țara Ungurească dă Sus au trimis împăratul neamțului pă ghinărariul cîmpului, anume șpărcu, cu oști, de au băgat oști pen multe cetăți ale domnilor celor mari unguri, vinuindu-i că să sfătuiescu să rădice cap, să să dăzlipească dă lîngă împărățiia neamțului, și pentru aceasta mare ghiuluș s-au strînsu la Pojun, și pă mulți domni mari ungurești i-au închis, și unora le-au tăiat și capetele, la Pojun și la Beci, anume aceștea: Nadajde Ferenți, Zrini Petre, Franghe Pal, Greține Tatămbac, Boleș Ferenți, și au poruncit împăratul de au luat multe biserici luterănești și calvinești den Țara Ungurească dă Sus, de le-au făcut papistășăști; și alte multe réle le-au mai făcut.

Ale Țărîi Rumînești lucruri, precum am scris îndărăt, boiarii între dînșîi tot era cam învrăjbiți, și, cîtăva vréme așa petrecînd, veni poruncă de la împărăție să meargă Antonie-vodă la Poartă, la al treilea an, după cum făcuse turcii obicei, să sărute mîna împăratului și să-și înnoiască domniia.

La Țarigrad încă sosise Grigorie-vodă den pribegiia lui de la Vinețiia, poftindu-l împărățiia prin mijlocul lui Panaiotache dragomanul împărătesc. Acestea auzind domnul și boiarii, măcar că mergea la Poartă, că nu avea cum face într-alt chip, iar era îngrijați; ci trimiseră mai nainte pă Costandin postelnicul Cantacozino și pă Ghiorghe vornicul să cérce porțile, să vază ce vor afla; iar domnul și boierii să gătiră de purceseră, și lăsară caimacamu, aicea la scaun, pă Crețulescul, iar pă banul Gherghe, fiind boiar bătrîn, nu vrură să-l facă caimacan, nici îl socotiră întru ceva; de care foarte s-au scîrbit, căci nu-i dedese nici o cinste.

Deci, dentru boiarii cei obidiți, Neagoe Săcuianul, cu nasul tăiat, și alții au fugit de aicea den țară, și s-au dus la Poartă și, lipindu-se lîngă Panaiotache, pîrîia tare pă Postelnicești, că fac multe nedreptăți între boiari și între săraci și altele.

După ce ajunse domnul la Dunăre, să întoarse Costandin postelnicul de la Poartă șî-i întîmpină la Dunăre, și, întrebîndu-l ce au priceput la Poartă, au zis: „Rău, că nu ne va fi pă voie ce gîndim“, și au spus dă Grigorie-vodă toată povestea; iar Șărban spătar, frate-său, au zis că va face pod dă pungi de la saraiul rumînesc pînă la al viziriului și tot îi va fi pă voie. Au zis: „Ci mergeți dar, și veți vedea“. Acii la Dunăre nu știm ce socoteală făcură, dă ziseră că au făcut greșală de l-au obidit pă banul Ghiorghie Băleanul și nu l-au pus caimacam. Ci scrise de acolea Antonie-vodă o carte, și-l rîndui să fie purtător dă grijă cu Radul Crețulescul, în ce vor fi trebile țărîi; și purcése domnul cu boiarii țărîi la Odriiu. Acolo ajungînd, cerca Mareș banul și Șărban spătarul, cu ai lor, să puie pă Ghiorghe vornic domnu și să lipsească Antonie-vodă, zicînd că iaste bătrîn și slab și trebuie să fie mai-tare, să poată sluji împărăției la oaste — că făcea turcii gătire dă oaste cătră leași. Viziriul; auzind, au zis: „Daca le trebuie lor om mai tare, le voi da eu domnu cu mînă dă fier“. Înțelegînd boiarii de aceasta, să lăsară de socoteala cea dentîi, și cerea iar pă Antonie-vodă. Și le făgăduiră în față turcii să fie: „și să vă gătiți în cutare zi, să veniți să îmbrace caftanul“. După altă parte trimisése la Grigorie-vodă de-l aducea de la Țarigrad, și ei nu știia nimic. Daca s-au apropiiat Grigorie-vodă dă Odriiu, și, aflînd turcii, trimiseră dă chiemară pă Antonie-vodă, să meargă cu toți boierii, să-i îmbrace cu caftan. Și mérseră toți; iar Șărban spatariul fiind conăcit la Cara Agaci, s-au făcut că-i iaste rău, și zăcea lîngă foc și trimisése pă Ghinea comisul să vază ce vor să facă domnul și boiarii la Poartă. Deci, mergînd domnul cu boiarii la viziriul și aștepta caftane, începu a întreba: „Care iaste Mareș?“ Zise: „Eu sînt“. — „Ia-l!“ Ci-l luară. „Care iaste Ghiorghie vornic?“ Zise: „Eu sînt“. — „Ia-l!“ Ci-l luară. „Care iaste Șărban?“ Ziseră: „Nu iaste“. — „Care iaste Mihai postelnic?“ — „Cesta iaste“. — „Ia-l!“ Îl luară. „Care iaste cutare, cutare?“ Îi luară pă toți, și rămase domnul singur cu ceilalți boiari. Și zise domnului: „Împăratul te-au mazîlit“. Și, întorcîndu-se cătră ceilalți boiari: Ivașco stolnic, Hrizea vistier, Radul Știrbei și alții carii era acii, le zise: „Voao v-au dat împăratul domnu pă Gligorie-vodă: păsați la dînsul“. Deci, ieșînd boiarii de acii, încălecară, șî-i ieșîră înainte lîngă Odriiu (că era aproape), și veniră cu dînsul în Odriiu. Iar Șărban spătar, fiind mai ficlean decît alții, au scăpat, măcar că au trimis să-l prinză, dar n-au putut; că, îndată ce auzi Ghinea comisul: „Ia pă cutare! ia pă cutare!“ și-i lua, îndată s-au dus de i-au dat știre și au încălecat și s-au dus încătro au putut scăpa.

