Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos

 

Luat-au Iisus pre Petru și pre Ioann și pre Iacov, fratele lui și i-au suit pre dânșii într-un munte înalt deosebi și s-au schimbat înaintea lor. Și au strălucit fața lui ca soarele, iar hainele lui să făcură albe ca lumina.

De vréme ce soarele cest simțitoriu, când răsare și să înalță de pre pământ să face pricină și mijlocitor a multor bunătăți, că întinzându-ș razele luminează pământul și marea, gonéște și răsipéște toată ceața și negura, încălzește și hrănéște toate neamurile dobitoacelor, și, în scurt să zic, toate le însufléțește și le înviază și pre toate împreună le bucură și le veseléște, dară cu cât mai vârtos soarele cel de gând al dreptății, Fiiul și cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, domnul nostru Iisus Hristos (pentru carele zice prorocul Malahie la 4 capete: Vă răsări voao, celora ce vă temeț de numele mieu, soarele dreptății), carele s-au suit și au răsărit astăzi în muntele Thavorului, întinzând razele și strălucirile mărire dumnezeirii lui.

N-ar fi dat viață morților, ca lui Moisi, n-ar fi luminat pre vii, ca pre Ilie, n-ar fi gonit prepusul și cugetul cel potrivnic din mintea apostolilor, n-ar fi înrădăcinat și n-ar fi crescut mai multă credință în inima lor, nu le-ar fi dat să-l cunoască luminat, cum că el iaste Mesiia cel adevărat, Hristos și cum că de voia lui mérge spre moarte, neavând vină de moarte și să cunoască cum că numai pre dânsul să cuvine să-l iubească, iar célialalte toate să le aibă ca niște gunoae. Drept aceia pohtesc pre înțelepțiia voastră să-mi daț puținică ascultare cu dragoste, ca să înțelégeți de iaste cu cale și de să cuvine să avem și noi dragoste cătră Hristos, ca apostolii.

Vedem la al doilea cap a preaînțeleptului Sirah că învață pre cela ce va vrea să slujească lui Dumnezeu, ce i să cuvine să priimească, zicând: Fiiule, de vei vrea să te apropii a sluji domnului Dumnezeu, gătéște sufletul tău spre ispită. Pentru acéia, dară, trebuiaște céla ce slujaște lui Dumnezeu să aștépte ispitele și războiul vicleanului diavol, iar să nu să deznădăjduiască, ci mai vârtos atunce să aștépte mai mult ajutor și mai multă putére de la Dumnezeu (numai să stea cu credință adevărată, cu nădéjde bună și să ție dreptatea și să urméze bunătățile și faptele céle bune), că nu-l va lăsa Dumnezeu să se ispitească preste putința lui, ci fără de zăbavă îi va înceta scârba și ispita o va goni de la dânsul, precum o vedem aceasta luminat că s-au făcut la mulți, în multe locuri. Că, întâi lui Avraam i-au poruncit Dumnezeu să se sue în munte și însuș, cu mâinile lui să junghe și să jertvuiască pre unul născut, iubit, fiiul său, pre Isaac.

Oare n-au fost grea această cérere, ce au pohtit Dumnezeu de la dânsul? Oare n-au fost mare și nesuferită durére de inimă aceasta? Iară văzându-i Dumnezeu credința și cum că n-au lenevit, nici au zăbovit a o face aceasta, îndată i-au rădicat întristarea și scârba, prin mijlocul îngerului, zicându-i: Avraame, Avraame, nu pune mâna ta pre copil.

Și norodul cel jidovesc cât necaz petrecea în Eghipet, fiind robiț în mâinile lui faraon; iar pentru ca să-i mântuiască Dumnezeu din scârbe, câtă putére nebiruită au arătat cu céle 10 rane, prin mijlocul lui Moisi. Așijderea și dreptul și mult pătimașul Iov, ca într-o clipă de ceas au pierdut nu numai mulțimea dobitoacelor, casele, feciorii, fétele și toată avuțiia ce avea, ci și trupul lui s-au umplut de bube și de viermi și zăcea într-un gunoiu. Iar pentru căci au răbdat ispitele cu mare vitejie de inimă, fără de zăbavă i-au dat Dumnezeu îndoit célia ce au pierdut.

