Datinile și credințele poporului român/Credințe și datine la Crăciun

 

§ 1. Soarele. Pămîntul. Producțiunea. Ajunul. Maica Domnului. Femeia.

a) Ajunul pentru Maica Domnului să postește, că în ziua ceea Maica Domnului s-a muncit și-a fost suparată; i-a fost greu, n-a mîncat nimica. De aceea și noi toată ziua postim și tocmai sara mîncăm.

în ziua de Ajun nici pește nu se mănîncă, pentru că e cu sînge. Nu se mănîncă nimic ce e cu sînge, pentru că Maica Domnului a fost plină de sînge. Să mănîncă numai cît aceea ce rodește pămîntul: bob, bureți etc.

Mihalcea

De Ajun să postește pentru pîne, ca să rodească.

De Ajun se fierbe din toate roadele pămîntului și din toate să guști, ca să rodească. Bobul să mănîncă ca să ai saț, că el, cum mănînci oleacă, cum îți vine ca să bei apă și ești sătul. Perjele, să te îndulcești, să nu te sfădești cu nimene. Sarmalele să le lași mai pe urmă, că ele-s neamurile, ele-s sfădăușe; cît fierb în oală, tot una clocotesc și huiesc, și altul nime nu te ocărește decît neamul. Da perja și grîul îs străinii, că fierb liniștit și-s dulci. Străinii sînt ca pînea și ca zaharul, sînt dulci, nu te batjocuresc. Dar mai întăi să guști din pește, că n-ai friguri peste an.

Ioan Pisarciuc, Roșa

Preoții

b) De Crăciun, adecă de Ajunul Crăciunului, să fierbe de toate celea, ca să fie pe masă și preotul să cade să le blagoslovească, să fie tot anul bielșug.

Siret

La românii de pe lîngă Suceava și-n Moldova, nu se face cina cea de sară, ca în părțile Cernăuțului, ci atunci să mănîncă, cînd vine preotul. După ce a blagoslovit și-a gustat din masă, cum se duce, cei de casă se pun și mănîncă.

Preotul cînd vine, numaidecît trebuie să șadă, căci șed pețitorii, șede norocul, șed cloștele; sub preot se pun grăunțe și apoi le dau la găini, căci clocesc.

Botoșani

în Șcheia, lîngă Suceava, după ce să duce preotul, toarnă grăunțele prin veriga coasei și prin borta lăiței, puind veriga deasupra, și le dă la găini să mănînce, să nu piară.

Cînd vine preotul cu ajunul și cîntă, atunci un copil de pe cuptori să zică: „Găinele se oauă” de trei ori și apoi tot anul ai oauă.

D-ra Veronica Grosari, Siret

în Ardeal, cum iesă preotul din casă, mătură repede, ca să n-aibă pureci peste an.

Tomnatic

(în Botoșani, spun că, pentru a nu avea pureci peste an, să nu rostești în ziua de Ajun cuvîntul „mac” - care atunci să întrebuințează mai mult.)

Mîncările la vite. Gospodăria

c) Din toate mîncările ce faci de Ajun, să pui într-o strachină și să încunjuri casa de trei ori, ca să fie așa plină de toate și sătulă, apoi să dai la vite să mănînce, să se ție sătule și să fie spori în vite.

Ana Maslosca, Mahala

De Ajunul Crăciunului și al Bobotezei, să iai din toate mîncările de deasupra: grîu, găluște etc. Iai apoi și două plăcinte, una o dai întăi argatului care e la vite, dar trebuie să fie mîncăcios, că apoi mănîncă bine vitele peste an, și cealaltă o rupi în bucățele ș-o dumici în mîncarea vitelor. Cînd le dai să mănînce, zici: „Cinați sănătoase, că și noi cinăm.” D-na Maria Reus, Mihalcea

Ca să se înmulțască vitele, li se dă din toate mîncările de Ajun sara, precum și o bucățică de aluat dospit. Apoi apa ce să spală vasele a treia zi de Crăciun li se dă să beie și să stropesc cu ea, tot pentru înmulțire. Cum e atunci în sara Ajunului plină masa de bucate, așa să se înmulțască, să fie multe vite. Apa cea subțire o fierbi și o strîngi în șipuri și numai cea groasă să dă. Cu apa de la vase să stropesc straturile vara, cînd au muște, și mai e bună și de diochi. De asemenea și cînd să îmbolnăvește vita, să i se dea să beie și s-o spele. Apoi mai stropesc vitele cu ea cînd le scot la cireadă întăi primăvara sau cînd le scot la tîrg, pentru ca să nu le dioache.

Ursana Filip, Mihalcea

Foc în ziua de Ajun și de Crăciun, în ziua de Anul Nou, în ziua de Paști și de înalțare să nu dai din casă, că tot anul ai foc, suparare, huit, pagubă în casă.

Roșa

Ca să-ți meargă bine în albine, să împrumuți ceva de la altă casă în ziua de Ajun.

D-na Maria Reus, Mihalcea

în ziua de Ajun să începi tot lucrul ce ai, ca să-ți meargă cu spori peste an.

Botoșani

De Ajun să nu dai nimica de la casă, că n-au frupt vacile.

Siret

Nu să dă nimica de la casă, că n-ai noroc la vite și pentru huit. Nici să iai de la nime; nici să dai.

Cuciur-Mare

Să nu dai nimica, mai ales aluat dospit, că nu se ouă găinile și pier și n-ai plod la vite (nu se plodesc). Altele anume vin de-ți iau să deie la vitele și găinele lor și-ți iau sporiul tău și mana de la vaci.

Mihalcea

Dacă a luat o femeie aluat dospit în ziua de Ajun de la trei case, să facă cu acel aluat pîne și pînea cea dintăi să o mănînce ea cu casenii - dar să nu cadă o fărmătură -, atunci femeia ceea are să aibă pui mulți și cloștele-i vor sta bine și puii se vor ținea gramadă de cloșcă și nici uliul nu-i va mînca.