Grigorie-vodă îndată scrise cărți la Gherghe banul Băleanul, să-l știe că iaste domnu, și să prinză pă Radul logofăt Crețulescul și pă frații lui Șărban spătar, ce era la București. Carii, viind noaptea, trimise de strînse iuzbașîi și căpitanii dă slujitori, și pă boiari, carii să întîmplase acii: Radul Năsturel și alții, și strîngîndu-se, au trimis pă Năsturel cu slujitori la Costandin postelnicul, și la aga Matei, și la Iordache, de le-au ocolit casele, și i-au chemat la curte. Pă alții i-au trimis la Crețulescu de l-au chiemat la curte. Carii întreba: „Dar de ce?“ Ei zicea: „Nu știm alt nimic, fără cît poruncă domnească au venit: veți vedea“. Și mérseră la curte. Acolo era banul Gherghe și slujitori mulți, lumînări aprinse. Daca veniră, șăzură; și să sculă banul și zise: „Boieri, fraților, sănătate de la măriia-sa Grigorie-vodă, că l-au miluit Dumnezeu și împăratul cu domniia; iată și cartea“. Și o citiră. Mulțămiia ei lui Dumnezeu; însă acii, dentre gloată fugi Iordache, și vru să fugă și Matei aga, dar îi prinseră de véste, șî-i întoarseră, și le zise banul Gherghe: „Matei, căci faci copilărește de nu șăzi! Dar domnul căci poruncéște să fiți la opreală, nu doar că va să vă omoară, ci numai pînă va veni măriia-sa; deci bun iaste măriia-sa, nu vă témeți, ci șădeți; nu ne mai faceți noao rușîne“. Acii, în cămările domnești, era închiși de Crețulescul 24 de boiari, și în obezi, de năpăștile ce le făcea că sînt ficleni și răi, precum și mai îndărăt am scris. Ci îndată porunci banul Gherghe dă aduseră țigani și le tăiară obezile șî-i slobozi. Ci fieștecarele își lua obezile și le ducea înainte Crețulescului, și-i zicea să șî le puie în gît și le lepăda jos. Deci, făcîndu-se zio, îi trimise pă boiari pe la casile lor și slujitori de pază, pînă ce au venit a doao poruncă de la Gligorie-vodă, de i-au închis în turnu. Boiarii țărîi, necăjîții, care cum auziia, îndată încăleca, și să ducea la Grigorie-vodă la Odriiu. Iar bietul Ilie armaș, înțelegînd mai nainte că va să-l închiză Crețulescul, ca și pe ceilalți, au fugit cătră Țara Ungurească, să scape. Ci întîi i-au prinsu o slugă a lui, care îi stătuse calul șî-l aduseră la Crețulescul și îndată puseră de-i tăiară capul, săracul. Pă urmă prind plăiașîi și pă Ilie armaș, și, aducîndu-l pîn’ la o cîrciumă lîngă București, legat, iată și véste veni în toată țara că iaste Gligorie-vodă domnu; care auzind Ilie armaș, au început a înjura pă plăiași, de l-au dăzlegat și au alergat după dînșîi și le-au dat bătaie pîn’ la moarte și i-au dus legați la București.

Stroe vornicul, carele îl călugărise la Sneagov, cum ați auzit că am scris mai îndărăt, mai nainte, pînă a nu veni véste de Grigorie-vodă, numai pentru turburările ce să făcea în țară, Matei fii-său, au gătit oameni și rumîni de ai lor, și pen meșteșug au luat pă Stroe vornic și l-au trecut în Țara Ungurească. Acolo auzind dă Gligorie-vodă că s-au pus domnu, îndată au purces de s-au dus la dînsul la Odrii, spuindu-și patimile și nevoile ce au tras; și nu numai el să jăluise dă patimi, ci toți boiarii, cît să umpluse urechile lui Gligorie-vodă dă jălbile lor, cît să mira de nebuniile lor ce au făcut. Cîteva pricini au fost de au căzut Postelniceștii în mîna lui Gligorie-vodă; una, că Gligorie-vodă, cînd au scris la Chiupriulioglu și la Panaiotache de au cerut iertăciune, foarte rău i-au părut, pecum ei l-au înșălat de au fugit în alte țări de supt mila împăratului; a doao, să învrăjbise cu Panaiotache dragomanul, căruia i să trecea cuvîntul la viziriul; a treia, îmboldise și pă boiarii țărîi cu multe féluri de réle, cu închisori, cu batjocuri, dentru carii fugind la Poartă, jalbe mari făcea la turci, prin mijlocul lui Panaiotache, carele era vrăjmaș mare. Că, și cînd era Antonie-vodă la Odrii, nemazîlit, încă unii den căpitani și den slujitori umbla pre uliță, strigînd și înjurînd pă Panaiotache, dă muiare și dă copii; și aceasta auzind Panaiotache, să mai ațîța în mînie. Ca aceste pricini au fost dă au căzut Cantacozinii în mîna lui Gligorie-vodă, iar în cea după urmă, și mai adăvărat, putem zice că den păcatele lor i-au dat Dumnezeu în pedepse ca acelea.

[................................]

