Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză

 

Fieștecare vânătoriu îș gătéște sculele și ciniile meșterșugului său, adecă cel ce prinde păsări zburătoare face lațuri, clucse și mreji; iar cel ce vânează hiară sălbatece își face pușcă, cursă de hier, gropi și altele ca acéstia. Așijderea și păscariul își face undițe, cârlige, plasă, sac și câte îl învață meșterșugul său, ca să dobândească și să câștige céia ce pohtéște; iar cel ce va vrea să vânéze oameni, cu ce scule socotiți că ar putea să-i vânéze? (Că oamenii încă să vâneză și să prind ca și peștii, după cum zice Hristos la sfânta Evanghelie, la al 4 cap al lui Mathei: Veniți după mine și vă voiu face pre voi păscari de oameni).

Nu socotesc cu alt cu nimic ca să-i poată vâna, fără numai cu învățătura și cu cuvântul. Căci pentru om nu iaste nici undiță, nici vreun féliu de mreajă, ca învățătura cea împletită de cuvinte cu carele să vânează și să unéște cu Dumnezeu și să fericéște cu dânsul, în véci! Această mreajă a învățăturii, puindu-să din dreapta și din stânga, iaste foarte de folos și pentru céste de acum și pentru céle ce vor să fie.

Această undiță a cuvintelor și cu mărturiile Duhului Sfânt prind pre om dintru adâncu păcatelor, ca pre péștele dintru adâncul apei și-l scoate la lumina cunoștinței de Dumnezeu. Deci pentru aceasta, blagosloviților creștini, câți v-ați adunat astăzi la această cuvioasă și sufletească adunare, am datorie, ca un păscar sufletesc ce m-au rânduit Dumnezeu ca pre un nevrédnic, să întinz mreaja învățăturii și să puiu undița cuvântului înaintea dragostei voastre și, ajutorind iubitoriul de oameni, Dumnezeu, am nădéjde bună și făr de îndoială, cum că voiu scoate dintru adâncul turburăciunii păcatului mult vânat, căci cunosc voința inimii voastră cea bună și dragostea ce aveți spre ascultarea celor de folos, cu care vânat voiu putea face masă cinstită și desfătată lui Dumnezeu. Că nu să bucură nici să veseléște Dumnezeu cu altcevaș mai mult ca când s-ar întoarce cineva din cei păcătoși dintru greșalele lui la pocăință, după cum zice la sfânta Evanghelie: Că mare bucurie se face în ceriu pentru un păcătos ce să căiaște; și iarăș prin rostul prorocului zice Dumnezeu: Că nu voesc moartea păcătosului, precum pohtesc să se întoarcă și să fie viu.

Pentru aceasta dară, vă pohtesc ca să vă deșchideți urechile inimilor voastre și să ascultaț cuvintele ce voiu să grăesc, pentru ca să vă folosiți voi cu ascultarea și eu cu zisele. Că zice Pavel apostolul: Fericiți cei ce grăesc în urechile celor ce ascultă; și apoi trebue să faceți roadă sufletească din céle ce veț auzi, pentru ca să nu vă fie ascultarea și osteneala în deșărt, că arătându-vă ca pomii cei făr de roadă și ca vițele céle stérpe, ce folos veți avea de ascultarea voastră și de osteneala ce aț făcut?

Iată că au sosit, cu ajutoriul lui Dumnezeu, să încépem de mâine călătoriia sfântului post. Și pentru căci avem a mérge la războiu asupra vrăjmașului sufletelor noastre, trebue să ne gătim ca niște ostaș vitéji ai lui Hristos, încingându-ne mijloacele noastre cu adevărul, după cum zice dumnezeescul Pavel și să ne încălțăm picioarele cu gătirea Evangheliei și să ne îmbrăcăm cu zaoa dreptății și să punem coiful mântuirii pre capetele noastre și să luom pavăza credinții în mâinile noastre, cu carele vom putea stinge toate săgețile celui viclean, céle arzătoare și sabiia duhului carele iaste graiul lui Dumnezeu. Pentru că nu iaste lupta noastră spre sânge și trup, ci cătră domnii, cătră puteri, cătră țiitorii lumii întunérecului veacului acestuia, spre duhurile vicleșugului celor de supt ceriu.