D-na Anastasia Constantinovici, Mihalcea

în Botoșani, nu să dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul nu să dă afară; nu să împrumută nimică. Care dau însă în ziua de Ajun frupt de la vite, de la oi, atunci pot să deie în zi de săc tot anul, căci nu le strică nimic.

D-na Tinca Dimitriu, Botoșani

Cenușa nu se dă în ziua de Ajun afară; dar de dai de pomană în ziua de ajun sare și ceapă, apoi poți să dai cenușă tot anul afară și-n zile de post.

Dochița Hurchiși, Mahala

în Mahala, dacă mătură în ziua de Ajun sara casa, o poate mătura tot anul sara, că altfel dă norocul afară din casă - dar gunoiul îl aruncă abia a doua zi.

Atunci mătură casa de la ușă spre fund, ca să vie binele și norocul.

Catrina Dumitrașciuc, Mahala

Ca să-ți vie pețitorii la casă, de la Ajunul Crăciunului pănă la Iordan, mături casa de la prag spre răsărit, spre icoane, ca să se strîngă, să se adune; nu din fundul casei înspre prag ca să-i alungi - și acele două săptămîni de sărbători nu se aruncă gunoiul afară.

D-ra Cloonica Tușinschi, Mihalcea

în Siret, de la Crăciun păn la Iordan, nu scot gunoiul afară, că vin tot anul musafiri. Apoi în ziua de Iordan, cînd iese cu Iordanul, pun la fiecare copac gunoi, ca să rodească peste an.

D-ra Panoria Zus, Siret

în Mihalcea, de Crăciun, se strîng toate fărmăturile, tot gunoiul la un loc și după Bobotează se aruncă pe straturi. Alții în ziua de Bobotează îl aprind în poartă, dimpreună cu toate cele de la malancă, și trec peste focul acela. Apoi cenușa o împrăștie în pomăt, să fie roadă cît gunoiul.

în ziua de Ajun, dacă nu-ți rodesc pomii, să meargă barbatul și să se facă că-l taie pe copacul acela. Iar femeia cu mînile de aluat, cum a mîntuit de frămîntat, să meargă să-l apuce și să se facă a ruga pe barbat să-l lese, să nu-l taie, că va rodi - și apoi rodește.

D-na Maria Braha, Mihalcea. Asemenea în Roșa

De Ajun, cum ai dat pînea în cuptiori, pănă a nu răsări soarele, să mergi în grădină cu lopata în sus și să zici: „Cum e cuptioriul și lopata plină de pîne, așa să fie copacii plini de poame.”

D-na Sevastița Dumitriu, Botoșani

în Camena, cînd e pînea gata în cuptiori, femeile pun un cărbune deasupra și, de se aprinde degrabă, de învie și arde, vor fi popușoii cei devremi buni, de mai încet, vor fi cei mai tărzii buni.

Cina de sară. Grîul. Bucatele de Ajun

d) în Bucovina și mai ales în satele din jurul Cernăuților, la Ajun, grîul e mîncarea cea mai de căpetenie. Cînd să pun la masă sara, întăi din grîu gustă și arunc cu lingura grîu în podea, să să prindă de grindă, că să prind roii, zic ei. în Ropcea, preotul, cînd întră în casă, aruncă grîu în podea, pentru roi. Tot astfel și în satele din jurul Botoșanilor. în Monăstirea Doamnei, lîngă Botoșani, fac și coliva din grîu de duc în ziua de Crăciun la biserică. Grîul se face cu miere; în Bucovina, unii pun și nuci pisate, mai rar să pune și mac.

O femeie din Mihalcea mi-a explicat astfeli însemnătatea grîului: „Noi dacă gustăm sara grîul, făcem închipuirea cinei de taină, că erau 12 cu Domnul Hristos, unul ca unul, încît nu-l puteau cunoaște jidanii. Dar unul dintre apostoli li-a zis: «Acela care va blagoslovi întăi masa și va gusta din grîu să știți că e el» Atunci l-au prins și l-au muncit. Chiar și bucatele, ce le făcem de Ajun, trebuie să fie de 12 feluri, după cei 12 apostoli.”

Celelalte bucate care trebuie să fie numaidecît de ajun sînt: în Bucovina, s-a luat de la catolici obiceiul ca numaidecît să mănînce pește, lucru ce în Moldova nici nu s-a pomenit într-o zi așa de grea de post. în Moldova, se face borș cu bob și cu burechiță. Burechița sînt niște bucățele patrate de aluat, lipite ca niște urechiușe. Să fac și bucate de hribi, dar bucate fără care Ajunul nu poate să fie sînt: „găluștele” (mai ales cu pasat), „varzarele” (plăcinte de post cu curechi, cu ceapă sau cu mac), turtele, bobul și perjele.

în Moldova, la Ajun, însămnătate mai mare au turtele. Acestea sînt „pelincele Domnului.” Să fac niște foi de aluat de grîu, cît mai subțiri - la lumea cea mai bună ca strudelul -, să taie cu o farfurie rotund și să coc pe o tavă, iar la popor în vatră. Apoi se așează cîte o foaie pe farfurie, presurîndu-se cu migdale pisate și zahar legat, parfumat cu apă de flori (apă de flori de portocală). Deasupra se pune altă foaie și să presură tot așa pănă ce se face un teanc destul de înalt; care apoi să taie bucăți. Turte e obicei a trimite prezent pe la cunoscuți. La popor, între turte presor mac cu miere sau „jufă” - sămînță de cînepă pisată cu apă și amestecată cu miere.

Răzeșii din Mihalcea spun că turtele de aceea se fac, pentru că în acea zi femeile i-au adus Maicei Domnului la rodini pelinci și pentru pelinci e mare pomană, cine dă.