50. DOMNIIA LUI ȘĂRBAN-VODĂ, leat 7187

Șărban-vodă domnu. Șărban-vodă se duce la oaste la Dogancale. Drosului îi taie capul Șărban-vodă. Duca-vodă gătește ospăț lui Șărban-vodă la Iași, iar el nu priimește. Șărban-vodă îl închide pă Vîlcul vornic. Pătrașco muncit îl spînzură la Sneagov. Șărban-vodă pe Vîlcul vornic îl omoară la Sneagov. Moldovenii să sfătuiescu să omoare pă Duca-vodă. Duca-vodă prinde pe trei boieri ce au fost mai nainte vinovați și-i taie. Șărban-vodă închide pe Hrizea vistier și-l pradă. Șărban-vodă căznește și omoară pe Hrizea vistier. Vistiereasa Hrizii vist. cu copiii fuge la Moldova. Șărban-vodă spînzură pe Radul vistier Ocnar. Șărban-vodă aruncă într-o ocnă pustie pe feciorul Drosului sărdar. Șărban-vodă grele dăjdii scoate. Șărban-vodă multe rele face în țară. Duca-vodă den Moldova să duce la Țarigrad de-și înnoiește domniia și ia hătmănia cazacilor. Duca-vodă vrea să dea pe fie-sa unui grec. Duca-vodă dă pe fie-sa fără voie după Ștefan beizadea. Șărban-vodă înnoiește domniia. Tucheli face oaste la némți cu ajutoriul turcilor. An 1683 sultan Mehmet rădică oaste asupra nemților. Vizirul bate Beci. Craiul leșăsc vine ajutor nemților. Nemții, leașîi bat pe turci la Beciu. Sultan Mehmet sugrumă pe veziriul. Divan ce au avut Șărban-vodă cu Duca-vodă înaintea veziriului. Petreceico-vodă vine la Moldova domnu de la leași. Oștile leșăști încungiură pe Duca-vodă. Robesc leașîi pe Duca-vodă. Tătarîi gonesc pe cazaci, pe moldoveni den Bugeac. Dumitrașco-vodă să pune domnu la Moldova. Foamete mare la Moldova. Duca-vodă să tocmește cu craiul să să răscumpere. Duca-vodă moare degrab. Banii Ducăi-vodă îi iau ungurii. Papa Buicescul pîraște la turci pe Șărban-vodă. Șărban-vodă merge la oaste la Cameniță cu Suliiman-pașa. Nemții iar bat pe turci la Ostrogon. Șărban-vodă mazîlește pe Dumitrașco-vodă din Moldova. Cantemir-vodă să pune domn Moldovii.

Mare și întunecat nor, și plin dă fulgere și de trăsnete, au căzut pă Țara Rumînească cu Șărban- vodă, carele, ca cu nește trăsnete, cu răotatea lui au spart și au dăzrădăcinat nenumărate case de boiari, și de slujitori, și de săraci, și pă mulți au omorît cu multe feliuri dă cazne, și i-au sărăcit cu multe feliuri de pedepse, precum istoria mai jos va arăta. Ci dar, pentru păcatele oamenilor, sau pentru alte judecăți, care singur Dumnezeu știe, au luat Șărban-vodă domniia Țărîi Rumînești. Ci mai nainte au trimis pă Costandin Brîncoveanul, nepotu-său, cu schimniaga, ca să apuce scaunul și să rădice pă Duca-vodă, să-l ducă la Moldova; și poruncise să fie caimacami cu Badea vornicul Bălăceanul și cu Hrizea vistierul, și să îmblînzească norodul, atît pă cei mari, cît și pă cei mici, și să să bucure și să să veselească toți dă venirea domnului. Și așa au făcut, că cu toții să bucura, și mulți (cum auziiam), care nu avea vin, bea apă pentru sănătatea lui Șărban-vodă, și juca și chiuiia, atît îi amăgise pă toți în boieriia lui, cît îi orbise de nu știia ce fac, ci bucuriia lor s-au întorsu în dășărt și la mare întristare. Însă, viind Brîncoveanul, cum s-au zis, și ducîndu-se Duca-vodă den scaun, au trimis caimacamii de au venit doamna lui Șărban-vodă și mumă-sa, doamna Ilinca, de la Rușciuc, ieșîndu-i boiari și jupănése înainte. După acéia și domnul au venit, pînă la Bobotează, de au întrat în scaun, cu pompă mare, precum iaste obiceiul domnilor. Deci, dentîi cu blîndéțe s-au arătat tuturor, boierind și pă cei ce nu-i iubiia, pentru pricina aceasta, ca doar ar aduce și [pe] Ivașco clucer Băleanul și pă Staico paharnic, pribegii ce era în Moldova; și așa au trecut cîtăva vréme.

Deci primăvara i-au venit [poruncă] să meargă la oaste, să facă o cetate Dogancale, și, gătindu-se, s-au dus cu turcii și făcîndu-se cetatea, s-au întorsu îndărăt la scaun.

De acum înainte să încep durerile. Că, la întoarcere, au zis Drosului sărdariul să să gătească să meargă în țară mai nainte cu trebi; și s-au gătit și i-au dat cărți și slujitori și pă Aleverde tătarul cu cîțiva tătari, tot tîlhari, și-l învăța în taină, să-l ducă pînă la Bîrlad și să-l dea în laturi dă drum, să-i taie capul, și să-i ia capul pentru credință și să să facă Aleverde că au pribegit în Bugeac, și, pînă nu-l va chiema domnul cu cărți, să nu vie; și, viind, să zică cătră boiari, că au fugit Drosul sărdar. Acest meșteșug făcea, ca să nu să sparie boiarii, să fugă. După ce au sosit Șărban-vodă la Iași, l-au poftit Duca-vodă să-l ospeteze, încă după cale, la întoarcere, și făgăduise Șărban-vodă că va merge la ospăț. Și s-au gătit Duca-vodă dă ospăț, cum s-au căzut; iar, cînd a fost în zioa acéia s-au rădicat Șărban-vodă și au purces spre țară, și n-au priimit ospățul. Pricina aceasta era: că avea nădejde să ia pă pribegi, ori cu voie, ori în putére; dar Duca-vodă, nevrînd să facă obicei rău ca să-i dea, le-au dat cale dă s-au ascunsu. Aceasta auzind Șărban-vodă, că nu sînt la Iași, ci s-au ascunsu la țară, n-au priimit nici ospățul; ci au venit în țară. Duca-vodă încă ș-au strînsu boiarii lui, de s-au ospătat în toată zioa acéia, cu zicături, cu tunuri. Iar Șărban-vodă, viind la Focșani, au poruncit de au închis pă Vîlcul vornec la București, și, după ce au venit în scaun, au trimis pă Ghinea căpitanul, cu 30 de slujitori, de au luat pă Pătrașco [căpitan] Urziceanul, de l-au dus la Sneagov mănăstire; acolo, cu munci groaznice muncindu-l, l-au spînzurat. Iar pă Vîlcul vornec l-au judecat în multe rînduri; dar fără nici o cuviință era judecățile, că vină nu-i afla nimic, precum nici altora. Și, după cîteva judecăți ce i-au făcut, l-au mutat la Sneagov, și acolo l-au omorît cu multe cazne.

