Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit

Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit de Antim Ivireanul

Mult pătimașul acela și îngăduitoriul Iov, piatra răbdării, după luptele céle mari ce i-au făcut vicleanul diavol și l-au golit ca într-o clipă de ceas de toate averile lui și l-au lipsit de toată cinstea, de toată bogățiia, de toată slava și de toate soțiile lui și au rămas numai cu muiarea, afară din casa lui, șăzând într-un gunoiu, cu multă ticăloșie, plin de bube și de viermi, iar încăș la acéstia toate, pentru ca să rușinéze pre vicleanul diavol și să-l biruiască cu bărbățiia sufletului lui și cu răbdarea, precum zice mai pre larg istoria lui, n-au dat nebunie lui Dumnezeu, nici au greșit cu buzele lui, măcar că cu acéstia toate, socotind și el deșărtăciunia și ticăloșiia aceștii vieți și multele învârtejiri și prefaceri ale lucrurilor omenești, plângea și să tânguia și suspinând zicea: Pre moartea am chiemat-o să-mi fie tată, Iov, 17, adecă, ea cum ar zice: moartea-mi iaste tatăl, carele mă naște.

Oare ce poate fi aceasta, iubiții miei, ce zice direptul acesta, Iov? Nu iaste lucru împrotivă, nu iaste lucru neunit. Moartea tae și strică ca o sécere, iar tatăl naște. Dară cum poate nașterea și stricăciunea să se unească, fiind amândoao împotrivă? Poate că de ispitele céle multe ce i s-au întâmplat și de pagubele céle multe ce l-au ajuns îș va fi pierdut mintea, de zice că moartea îi iaste tată, sau de multele dureri poate că nu va fi știind ce grăiaște?

Ba, iubiții miei, ba! Nu ș-au pierdut mintea și știe ce grăiaște. Ci numai socotind că cu alta nu să poate mântui omul, nici să poate odihni de patemile și de ticăloșiile aceștii vieți, fără numai cu moartea, precum și într-alt loc zice: Moartea iaste odihna omului. Iov, 3.

Dară stau de mă mir pentru ce nu zice: pre moartea am chiemat-o să-mi fie mântuire, ce zice: pre moartea am chiemat-o să-mi fie tată.

Ascultați, iubiții miei, socoteala și învățătura cea creștinească. Au cunoscut și au preceput cum că iaste la fieștecare creștin trei nașteri: una trupească, alta sufletească și alta mântuitoare. Deci, nașterea cea trupească iaste acéia ce să naște neștine trupéște, din tată și din mumă, precum o vedem aceasta totdeauna, nu numai la oameni, ce și la dobitoace. Și pentru aceasta să numéște naștere trupească, precum zice și domnul Hristos: Că ce e născut din trup, trup iaste.

A dooa naștere iaste cea duhovnicească și nu iaste la toți oamenii, ci numai la cei ce s-au născut duhovnicéște din baia sfântului botez, pentru carea iarăși acestași Hristos zice cătră ucenicul cel ascuns, cătră Nicodim: De nu să va naște neștine din apă și din duh nu va putea să între întru împărățiia ceriului.

Iară a treia naștere, ce am zis că iaste mântuitoare, iaste aceasta ce zice dreptul Iov, cum că-i iaste tată moartea, pentru căci că precum la nașterea cea dintâi trupească, născându-să omul, iase dintru întunecatele chisori ale pântecelui maicii sale și véde strălucita lumina soarelui și precum la a dooa naștere, a băii cei duhovnicești a sfântului botez, iase ommul dintru întunérecul necredinții și vine la lumina cunoștinții de Dumnezeu, strălucindu-se și luminându-se din lumina cea cu trei străluciri a sfintei troițe, într-acestaș chip și la nașterea cea dea treia, carea iaste mântuitoare, să naște sufletul omului și iase dintru întunérecul și tina trupului, ca dintr-o pușcărie întunecată și mérge să vază lumina cea strălucitoare și slava cea fericită a vieții cei de pururea.

Această naștere a mântuirii pohtiia să vază și prorocul David și pentru aceasta zicea: Scoate, Doamne, din temniță sufletul mieu, ca să mărturisească numele tău, Psalm. Așijderea și fericitul Pavel zicea: Pohtesc să mă sloboz din trupul acesta și să fiu împreună cu Hristos, Filipis, l.

Această naștere, a treia iaste cu mult mai bună și mai de folos decât célialalte, pentru căci nașterea cea trupească să numéște naștere întunecată, iar nașterea cea duhovnicească, a sfântului botez, să numéște luminată. Și pentru aceasta sfântul botez să zice luminare și cei botezaț să numesc luminați.

Iar a treia naștere, a morții, care iaste mântuitoaré, iaste farde greșală și fărde primejdie la omul cel credincios și drept, căci nu poate să mai păcătuiască după moarte.

Drept acéia alergăm toț credincioșii și mérgem împreună cu priiatenii noștri și cu rudeniile, petrecându-i până la groapă (sau besérică), cu adunare de preoți cucernici, cu mulțime de creștini credincioși, cu cântări sfinte, cu făclii aprinse și cu tămâeri și cu toate alte slavoslovii și podoabe luminate.

Dintr-această naștere s-au născut astăzi și sufletul cel curat al acestui fericit frate (cutarele) ce au murit. Și de vréme ce ș-au dat obșteasca datorie, după rânduiala cea creștinească și-l petrécem la groapă și să desparte de noi dintr-această viață, pre carele nădăjduim și noi să-l vedem în célialaltă viață, trebuiaște să-i dăm cu toții o ertăciune și mă rog să ziceț cu toții, din tot sufletul vostru: Dumnezeu să-l iarte. De vréme ce au viețuit ca un om și au petrecut cu noi într-această lume poate că va fi amărât sau va fi scârbit pe cineva, sau cu cuvântul, sau cu fapta; și pentru aceasta iară să-i zicem cu toții: Dumnezeu să-l iarte, căci această călătorie iaste să o facem cu toții. Și pentru ca să putem câștiga și noi, după moarte, această plată a ertăciunii de la cei vii, pentru aceasta să zicem și a treia oară: Dumnezeu să-l iarte și pre noi să ne miluiască, ca un bun și iubitoriu de oameni. Amin.