La poporul din satele din jurul Cernăuțului, sub fața de masă se pune fîn, pentru că Domnul Hristos a fost născut pe fîn, și de toate semințele ca să rodească, apoi le dau la vite, și mai ales la vaci, ca să nu le poată nimene strica.

De Ajun sara, în Mihalcea, pun sub fața de masă coasa, ca să fie toți sănătoși, iar sub picioare toporul; alții șed pe topor ca să fie sănătoși și tari peste an ca fierul. Sub masă pun cofa cu apă să le meargă bine la vite.

Catrina Pantea

în Siret, se pune chiua sub masă pentru noroc și pleava grîului o pun sub fața de masă. în toate 4 cornurile de masă se pune usturoi și mac. Usturoiul pentru diochi, iar macul ca să presure vita întăi cînd naște, să n-o strîce. Pleava să dă a doua zi la vite.

D-na Panoria Petrașescul

La masă, cînd te pui, să-ți aduci toate, să le ai la îndemînă, ca să nu te scoli pănă nu gătești de mîncat. Atunci trebuie să șezi, ca să se așeze gospodăria, ca să te iubească oamenii, ca să șadă cloștele, ca să nu-ți fure nimică din casă și din cîmp. Gospodariul poate să se scoale, dar femeia nu; femeia atunci pe barbat îl trimite să-i aducă ce-i lipsește.

Mihalcea, Camina

Ca să nu-ți fure nimic peste an, cînd te pui la masă, să închizi toate cele cu cheia, cu lacata și-n casă și pe afară, pănă ce nu mîntui de mîncat, atunci poți să deschizi pe unde ai încuiat.

Și iarăși în acea zi,pănă la asfințitul soarelui, să nu dai nimic din casă, să nu împrumuți, că peste an nu se lăcomește nimene a te fura.

Mihalcea

Dacă furi în ziua de Ajun sara și nu te prinde nimene, poți să furi tot anul și tot nu vei fi prins.

Mihalcea

De Ajunul Crăciunului și al Bobotezei, nu să dă din casă nimică, pentru că să duce din casă tot norocul, n-ai să ai pîne și huit în casă are să fie, iar găinile îți vor mînca totul în grădină.

Maria Gabora, Stanești

Un lucru de la casă, dacă a fost împrumutat mai dinainte în sat, de Crăciun numaidecît să-l aduci să facă sărbătorile acasă, căci plînge.

Ilinca Cozma, Roșa

Același lucru l-am auzit și în Botoșani, unde nu să ține că familianții să fie numaidecît la un loc de Ajun.

în satele din jurul Cernăuțului, la cina de sară, să cade să fie toți familianții acasă, să mănînce cina împreună. De este vrun familiant departat, în vro slujbă, el plînge pe afară cînd aude colindînd, știindu-se între străini și că nu face cina acasă cu ai săi; iar mama ce are copii departați plînge și nu mănîncă.

Pe timpul cît stau căsenii la masă, la fereastă copiii colindă, felicitîndu-i. în Mihalcea, lingurarii colindă foarte frumos românește tocmai spre ziuă.

De la masă trebuie să se scoale toți deodată, ca să iasă deodată puii. în Curtești, lîngă Botoșani, mama, cînd se scoală, cloncănește și copiii țipă ca puii. Tot astfeli și în Mihalcea, cu deosebire că femeia aruncă pe jos nuci și copii, țipînd ca puii, le strîng. Femeia tot timpul nu se urnește de la masă, ca să nu se urnească cloștele și ține piciorul pe topor, căci sînt puii tari ca fierul și nu-i mănîncă ulii. în Broscăuți, o fetiță să bagă sub masă și clocește, iar mă-sa îi dă nuci. în Corcești, toți copiii clocesc, trec pe sub masă.

în Mihalcea, se pun din fiecare bucate într-un blid și să lasă pe masă peste noapte descoperit, ca să guste și cei morți. în Broscăuți, de asemenea, să lasă din toată mîncarea macar cîte o lingură, căci e pacat a mînca tot, zic ei.

în Botoșani, în ziua de Ajun, să dă de pomană pentru morți.

Ajunul în Șcheia

e) în Șcheia, lîngă Suceava, de Ajun nu pun fîn sub fața de masă - zice că numai rușii pun - nici sămințuri. Toporul sub masă nu-l pun, da pun potcoavă de găsit în cofa cu apă și de pe potcoavă beau și dau și la vite, să fie tari ca fierul . Iar din toate bucatele mai întăi la vite dau și la păseri, căci înainte erau boale între vite, dar dacă fac așa, li merge foarte bine.

în ziua de Ajun nu dau nimic de la casă; nici foc, nici chibrit și nici nu vine nimene să ceară în acea zi; nu te supără, căci toți știu și să îngrijesc să aibă. Găinele nu le strigă atunci și de Ajunul Bobotezei pentru uli. în ziua de Ajun nu mătură; mătură pănă la ziuă și gunoiul îl dau a doua zi afară. La masă iau cofa cu apă lîngă dînșii, ca să nu se scoale. Și cînd se scoală, să rădică toți odată, să iasă odată puii.

Găinile

f) în ziua de Ajun, la găini li să dă mîncare din sîtă sau din ciur, ca să se ouă mult. Pui grîu, găluște, de toate celea de la masă și învîrtești și tot scuturi, cum curge grîul din ciur, așa să curgă ouăle din găini.

în ziua de Ajun să nu strigi găinile, că alta de te aude poate zice: „Găinile tale și ouăle mele!” Și atunci să ouă găinile ei mult.

Mihalcea

Cele două săptămîni de la Ajunul Crăciunului pănă la Ajunul Bobotezei la paseri să da mîncare în ceva cu doage, să fie îngrădite găinile, să nu să ducă în grădină să mănînce. Și în vremea asta să nu le strigi pănă în ziua de Bobotează, ca să nu le mănînce uliul; atunci poți să le strigi, căci, cînd face preotul agheasma și să strigă chiraleisa, toate dihăniile fug, lupii etc., și să împrăștie care încotro pe la păduri.