Întru aceste vremi, și Duca-vodă la Moldova au avut gîlceavă dăspre boiarii lui, care cu îndemnăturile lui Șărban-vodă (precum pă urmă s-au dovedit), s-au sfătuit boierimea, să să scoale asupra domnu-său, să-l omoare pă dînsul și pă toată casa lui. Și, făcînd pecetea lui Dumitrașco-vodă, care era mazîl în Țarigrad, au pecetluit cărți și scriia călărașîlor și altor slujitori, ca despre partea lui Dumitrașco-vodă, cum i-au dat împăratul domniia, ci să meargă să prinză pă Duca-vodă, să-l închiză la Suceavă. Și au mersu un Bogdan cu cărțile, și alt boiar, de le-au dat lepușnénilor și orhiianilor; și s-au rădicat cu toții de au venit pîn’ la Țuțora. Acolo tăbărînd, s-au dus căpitanii să întrébe pă hatmanul Buhuș ce învățătură va să le dea ; și, fiind hatmanul cumnat cu Duca-vodă, și neștiind de lucrul acesta nimic, îndată s-au dus la domnu și i-au spus povestea. Și, auzind Duca-vodă de la hatmanul, pricepură că iaste ficleșug și, întrebînd cine i-au rădicat, ei au spus: Cutare boiar și cutare. Deci gătéște Duca-vodă pă Ghiorghiță stolnicul Ciudin șî-l trimite cu mulți slujitori și prind pă acei boiari și, înțelegînd de la dînșîi că Ghioca, vistierul cel mare, au fost capul sfatului, îl închide și pă dînsul — măcar că toți era amestecați, afară de hatmanul Buhuș și Miron logofătul; dar, pentru să nu să facă zarvă mare, i-au tăcut pă aceia; numai pă acești 3 boiari, care am scris mai sus că i-au închis, pă aceștea i-au judecat, și i-au scos înaintea porții, și le-au tăiat capetile. Acolo, cînd vrea să-i taie, au zis acei doi: „Să taie întîi pă Ghioca, că el au făcut aceasta, și el vrea să fie domn“; și așa au făcut, că întîi pă dînsul l-au tăiat, apoi pe acei doi boiari. Deci ceilalți toți s-au așăzat.

Iar aicea în țară Șărban-vodă, pe la Sfetii Theodor, în săptămîna cea mare a lăsatului de sec, de postul cel mare, au închis și pă Hrizea vistier, puindu-i pricină să-i ia seama de visterie, nădăjduind că va găsi bani mîncați ai țărîi la el. Care, luîndu-i boiarii lui Șărban-vodă seama, în cîtăva vréme, s-au aflat ai Hrizii vistier bani chieltuiți pentru țară tal . 30.000. Care văzînd Șărban-vodă că nici cu aceasta nu-l poate dovedi, să-i facă rău, au început alta: au zis de zahareaoa ce s-au dus la Cameniță, precum ar fi fost rea; și, ori bună, ori rea de au fost, o dedese boiarii și rudele lui; iar el numai Hrizii vistier îi găsea vină; și i-au dat poruncă să plinească acei tal. 41.000 de la casa lui, și-l munciia cu munci groaznice. Deci, ce să facă ticăitul? De nevoie, s-au îndatorit, și au dat al lui ce avea; și ș-au vîndut satele și moșîile și țiganii; și au plinit banii. După ce au dat Hrizea vistier această sumă de bani, ce s-au zis mai sus, l-au scos de la închisoare (cu ce socoteală, Șărban-vodă va ști, și sufletul lui), și numai 11 zile l-au lăsat slobod, dar cu pază de departe, să nu să priceapă, și iar l-au închis; și la a doao închisoare mai multe cazne i-au făcut, și multe otrăvi i-au dat, să-l omoară; dar nu-l putea omorî cu otrăvile — precum într-o scrisoare a Hrizii vistier s-au văzut, scrisă cu mîna lui, cîte feliuri dă otrăvi i-au dat, și nu-l putea omorî. Care văzînd că cu acestea nimic nu-și poate face voia lui, cu altă moarte groaznică l-au omorît, de ș-au plinit voia tirăniei lui. Jupîneasa-i dar și copiii rămîind la sărăcie, iar nu i-au lăsat în odihnă, ci totdeauna să afla în pază de slujitori și zioa și noaptea, și le cerea bani pe-ntreg. Ei, văzînd că nu vor mai putea trăi, și încă aflînd dă unii-alții că vor să piară, au luat pă Dumnezeu într-ajutoriu și, pentre paznicii ce era împrejurul casii lor, au ieșît; și nu i-au priceput, orbindu-i Dumnezeu; și au încălecat dă cu seară și pe la miezul nopții au trecut Dunărea pă ghiață, în Țara Turcească. A doao zi, înțelegînd Șărban-vodă dă fuga lor, s-au turburat foarte, ca un lup turbat ce era, și în toate părțile au trimis căpitani cu slujitori, să-i prinză, sau să-i omoare, oriunde-i vor ajunge; dar trecuse, cu ajutoriul lui Dumnezeu, și nu i-au găsit; măcar că și în Țara Turcească au trimis gonaci și făgăduiele la pași, la muselimi, la cadii — ca, de-i vor prinde, să lea dea mari daruri. Dar, unde va Dumnezeu să păzească, omul nu poate să strice, ci au scăpat, s-au dus pă la Odrii, și la Țarigrad, și de acolo la Moldova, la Duca-vodă, și la ceilalți boiari pribegi ce era acolo, fugiți de frica lui Șărban-vodă.

