Curgea Siretul liniștit

 

Trecuse toamna gînditoare
Pe rîpi, prin garduri, peste vii,
Și închinase toate celea
Aceleiași melancolii.
Departe, pe întinse șesuri,
Curgea Siretul liniștit,
Sub zbor de pasări călătoare
Călătorind spre răsărit.
Înaltă, mișcătoare dungă,
Ce-abia te vezi pe cer senin,
Cîte speranțe zbor cu tine
Ce primăvara nu mai vin !
O umbră goală, trecătoare,
Viața noastră pe pămînt !
O pasăre ce pleacă toamna
Descurajată, fără cînt,
Și nu mai vine, nu mai vine,
Căci tinerețea-i o poveste
Pe care noi o știm c-a fost,
Dar niciodată-o știm cînd este.
O toamnă, scumpa mea suroră,
Te-ai dus și tu, ca orice bine,
Și noi rămas-am să te plîngem
Cu alți nenorociți ca mine.
Eu m-am deprins de mult cu toate,
Și trist, în sufletu-mi m-am strîns,
Dar viața e așa de crudă
Încît și astăzi încă-am plîns:
O amintire de durere,
Un biet amor ne-mpărtăsit
Ce ca și toamna, ca și toate,
S-a dus și nu a mai venit.
Și care azi, sub umbra tristă
A tinereții apunînd,
Mi-a răsărit în amintire
Mai dureros ca orișicînd.

(1893)