Și avem datorie cu toții, din mic până la mare, bărbaț și muer, copii și féte, bătrâni și tineri, însurați și neînsurați, să facem trei lucruri: întâi, să ne ducem fieștecine la duhovnicul său, să ne mărturisim păcatele, cu multă cucerie și cu înfrângere de inimă, spuind cu îndrăzneală și făr de nici o témere, toate cât am făcut, sau cu cuvântul, sau cu fapta, sau cu cugetul, de voe sau făr de voe, prin știință sau prin neștiință, pentru căci ispovedania iaste una din céle șapte taini ale sfintei bisérici și când ne ispoveduim, lui Dumnezeu ne ispoveduim, iar nu preotului.

Iară de va zice cineva, în cugetul său, dară deaca ne ispoveduim lui Dumnezeu, preotul ce mai trebuiaște, că el încă iaste om păcătos, ca și mine? Adevărat, păcătos, iaste, ca și tine, iar are dar de la Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt și are putére de la domnul Hristos, ca ce va lega și ce va dezlega pre pământ să fie legat și dezlegat și în ceriu, după cum zice la capul cel dintâi al lui Ioann: Cărora veți lăsa păcatele, lăsate vor fi și cărora veți ținea, ținute vor fi.

Și nu numai mirénii să cade să se ispoveduiască, ci mai vârtos și noi cei besericești, adecă: diaconii, preoții, călugării, arhiereii, căci noi încă suntem păcătoș și greșiț înaintea lui Dumnezeu, mai cu mult decât cei proști; și ce greșale facem, mai mult prin știință le facem și, de nu ne vom pocăi, vom să avem mai multă osândă decât cei ce greșesc prin neștiință, după cum zice la sfânta Evanghelie, la 12 capete ale Lucăi: Că cel ce cunoaște mult, mult să va pedepsi și celui ce i s-au dat mult, mult i să va și cére.

Și această taină a ispovedaniei n-au făcut-o Dumnezeu cu acest mijloc pentru alta, fără numai pentru căci așa cum au făcut neștine păcatul cu om și ș-au dezvălit rușinea la curvă și s-a îmbrățișat cu diavolul și ș-au spurcat trupul, așa iară trebue să meargă la om, adecă la duhovnic, să-ș descopere toate păcatele lui: pentru căci cu omul au făcut păcatul și iară cu omul trebue să-l strice și să-l piarză, precum au făcut și Hristos cu noi; că pentru omul, adecă pentru Adam am eșit din raiu și pentru omul iară, adecă pentru Hristos am întrat în raiu. Că, măcar de n-ai mărturisi tu lui Dumnezeu păcatele tale, el le știe; că înaintea lui sunt scrise și céle nelucrate de noi. Au doară nu știia Dumnezeu unde este Adam, cât s-au ascuns de fața lui, pentru greșala ce au făcut? Ci-l întreba: Adame, unde ești? dându-i pricină că doară s-ar căi și ar zice: Doamne, greșit-am și am călcat porunca ta și m-am dezgolit de darul tău și fiindu-mi rușine să stau de față, m-am ascuns (Dară unde vei să te ascunzi, ticăloase, dinnaintea lui Dumnezeu, că de te vei sui în ceriu, el acolea iaste lăcuitoriu; de te vei pogorî în iad, iaste de față; de te vei duce la marginea mării, îi ajunge mâna).

Ci el atunce așa l-au ajuns mintea și au răspuns într-acel féliu; iar nu i-au folosit nimic, căci nu s-au căit. Au de uciderea lui Avel, nu știia Dumnezeu? Și întreba pre Cain zicându-i: Unde iaste fratele tău Avel? Și nici el n-au vrut să zică că au greșit, ci ca un blestemat au zis: Dară au păzitor sunt eu fratelui mieu? Și așa au luat blestem.