Aceasta așa trecînd, Șărban-vodă nu înceta de a face rău cu morți; că, într-al doilea an, acesta au trimis și pă Radul vistier Ocnariul, de l-au spînzurat în Tîrgul Ocnei, de poarta casii lui; și au trimis și pă feciorul Drosului sărdar, tînăr săracul, la ocnă, și legat l-au slobozit în ocnă pustie; acel sfîrșît au luat ticăitul — fiind gîde Cobza Dumitrașco căpitanul. Mai avea o fată Drosul, ci, pentru ca să-i stingă neamul lui, și pă acéia o au omorît, trimițînd nește seimeni, hoți de ai lui. De acestea multe făcea Șărban-vodă, care de s-ar fi scris cîte una, pare-mi-să că n-am avea hîrtie să le rînduim toate — că de om nicicum nu-i era milă, ca de o pasăre; îndată îl omorîia; ori de au avut vreo pizmă pă dînsul den boiarii lui, ori de i s-au părut ceva bănuială pă cineva, ori l-au pîrît cineva, precum mulți oameni răi sînt în Țara Rumînească, îndată, fără întrebare, fără judecată, îi omorîia tirănéște. Pentru dăjdi, ce să zic!? Care mai nainte, fără cît știu foarte bine că în anul dentîi au luat den țară 2.000 de pungi de bani, iar al doilea 3.000, al treilea și mai mult — cît răsuflu boierii, slujitorii, birnicii nu mai avea: ci bătuți, căzniți în toată vremea, își vindea moșîile, țiganii, viile și tot ce avea, de le cumpăra Șărban-vodă și ai lui; iar săracii plîngea și pliniia tot ce le cerea, că era legați de stîlpii ce era înfipți la pușcărie, înlăuntru și afară, de-i bătea cumplit: pă boiari, pă căpitani, pă slujitori — pîn-i-au sărăcit pă toți: și, care cum scăpa umplea țărîle, carei nu, muriia de bătăi sau de necazuri. Însă cei ce era fugiți în Moldova, boiari, căpitani, slujitori s-au rugat Ducăi-vodă, fiind domnu Moldovii, să le fie într-ajutoriu, și ei să meargă la turci, să facă jalbă de jafurile ce face Șărban-vodă țărîi; și le-au dat ajutor bani și oameni, să-i poarte, și s-au dus la Țarigrad. Dar n-au folosit nimic — că într-alt chip au cursu lucrurile, precum mai jos [istoria] va arăta.

Într-aceste vremi au venit poruncă Ducăi-vodă den Moldova, să meargă la Poartă să-și înnoiască domniia, și să-i dea și hătmăniia Țărîi Căzăcești, ca să strîngă pă cazaci după unde vor fi răsipiți, și să-i așaze pe la locurile lor; că cu hatmani cazaci nu folosiia turcii — că uniori să închina, alteori să ridica cap, și odihnă nu mai avea. Ci au socotit de [i-] au dat pe seama domnului Moldovei. Carele, mergînd la Țarigrad, și domniia Moldovii i-au înnoit, și hătmăniia cazacilor i-au dat, și cu multă cinste s-au întorsu la țara lui. Numai mîhnire avea pentru fie-sa Catrina, care fusése mai nainte logodită după Ștefan [feciorul] Radului-vodă Leon, că, trecînd vréme multă logodiți, și murind Radul-vodă, auziia Duca-vodă că Ștefan-vodă, logodnicul fétei, are proastă politie, ci vrea să strice logodna și să dea pă fie-sa altuia; și încă adusése pă un Iordache Muselim, grec de la Țarigrad, ca să o dea după acela, fiind bogat, și să facă nunta. Ci, aceasta înțelegînd Ștefan beizadea, că va să i să mărită logodnica, au dat jalbă la împăratul și au făcut ferman la Duca-vodă, să-i dea pă fie-sa lui, daca s-au logodit, și să o ducă la Țarigrad; și, cînd au mersu Duca-vodă la Țarigrad, i-au căutat să ducă și pă fie-sa, cu moașă- sa, Dabijoaie. Și au nevoit Duca-vodă în tot chipul să o mîntuiască de Ștefan beizadea, dar n-au putut, ci, la întoarcere, cînd au venit la Moldova, l-au luat și pă dînsul. Deci, mergînd în țară, au făcut nuntă dupre cum s-au căzut, cu toată țara, fiind soli de la leași, de la unguri, de la munteni, și i-au împreunat după lege, după cum era logodiți. Întru această ducere a Ducăi-vodă laȚarigrad, și boiarii munteni, slujitorii, căpitanii, făcîndu-se ca la 300 de oameni, și [avînd] călăuz pă armaș Burnaz Alixandru, au purces dă s-au dus la Țarigrad, să facă jalbă pentru răotățile ce făcea Șărban-vodă țărîi. Iar Șărban-vodă, înțelegînd de aceasta, au trimis boiari de ai lui cu cărți, de pîra pă Duca-vodă, că nu-l lasă în pace, ci strînge marghioli și-i trimite cu banii lui, să-l pîrască; și altele ca acestea. Deci viziriul, fiind prieten mai bun lui Șărban-vodă dăcît Ducăi-vodă, au poruncit prin caimacamul Ducăi-vodă, să întoarcă oamenii înapoi, să nu iasă să pîrască pă Șărban-vodă, că pă urmă nu-i va fi bine. De aceasta înfricoșîndu-se Duca-vodă, au poruncit tuturor de s-au întorsu iar la Moldova. Deci, Șărban-vodă, înnoindu-și domniia, au rămas iar domnu. Duca-vodă den Moldova, după ce au făcut nunta, s-au dus în Țara Cazăcească, la Nemirova, unde iaste scaunul hatmanilor; acolo au pus polcovnici, judecători, logofeți, după obiceiurile lor, și, peste toți mai mare au pus pă un Iane Grecul (adecă în locul lui), carele știia limba lor căzăcească prea bine; și l-au numit hatman, de care lucru s-au bucurat foarte cazacii; și pînă la un an s-au strînsu, de au umplut satele, tîrgurile dă oameni. Duca-vodă, după așăzămîntul ce le-au făcut, s-au întorsu iar la Iași.

