Cuza-Vodă (Macedonski)

Cuza-Vodă de Alexandru Macedonski

Publicată în volumul Excelsior (1895).

SPECTACOL ORIGINAL: UN ACT
ÎN VERSURI.

PERSOANELE

Cuza
Elena-Doamna
Umbra lui Traian
Umbra lui Mihai
Umbra lui Ștefan
două țărance legate cu lanțuri de trandafiri și de foi de stejar
Țările-Unite
Umbra Trădării cu mai multe capete reprezentând pe Februariști
Umbra Străinismului
Umbra Morții
Țăranul înpământenit
Cei doi fii ai lui Cuza
Un arnăut
Un delegat al Adunării
Deputați, ofițeri, soldați, popor etc

Scena se petrece în Iași în noaptea alegerii de Domn.
O cameră de culcare; pat cu polog în fund în fața publicului. Uși laterale și în fund. Masă. Două candelabre aprinse. Sofa.

SCENA I

Cuza, Elena ei stau pe sofa

Elena

Îți arde mâna... Iată... ghicesc: Tu ai jucat
Din nou pierzându-ți bani la stosul blestemat...
De-ai pierde numai bani... Dar chiar și sănătatea
Ți-o perzi... și tu-mi juraseși...

Cuza
Te rog, ai bunătatea
Eleno și m-ascultă... Mi-era de tot urât
Ș-am vrut numai în glumă să joc...

Elena
În glumă?... Cât
Te costă oare gluma?

Cuza
(încurcat)
Nimic... o secătură...
Dar cad de oboseală și somnul mă cam fură...

Elena
Și ce? Se dormi când este alegere de Domn?

Cuza
Aleagă-se în pace oricine...
(cască)
Mi-este somn.

Elena
Alegerea lui Negri e sigură se pare...

Cuza
Ei! Zău dacă se știe... E multă dezbinare,
Dar cred din potrivă că Sturziști sunt mai tari
Căci au în a lor parte destui proprietari...
Moldova jumătate le cade pe moșie...

Elena
Dar, dacă este vrajbă și ceartă pe Domnie...

Cuza
Eleno toate bune...
(cască)

Elena
Văd însă că ți-e somn...

Cuza
Și e mai dulce somnul de cât s-alegi un Domn...
Mă culc de o cam dată așa cum sunt, — căci poate
La noapte să se-ntâmple rezmeliță-ntre gloate...—
Acuma, noapte bună.

Elena
Te las ca se te culci.

Cuza
Faci bine. Noapte bună.
Ce grabă. Vise dulci

SCENA II

Cuza Singur

Cuza
(sculându-se)
În fine. Da sunt singur...
(se descheie la tunică)
Aidem! - Să uit o clipă
De traiul, de griji, de țară, de-a zilelor risipă...
(stinge câteva lumânări)
spre pat.
O! Pat! Nu este somnul mai bun, mai cu folos
De cât să mergi acolo s-alegi vr-un ticălos?
(Mai stinge câte-va luminări și se duce către pat.)
Și am pierdut o sută de galbeni pe un Rigă...
Norocul și-a dat mâna la joc ca se mă frigă
(Șade pe pat și fineșce versurile ce urmează culcat: fața către public).
De-o-nvinge Vogoride atunci pârjol și foc...
De astăzi joc pe dama... Noroc!
Noroc!
Noroc!
(Adoarme: muzică în surdină. Rampa se coboară și o cortină de gaz albastru se lasă peste scenă: Cuza se vede dormind.)

SCENA III

Cuza, Umbrele

(Umbra lui Traian apare din dreapta șcenei și-naintează cu pasuri și gesturi automatice către pat. Voce închisă.)

Umbra
El doarme?
(pauză)
Dormi căci soarta în locul tău veghează
Și Dacia, sub tine, în parte o-ntrupează
Din nou...

Cuza
(dormind)
Un om aicea?... Prieten sau dușman
Răspunde-mi cum te cheamă și ce voiești?...

Umbra
Traian.

Cuza
Traian? E cu putință? Traian! Dar poruncește
Se fac orice și gata voi fi la tot...

Umbra
Domnește.

Cuza
Eu Domn? Eu?