Însă cu acéste vorbe ce am zis, socoteala noastră nu iaste alta, fărnumai ca să arătăm taina de astăzi a schimbării féții lui Hristos, cu carea au dat mare ajutor apostolilor la nevoia necredinții, ce era să cază. Că văzând apostolii pe Hristos într-atâta lipsă și sărăcie, cât nici capul nu avea unde să și-l pléce și într-atâta smerenie de margine și într-atâta hulă, ce-i făcea jidovii, să turbura în cugetul lor, ca niște oameni proști ce era; și pentru acéia au început a nu-l créde, socotind cum că nu va fi acesta Mesiia cel adevărat și mai vârtos că peste puține zile era să moară cu moarte nicinstită.

Drept acéia, ce alt ar fi trebuit la această nevoe a necredinții, fără numai ajutor de la Fiiul lui Dumnezeu, de la Hristos, carele cu adevărat le-au dat mare putére și mare ajutor. Că i-au suit într-un munte și s-au schimbat înaintea lor arătându-le lumina dumnezeirii lui (pre cât era cu putință să vază cu ochii omenești), luminând și mărind firea cea omenească cé era îmbrăcat, care lumină s-au vărsat și pe hainele lui, ca să dea cu aceasta apostolilor o îndrăzneală și un ajutor mare și să-i adeveréze și să-i încredințéze cum că acest sărac și smerit la védere, carele era hulit pentru multa a lui smerenie, măcar că peste puține zile se va da legat în mâinile jidovilor să se hulească, să se batjocorească, să se scuipe, să se bată cu palma peste obraz, să se muncească, să se rănească și la cea de apoi să se și răstignească ca un făcătoriu de réle. Iar să nu socotească că iaste numai om singur, ci iaste și Dumnezeu desăvârșit și adevărat și pentru aceasta s-au schimbat înaintea lor.

La 3 lucruri trebuia mare ajutor apostolilor, ca să scape de nevoia și de ispita cea mare a necredinții: întâi să cuveniia să crează cum că Hristos iaste adevăratul Mesiia; a dooa, văzându-l pre cruce, mort, le trebuia ajutor să nu-și piarză credința, nici să socotească cum că acesta nu iaste Dumnezeu; a treia, să le dea pricină să-l iubească cu dragoste fierbinte. Deci, la acéste câte tréle să véde astăzi cum că au dat Hristos cu schimbarea feții lui mare ajutor apostolilor, pentru ca să-l cunoască că el iaste Mesiia cel adevărat și pentru acéia le aduce trei marturi, vrédnici de crezut: pre Moisi, pre Ilie și pre Tatăl lui cel ceresc.Și iată zice evanghelistul să arată lor Moisi și Ilie, grăind cu dânsul de eșirea lui, carea vrea să se plinească în Ierusalim. Și Tatăl, cu glas îl mărturiséște din nor: Și iată glas din nor zicând: acesta iaste Fiiul meu cel iubit, întru carele bine am vrut, pre acesta ascultaț.

Și pentru ca să le ajute apostolior să nu iasă din credință, văzându-l pre cruce, zice mai înainte că vorbéște cu Moisi și cu Ilie pentru moartea cea de pe cruce, carea vrea să ia, pentru ca să-i facă după cum am zis, să-l iubească cu dragoste fierbinte și pentru acéia au descoperit puțintel slava dumnezeirii lui, cu carea au mărit firea cea omenească și va să mărească și pre sfinții lui, la a dooa venire.

Și să arată lor Moisi și Ilie, grăind cu dânsul. Minunată vorbă și alése soții are astăzi Hristos, cu adevărat și i să cuveniia să aibă soții ca acéstia, pentru că Hristos iaste Mesiia, că Moisi iaste făcătoriu de lége, Ilie iaste proroc mare; Hristos iaste mântuitoriul lumii, Moisi iaste mântuitoriul jidovilor, Ilie va să fie mântuitoriul celor drepți, mai nainte puțin de judecată. Hristos iaste dătător de lége, Moisi învățător de lége și Ilie râvnitor de lége.