Maria Struț, Mihalcea

Sărbătorile Crăciunului să nu să caute în cap, că scurmă găinile în grădină.

Mihalcea

în Mihalcea, cele două săptămîni nu să mănîncă pe afară și în picioare, de găini, să nu strîce grădina, de dihănii, să nu le mănînce paserile, vitele, și să nu-i vorbească oamenii. Atunci dacă te păzești să nu te sfădești, să nu te ocărească cineva, tot anul e liniște și bine.

Ca să nu-ți ia uliul puii, în ziua de Ajunul Crăciunului, pui o piatră în cuptiori să steie pănă în Bobotează și noaptea tărziu s-o scoți, s-o arunci spre miezul nopții și să zici: „Cum dorm toți oamenii și nimene nu vede, așa să nu vadă uliul puii mei și să steie împietrit și încremenit.”

D-na Ana Constantinovici, Mihalcea

Pe la huțani în Putila, de Ajun, ung și astup borțile toate, pentru uli și talhari.

(în ziua de Ajun să fac vrăji contra grindenei, contra gîndacilor, se leagă gura oamenilor ce te vorbesc etc. Acestea vor urma.)

Vadana (Poveste)

g) Vadana e tare blastamată și năcăjită; îmblă cu copiii ei flămîndă și goală și n-are credință de la nimene, numai de la Dumnezeu. Și mare pacat are înaintea lui Dumnezeu acela ce face batjocură de vadană.

îmbla odată Domnul Hristos și cu Sfîntul Petru pe pămînt și-au mers la un bogat să-i găzduiască, dar nu i-a primit. Au mers la o vadană săracă tare. Ea pusese cîteva balegi în cuptiori și amăgise pe copii că să duce la megieșul să aducă făină - și copiii tăceau. „Nu ne vei primi să mînem la d-ta noaptea asta femeie bună?” - zice Dumnezeu. „Ba v-oi primi, dragii mei moșnegi, dar n-aveți să aveți hodină, căci copiii mei tot una plîng și cer să le dau de mîncat.” „Lasă, n-avea grija asta, vom dormi cum vom putea.” Au întrat în casă. Copiii iarăși au început: „Mamă, scoate pînea!” „De ce nu o scoți?” - a zis Dumnezeu. „Dacă n-am ce scoate.” „Destupă cuptioriul, fă cum îți zic eu.” Femeia a destupat și-a găsit cuptioriul plin de plăcinte, de pîni și de colaci. Femeia a căzut în genunchi înaintea lui Dumnezeu și s-a rugat. „Doamne, a zis Sf. Petru, i-ai dat pîne, dă-i ș-o masă să aibă pe ce pune pînea.” Dumnezeu a gîndit - și pe loc a fost înaintea lor masa acoperită și femeia a pus pînea și plăcintele pe ea și iar a căzut în genunchi și s-a rugat lui Dumnezeu. Iar pînile, colacii, plăcintele, orișicît mîncau din ele, nu se mai sfărșau.

Aceasta era tocmai în dimineața Sfîntului Ajun. Săracii s-au dus, iar ea, plină de bucurie, ia și pregătește un șervet cu plăcinte, colaci, pîni, să ducă litie la sfînta biserică, din darul lui Dumnezeu. Apoi merge și duce la megieșul din toate celea, căci megieșul e mare lucru. Dar el, cînd a văzut-o că întră cu darul lui Dumnezeu, a împins-o ș-a dat-o afară: „Ce ne-ai adus, calico, nouă ni trebuie pînea ta, n-avem ce mînca?” Ea a ieșit suparată, strîngînd pînile de pe jos. Fiecare bucată ce o rădica o săruta și o punea în șervet înapoi. O vede Dumnezeu plîngînd. „Uite-te, Doamne, zice Sf. Petru, blastamatul de bogat!” Dumnezeu a chemat-o la dînsul. „Lasă, nu te supara, du-te unde vezi focul acela, că acolo sînt îngerii lui Dumnezeu și-ți vor da ceva.” Ea s-a dus și îngerii i-au dat un cîrlan. L-a dus acasă și l-a pus într-un ocolaș, dar n-avea cu ce-l hrăni. „Tăceți, copii, să nu spuneți la nime, zice vadana, că eu mă duc la megieșul să fur, dacă a făcut el așa cu mine.” Să duce noaptea și ia din trei coșere cîte doi seminceri și din trei stoguri de fîn cîte o mînă de fîn. Le-aduce și le pune în trei locuri la casă și pănă a doua zi s-au făcut trei coșere de popușoi și trei stoguri de fîn. Cîrlanașul behăia pe lîngă casă. Ea se duce dimineața să-i deie mîncare, da lîngă el, o moviliță de galbeni. Megieșul a îmblat pănă la zi cu colinda. Cînd vine acasă, se uită la casa vadanei și să miară. „Uite, haita de fărmăcătoare, ce are la casa ei! Dar de mi-ar trăi biciul meu din cui, voi întreba-o eu pe dînsa de unde le are!” Femeia și-a cumpărat pe bani straie frumoase și toate ce i-a trebuit. O cheamă megieșul la masă la dînsul; o cinstește și o pune în fruntea mesei. Ea lua paharul și-l varsa sub picior, iar Dumnezeu așa da, că să usca. „Eu astăzi sînt cumătră mare, zice ea. „Stau după masă, dar nu beau eu, ci beau straiele de pe mine. Cînd am fost saracă și-am venit la casa voastră să vă firitisesc, cum ați ajuns, s-ajungeți mulți ani înainte sara lui Hristos, voi m-ați dat afară.” „Ia lasă, cumătră, uită ce a fost. Mai bine spune-ne și nouă ce ai făcut, de-ți merge așa de bine.” „Vouă trebuie să vă mulțămesc! Știți moșnegii pe cari i-ați alungat? Ei au venit la mine etc.” „Saracii de noi, aceia au fost norocul nostru și noi n-am știut! Mă rog d-tale - de am ajunge pănă la anul - să ne înveți să făcem și noi așa, cum ai făcut d-ta, să venim la d-ta cu dar.” „De ce nu, v-oi învăța”, zice femeia.