Întru aceste vremi, și Emericus Tucheli groful s-au rădicat cu o seamă dă unguri împotriva nemților; care, cerînd de la turci ajutoriu (cu făgăduială că va închina țara ce o va dobîndi), i-au dat turcii ajutor, și den Țara Muntenească oști, cu Ianoș sărdar Coțofeanul, și den Țara Moldovei oști, cu Ghiorghiță Ciudin sărdar. Care multe cetăți ale lui au luat, și mai multe ale lui Racoț (țiind acest Tucheli muierea lui Racoț Ferenți), și le-au supus supt ascultarea lui; deci, viind toamna, s-au întorsu cineși pe la locurile lor.

După acéia, cînd întra al cincilea an al domniei lui Șărban-vodă, au rădicat sultan Mehmet turcul oaste mare împotriva nemților, fiind împărat nemțescu Leopold, poruncind hanului să rădice toată tătărîmea du pretutindenea. Așîjderea turci, de la răsărit, de la apus, au rădicat. Deci domnii rumînești amîndoi, craiul ungurescu și Tucheli groful, cu oastea lui, și toți s-au împreunat la Beligradul turcesc. Acolo au rămas împăratul turcesc, iar Cara Mustafa veziriul, luînd toate oștile, s-au dus drept la Beci, unde iaste scaunul lui chesar Leopold, și de toate părțile bătea cetatea. Iar pă tătari i-au slobozit în pradă — cît au ajuns cale dă trei zile mai sus dă Beci, și mulțime dă oameni au tăiat și au robit; că era nemții neînvățați de a vedea robii, ci șădea toți pen casele lor; pe carele, găsindu-i, i-au tăiat, i-au robit cumplit. Leopold-chesariul, văzînd această nevoie mare ce căzuse pă țara lui, neîncredințîndu-se numai pă oștile lui, au trimis dăgrab la Sobețschi, craiul leșăscu, și la toți leașîi, cu rugăciune, să facă bine să-l ajute la această primejdie ce i-au venit. Și îndată s-au rădicat craiul cu 30.000 de leași, oaste aleasă, și au venit de s-au împreunat cu oștile nemțești. Fiind cap tuturor oștilor craiul, s-au pornit cătră turci; pre carii găsindu-i supt Beciu, prinzînd și turcii véste, s-au gătit dă războiu; și le-au ieșît înainte, să nu-i lase să vie la cetate, pînă vor lua cetatea — că o slăbise rău cu tunuri, cu lagomuri, ce-i dedése în 63 de zile. Dar nu i-au putut opri, ci, dînd război tare, în 5—6 ceasuri au biruit creștinii pă turci; și au început a fugi și a lăsa toate cîte au avut: corturi, avuții, zaharéle, dobitoace și altele. Acolo au rămas inicerii în șanțuri; pre carii găsindu-i oștile, pă toți i-au omorît, ca pe nește dobitoace. Deci, după izbîndă, au intrat craiul în cetate, și mare cinste i-au făcut oștile; și, împreunîndu-se cu chesariul, s-au sărutat, și îndoită mulțămită i-au făcut de ajutoriul ce i-au dat; și, dăruindu-l bine, împărătéște, s-au dus la țara lui; iar turcii de-abiia au luat odihnă la Beligrad. Creștinii n-au încetat, ci au mai luat de la turci atunci Ostrogonul, Hatvarul, Secetul. Împăratul turcul, fiind la Odrii, și înțelegînd de această nenorocire ce au avut oștile lui la Beci, puind vina veziriului (care și oastea aceasta cu îndemnarea lui s-au fost făcut), și isprăvi după poftă n-au avut, nici n-au făcut — au trimis ferman de l-au sugrumat, și i-au belit capul, și ducîndu-l pentru credința, să-l vază cu ochii lui; iar în locul lui au pus vezir pă Cara Ibraim-pașa, caimacamul. Și oștile s-au răsipit în iernatec.

Mai nainte dar de perirea veziriului, Șărban-vodă și Duca-vodă, pacea și dragostea cea mincinoasă ce o ținea într-ascunsu, atunci au ieșît la iveală — că Șărban-vodă au tras la judecata veziriului pă Duca-vodă, aruncîndu-i prihăni că au luat den țară multe pungi. Duca-vodă încă au muncit de s-au îndreptat și au rămas Șărban-vodă în dășărt, și l-au închis veziriul pentru o seamă de bani; și, neavînd să-i dea, au făcut zapis la mîna veziriului, cum, mergînd în țară, să-i trimiță; și așa l-au slobozit den închisoare; iar Duca-vodă s-au dus pen Ardeal la țara lui. Ci și țara nu o au găsit precum o au lăsat — că moldovénii ș-au adus domnu den Țara Leșască pă Petreceico-vodă, și s-au nebunit cu toții; adus-au și cazaci, de s-au făcut mare grămadă; și s-au dus în Bugeac (fiind hanul cu tătarîi la Beci), dă au făcut multe réle. Pă doamnă-sa o au găsit fugită la Brăilă, de nevoia răzmiriților ce să ațîțase în țară. Duca-Vodă încă nu cuteza să meargă în scaun, fiind Petreceico- vodă cu oștile acolo, ci șădea la Domnești, la satul soacră-sa Dabijoaii, pre carele fără véste au venit oștile de la Petreceico-vodă, de l-au lovit în zioa dă Crăciun, cînd șădea la masă. Și, fiind oștile lui răsipite pen sat, pe la gazde, și negata, l-au luat de l-au dus în sus spre Țara Leșască. Cap oștilor era Dimidenschi, reghimentariul de la Snetin, și Bainschi, nepotul lui Petreceico-vodă. Într-o sanie cu paie l-au pus, avînd numai un covor, și o perină, și 2 cai răi: unul negru, altul albu; hamurile, de tei (den toată averea lui, cu atîta l-au dus în Țara Leșască). Doamnă-sa venise la Focșani, ci, auzind dă luarea domnu-său, s-au dus în Țara Muntenească. Acest sfîrșît au dat și Duca-vodă.

