Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena 2

Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul

Tot cel ce să smerérește să va înălța.

Nu iaste cu putință să ajungă neștine la liniștia mântuirii, de nu va tréce întâi prin ușa răbdării.

Nu iaste cu putință să se sue în cereasca cetate a fericirii de nu va întra prin calea smereniei.

Nu iaste cu putință să se înalțe în ceata sfinților, de nu să va smeri cu duhul aici, jos, în orașul celor pământești.

Nu iaste cu putință să împârățească împreună cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea.

Nu iaste cu putință a rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte réle și necuvioase.

Aceasta cunoscând și marele Constandin, cine va putea să povestească smereniia lui cea mare? Cine va putea să scoață la arătare creștinătatea lui cea desăvârșit și cugetul lui creștinesc, pentru ca să se învrednicească dumnezeeștilor făgădueli, pentru ca să se împărtășască bucuriei cei nespuse a împărăției ceriului? Căci când au răsărit în lumina aceștiia și au lăsat brațele céle părințești eșind din Vretaniia, de n-au și fost încă creștin, iară fugiia de cugetul cel păgânesc: și urâciunea ce arăta cătră lucrurile céle păgânești închipuia procopseala cea viitoare, ce era să facă în creștinătate.

Și oare n-au arătat mare creștinătate? Că auzind nedreptățile céle păgânești ale lui Maxentie ce făcea asupra creștinilor au rădicat asupră-i războiu și măcar că era în nevoe, atâta cât era să se biruiască de Maxentie, iar l-au încredințat biruitoriu și i-au sporit bărbățiia sufletului spre luptă, neadormita proniia lui Dumnezeu cu o închipuire de cruce pre ceriu carea zicea cu slove de stéle: Cu acesta să biruești, dintru care arătare, întărindu-se bun credinciosul Constandin, atâta de tare s-au luptat cu păgânul de Maxentie, cât l-au biruit desăvârșit și l-au înecat în apa Tiverului.

Luând, drept acéia, îndrăzneală de pe aceste sémne cerești blagocestivul împărat atât au procopsit în creștinătate, cât face să se minunéze toț cei ce aud.

Omul iaste dobitoc, iubitor de sine. Că de ce nu să apucă? Și ce nu să ostenéște? Și cu ce nu să siléște, pentru odihna, liniștea și paza sănătății lui? Că fiind sănătos, ce nu face, pentru ca să apere și să depărtéze céle ce supără sănătatea? Câtă cheltuială face, pentru ca să stea împotriva gerului ernii, împotriva arșiței verii? Fiind bolnav, cât să cheltuiaște, cât pătiméște, cât rabdă, pentru ca să-și câștige ce-au pierdut? Nu bagă în seamă a-ș cheltui avéria, a gusta doftorii amară, a să adăpa cu băuturi grețoase, a-ș vărsa sângele; și nu iaste nici un lucru ca să nu-l facă pentru sănătatea lui și pentru mântuirea cea trupească. De pe acéstia poate să priceapă fieștecarele cât iaste < de > dulce sănătatea și cât iaste de iubitor pre sine omul.

Deci acea pohtă a sănătății carea poate atâta la ceilalți să facă céle puțincioase și céle neputincioase, n-au putut nicidecum să facă nimica blagocestivului Constandin. N-au putut, zic, măcar cât de puțin să-l miște din călduroasa lui blagocestie, pentru că fiind rănit iubitoriul de Dumnezeu de cumplite bube peste tot trupul era o minune celor ce vedea. N-au putut meșterșugul cel doftoresc să afle mijlocire vindecătoare și doftorii iscusiți pentru această boală nevindecată.

Iară zavistiia cea jidovească aceasta sfătuia pre împăratul să ucigă atâțea prunci cât să-ș poată spăla trupul într-acel sânge cald al pruncilor celor omorâț; și așa, cufundând patima, acolea înlăuntru, s-ar fi mântuit împăratul.