Pănă la anul, ei erau așa de saraci, cum fusese ea. Scorțurile lor de pe pereți acum erau la dînsa , le vînduse. Vin ei cu plăcinte și cu rachiu. Ea a luat și le-a pus pe masă, i-a cinstit, i-a ospătat și li-a dat în loc îndoit, să ducă acasă cu dînșii. „Cumătră, zice omul, de ce nu ne dai afară și nu ne împingi, cum te-am împins noi?” „Asta eu nu voi face, că mă tem de Dumnezeu. Acuma duceți-vă unde se vede para ceea pe cîmp și d-ta să te tocmești cu îngerii pentru sara lui Hristos.” S-a dus la îngeri. „Ai venit, bogate blastamate?” - au zis îngerii. „Am venit.” „Ia fierul acela și-l pune pe inimă” - un fier lung, cu care se împușcă la înviere, de Paști. - L-a luat și l-a pus. „Acum pune amîndouă mînile pe fier!” El a făcut cum i-au spus. Atunci au zis îngerii: „Cenușă s-a născut, cenușă să se prefacă! Pămînt s-a născut, pămînt să rămîie!” Și bogatul s-a făcut praf acolo pe loc.

Andrei Motoc, lingurari din Mihalcea

Furca la sărbători

Peste cele două săptămîni de sărbători nu se lasă fusul cu ață în furcă; caierul trebuie gătit și nici pe rîșchetori nu se lasă ață. Totul trebuie de depanat, că se face holbură-n cînepă.

Mihalcea

Furca nu se lasă goală, că nu rodește cînepa. Macar ața ceea cu care se leagă caierul să lasă la dînsa.

în Mahala, pe furcă pun caier proaspăt de sărbători, numai cît n-o leagă. Tot astfeli pun și în Stanești pe Molniță, în furcă, caiere de lînă și de tort.

Pe fus să nu fie nimic de Crăciun. Numai de Ajunul Bobotezei torc cîte un fir, ca să fie pe fiecare fus cîteva ațe, să nu fie fusele goale.

Mihalcea

Furca de sărbători s-o pui într-o camară, să no vezi, nici fusul, nici ac, pentru șerpi, că vezi șerpi peste an.

Mihalcea

Cît țin sărbătorile, cele două săptămîni, furca să nu steie în casă, nici să nu să toarcă în timpul acela, căci și Maica Domnului n-a tors.

Mihalcea

în Bagiurea (Moldova),nu torc de la Ignat pănă după Bobotează pentru vite, ca să le meargă bine și ca să vie pețitori la fete.

Săptămînile din sărbători să nu torci nici o ață îndărăpt, că-ți merge îndărăpt tot anul.

Ursitorul, viitoriul

i) Spre Crăciun, se pun din toate mîncările într-o strachină pe prispă, sub fereastă, dar să nu guști din mîncare, căci noaptea vine ursitoriul de gustă și-atunci îl vezi prin fereastă.

Siret

în postul Crăciunului, cum să începe, să strîngi cîte o surcică în fiecare zi - dar să faci singură focul în toată dimineața. - Cu surcelele cele strînse să faci foc în ziua de ajun și să fierbi crupe, dar să nu pui sare. Le pui pe masă și sara vine umbra ursitoriului pe cahlă și mănîncă.

D-ra Panoria Zus, Siret

în ziua de Ajun, fata să postească toată ziua și care îmbucătură va lua sara întăi în gură s-o puie-n brîu. Apoi, cînd se va duce la culcat, să puie brîul jos și să bată trei matăni pe brîu zicînd:

Brîu, brînișorul meu,
Arată-mi pe ursitoriul meu,
Care-i dat de Dumnezeu.
în vis să-l visez
Ș-aievea să-l văz.

De la mama autoarei, Botoșani

Spre Crăciun să măsură apa. Pui 9 păhăruțe de apă într-un pahar sara. A doua zi dimineață măsori din nou și de găsești spori - adecă un pahar mai mult -, gîndul ți se va împlini. De nu găsești spori, nu se va împlini.

Fata, de Ajun, să puie o spelcă sub prag, ca să treacă preotul peste ea cînd va întra în casă. Apoi să o ia și să o puie în cap, să doarmă noaptea cu dînsa și va visa pe cine o va lua.

Botoșani

De Ajun spre Crăciun, să nu închizi ușile sau porțile, căci nu se poate mărita fata. Și nici în ziua de Crăciun să nu lași pe nimene să închidă, căci poate e rău la mînă și-ți închide tot binele și norocul, sau poate singur știe ceva ș-atunci îți face de nu-ți mai întră nimene în casă. Aleargă fuga și închide singur după cine va ieși.

D-na Tasiluța Nastasi, Siret

De Ajun să samănă cînepă la trunchi și să grapă cu cămeșa, ca să să facă pînză, drum ursitoriului să vie, să-l vezi. Zici: „Eu nu samăn cînepă pentru pînză de cămeșe, că am, dar samăn drum ursitoriului, în vis să-l visez și-aievea să-l văz.”

Botoșani

Colinzile

j) în vremea de demult, erau tare multe răutăți pe pămînt, boale, și Dumnezeu a dat colinde de-l pomenesc pe Dumnezeu și de atunci au încetat.

Dochița Hurghiși, Mahala

Se zice că dracul tot una întreabă: „Să mai scriu ouă roși de Paști?