Umbra
Pentru-aceasta mormântul mi-am lăsat
Nepoate, ș-al meu suflet în toți s-a strecurat...
Sub tine-apar unite surorile-amândouă
Și Dunărea pe țărmu-i revede-o Romă nouă.
Fii bun, fii drept, fi mare, coroanele sosesc.
(Trece în stânga șcenei și rămâne nemișcată)

Cuza
Dar când? Dar cum? Vorbește-mi Traian...
(se uită împrejur)
Nu-l mai zăresc...
Nimic... ca o nălucă s-a dus... Ce aiurare!
(Umbra lui Ștefan a intrat și în timpul cât a vorbit Cuza s-a apropiat de pat. Cuza, zărind umbra lui Ștefan:)

Cuza
De astă-dată însă, ești tu Ștefan cel mare.
Te recunosc...

Umbra
Tăcere
(Ea își scoate mantia Domnească și o depune pe Cuza; apoi, coroana, pe care o pune la capul său.)
Acuma, să trăiești,
Moldova multă vreme ca Domn s-o stăpânești...
Ce n-au putut să facă strămoșii tăi, vei face...
La mal vei scoate țara prin cârma ta dibace
Și pregătind cu-ncetul mărețul viitor
Vei ridica opinca la rangul de popor.

UMBRA LUI MIHAI
(Ea a intrat ca și a lui Ștefan pe când s-au dus versurile de mai sus; către Umbra lui Ștefan:)
Ștefan, și eu din parte-mi, dorind se se-nfrățească
Cu dulcea ta Moldovă câmpia românească
I-aduc a mea coroană, și mâna ți-o întind.
(Depune căciula sa de suveran alătură cu coroana lui Ștefan și dă mâna.)

UMBRA LUI ȘTEFAN
A mea de azi încolo de-a ta n-o mai desprind...
Mihai, Călugăreni, sfințesc a ta mărire.

UMBRA LUI MIHAI
Și tu ai viața toată drept câmp de nemurire

Cuza
Dar mie ce-mi dați oare măreților eroi?
Ce glorie-mi va face mândria-n lume?
(umbrele lui Ștefan și Mihai se dă-napoi și arată către cele care s-au ivit.)

Țările Unite și țăranul dezrobit
Noi.

Cuza
(mică pauză)
De când se află-n stare un om și două fete
A laurului frunză s-amestece în plete?
Mihai, Ștefan, răspundeți...

UMBRA MOLDOVEI
Vei fi... fi liniștit.

UMBRA ROMÂNIEI
De când și om și fete au nume strălucit.
Privește-mă mai bine: Ca slovă lângă slovă
Cu mine stă unită surora mea Moldovă;
Și tu ce faci minunea unirii noastre, ești
Mai mare ca toți Domnii bătrânelor povești...
Trăiască Vodă-Cuza trecut la vecinicie,
Căci noi dacă ne ducem, se naște-o Românie.
(Ele trec în stânga lângă celelalte. Țăranul rămâne.)

Cuza
Și tu cine ești oare?

Țăranul
Țăranul dezrobit.
(trece în stânga)

Cuza
Ce soartă, ce mărire, ce vis...
(umbra Trădării care a intrat-nainte de a fini Cuza versul, se apropie. Când Cuza zice: «Ce vis», giulgiul negru sub care se ascund capetele ei cade).

UMBRA TRADĂRII
Și ce sfârșit.

Cuza
(cu groază)
Cu capete mai multe, născând înfiorarea
Dar tu grozavă umbră, ce nume porți?

Umbra
(mimică)

TRĂDAREA
(Trece în stânga)

Umbra Morții ținând de mână umbra Posterității
Și ei ce-i merg în urmă sunt moartea, însă eu
Sunt mama care duce pe om la Dumnezeu.
Măreț tocmai atuncea când nimeni nu s-așteptă
Dar eu aduc cu mine Posteritatea dreptă
Să judece senină pe mici ca și pe mari...
Privește-o: Ea-ți depune coroane funerară.
(Umbra posterității pune pe pieptul lui Cuza coroane de imortale și stejar)

PRINȚI
fii ai lui Cuza în uniforme de soldați
Iar noi, iubite tată, urmași tăi în lume
Spre ținta lui măreață vom duce al tău nume,
Căcă vrem ca toți Români, cu glasul întrunit
Se strige: Vodă-Cuza trăiește, n-a murit.