Ce socotiț, oare, să fie primit sfatul acesta, iubitoriul de Hristos, să se fi apucat de doftoriia, aceasta, credinciosul? Ba, nu s-au apucat. De ce? O, de credință cea desăvârșit a credinciosului împărat au zis cu glas mare: mai bine voesc să moriu eu, bolnav și pentru dragostea lui Dumnezeu, decât să-mi iau sănătatea mea și să-mi răscumpăr mântuirea mea cu atâta sânge nevinovat.

Răspuns adevărat de împărat credincios. Mai bine au socotit viața altora decât a lui. (Oare) nu s-au arătat cu această faptă, adevărat următor lui Hristos? Mi să pare să fie săltat ceriul cu toț îngerii săi, de acest glas blagocestiv al răspunsului. Au săltat sufletele celor drepți și cétele cerești, heruvimii și serafimii s-au bucurat pentru această curată cunoștință a dragostei cătră Dumnezeu, a iubitoriului de Dumnezeu Constandin. Și aceasta o adeverez prin săvârșitul cel de pe urmă. Că peste noapte i-au descoperit însuș împăratul împăraților, prin rostul slăviților apostoli (Petru și Pavel) cum că pentru credința lui cea desăvârșit s-au hirotonit de la Dumnezeu întocma cu apostolii și i-au dăruit nu numai sănătatea trupului ce și a sufletului, botezându-se de sfântul Silivestru. S-au botezat, drept acéia în baia a dooa a nașterii și s-au curățit de toată boala.

O, de înălțimea credinții lui Constandin? Și cine poate măcar cu mintea să te ajungă? Și de vréme ce atâta credință au arătat credinciosul împărat mai înainte de a să îmbrăca cu haina cea luminată a credinții prin botez, socotiț de vedeț la câtă înălțime s-au suit după podoaba credinții.

Să turbura liniștea cea besericească de dobitoceasca pornirea eresului arianesc și pravoslaviia credinții să lupta de valurile necredinții. Și la atâta nevoe au strălucit steaoa cea luminoasă, blagocestivul Constandin. Și, adunând la Nichea săborul cel lăudat, au potolit turburarea beséricii. Și precum firea naște iarba cea de vindecare la locul unde răsare odrasla cea purtătoare de moarte, precum să véde; are otravă de moarte scorpiia, iar după moarte să preface trupul ei iarbă de vindecare; mușcă năpârca de moarte, iar din trupul ei să face tiriacul, carele iaste împotriva veninului, într-acestaș chip au rânduit dumnezeiasca pronia ca pe vremile necuratului Arie să strălucească blagocestivul Constandin, pentru ca să răsipească cu lumina credinții norul eresului arianesc.

Aici, adevărat, să cuveniia să aibi minte îngerească, pentru ca să scoț la arătare legile céle sfinte, ce însuș au scris, spre sporiul creștinătății și al credinții celor credincioș, mulțimea beséricilor carele în multe locuri, în slava lui Dumnezeu, cu mare cuviință au făcut, milosteniile cătră cei lipsiț, ajutoriul cătră cei săraci și dragostea cea creștinească cătră toți și toate, pentru întărirea și întemeierea credinții.

Deci de au strălucit atâta marele și întocma cu apostolii în credință, socotiț cât s-au înălțat în smerenie, care iaste roada credinții. Socotiți pre preaslăvitul împărat că au numărat mai mult biruințe și pohfale decât zile a viețui lui. Socotiț îndestulata lărgime a stăpâniri lui, caré începea de la răsărit și să sfârșiia la apus.

Și cu toate acéste pricini, carele îl îndemna spre mândrie ca pre un împărat și împărat înfricoșat, slăvit și purtător de biruință, vedeți-l cât iaste de despărțit de acéia ce să cuveniia să-l arate vrednici; să cuveniia ca un hirotonit întocma cu apostolii, nu de oamenii, ci de însuși arhiereul cel desăvârșit Hristos, să șază întâi la sfintele săboară, iară ca un smérin nu s-au arătat niciodată să șază de nu vrea a ședa întâi toț părinții și nu în scaun nalt, împărătesc, ci în scaun scund și prost.