Vedeț, dară, ce soții alése are și cum să aseamănă în oarecarele: Moisi au murit, Ilie n-au murit. Și oare ce poate fi aceasta, de s-au însoțit Hristos cu un drept din cei morți și cu un drept din cei vii? Pentru căci la judecata cea viitoare vor să se judece viii și morții și vor să se veselească la împărăția ceriului câț vii vor fi drepți și câț morți vor fi drepți. Și de vréme ce taina aceasta de astăzi, a schimbării lui Hristos închipuiaște și iaste ca un aravon aceii măriri ai împărăției ceriului, pentru aceasta au adus la mijloc unul din cei morți, pre Moisi și unul din cei vii, pre Ilie. Și cum că vor să vie la împărățiia ceriului, împreună, viii și morții ni-o adeverează fericitul Pavel, la 15 capete cătră corinthéni, zicând: Toț nu vor adormi, iar toț ne vom schimba de trupul acest stricăcios și ne vom face nestricăcioși.

Și să arată lor Moisi și Ilie. Oare pentru ce? Pentru patru lucruri: una pentu ca să scoață de la norod acea socoteală mincinoasă, ce avea asupra lui Hristos, că unii îi zicea că iaste Ilie, alții îi zicea că iaste Ieremia sau, unul din proroci; a dooa, pentru ca să cunoască jidovii cum că Hristos nu iaste împotriva legii lui Moisi și pentru aceasta stă cu dragoste de vorbéște cu singur făcătoriul legii, cu Moisi și cu râvnitorul legii, cu Ilie; a treia pentru ca să se arate cum că iaste domn și stăpânitor, al vieții și al morții și stăpânéște pe cei vii și pe cei morți și, când îi chiamă, vin, precum adeverează poeticul la un tropar de astăzi de la a opta peasnă zicând: Ca celuia ce stăpânești ceriul și împărățești pământul și domnești céle dedesupt, au stătut înaintea ta Hristoase, de pre pământ apostolii, iar ca de la ceriu Thesviteanul Ilie și Moisi din cei morți; a patra, să vază apostolii în ce chip au cinstit pre acești 2 proroci, pre Moisi, căci avea mare blândețe și pre Ilie, căci avea mare râvnă spre credință, pentru ca să se asemene și lor, să fie blânzi și râvnitori, acolo unde vor vedea că iaste în nevoe credința și închinăciunea lui Dumnezeu.

Și pentru acéste 4 pricini, ce am zis, au adus la mijloc pre Moisi și pre Ilie. Iar mai vârtos să zic că i-au adus pentru ca să mărturisească apostolilor cum că iaste Mesiia, măcar că n-ar fi trebuit această mărturie să o aducem la mijloc fiind mărturiia tatălui din ceriu mai vrédnică decât a prorocilor: Și iată glas din nor zicând: acesta iaste Fiiul mieu cel iubit, întru care bine am vrut; pre acesta ascultaț.

O, ce mărturie credincioasă și adevărată iaste aceasta! O, ce bunătate și fericire au câștigat acei ce au ascultat pre cel mărturisit și au urmat lui, după porunca părintelui celui ceresc! Că adevărat, de s-au și pedepsit într-această lume puțin, după cum zice preaînțeleptul Solomon, iară cu mari bunătăți și fericiri s-au dăruit: Căci Dumnezeu i-au ispitit pre dânșii și i-au aflat luiși vrédnici, ca aurul în ulcea i-au lămurit pre ei și ca o jărtvă de ardere, întreagă i-au primit pre ei. Puțin au ostenit, adevărat, iară mare plată au luat. În scurtă vréme au fost în scârbe, iară în vréme nesfârșită să vor bucura, că nu-s vrédnice patemile vremii de acum cătră mărirea cea viitoare, după cum zice fericitul Pavel.

Și iată, glas din nor zicând: Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit, întru carele bine am vrut; pre acesta ascultaț. Oare acest cuvânt ce zice tatăl: Pre acesta ascultaț, numai apostolilor să fie zis să-l asculte, au și noao? Mie mi se pare să-l fie zis și noao să-l ascultăm, de vréme ce ne ținem creștini și ucenici ai lui Hristos. Acuma, dară, trebue să înțelégem întâi lucrarea acestui cuvânt: Ascultaț, ce va să zică, apoi célélalte le vom înțélege pre lesne. Acest ascultaț aici nu să înțelége cuvântul cel gol, ce iase din gura omului și-l ascultăm cu urechile, căci acela nu să numéște ascultare, ci auzire, ce să înțelége sfârșitul faptului, adecă ca cum am zice unii slugi: du-te de fă, iată ce și el auzind cuvântul să supune ascultării și merge de face. Așa și Dumnezeu Tatăl ne zice noao: Pre acesta ascultaț, adecă ca ce ne va porunci Hristos să facem, să ne supunem ascultării și să săvârșim lucrul după pohta lui, pentru binele nostru.

