Cucul din valea popii

 

În zori, ca poterașii, din văi șirag ies plopii.
Ascult de la răscruce cu suflet de haiduc
Cum cucu-n codru verde mă cheamă să mă duc
S-opresc la drumul mare norocu-n Valea Popii.

Pe flori, că pe-o velință, stau de la cântători,
Pândind cu ochii lacomi din răsăritul rumen
Cum soarele sosește rotund, că un egumen,
Și numără pe ceruri mătănii de cocori.

Pe când în calea-i lungă se roagă la toți sfinții,
Eu îl dezbrac de raze sub frasin și anin.
În luminosul cântec de cuc, mă însenin
Pe valea-ntineririi și a făgăduinții.

Dar cucul, pană sură, nu s-a-ndurat să stea.
— Cu-cu! aci în vale Cu-cu! sub dealuri zboară...
— Cu-cu! și iar îmi scapă în zări o primăvară...
— Cu-cu! și mai departe, copilăria mea...