Cucul și turturica

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


CUCUL
Dulce turturică,
Dalbă păsărică!
Hai să ne iubim,
Să ne drăgostim
La nouri, la soare,
În frunzi, la răcoare,
La stele, la lună
Cântând împreună.[1]
TURTURICA
Pentru dumneata
Eu n-aș zice ba;
Dar zic și zic ba
Pentru maica ta,
Că-i bănuitoare
Și fermecătoare[2]
Ea mi-a bănui
De te-oi prea iubi
Și m-a fermeca
De te-oi dezmierda.
CUCUL
Dragă turturică,
Pasăre dălbică,
Nu-mi fi dușmănică,
Vara că ne-ndeamnă,
Și frunza ne cheamă
Să ne drăgostim
Și să ne iubim.
TURTURICA
Ba, cucule, ba,
Nu te-oi asculta.
Dă-mi tu bună pace,
Că zău, m-oi preface
Azimioară-n vatră
Cu lacrimi udată,
Și de foc uscată,
De toți lepădată.
CUCUL
Oricum te-i preface,
Tot nu ți-oi da pace,
Că și eu m-oi face
Un mic vătrărel,
Frumos, subțirel
Și-n foc oi intra
De te-oi săruta
Și te-oi coperi,
De foc te-oi feri
Încât chiar de silă,
Dacă nu de milă,
Tu mă-i îndrăgi
Și ne vom iubi.
TURTURICA
Eu n-aș zice ba
Pentru dumneata,
Dar cumplit mi-e teamă
De cumplita-ți mamă
Că-i bănuitoare
Și fermecătoare.
Decât m-a mustra
Că te-oi dezmierda
Și mi-a bănui
Că te-oi prea iubi,
M-oi face mai bine,
Ca să scăp de tine,
Trestioară-n baltă
Subțire și-naltă.
CUCUL
Oricum te-i preface,
Tot nu ți-oi da pace,
Că și eu m-oi face
Un mic ciobănaș
Din fluier doinaș,
Ș-oi căta prin baltă
O trestie naltă,
Și cât te-oi vedea
Pe loc te-oi tăia
Și-n tine-oi cânta
Și te-oi săruta.
TURTURICA
Ba, cucule, ba,
Nu te-oi asculta,
Porumbacule,
Frumușelule,
Pestrișorule,
Drăgușorule,
Știu că mi-ar fi bine
Să fiu tot cu tine,
Dar maică-ta-i rea,
Și decât cu ea,
M-oi face mai bine
Cu gândul la tine
Iconiță mică
Într-o biserică.
CUCUL
Oricum te-i preface,
Tot nu ți-oi da pace.
Că și eu m-oi face
Un mic dăscălaș
La cel sfânt locaș.
Și pe la icoane
Oi duce plocoane,
Și m-oi închina
Și le-oi săruta
De luni care pică
Până duminică.
Iar când te-oi zări
Astfel ți-oi grăi:
„Sfântă iconică,
Fă-te păsărică,
Ca să ne iubim,
Să ne drăgostim
La nouri, la soare,
În frunzi, la răcoare,
La stele, la lună
În veci împreună!"

  1. Turturica figurează ades în cântecele poporale ca simbol de iubire și de credință. Cucul, asemenea în crederea românului, e o pasăre misterioasă ce are tainice legături cu soarta omului. Glasul său menește a bine când răsună de-a dreapta auzului și, dimpotrivă, menește a rău când răsună în stânga.
  2. Poporul crede în puterea farmecelor și atribuie babelor știința vrăjitoriilor, de unde vine și vorba că baba-i calul dracului. În ochii lui un om cu mintea distrasă este un om fermecat, un tânăr aprins de iubire e fermecat de vreo baba Cloanță ce i-a făcut cu ulcica. Acel nenorocit este expus a încăleca pe o prăjină și a se duce prin văzduh după glasul fermecătoarei care, bătând cu o vărguță de alun peste o ulcică din vatră, cheamă necontenit pe iubitul ei.
    Sunt oameni care pretind că au văzut asemenea călăreți fantastici trecând ca săgeata prin aer.
    Nimica nu-i poate opri din călătoria lor, decât numai înfigerea unui cuțit în pământ.
    Vrăjitoarele știu a face de dragoste cu oase de lilieci prinși în ajunul Crăciunului și îngropați de vii într-un furnicar. Din scheletul liliacului nu rămâne decât un cârligel și o lopățică. Cel întâi servă a atrage pe cine ți-e drag, iar lopățica a depărta pe cine ți-e urât.
    Vrăjitoarele au putere a închega apa, a lega ploile, a ghici soarta oamenilor trăgând în 41 bobi de porumb, a vindeca de feluri de boale prin descântece și prin apă ne-ncepută.
    Descântecele sunt foarte numeroase și unele din ele prea originale, precum acela de mușcarea șerpilor, de deochi, de săgetătură, de iele, de urât etc. Iată, ca exemplu, acel de deochi și acel de iele:
    De deochi
    Fugi deochi
    Dintre ochi
    Că te-ajunge-o vacă neagră
    Cu coarnele să te spargă.
    Să te-azvârle peste mare
    În pustiu, în depărtare.
    Acolo să pieri
    Ca ziua de ieri
    Ca roua de floare
    Ca spuma la soare.
    Iar capul cel deocheat
    Să rămâie luminat
    Curat, de boală scăpat.
    Ochii cei vătămători
    Și de foc săgetători
    Înveliți să fie cu perdele albe
    Să nu mai privească la obraze dalbe.
    Descântece de Iele
    Voi Ielelor măiestrelor
    Dușmane oamenilor
    Stăpânele vântului
    Doamnele pământului
    Ce prin văzduh zburați
    Pe iarbă lunecați
    Și pe valuri călcați,
    Vă duceți în locuri depărtate
    În baltă, trestie, pustietate,
    Unde popa nu toacă
    Unde fata nu joacă.
    Vă duceți în gura vântului
    Să vă loviți de toarta pământului.
    Ieșiți din mână, trup, picior,
    Și să pieriți sus într-un nor.
    Da-ți omului sănătate
    Că sabie de foc vă bate!