Să vedem dară acum de ținem porunca lui Dumnezeu și de ascultăm pre Hristos la céle ce ne învață. Eu socotesc să fim departe de acea ascultare, cât e ceriul de pământ; pentru căci Hristos zice la Ioan în 14 capete: Cela ce are poruncile méle și le păzește pre iale, acela iaste cela ce mă iubéște.

Acuma dară, de vom zice că iubim pe Hristos, să vedem care poruncă a lui ținem.

Hristos zice: Scârbe veț avea în lume. Noi nu pohtim să avem nici o scârbă, iar de și avem vreo scârbă, o avem pentru căci nu ni să împlinéște pohta, iar nu pentru dragostea lui.

Hristos zice: Pacea mea o dau voao, iar noi nu dea Dumnezeu să avem pace între noi, ce ne turburăm pururea, pentru fieștece, ca valurile mării când le suflă vântul.

Hristos zice: Nu judecareț, ca să nu vă judecaț, iar noi de-a putéria fi nu iaste nici zi, nici ceas să nu judecăm de rău, nu numai pre cei ce-i știm ce și pre cei ce nu-i știm.

Hristos zice: Precum pohtiț voi să vă facă voao oamenii, faceț și voi lor. Noi pohtim să ne cinstească toț, să ne dea toț pocloane și daruri, să ne laude, să ne fericească, să ne grăiască de bine, să facă toț după pohta noastră, să nu ne stea nimenea împotrivă, nici să ne zică nimica, de am face verce rău; iară noi pohtim să osândim pre toț, să nu dăm nimănui nimica, să nu facem nimărui nici un bine, nici să se folosească nimenea de noi. Pre toț îi hulim, pre toț îi grăim de rău, pre toț îi pârâm, pre toț îi luom în râs și în batjocură, tuturora le zicem că sunt nebuni și fără nici o socoteală numai pre noi înșine, voiu cuteza a zice, ne facem mai înțelepți și decât Dumnezeu și nu ne aducem aminte că înțelepciunea lumii aceștiia iaste nebunie înaintea lui Dumnezeu.

Hristos zice: Poruncă noao vă dau voao, ca să iubiț unul pre altul, iar noi ne urâm și ne căutăm ponciș unul altuia, ca când ne-am fi ucis părinții, sau ne-am fi făcut alt rău, ceva.

Hristos zice că: Cine să va rușina de mine și de cuvintele méle într-această rudă prea curvare și păcătoasă și fiiul omenesc să va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui său, cu îngerii cei sfinți, iară noi nici de dânsul ne rușinăm nici cuvintele lui le ținem în seamă, ca o nimica, nici céle ce ne învață spre folosul și mântuirea sufletelor noastre le păzim, ci aflăm pricini și zicem că nu putem să le facem acéstia ce ne învață Hristos, că nu ne dă îndemână, căci avem case gréle și vrémea nu ne slujaște, că suntem supuș supt jugul păgânului și avem nevoi multe și supărări de toate părțile. Dară célia ce pohtim noi, cum le putem face toate, deplin, fărde nici o zăticneală?

Pre Dumnezeu nu vom să-l ascultăm, la céle ce ne învață să facem, pentru binele și folosul nostru cel sufletesc, ce ne par, învățăturile lui gréle și réle și pentru aceia nu-l cinstim, ca când ni-ar fi vrăjmaș de moarte. Iar pre oamenii cei ce nu să tem de Dumnezeu, nici să rușinează de féțele omenești îi ascultăm la céle ce ne învață să le facem, spre pierzarea sufletelor noastre și spre necinstea noastră și spre a ne cleveti toț și a ne blestema pentru nedreptățile ce facem; și priimim învățăturile lor cu dragoste și le facem cu mare pohtă și ne bucurăm de iale, ca de mare avuție și-i lăudăm cătră toț, ca pre niște priiateni și făcători de bine și-i cinstim pentru căci ne răpun sufletele, cu învățăturile lor, mai vârtos decât pre Dumnezeu, carele poftéște pre toț oamenii să se mântuiască.