Să mai colindă la sărbători?” Cînd ouă roși nu s-or mai scrie și cînd nu se va mai colinda, atunci și el va ieși.

Dracii numai spre Crăciun și spre Anul Nou nu umblă și nici o altă necurățenie, căci se tem de băieți, că îmblă atunci cu colinda.

Ioan Pisarciuc, Roșa

în Ardeal, în ziua de Crăciun se colindă. (Tot astfeli și în Siret.) Crăciunul vine pe un cal alb, după ce cîntă cucoșii de trei ori. Crăciunul e un moșneag.

Tomnatec, Ardeal

Sculați, gazde, nu dormiți,
C-a venit Crăciun bătrîn,
Din bărbuță scuturînd,
Din cofițe durăind,
Din ciubote tropăind.

Ostrița

A. Crăciunul și cucoșul

Scoală, gazdă, nu dormi,
Că de cînd, gazd-ai dormit,
Iată, Crăciun a venit.
Trei cucoși galbeni cîntară
De trei ori,
Din căpriori,
Și o dată,
Din poiată.
Găina neagră bagă sacul.
Scoală, gazdă, dă-mi colacul,
Că de-asară
Stau pe-afară
Ș-opincele-mi înghețară.

De la un transilvănean din Tomnatec

B. Colinda Păcurariului

Pe poiana cu flori dalbe,
Merge o turmă de oi albe.
Da la oi cine ședea?
Ședea Dzeu și Dumnezeu,
Cu fluierul pe tureac
Și cu mîna la baltag.
Oi, oi!
’Napoi!
’Napoi!
C-am albit și eu cu voi.
Strigă doamnu a doua oară,
Să-ntoarcă și-acea mioară.
Mioara miorelor,
Oile bătrînilor.

Același

(în o altă colindă, tot din Ardeal, se zice:)

Oile bătrînilor,
Mioarele flecăilor
Și mieii a băieților.

C. Colinda Ciobanului

Cat în sus și cat în jos.
Cat în sus la cei trei munți.
Cole este-un ciobanaș,
Are un fluier verigit
Cu veriga de argint.
Fluier toarce,
Turma-ntoarce.
Fluier zice,
Turma-nfrînge
Ș-o înfrînge pe fîlcele,
Ca să-mi pască mugurele.
Tu, oică,
Bălăică,
Tu ce bei? Tu ce mănînci?
Unde oi bea și oi mînca,
C-ați pus gîndul că ni-ți da?^[1]
Voi pe noi de nu ni-ați da,
Mare dar v-am dărui
Și frumos v-am îmbraca,
Cu cojoc și cu manta.

D. Domnului răsărit

Scoală, gazdă, nu dormi.
Ioi, flori dalbe, doi de măr,
Că de cînd, gazd-ai dormit,
Ioi, flori dalbe, doi de măr,
Iată, Crăciun a venit etc.
Flori pe Domnul răsărit
Și pe față,
Și pe brață.
Trei cucoși galbeni cîntară,
Zori de ziuă revarsară.
Printre zori și sfîntul soare,
Sfîntul soare cu trei raze;
Două raze
Răzămează.
Colo jos, Doamne, mai jos,
La luncele
Cu grînele.
Colo sus, Doamne, mai sus,
La vîrșezul munților,
Pin crucișul brazilor,
Pin crucișul pe fereastă,
La mijloc dragă de masă.
Și colinda să gătește,
Cată colac bărbătește,
Or colac, or covrig,
Dă-mi-l iuti, că mor de frig,
Ș-un colac, ș-un godinaș,
Ș-o oiagă de vinars.

De la un transilvănean din Bulzești

Colindiță,
Cu codiță,
Vedeai coaste și cărnați,
Sculați, gazde, și ne dați.

Șcheia, Bucovina

E. Florile Dalbe

Florile dalbe,
Colo-n deal,
După deal,
Florile dalbe,
Răsărit-a sfîntul soare.
Florile dalbe,
Ș-acela nu-i sfîntul soare etc.
Da-i o monăstire mare,
Cu nouă uși, cu nouă altare.
Da într-însa cine șede?
Măicuța cu fiu-n brațe.
Taci, fiule, nu mai plînge,
Că eu știu ce ți-oi da ție,
Nouă stele-ncornorate,
Cu topoare-ncunjurate,
Două mere roșioare,
Cheițele raiului,
Scaunul județului,
Lumina botezului.
La Ispas,
Un boț de caș.
Pe părete, păun verde,
Pe portiță, rînduniță.

D-na Maria Siretean, Siret

F. SîntIoan

Sculați, gazde, nu dormiți,
Că nu-i vremea de dormit,
Da-i vremea de-mpodobit
Cu podoabe de argint,
Cu canafi păn’ în pămînt.
Sculați, sculați, boieri mari,
Că vă vin colindători,
De la uși, la chiotori.
Să se scoale slugele,
S-aprindă luminele,
Or de ceară, or de său,
înaintea lui Dumnezeu.
Dinaintea istor curți,
Sînt doi meri mîndri-nfloriți.
Da sub măr este un pat,
Patul e făcut din brad.
Da în pat
Cine-i culcat?
Tot Ioan,
Cu Sînt Ioan,
Nănașul lui Dumnezeu.
Măi Ioane,
Sînt Ioane,
Tu beai și te veselești
Și de rai nu mai gîndești,
Raiul că ți s-a prădat.
Și din rai ce s-a luat?
Ciubărul botezului,
Păhăruțul mirului,
Scaunul județului
Și cofița vinului.