Și când era Hristos pre pământ zicea cătră apostoli: Cine mă va mărturisi înaintea oamenilor, mărturisi-l voiu și eu pre dânsul înaintea Tatălui mieu; iar cine să va lepăda de mine înaintea oamenilor, mă voiu lepăda și eu de dânsul înaintea Tatălui mieu.

Iată dară, că cu acéste cuvinte să cunoaște chiar că pohtéște Dumnezeu, nu numai pre dânsul să-l mărturisim înaintea oamenilor, ce și pre noi să ne mărturisim cum că suntem greșiț lui Dumnezeu, pentru ca să ni să iarte păcatele.

Și când ne ispoveduim să nu ne rușinăm de duhovnicul și vom ascunde cevaș păcatele noastre, măcar cât de puțin, că nu ne vom folosi nimic. Că vedem în sfintele cărți că mulți, nespuindu-ș păcatele toate la duhovnic, s-au osândit în munca iadului. Și, pentru ca să nu cădem și noi în osândă, trebue să spunem toate deplin, pentru ca să luom și ertăciune desăvârșit. Și apoi deaca ne vom ispovedui, ce canon ne va da duhovnicul, să-l priimim cu multă dragoste și să-l facem deplin; că precum un om, când iaste dator cuiva cu niscare bani, până nu-i va plăti nu să ține mântuit, așa și cela ce are canon de la duhovnicul său și nu-l face, nu să va putea mântui de păcate. De aciia să ne ferim, veri cu ce mijloc am putea, de păcate.

A dooa, trebuiaște să postim, pentru că postul acesta iaste zeciuiala anului și l-au arătat singur Hristos; că sfințiia-sa încă au postit și 40 de zile și 40 de nopți, precum să véde la Luca în 4 capete, care post trebuiaște să-l facem, cu rugăciuni. Că precum nu sunt dulci bucatele fătde sare, așa nici postul făr de rugăciune.

Zice sfântul Vasilie, la cartea lui cea dintâi, la al doilea cuvânt ce vorovéște pentru post, cum că sunt la fieștecare besérică îngeri de scriu pre cei ce postesc. Ci să căutăm și noi să nu ne păgubim de scrierea îngerului, pentru puținică dulceață a mâncării.

Așijderea și sfântul Grigorie zice la a dooa carte, la încéperea postului, cum că postul iaste pace de obște al sufletului și al trupului, traiu făr de turburare, petrecanie cu bună tocmire, viață ce veseléște pre Dumnezeu și întristează pre vrăjmașul; că precum sunt păzitori, celor ce postesc, sfinții îngeri și-i feresc de toate primejdiile, așa sunt și celor ce nu postesc, păzitori, dracii și-i îndeamnă la multe păcate.

Deci, pentru aceasta trebuie să ne postim, pentru ca să nu avem părtășie cu diavolul, că nu s-au făcut nimeni învățat sau înțelept, din cei ce s-au răsfățat în mâncări, nici din cei ce au alergat la veselii sau făcut ucenic bunătăților, nici iubitoriul de răsfățăciuni, sfânt; nici cel < ce > viețuiaște trupéște, părtaș împărăției ceriului.

Pentru aceasta dară, tot omul credincios și iubitoriu de Dumnezeu, cu bucurie și cu veselie să vie la zilele céle de post, pentru că nici unul din cei triști nu iaste viteaz la începutul stradaniei. Nu te face trist ca copiii ce-i duc la școală; nu răpști împotriva zilelor celor curate; nu cerca sfârșitul săptămânii, ca sfârșitul ernii venirea verii; nu pohti sâmbăta pentru beții, ca și jidovii; nu număra zilele postului, precum așteptă argatul cel rău plata simbriei; nu te întrista căci nu fumegă cuhniia ta, sau bucătariul căci n-au stătut lângă foc.