Iar hanul, viind den oastea Beciului în Bugeac, și văzînd nebuniile moldovenilor și ale cazacilor, ce făcuse în Bugeac, au trimis pă fie-său cu tătari și i-au îmbulzit pă moldoveni și pă cazaci lîngă Prut; acolo i-au tăiat, i-au robit, i-au înecat în Prut. Cei puțini ce au scăpat cum au putut, s-au dus la Iași, la Petreceico-vodă, care cu toții de frică au luat calea Sucevii fără zăbavă, și s-au dus în Țara Leșască. Această ispravă au făcut moldovenii cu Petreceico-vodă — că au făcut nevoie țărîi, iar nici un folos n-au făcut.

Turcii, auzind că s-au robit Duca-vodă, au pus domnu Moldovii pă Dumitrașco-vodă, care și mai nainte au fost domnu la Moldova. Dar rea chiverniseală făcea țărîi — că era un om fără frica lui Dumnezeu: jăcaș, curvar, mincinos și alte réle avea într-însul; că oștile umblînd pen țară, au adus — țării mare foamete — cît și om pă om mînca. Cei ce au văzut ne-au spus că au văzut carne dă om friptă în cuptoriu, și vrea să o mănînce nește oameni, de cei ce nu avea ce mînca; și au fost adus înaintea domnului și pă oamenii aceia ce vrea să mănînce și carnea acea friptă de om. Și nici o omilință nu avea domnul asupra norodului, ci mai cumplit s-au făcut; că, întru acea mare foamete, trimitea slujitori, și, unde găsia pâine, ori de ce fel, o lua și o băga în curtea domnească, și de acolo o vindea cu mare preț. Ci cei săraci, neputînd ajunge prețul cu banii, că nu-i avea, muriia de foame (cum am văzut și noi cu ochii noștri, acéstea ce scriem), și nu să temea nimic dă păcat. De ar fi luat pîine de la cei ce avea den destul, și să dea celor ce n-au — acéia ar fi fost dumnezăiască iconomie, și i-ar fi iertat Dumnezeu păcatele cîte ar fi avut; dar nu făcea așa, ci munciia să facă avuție cu nedreptate, și lăsa săracii de muria de foame.

Duca-vodă, fiind rob în Țara Leșască, s-au tocmit cu craiul într-o sută dă pungi dă bani, cu scule ce-i va da, și să-l sloboază; și au trimis la Țarigrad, la doamnă-sa, pă Anastasie vistier, și pă nepotul Ducăi-vodă, pă Cîrstea vătaf, ca să facă acei bani cu sculele, și să-i aducă degrab și să-l scoață den robie. Doamnă-sa au umblat can ’cet (den ce pricină, ia va ști); Șărban-vodă încă i-au zăticnit, de i-au zăbovit multă vréme la București (că trimisése pă Ghinea căpitanul la leași, să puie nevoință să omoare pă Duca-vodă) și tîrziu i-au slobozit, de s-au dus în Ardeal, la Bistriță. Acolo au rămas Anastasie vister cu banii; iar Cîrstea vătaf s-au dus cu cărțile și cu vestea banilor, să spuie că au adus banii (că vrea să dea banii la hotar și să ia pă Duca-vodă iar la hotar — să nu-i facă înșălăciune). Însă, cum au sosit Cîrstea la Liov, unde era Duca-vodă, și i-au dat cărțile și au început a citi pîn’ la a treia carte numai, au căzut pă laviță, și au început a să văieta; dar limba îi pierise, și mîinile nu putea să le miște. Decii l-au rădicat și l-au pus în pat; acolea trei zile au zăcut, și au murit. (Cei mai mulți zic că Șărban-vodă, pen mijlocul unor leași, să-l fie otrăvit.) Cu această moarte s-au sfîrșît și acest domnu. Iar banii și sculele, ce era la Bistrița ungurească, i-au luat ungurii, de i-au mîncat toți, și n-au mai căutat nimeni — că n-au putut. Ghinea, căpitan lui Șărban-vodă, ce era trimis la leași, și ispravă ca aceasta făcînd, au purces să vie în țară, dar la Ardeal l-au lovit boală fără leac, și, la Făgăraș, zăcînd în cîtăva vréme, negrindu-i mîinile și picioarele, și tot trupul dă viu, ș-au dat sufletul dracului. Pe acest Ghine îl avea Șărban-vodă ucigătoriu de boiari; carele, cînd muriia, văzîndu-și trupul negru, au fost zicînd că-și véde păcatele cu ochii.

Întru aceste vremi și Papa Buicescul, unindu-se cu cîțiva boirinași de ai țărîi, s-au dus la Odrii să pîrască pă Șărban-vodă, de hain și de răotățile ce făcea țărîi; iar Șărban-vodă, avînd pă Cîrstea postelnic Scordoc capichehaia, i-au scris să chieltuiască cît va putea și să-l ia. Și, mergînd Papa paharnic la viziriul, cîte au știut, le-au zis; dar au biruit banii și l-au dat legat și pă el și pă ceilalți, de i-au dus la Șărban-vodă; ci pă Papa l-au iertat (au den porunca veziriului, au den rugăciunea surorii lui, Marica Filipeasca), și l-au lăsat viu, iar pe ceilalți i-au omorît.

