Cuviosului

 

Vârtejul înnoirii șterge,
și rău, și bine , și frumos,
căci viața merge înainte,
și depărtarea de Hristos.

Dorm sihaștrii-n cimitire,
Lumea nu-i mai pomenește,
un monah, la mănăstire,
un pomelnic le citește.

Crucile de pe mormânturi
putrezesc de vreme rea,
de ploi reci și aspre vânturi
stinsu-li-s-a candela.

Dorm azi, într-un loc uitat,
moaștele de cuvios,
el în viață a purtat
crucea grea a lui Hristos.

Ca pe oameni din beție
să-i întoarcă la credință,
a dat vot de sărăcie
și pe sine jertfă vie.

A purtat straie de sfinți,
nevoindu-se stingher
și, în nopțile fierbinți,
a băut roua din cer.

Doar un mormânt părăsit
fost-a moștenirea sa,
sufletului ostenit
datu-i-s-a liniștea.

Dar eu știu c-a fost chemat
către alte zări mai bune –
din loc verde, înmiresmat,
ne-ntărește-n rugăciune.

Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor.