Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos 2

 

Și iată glas din nor zicând: «Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit întru carele bine am vrut; pre acesta ascultați».

N-au văzut pământul alt lucru mai slăvit, decât acest de astăzi, nici au cunoscut lumea, ceasta văzută, altă minune mai luminată. Fiiul și Cuvântul lui Dumnezeu, carele au făcut sémne și minuni nenumărate, n-au făcut altă faptă mai presus decât el, sau asémenea. În vârful muntelui Thavorului au avut să arate apostolilor prealuminata slava dumnezeirii sale. Drept acéia ș-au schimbat și fața și chipul și într-o clipă de ceas s-au arătat precum era, mai înainte de véci, împodobit cu toate frumusețile ceriului, luminat cu toată lumina dumnezeirii. Razele ce eșiia din dumnezeiasca lui față biruia strălucirile soarelui și albiciunea hainelor lui întrecea strălucirile luminii. Moisi și Ilie, mai aleșii prorocilor era mărturii acestui preaslăvit lucru și privitori ai neapropiiatei măriri era Petru, Iacov și Ioann, mai marii apostolilor. În ce chip de nor luminat ce umbriia și muntele și pre apostoli, s-au arătat Duhul Sfânt; și pentru ca să cunoască fieștecarele cum că să afla toată sfânta troiță la acest lucru preaslăvit, părintele cel fărde început au adevărat cum că iaste de față, cu cuvintele ce au zis cătră apostoli: Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit, pre acesta ascultați.

O, fericiț ochii apostolilor carii s-au învrednicit de au văzut mărirea aceștii înfricoșate înfrumusețări! Că ce taine nu să închiiae întru acest lucru preaslăvit, sau ce învățături sufletești și mântuitoare nu ne dă această înfrumusețare a mântuitoriului! Nu ajunge cunoștința omenească să le priceapă, nici minte îngerească să le cuprinză.

Și pentru aceasta, cunoscându-mă și eu nevrédnic și departe de toată știința, nu îndrăznesc să întru întru atâta adâncime și cinstind taina acéasta a dumnezeeștii înfrumusețării, cu cap plecat și cu cuciarnică tăcére trec cu cuvântul, spre puținică învățătură, carea socotesc să fie foarte folositoare de suflete și mântuitoare la ceia ce vor să asculte cu dragoste.

Mă uit la această dumnezeiască și înfricoșată înfrumusețare, când părintele cel fără de ani cu glas viu, de sus, au mărturisit cum că acest înfrumusețat Iisus iaste Fiiul său cel iubit. Altă învățătură nu să véde ca să fie dat apostolilor celor ce era de față, fără numai aceasta să-l asculte: Pre dânsul ascultați. Nu le-au zis să laude pre Fiiul său, nici să-l slăvească, nici să mărească lucrurile lui, nici să-i propoveduiască numele, nici să se minunéze de învățătura lui, nici să-ș răpue viața lor pentru dânsul, nici să rabde scârbe, necazuri, nevoi și altele ca acéstia, asémene; ce numai să fie ascultători, să aibă ascultare, să suppue voința lor supt voia acestuia unuia singur născut, Fiiului său, carele să înfrumuseța. Pre dânsul ascultați.

Și, cercând cu denadinsul, ca să înțeleg pricina, am cunoscut din sfânta Scriptură și din cea véche și din cea noao și de la dumnezeeștii dascali cum că această poruncă iaste foarte tainică și nu să putea să să dea apostolilor alta mai iscusită, mai folositoare și mai de suflet mântuitoare decât aceasta, adecă decât ascultarea.

Și pricina iaste că cine are ascultare, acela are împreună și toate darurile și toate bunătățile; acela iaste întreg la minte, acela iaste răbdătoriu, acela iaste smerit, acela iaste blând, acela iaste ertătoriu, acela iaste iubitoriu de streini, cuciarnic, pacinic și, în scurte cuvinte, acela iaste lăcașul tuturor bunătăților și vasul tuturor darurilor. Și cum că iaste adevărul așa, o dovedéște dumnezeiasca Evanghelie.