Ileana Puițău, Brăești

G. Colinda Domnului Hristos

Sculați, sculați, mari boieri,
Că vă vin colindători,
Pe la miez de cîntători.
Nu vă venim nici c-un rău,
V-aducem pe Dumnezeu,
Așa mîndru-mpodobit,
Tot cu aur și argint.
Fășețel ș-îmbrăcățel.
Fașă dalbă de matasă.
Chitiuța-i de bumbac
Bătută în diamant,
Diamant din Țarigrad,
De la Dumnezeu lasat.
Dar în vîrful chitiuței
Este o piatră năstrapată
Ce plătește o lume toată.
Țarigradul jumatate,
Rusalimu-a treia parte.
A cui sînt acestea curți
Așa nante, minunate,
Cu stobol împrejurate,
C-un șărvănt păn’ în pămînt?
Și-nc-așa că n-am văzut,
De cînd maica m-a născut,
M-a născut și m-a crescut!
Dinaintea istor curți,
Sînt doi meri și doi peri,
De tulpină-ntulpinați,
De vîrfuri apropiați.
Da în vîrful istor curți?
Este un divan de-ncheat
Cu dalbe scînduri de brad.
Da într-însul ce-i așternut?
O pilotă de mătasă
Tot argint și aur varsă.
Dar într-însul cine-mi doarme?
O dalbă de cuconiță
Cu doi cuconași la brațe,
Dumnezeu să mi-i trăiască.
Lăptișor în merișoare,
La căpătăi de-un gutăi,
La picioare merișoare.
Merișoarele-mi sunau,
Mari boieri să deșteptau.
S-a sculat o cuconiță,
Ne aprinde o luminiță.
S-a sculat un cuconaș,
Vîră mîna în buzunare,
Pe sub poale de taftale,
Și ne dăruiește parale.
Dumnezeu să vă dăruiască
Cu mult bine
De la sine.
Noi umblăm
Să colindăm,
Cinci galbeni să cîștigăm,
Galbanași de vinetici,
Să ne dați și nouă cinci.
Să-mi trăiți,
Să-mi vecuiți,
Ca vara,
Ca primavara,
Ca și toamna cea bogată,
Că-i de toate îndestulată.
Să-nfloriți ca merii,
Ca perii,
Ca-n mijlocul verei.
După acestea, după toate,
Vă dorim, boieri, sănătate.

Onofrei Dănilă, lingurari, Mihalcea

H. Junelui bun

Ce-i, Junel, de nu te-nsori?
Junelui bun.
Or de-acasă
Nu te lasă?
Junelui bun.
Ba de-acasă
Tot mă lasă etc.

Numai așteptăm puțuntel
Păn’ în dalba primăvară,
Să-mi fac o grădinioară,
Da-n grădină
Ș-o fîntînă.
Pe piatra fîntînei,
Flori vinete am sămanat.
De vinite
Năsădite.
Fete la flori își venea,
N-alegea
Cum culegea.
Da eu fată mi-am ales,
Fata cea mai mititică,
C-aceia-i mai frumușică.
Că la brîu,
E spic de grîu
Și la față,
Iarbă creață.
Și la păr
E calapăr.
Și la frunte,
Flori mărunte.
Ieși tu, fată, din cetate
Să te bată vînturile
Ca pe june gîndurile.

Bulzești

I. Dimineața lui Crăciun

Oi, sarmană barbioară,
Dimineața lui Crăciun.
Dimineață se scula,
Dimineața lui Crăciun.
Fața albă își spala,
Dimineața lui Crăciun.
Chica neagră-și peptăna etc.
La icoane se-nchina.
Frîul din cui îl lua
Și la grajd iute alerga.
Pe murgul mi-l cersala,
Cu naframă-l scutura.
Pe dînsul se-ncălica
Și-n pețite să lua.
Taci, copilă, nu ofta,
Că ți-oi tăie cosița
Și ț-om strînge-o păturele
Ș-or lua-o păsărele
Ș-or sui-o în cer la stele
Ș-or face cuiburi în ele.

D-na Saveta Andruhovici, Siret

(în Suceava, de la locul acesta se adaug și următoarele versuri:)

Știe gazda ce ni se cade,
Dimineața lui Crăciun.
O glăjiță de vinars etc.
Ca s-o tragem pe sub nas.
Și-o funie lungă de porc
Ca s-o tragem pe sub foc.

(La Siret, se mai adauge aceasta:)

Rămăi, gazdă, sănătoasă,
Dacă n-ai fost bucuroasă
Să mă vezi sara pin casă,
Dimineață pin grădină,
C-un buchet de flori în mînă.

J. Ho lerum

Ferici^[2], Doamne, ferici dragă,
Ho lerum și flori de măr.
Ferice de-această casă,
Ho lerum și flori de măr.
Mult cinstită, mult aleasă etc.
Unde este fată mare,
Ține casa ca o floare.
Dar pe dînsa cum o cheamă?

(Aici spune numele fetei de casă.)

Marghiolița cea frumoasă
Șede la gherghef și coasă,
Nu știu, coasă ori descoasă,
Din ochi lacrămi știu că varsă.
Dar pe dînsa cine-o cere?
Mare fiu de crăișor.
Multă zestre nu vă cere:
Grădina cu floricele.
Dar cu dînsa ce mai cere?
Munțele
Și curțele,
Turmușoara cea de oi,
Ciobanașii amîndoi.
Dup-aceasta ce mai cere?
Turmușoara cea de boi
Și vacarii amîndoi.
Dup-aceasta ce mai cere?
Murgul din grajd înșeuat,
Numai bun de-ncălecat.

D-ra Panoria Zus, Siret

(Altă dată, colinda aceasta să începe precum urmează:)

Saraca vecina noastră,
Să mărită și ne lasă
Cu inima friptă arsă.
Dar pe dînsa cine-o cere?
etc. etc.