Ajungea, ca un blagocestiv împărat să poruncească să se zidească besérici, să se rădice case de rugăciuni și alte zidiri plăcute lui Dumnezeu. Iar ca un smerit ce era însuș să pogoriia din scaunul lui cel înalt și lepăda schiptrul lui din mână și scotea haina cea împărătească de pe trupul lui și-ș goliia capul de cununa cea de mult preț și aducea pre umbrele lui pietri și cu mâinile lui iubitoriul de Dumnezeu săpa cu ceialalți lucrători la teméele beséricilor.

O, smerenie fără margine! Veniți aici, voi lăcuitorii pustiiului, carii, ați stătut pilde minunate și dascali ai smereniei, veniț, zic și vă minunați de smereniia împăratului celui ce iaste întocma cu apostolii; mărturisiți cum că au ajuns până la nu mai înainte. Pentru căci voi de aț și înfrânat dobitoceștile patimi ale trupului, de ați smerit trupul, de aț lepădat deșărtăciunile pohtelor, de ați iubit ținérea, de ați urât mândriia, de ați trăit în curățenie, de v-ați făcut cu măsurăciunea smeriți, nu iaste minune, pentru căci despărțindu-vă de lume și iubind sărăciia lesne ați găsit sufletul vostru la smerenie, pentru căci bine știm că sărăciia smeréște pre om.

Iar marele Constandin în luciul lumii aceștiia, împărat mare, stăpânitor lumii, cu domnie lată, cu stăpânire desăvârșit, cu mărire nespusă și să nu să mândrească, ci mai vârtos să se arate desăvârșit pildă smereniei. Nu iaste minune minunilor? Nu iaste semn de mare sfințenie? Nu iaste dovadă a unui dar mare de la Dumnezeu în ceriuri?

Și pentru căci au strălucit în bunătățile céle mai alése, peste măsură, marele și întocma cu apostolii, Constandin, învață cu a sa pildă toată adunarea credincioșilor, toate cétele oamenilor, cari dimpreună sărbează și prăznuesc pomenirea lui, să călătorească cu îndrăzneală sfântă pre calea mântuirii, pentru ca să se învrednicească dumnezeeștilor făgădueli, pentru ca să se facă părtași cereștilor bucurii și fericirilor celor de pururea.

Învață, drept acéia, pre cei bogați, pentru căci fiind el prea bogat făcea comoară în ceriuri, după evangheliceasca poruncă. Învață pre cei de neam bun, pentru căci fiind el prea de neam bun au pohtit viețuirea și petrecaniia cetății cei de sus. Învață pre împărați, pentru că împărățind el cu atâta putére să siliia pururea să câștige moștenirea făgăduialelor lui Hristos. Învață pre méseri și pre săraci, pentru că de vréme ce bogățiia și mărirea s-au biruit de pohta bunătății, cum să nu sporească pre lesne sărăciia, care iaste pricină spre facere de bine, după cum zice David?

Bucură-te, drept acéia, acolo sus, la împărățiile céle mari a dumnzeeștii măriri, o, blagocestive împărate! Sue-te la înălțimea dumnezeeștilor fericiri, unde cea desăvârșit smerenie te-au suit. Culége rodurile credinții tale cei peste măsură în ceriuri, carele aici, jos, pre pământ, ai sămânat tu. Iară să nu ne laș nici pre noi săraci de folosirile, de acoperemântul și de rugăciunile tale céle fierbinți cătră Dumnezeu și mai vârtos te roagă Fiiului și Cuvântului lui Dumnezeu, să păzească între și cu fericire chipul cel viu al bunătăților tale, pre adevăratul moștenitor creștinătății tale, pre iubitoriul de Hristos și creștinul nostru domn.

Suppune supt picioarele credinciosului lui suflet slabi și fărde putére pre vrăjmașii măriei-tale, precum ai supus pre potrivnicii credinții, pentru ca să luminéze în mulți ani, întru stăpânirea sa, creștinătatea, pentru ca domnind el să împărățească dreptatea, pentru ca să ție cu slobozenie bunătatea, să nu aibă obraz strâmbătatea.

Și așa să se mărească Dumnezeu, să se cinstească dreapta credință, carea nădăjduim să o câștigăm prin darul tău, pentru căci acesta însuș având numele tău să face asămânătoriu desăvârșit bunătăților tale. Amin.