Mă rușinez a spune de posomorârea celor mâncăcioș, în ce chip să tânguesc în zilele céle de post: cască adése, să culcă puțin și iară să scoală; dorm în silă și silesc să treacă zilele și să nu le priceapă. Să îngreuiază asupra soarelui, căci zăbovéște a înopta; numesc zilele postului mai mari decât célialalte; să fac cum că au durére la stomah și amețeli de cap și stricăciune obiciaiului lor, carele nu sunt sémne ale postului, ci ale nesațiului. Cu nepohtă să duc la masă; răpșesc asupra vérzelor, înjură legumile zicând: în zadar s-au adus în lume. Să fac și cunoscători de firi; iubitorii de mâncări beau apa făr de răsuflare, ca când ar fi luat de la doftor vreo băutură făr de dulceață de vindecare. Și cei mai mulți meșterșuguesc băutura, mângâindu-ș pohta lor unii cu bragă, alții cu bére, alții cu șerbet, alții cu livej, alții cu mied.

Nu amesteca postul cu meșterșugitele tale pofte, că nu vei rămânea nepedepsit. Nu aduce la mijloc boale mincinoase. Nu zice minciuni asupra postului, cum că iaste făcător de boale, pentru căci iaste făcător de sănătate. Numai pentru obiciaiul tău cel rău să socotéște postu la tine vrăjmaș, dară nu iaste, firéște greu. Obicinuiaște-te pre tine cu postul și cu vréme ți să va face ție ușor și va lăcui în tine. Iar de vei avea soții mâncările și băuturile nu vei avea dragoste niciodată spre post, ci mai vârtos să va arăta la tine strein și greu și neobicinuit; căci viața cea postitoare iaste asemânare vieții ce-i nestricate, ce va să fie. Ci să fugim de iubirea de mâncări, cât vom putea, pentru că nu iaste putință nicidecum un om să fie și iubitoriu de mâncări și iubitoriu de Dumnezeu.

Și când ne postim trebuie să nu postim numai de bucate, ci mai vârtos să ne postim de réle; căci ne vătămăm sufletéște, adecă de hule, de înjurături, de zavistii, de mânii, de urgii, de clevete, de pârăle ce aveți obiciaiu ce vă pârâți unul pre altul, ca să vă sărăciți care lucru îl face numai singur diavolul, că el iaste vrăjmaș neamului omenesc; și cine are acel obiciaiu de pâraște pre fratele său, creștinul, pentru ca să-l păgubească și să-l sărăcească, să se lase de acel lucru; că toate păcatele câte va face după ce să va ispovedui și-ș va face canonul ce-i va da duhovnicul i să vor erta, iar acel păcat, al pârăi, nu i să va erta nici cu un mijloc, că iaste mai mare decât uciderea.

Și iată că vă poruncesc și voao, preoților, cine ar veni la voi să se ispoveduiască și va avea acel păcat al pârăi, de să va apuca acel om înaintea voastră, cu chezășie bună, că nu va mai pârî pre nimeni, în viața lui, voi să faceți ertăciune, dându-i și canon, apoi să se și cuminece; iară de nu va avea să se părăsească, să-l lipsiț nu numai de la sfânta taină, ce și de la besérică, pentru căci stă împotriva lui Dumnezeu și să asamână diavolului.

Al treilea lucru, trebuiaște să facem milostenie. Ci acuma la acest cuvânt, puteț să gândiț întru inimile voastre și să ziceț: dară noi suntem săraci și nevoiaș și cum vom putea să facem milostenie, că n-avem bani? Milosteniia iaste de multe féliuri, după cum scrie în sfânta Evanghelie la 25 de capete a lui Mathei, stih 35: Și carele dintr-acélea îț va da îndemână, fă că acéia iaste milostenie, adecă: Flămând am fost și mi-aț dat de am mâncat, am fost însetoșat și mi-aț dat de am băut, strein am fost și m-aț priimit, gol am fost și m-aț îmbrăcat, bolnav am fost și m-aț căutat, în temniță am fost și aț venit la mine. Și afară dintr-acéstia mai sunt și alte féliuri de milostenii; că de vei îndemna pre cineva să facă vreun bine, milostenie iaste; de vei sfătui pre cineva la lucrurile céle sufletești, milostenie iaste; de vei îngâia inima vreunui scârbit cu cuvinte, milostenie iaste și în scurte cuvinte, de vei da un pahar de apă réce cuiva, în numele lui Hristos, adevărat să știi că nu-ț vei piiarde plata, după cum zice la al 9 cap a lui Marco.