Povestéște evanghelistul Ioan Botezătoriu <sic> la capul cel dintâi cum că, văzând Ioan Botezătoriul pre Hristos mergând cătră dânsul, fiind cu totul plin de bucurie pentru darul ce lua, au început a mărturisi înaintea tuturor și a zice: Iată mielul lui Dumnezeu, carele rădică păcatul lumii, la care cuvinte ale lui Ioan stau de să miră dascalii beséricii.

Oare pentru ce fiind atâtea păcate în lume, carele trebuia să se știargă de Fiiul lui Dumnezeu, n-au zis: Carele rădică păcatele lumii, ci păcatul. Și, iară, zicând păcatul, nehotărât, care era acel păcat al lumii ce vrea să-l pierză Hristos și să lase cialialalte?

Dumnezeescul Theofilact, tălmăcind acest cuvânt al Evangheliei zice că păcatul lumii iaste neascultătoarea prea caré au rădicat-o Domnul de la mijloc, făcându-se pre sine ascultătoriu până la moarte; au numit-o Ioann păcatul lumii, ca când n-ar fi fost alt păcat mai mare în lume decât neascultarea. Și au zis păcat, iar nu păcate, pentru căci numai întru acéia singură neascultare să cuprinde toate păcatele.

Drept acéia zicând cum că păcatul acela l-au șters Domnul nostru arată cum că au șters împreună toate și célialalte păcate; și de vréme ce cu împotriva s-au vindecat împotrivirea, după cum zice Theofilact, adecă neascultarea lumii cu ascultarea lui Hristos, urmează fărde nici un prepus că precum neascultarea iaste începutul și rădăcina tuturor păcatelor, așa și ascultarea iaste izvorul și mumă tuturor bunătăților. Pentru acéia Dumnezeu Tatăl pre dreptate au dat apostolilor numai această poruncă a ascultării în vrémea înfrumusețării, pentru căci întru dânsa să alcătuesc toate bunătățile și toate darurile.

Și-mi adeverez mai mult cuvântul mărturiia lui Iacov fratele Domnului la al doilea cap, zicând cum că Avraam, când au mers să junghe pre fiiu-său pre Isaac, numéște jărtva acéia lucruri - Iacov o zice multe-; jărtva era una, iar nu multe. Deci și lucrul unul era, iar nu multe și să cuveniia să o zică cu număr de unul, iar nu cu număr de mulți. Taina iaste aceasta; lucrul acesta al jărtvei lui Avraam era lucrul ascultării și de vréme ce unde iaste ascultarea acolo sunt adunate toate bunătățile, acolo sunt toate lucrurile céle bune. Pentru acéia cu cale au zis Iacov cum că Avraam s-au îndreptat din lucruri, iar nu din lucru, pentru căci înaintea lui Dumnezeu i s-au socotit ascultare, nu ca o bunătate ci ca multe bunătăți, atâta iaste de minunată, atâta-i de aleasă și dumnezeiască bunătatea ascultării.

Pentru acéia și Duhul Sfânt, la cartea cea dintâi a Împăraților, în 15 capete zice: Mai bună iaste ascultarea decât jărtvele. Mai bine place lui Dumnezeu ascultarea decât jărtvele, pentru căci cine jărtvuiaște, aduce lui Dumnezeu lucru strein, iar cine-l ascultă suppune voința sa lui Dumnnezeu și slobozeniia, dintru care ascultare ce altă jărtvă poate să se afle mai plăcută lui Dumnezeu? Și dumnezeescul Efrem, la cuvântul ce face pentru ascultare zice: O ascultare poate mai mult decât toate bunătățile.

Și pentru aceasta vedem, atâta în Scriptura véche, cât și în cea noao, cum că câți s-au arătat ascultători lui Dumnezeu, toț au câștigat și plată mai aleasă.

Lui Noe i-au poruncit Dumnezeu să facă chivotul și l-au făcut, fără de a-ș prepune altceva rău în gândul lui, sau deșert.

