Cuvîntul

 

Un freamăt trece prin pădure...
Moșnegii de pe culme plîng,
Își pleacă vîrfurile sure
În fața tînărului crîng.

Iar florile de primăvară
Ridică capetele sus,
Șoptind în ruga lor de seară
Cuvintul care li s’a spus.

De peste munți, pe supt ruine,
A curs cu apele la noi,
S’a’ ridicat în lumi senine
Și crîngul l-a beut din ploi.

Pe pietrile dela morminte
Salcîmii ’n flori s’au scuturat...
Dormiți în pace, umbre sfinte,
Dormiți... cuvîntul a’nviat!