Hristos zice: De pe aceasta vor cunoaște toț că-mi sunteți ucenici, de veț avea dragoste între voi, iar noi ne pizmuim, ne zavistuim, ne pohtim răul unul altuia și mijlocim în tot chipul să ne păgubim unul pre altul, nu numai de avére, ci mai vârtos de cinste; și facem cu aceasta păcat împotriva Duhului Sfânt. Dară Dumnezeu n-au făcut lumea numai pentru-un om, ci pentru toț, nici împărățiia ceriului pentru unul, ci pentru noi toți. Că de ar fi făcut Dumnezeu lumea numai pentru un om, ce ar fi trebuit să mai facă și pre Eva și apoi să-i blagoslovească și să le zică: Créșteț și vă înmulțiț și umpleț pământul și domniț pre dânsul, iar de și iaste cineva să arate dragoste cătră altul, iaste mincinos și viclean, că o face au de vreo frică, au de vreo rușine, au pentru vreun câștig rău.

Hristos zice: Daț ale chesariului, chesariului și ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu, iar noi nici mai-marilor noștri, atâta celor besericești, cât și celor mirenești, nu le dăm căzuta cinste nici lui Dumnezeu, nici ne supunem lor cu dreptate, ci cu viclenie și cu răutate și în loc de a-i iubi și a ne cuceri lor, noi îi grăim de rău și-i ponosluim. Dară să vedem ce zice Dumnezeu pentru dânșii la cartea Eșirii, la 22 capete: Pre dumnezeii tăi să nu-i grăești de rău și pre boiariul norodului tău să nu-l vorbești de rău. Tâlcuitorii sfintei Scripturi înțeleg să fie dumnezei arhiereii, păstorii și dascalii beséricii; boiariul norodului înțeleg a fi împărații, domnii și judecătorii.

Acuma, dară, asupra a cărora pornim limba noastră cea blestemată și grăim de rău, al cărora cinste rădicăm, al cărora nume ocărâm? Pre sémne al arhiereilor, al domnilor și al stăpânilor noștri, pentru carii ne poruncéște Dumnezeu să nu-i grăim de rău, iar noi fărde nici o socoteală punem gura noastră, după cum zice David, la ceriu, cu atâta semeție și obrăznicie, neaducându-ne aminte nicidecum de osândă. Și pentru căci iaste cugetul nostru viclean și înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, pentru acéia petrécem o viață blestemată și turburată, o viață plină de frică și de urâciune, plină de nevoe și de necazuri.

Și iată, dară, că ne vădesc lucrurile și faptele, că nici ascultăm pe Hristos, nici îl iubim, că de l-am iubi am face poruncile lui; ci umblăm de capetele noastre, făcând fieștecarele ce ni să pare și ce ne place, neaducându-ne aminte nici de moarte, nici de judecată și de nu ne vom îndrepta cu adevărat, vom să greșim și vom să mérgem răului.

Drept acéia, iubiții miei, trebuie să facem mintea noastră muntele Thavorului, ca să vie lumina adevărată să o vedem cu ochii cei de gând ai sufletului, să ne arătăm și noi cu osârdie în dragostea lui Hristos, ca apostolii, să ne asămânăm lui Moisi și lui Ilie, râvnitori și nelenevoși în poruncile lui pentru ca să ne putem sui și noi, împreună cu Hristos, în mintea cea oblăduitoare a sufletului să vedem cu gândul slava acéia și norul cel luminat și să auzim glasul cel părintesc: Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit i proci. Și la cea de pe urmă să ne învrednicim să împărățim împreună cu el.

Așa, stăpâne Hristoase, te rugăm noi, ticăloșii și nevrédnicii robii tăi, carii ne-ai răscumpărat cu preascump sângele tău din mâinile vrăjmașului celui viclean să te milostivești pentru mulțimea îndurărilor tale, să luminezi ochii sufletelor noastre ce-i întunecaț, cu lumina cunoștinții tale și să aprinzi în inimile noastre céle împietrite văpaia dragostei tale și să ne învrednicești cu darul tău să te ascultăm și să facem cu pohtă câte ne porunceșt și să te iubim din tot sufletul, aici într-această viață ticăloasă și plină de scârbe; iară în cea viitoare să ne învrednicești mărirei și luminii slavei dumnezeirii tale, ca de pururea să te mărim, împreună cu fărde început părintele tău și cu preasfântul și bunul și de viață începătoriul tău duh, în veci nesfârșiți. Amin.