UMBRA STRĂINISMULUI
(șoptind către Umbra Morții)
Nu crede... Mort odată, va fi și moartă slavă...
Se lupte n-au să poată... În mână țin otrava...
(arată un flacon)

Cuza
Oroare!

Umbra
Vor sorbi-o...

Cuza
Trăiască Românismul
Napoi...

Umbra
Cuvinte vane... Sunt...

Cuza
Cine?

Umbra
STRĂINISMUL
(Trece în stânga: Muzica în surdină intonează «Hora Unirii»; Umbrele își dau mâna, și cântă cu jumătate voce; apoi se mișcă încet. Treptat ele formează o horă în jurul patului. Umbra Trădării la o parte, își dă mâna cu a Străinismului, și , nemișcate, aceste umbre, pe când hora se învârtește, acompaniază fiecare cuplet din «Hora Unirii» cu câte un râset. Vocile se ridică , acompaniamentul de râsete asemenea).

Umbrele
(Hora-Unirii)
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română
Se-nvârtim hora frăției
Pe pământul României.

Umbra Trădării și a Străinismului
Ha-Ha-Ha! Ha-Ha-Ha.

(Cântecul urmează în același mod; muzica încetează brusc. Umbrele se desfac în două părți și pier între culise; Umbra Trădării și a Străinismului se ascund după polog la căpătâiul patului. Se aude o lovire de tun; apoi a doua. Cuza, se deșteptă; sare în picioare; loviri de tun repețite; sub ferestre, muzici, zgomot, cortina de gaz , de la prima lovire de tun, e ridicată spre a se arăta că visul s-a finit. Ușile se deschid violent).

SCENA IV

Cuza, Delegați ai adunării, Ofițeri, soldați, un arnăut, Doamna-Elena

Cuza
Cu zgomot și iuțeală ce fapte vă aduce?
Ori intră turci-n țară bătu-i-ar sfânta cruce?
Ori Iași ard în flăcări? Dar spuneți-mi, vorbiți...

Un Delegat
(emoționat)
Obșteasca Adunare...

Cuza
Ei bine?

Delegatul
Să trăiți
Măria-Voastră, astăzi v-alege Domn.

Cuza
(glumeț)
Prea bine;
Dar glume de-al de astea n-au trecere la mine...
Duceți-vă și spuneți la cine v-a trimis
Că festa e hazlie deși fără-nțeles.

Voci
(afară)
Trăiască Vodă-Cuza!

Vocile dinăuntru
Trăiască!

Elena-Doamna
Unde este?...

Un Arnăut
(la ușă)
Lăsați-mă se intru că am să-i dau o veste.

Elena
(zărind pe Cuza)
A! iată-l... Alexandre, ești Domn.

Cuza
(a parte)
A-nnebunit?

Elena
Ești Domn.

Cuza
E cu putință?

Elena
Da.

Cuza
Visul s-a-nplinit.
(către Elena)
Atunci, de nu e glumă....
(către delegați)
Primesc coroana țării
Întoarceți-vă-ndată și spuneți Adunării
Că jur pe sfânta cruce...

Arnăutul
(de afară)
Dar vreau ca să-i vorbesc.

Cuza
S-o port cu demnitate și-n lege se domnesc.

Delegații
Trăiască Vodă!

Toți
Hura! Trăiască!

Arnăutul
(apărând)
La o parte...
Măria Ta, de moarte, atât te mai desparte...
(arată un cuțit; dar de odată îl azvârle)
(și cade în genunchi)

Arnăutul
Măria Ta, iertare! Cu brațul înarmat
Voiam a te repune, de dușman cumpărat,
Când te-ai uitat la mine și-n mândra ta privirea
Văzui a ta chemare ș-a țării strălucire.

(Toți vor să-l aresteze)

Cuza
Lăsați-l! Este liber se meargă unde vrea:
(sentencios)
O faptă ne-nplinită nu e o faptă rea.
(către Elena)
Acuma, vin Eleno, ne-așteptă toți...

Elena
Condu-mă.
(Cuza îi dă mâna și merge spre ușă. Un Delegat în fața scenei încheie astfel:)

Delegatul
Moldova are de-astăzi un tată și o mumă.
(cortina cade)


Fine