Lui Avraam i-au poruncit, zicându-i: Eși din pământul tău și din rudeniia ta și te du în pământul în carele îț voiu arăta și nimic nu s-au îndoit.

Iară lui Avraam, a dooa oară, i-au poruncit să junghe pre fiiu-său, pre Isaac și nimic nu s-au întristat, ci cu bucurie au priimit porunca.

Lui lsaac, că s-au supus ascultării și au priimit să jărtvuiască pentru dragoste lui Dumnezeu și nu s-au temut.

Lui Moisi i-au poruncit să meargă în Eghipet să mântuiască pre norodul lui Israil din robie și măcar că era făicav la limbă și vedea și multe împiedecări, fiind la mijloc împărat tiran și crud la inimă, iar nu s-au îngrijit.

Lui Petru i-au poruncit Hristos să umble pre ape și vedea că iaste lucru cu nevoe și cu neputință, iară n-au eșit din poruncă. Pavel, mergând pre cale și căzând jos de pre cal de frica videniei ce au văzut, au zis: Doamne, ce poruncești să fac? și ce i-au zis glasul au ascultat, neîndoindu-se.

Și pentru acéia, aceștia toți s-au cinstit, s-au lăudat și s-au mărit înaintea lui Dumnezeu și au luat dar pentru ascultarea lor; că Noe s-au arătat mânuitor lumii; Avraam s-au făcut părinte a multe neamuri; Isaac s-au făcut fiiu blagosloveniei și închipuirile lui Hristos; Moisi, căpetenie lui Israil și iubit lui Dumnezeu; Petru s-au făcut verhovnic apostolilor, căruia i s-au încredințat și chieile împărăției ceriului și Pavel, dascal limbilor, vas ales și văzătoriu cereștilor bunătăți.

Și nu numai aceștea, ci toți câți s-au suppus ascultării lui Dumnezeu și mai nainte de lége și după lége, s-au făcut fii darului și să bucură cu îngerii întru împărățiia ceriului.

Acuma, dară, o poruncă folositoare ca aceasta și mântuitoare iaste, cineva din noi să o păzească? Noi, toată zioa și la rugăciuni și la împreunări și la vorbe și la fieștece lucru al nostru, chiemăm pre Dumnezeu și-l numim Domn. Și de-l numim Domn și stăpân, unde ne iaste suppunerea ce arătăm, ca niște slugi la domnul nostru? Sluga face voia domnului său, dară noi care voe facem, acestui domn al nostru? Care din poruncile lui păzim? Care dragoste avem cătră dânsul și ce cinste îi facem? O zice însuș Dumnezeu, prin rostul Malahiei, la capul cel dintâi: Și de sunt eu Domnul, unde iaste frica mea? Cine iaste din voi, să se teamă de mine, să mă cinstească, să se rușineze de mine? Nu iaste, până la unul-zice David la Psalm 3 toț s-au abătut împreună, netrébnici, s-au făcut; nu iaste cel ce face bunătate, nu iaste până la unul.

Drept acéia nu iaste minune de nu ne ascultă nici pre noi fiii noștri, nici ni să suppun slugile și patemile noastre, carele în toate zilele oștesc asupra sufletului; iaste aceasta dreaptă judecată a lui Dumnezeu.

Zice fericitul Pavel la capul cel dintâi cătră romani, stih 29: să fim plini de toată nedreptatea, cu curvie, cu vicleșug, cu lăcomie, cu răutate, pline de zavistie, de ucidere, de price, de înșălăciune, de nărav rău; să fim șoptitori, clevetnici, urâț de Dumnezeu, ocarnici, mândri, semeți, aflători de réle, la părinți neascultători și, în scurte cuvinte, să fim robi lumii, trupului și diavolului, pentru căci, cunoscând pre Dumnezeu, nu-l cinstim ca pre un Dumnezeu, nu-l ascultăm ca pre un domn, nu ne suppunem lui, ca unui stăpân; și cum că iaste adevărul așa, adeverează-o dragostea și unirea ce avem.