Cum stăm cu agricultura
Ca român și ca agricultor ce sunt în țara mea, mă întristez și deplâng foarte mult starea agriculturii noastre de azi.
Până mai acum câți-va ani, ea era prospera și înfloritoare, mergând tot înainte, și recompensând cu prisos munca și osteneala celor cari o profesau, mângâindu-i cu mila ei și răspândind cu profusiune bogăția și bunul trai peste toate straturile societății noastre din întreaga tară.
Se părea că zea Ceres își alesese locul de viețuire în mijlocul vastelor noastre lanuri de grâu, câmpuri de porumb, între vii și asupra lor își avea toată privirea ațintită, toată atențiunea pironită, îngrijind a le încununa cu spor și berechet; iar Mercur le proteja la urmă rodul pe piețele comerciale.
Ți-era mai mare drag să vezi cum armonizau de perfect toate aceste operațiuni mărețe, munci uriașe, începând cu aruncarea semințelor și terminând cu desfacerea lor pe piețe! De la un timp încoace, însă, pare că și Ceres și Mercur ne-ati părăsit, căci recoltele rele ce am avut și deprețiarea cerealelor ce am întâmpinat pe piețe, în câți-va ani de-a rândul, a făcut ca averea generală a țârii noastre, eminamente agricolă, să sufere în mod simțitor și aceasta să se resimtă în toate păturile sociale.
Așa, vedem azi, cu destulă întristare, că, cea mai mare parte din proprietarii de moșii cari, odinioară, încurajați de succesele anilor buni și de prețurile favorabile ce găseau, începură a căpăta gustul pentru ogoarele lor și a se avânta necontenit în a dezvolta și face să înflorească agricultura pe proprietățile lor, servind în același timp drept pildă și model altor, îi vedem, zic, amărâți și dezolați de neizbânda sforțărilor lor, culegând, ca rod al muncilor titanice o recoltă proastă și o deprețiare aproape completă a cerealelor.
Și, mai trist încă, cea mai mare parte din breasla arendășească, care se ocupa cu agricultura mare și care începuse să prospere și să se resimtă că formează într-adevăr un factor important în economia noastră națională, o vedem bătând în retragere, de oarece, pe lângă descurajarea și frica ce a cuprins-o, apoi i s-a redus foarte simțitor capitalurile, așa că azi, cei cari mai există din ea abia mai pot suporta nevoile.
Dar bieții țărani, baza și grosul acestei operațiuni de muncă? Ei, odinioară, întăriți, azi sunt caliciți în toată puterea cuvântului, în cât, cea mai mare parte din ei, nu sunt în stare să-și acopere dările și nevoile lor zilnice; și, în aceastâ deznădejde amară, sub jugul căreia zac, parte din ei se dedau la tot felul de ticăloșii, iar ceilalți sunt gata a-i urma.
Pe lângă aceste toate, nenorocirea, fatalmente, a lovit, ca consecință naturală, mai mult sau mai puțin și în restul celor alte clase de activitate omenească, așa încât se poate cu drept cuvânt zice că, comerțul nostru, în genere este bolnav și că averea noastră generală este în scădere, — știută fiind de toți de la Opincă până la Vlădică, zicătoarea că: dacă banița la noi nu se umple șt n-are preț, toate celelalte afaceri suferă și lâncezesc.
Netăgăduit adevăr este această maximă! Și, din nenorocire, în țara noastră nu avem dezvoltată o industrie specială, bine întemeiată și prosperă, care, în asemenea ani nenorociți, ar ține echilibrul la balanța bogăției, — al cărui platan s-a ridicat așa de mult, — până ce ar veni iarăși vremuri bune pentru agricultură.
Iată dar două cauze principale, și destul de puternice: agricultura proastă și industria care lipsește, care ne fac să vedem și să simțim cum toate afacerile noastre zilnice merg din ce in ce mai rău, lăsând înapoi mersul regulat al carului nostru obștesc și al tuturor operațiunilor noastre financiare, făcând un gol în jurul fiecărei ramuri de activitate și resimțindu-se destul de accentuat în bolțile tezaurului public, care firesc lucru, este alimentat din prisosul avutului fie cărei în parte.
În fața acestor împrejurări destul de grave pentru avuția noastră economică, ne întrebăm, ce este de făcut spre a înlătura, sau măcar a îndulci răul?
La această cestiune mă voi încerca a răspunde în numărul viitor, arătându-mi părerile.