Întru acest an, au venit poruncă lui Șărban-vodă să meargă cu Suliiman-pașa sarascher la Cameniță, că venise leașîi. Deci, cu mare grijă mergea, cît s-au și bolnăvit, ieșîndu-i la turci numele dă ficlean; iar, slujindu-i norocul și banii, nici un rău n-au pățit, ci încă prieten prea bun l-au făcut — cît în multe trebi i-au fost ajutor și, cît au fost sarascher, și după ce s-au pus vezir. Și cu bună seamă am adevărat că au fost poruncă la sarascheriul, întîlnindu-se cu Șărban-vodă, să-l ia și să-l trimiță la Poartă; dar apoi, împrietenindu-se, i-au dres lucrul despre Poartă, cu scrisorile lui. Și au venit iar la scaun vésel.

Într-acest an, avînd turcii război cu nemții, iar îi bat nemții și le iau multe cetăți; mai numite acestea: Visegrad, Vacinul, Peștea.

Iar întru acest an, Apafi Mihai, craiul Ardealului, au cerut de la turcul de au înnoit crăiia pă fie-său, carele îl chiema iar, pă numele tătîne-său, Apafi Mihai; și, strîngîndu-se toată țara la Belgrad, și viind turcul cu caftan și cu carte împărătească, și cu daruri, mare cinste i-au făcut, și, pentru bucuriia ce avea, în toată țara au poruncit ca să dea cu tunurile la 12 ceasuri, vréme de namiezi, cînd au îmbrăcat caftanul; și așa au făcut. După acéia, dîndu-i daruri ce s-au căzut, l-au trimis iar îndărăt.

Némții creștini iar bat pă turci la Ostrogon și au luat cetatea pînă a doao zi, cu mare vărsare dă sînge, și au mai luat și Uivarul. Iar întru acest an, în Țara Ungurească dă Sus, multe cetăți au luat nemții de la turci: Sonlocul, Aradul și altele, ce nu s-au numit aicea.

Pe aceste vremi, învrăjbindu-se Șărban-vodă cu Dumitrașco, vără-său, den Moldova, au fost îndemnat Șărban-vodă pă o seamă de boiari moldoveni de au venit aicea în țară: Gavrilițeștii, cu sărdariul Cantimir și alții.

Deci Șărban-vodă, pen mijlocul lui Suliiman-pașa sarascher, au mazîlit pă Dumitrașco-vodă și au pus domnu Moldovii pă Cantimir sărdariul, [care] au îmbrăcat caftan dă domnie de la Baba, de la sarascheriul, și au fost domnu șapte ani, și au murit în domnie. Întru aceste vremi, încungiură nemții cetatea Buda, și de trei părți o bat, și, făcînd multe meșteșuguri, în scurtă vréme, și cu multă vărsare dă sînge, o au luat de la turci — stăpînindu-o turcii 145 de ani pînă acum, ci o au luat nemții. Această cetate au fost scaun crailor ungurești.

După acéia turcul iar au făcut gătire dă oaste împotriva nemților, și au trimis pă Suliiman-pașa veziriul cu mulțime dă turci, și, găsindu-se cu némții în Cîmpii Mohaciului, atît l-au bătut pă veziriul, cît n-au știut cum s-au întorsu. Carele mergînd la Țarigrad, i-au tăiat împăratul capul. Iar nemții au luat cetatea Osecul, și, mergînd ghinărariul Dunevald la sloveni, toată slovenimea o au luat de la turci, și cetăți: Petrevaradin, Valpot, Oracoviț, Poșega; și Lotaringul Herțegul cu mare oaste au venit în Ardeal și pen toate cetățile au pus oști împărătești. Și într-această vréme, Iosif, fiiul lui Leopold, împăratul nemțesc, la Pojun strîngîndu-se ghiuluș, den toată țara, s-au încoronat crai ungurescu; și au luat oștile lui Egherul și Muncaciul. Iar, al doilea an după coronație, au luat creștinii Secheșfeirvar, care-i zic sîrbéște StolBelgrad. Tot într-acest an, Carafa gheneral au luat cu bătaie Lipova, și Bavarul Herțeg, cu mare tabără și cu mare vărsare dă sînge, au luat Belgradul turcesc. Tot într-această vară, Badensis Herțeg, la Bosna, mare tabără turcească au bătut, au spart, și partea cea mai multă dă Bosna o au supus creștinilor.

Întru acest an, Șărban-vodă au făcut nuntă mare și cinstită, măritînd pă fie-sa Zmaragda după Gligorie postelnic Băleanul, aducînd sol den Ardeal pă Betlen Elec, despre partea craiului, și, den Moldova, de la Cantimir-vodă, Velicico hatmanul, fratele lui Miron logofăt; cu carii mare veselie au avut. Pentru că această fiică a lui Șărban-vodă, fiind și frumoasă și înțeleaptă, foarte o iubiia tată-său; și s-au nevoit prin multe vremi ca să-i găsească soț asémenea cu ia, de bun neam, frumos, înțelept, și, negăsind aici în țară, fiind acest cocon de boier de țară pribeag în Ardeal, iar pentru frica lui Șărban-vodă, și fiind în casa lui Apafi Mihaicraiu, postelnic, auzindu-i-se politiile, și frumuséțea, și înțelepciunea, au pus în gînd să-l aducă, să-l facă ginere. Și, trimițînd pă Costandin căpitan Filipescul (fiind văru cu muma lui Gligorie Băleanul), acolo unde era, lîngă crai, l-au pornit și l-au adus în țară, și i-au dat pă fie-sa nevastă. Carii atîta să potrivise amîndoi în toate, cît gura nu poate spune frumusețea lor, și înțelepciunile lor, și toți îi fericiia. Dar scurtă bucurie au avut săracii, că în 5 luni numai au fost amîndoi. Deci, viind Zmaragdei boală grea, și fără leac, au murit, și o au îngropat cu cinste mare la mănăstire, la Cotrăceni; iar Gligorie postelnic Băleanul au rămas întristat și în cerneală, cu tot neamul lui.

[................................]