Iată dară că să pot face milosteniile și fără bani; ci numai pentru multa a noastră mândrie ce ne înălțăm și ne trufim, ca când am ajunge tocma la ceriu și ca cum niciodată nu vom să murim, așa hrăpim și lăcomim și suntem porniți cu totul spre răutăț, cât nu ne putem opri. Și nici cuvintele lui Dumnezeu ne domolesc, nici munca iadului ne înțelepțéște.

Și nu știu ce voiu să mai zic, că de grăim vreodată câte vreun cuvânt ca să folosim pre cineva și mai vârtos pre înșine, pentru datoriia ce avem, cei mai mulți răpșesc, zicând: acum acesta s-au aflat mai de treabă și mai învățat decât alții, să ne pue pre noi la cale. De la părinți așa ne-am pomenit și ne-am ținut și făr de acéste învățături și tot acest féliu de obiciaiu am avut și nimenea n-au zis că sunt réle, nici au silit să ne strice obiceaele.

Ci de aceasta voiu zice și eu că iaste așa precum ziceți voi; că viiarmele ce zace la rădăcina hreanului, de-i va zice cineva să iasă de acolea să meargă la alte rădăcini mai bune și mai dulci, el zice că mai dulce decât hreanul nu iaste; căci acolo s-au născut și întru acéia s-au pomenit. Așa și voi, pomenindu-vă într-acéste fapte și lucruri și nefiind cineva să vă învețe, cu adevărat vă par amar acum vorbele méle, nefiind obicinuiți cu dânsele. Iar când vom sta cu mintea noastră la socoteala cea adevărată, după cum zice un filosof: să ne cunoaștem pre sine, adecă să ne luom seama să vedem din ceput ce-am fost și acuma ce suntem și după moarte ce vom să ne facem? Că sfârșitul a tot cuvântul, după cum zice Eclisiastul la al 12 cap: De Dumnezeu să ne témem și poruncile lui să le păzim, căci aceasta iaste în tot omul, că toate facerea Dumnezeu o va duce la judecată întru tot ce e trecut cu vedéria, ori bine, ori rău.

Și așa precepând cuvintele acéstea ce vorovesc și de să vor lipi de inimile voastre atuncea știu bine că aț zice că nu vă învăț nici vă sfătuesc de rău. Ci această vină tot o dau să fie mai mult a preoților, pentru căci ei sunt sarea pământului, după cum zice Hristos: și de va împuți sarea, cu ce să va săra? Adecă, fiind ei proști și de carte și de chibzuială, cu ce vor putea învăța norodul? Că întâi temeiul, cel mai mare, frica lui Dumnezeu, nu iaste la dânșii; că de ar fi, ar fi și înțelepți, după cum zice Solomon: Începătura înțelepciunii este frica lui Dumnezeu.

Și de nu-ș vor veni în fire, ca să se îndreptéze spre céle ce au datorie să facă vor să aibă mare osândă de la Dumnezeu: iară și voi, încă aveți datorie să alergați la duhovnici de ispravă, la carii ați cunoaște că sunt mai învățați ca să vă îndreptéze spre céle de folos, iar nu la fieștecare blestemat. Că unul ce să ține doftor și nu știe a vindeca ranele, ce folos va să facă celui rănit? Așa și cel ce să ține duhovnic, deaca nu știe carte și tainele beséricii și deaca n-are frica lui Dumnezeu, ce folos va să facă celui ce mérge la dânsul să se ispoveduiască?

Acéstia toate câte am grăit, având datorie le-am grăit, iar Dumnezeu cel ce înțelepțéște pre orbi și îndreptează pre cei sfărâmaț, să vă înțelepțească și pre voi și să vă îndreptéze spre céle de folos și să vă învrednicească și pre voi și pre noi ca să trécem sfântul post cu pace, cu sănătate, cu ertare de păcate; să ajungem și la sfânta și purtătoarea de viață înviiare a Domnului și mântuitoriului nostru Iisus Hristos, a căruia slava și cinstea în vécii vécilor. Amin.