K. Mărului măr

Sculați, sculați, mari boieri,
Mărului măr.
Că vă vin colindători etc.
Pe la miez de cîntători.
Scoală-ți, doamnă, slugile,
Să-ți măture curțile
Cu poalele fustelor.
Boierașu-acestor curți
Trage-n grădină la sorți.
La picioare-i stau pistoale,
Arme-i stau la căpătăi.
Dinainte-acestor curți,
Sînt doi meri și sînt doi peri.
Este-o piatră nestimată
Ce plătește-o țară toată;
Bucovina jumătate,
Țarigradu-a treia parte.
Duducuța cea frumoasă
Să mărită și ne lasă
Cu inima friptă arsă.
Rămăi, gazdă, sănătoasă,
Dacă n-ai fost bucuroasă
Să mă vezi îmblînd prin casă,
Dimineața prin grădină,
C-un buchet de roze-n mînă.

Suceava

L. Colinda gospodarilor

Buna sara, boieri mari,
Nu vă suparați pe noi,
Nu-i începutul de la noi,
Dar este de la Adam,
Cînd el pe pămînt îmbla,
El aceasta ne-nvăța.
înaintea cestor curți,
Sînt doi brazi și doi fagi
La tulpină-ntulpinați
Și la vîrf învîrfurați,
Vîrfurați ca și doi frați.
La tulpina bradului,
Este un divan de-așazat.
Cine naiba l-a lucrat?
Șepte meșteri din Bîrlad.
Scînduri galbeni, lemn de brad
Poleit cu diamant.
Și cu ce l-au așternut?
Mohor verde și-nfrunzit,
Păn’ în pămînt slobozit.
Cine-ntr-însul hodinește?
Brancoveanu, boier mare,
Și cu draga-i gospodină.
Și cu ce s-au coperit?
Prostirică de bumbac,
Bătută cu diamant.
Doi porumbei au zburat,
Din somn dulce i-au deșteptat.
Nu vă fie de banat,
Rămîneți cu sanatate,
Că-i mai bună decît toate.

Ioan Străjac, Roșa

M. Colinda fetei

Scoală, dragă, nu dormi
Și deschide porțile,
Că îți vin colezile.^[3]
Ș-aprinde făcliele
Ș-așterne mescioarele
Ș-așază osloanele.^[4]
Scoală, dragă, nu dormi,
Că nu-i vremea de dormit,
Da-i vremea de-mpodobit
Cu podoaba tîrgului,
Cu florile cîmpului,
Cu roadele pomilor,
Cu mirozna florilor.
Busuioc am samana,
Trandafiri împrejurat,
Dinaintea astor curți.

(Urmează ca în colinda precedentă, cu sfîrșitul acesta:)

Scoală, dragă, nu dormi
Și-n fereastă îi prăvi.
Pe fereastă te-ai plecat
Și colinda v-am urat.

Același

(O altă variantă a colindei lui Brancoveanu începe astfel:)

Bravaș, bravaș, bravaș dragă,
Bravaș patul cel de brad,
De șepte meșteri lucrat,
Pe patru stîlpșori de fag etc.

Ostafi, Roșa

(în Ostrița să începe ca în colinda G, apoi:)

Sînt doi meri
Și doi peri.
în mijlocul celor meri,
Este un pat durducat,
De 12 meșteri lucrat.
- Cine doarme-n cela pat?
- Tot Ioan, Sînt Ioan,
Nănașul lui Dumnezeu.
- Da sub cap ce i-ați pus?
- Perini moi, boirești,
La mijloc,
Busuioc,
La picioare,
Lăcrămioare.
- Cu ce l-ați acoperit?
- Mohor verde și-nfrunzit etc.
(în Corovia, aceeași, apoi:)
- Cine doarme-n acel pat?
- Boierașul cel de casă.
- Ce i-ați dat de așternut?
- Pîsle moi, boirești.
- Ce i-ați dat căpătăi?
- Perne moi, alămăi.
- Ce i-ați dat de-acoperit?
- Covor verde mohorît
Păn’ în pămînt slobozit.
Da pin casă,
Iarb-aleasă,
Masa-i toată de matasă,
Doi colaci de grîu pe masă.
Cine șede după masă?
- Dumnezeu
Cu soțul său^[5] etc.

(Altă dată să începe:)

Duminică dimineața s-a sculat
Pe ochișori s-a spalat
Și-n rochiță s-a-mbracat
Și la biserică s-a gătit.
în mîna stîngă ducea busuioc,
Da în cea dreaptă crucea.
Intru-n casă,
Cat la masă,
Masa-i toată de matasă,
Doi colaci de grîu pe masă.
Cine șede după masă?
Dumnezeu cu soțul său.
Intru-n casă,
Cat în casă,
Casa-i toată de matasă.
Pen unghere,
Clopoțele,
Pe podele,
Aurele,
Sus la horn,
Flori de corn,
Jos la ușă,
Flori de rujă,
Pe ferești,
Flori domnești,
Jos la prag,
Flori de mac,
Pe păreți,
Păuni verzi,
Jos pen casă,
Iarb-aleasă.
Da pen tindă?
Flori de mintă,
La icoane,
Flori de doamne.
Da pe-afară?
Grîu de vară.
La portiță,
Păuniță.

(Aici se sfîrșește sau se mai adaugă:)

Didița băieților,
Busuiocul fetelor,
Vîzdoagele babelor,
Rujele mătușelor,
Rămîneți cu sanatate!

(în Igești, colinda să sfîrșește astfel:)

La portiță, păuniță,
Cere apă și guriță.

N. Patul. Masa

Este un pat,
Tot de brad,
Numai stîlpii roși de fag.
Și ce-i așternut în pat?
Scoarță verde, mohorîtă,
Păn’ în pămînt slobozită.
Dar într-însul cine este?
(Se spune despre cea de casă.)
Tot lelița, cuconița.
Și nu poate adormi,
De glasul paserilor,
De sunetul frunzelor,
De șuierul șerpilor.
Colo-n vale să nazare,
Nu știu, zare sau foc mare,
Or o masă de matasă.
Cine șede după masă?
Tot lelița cea frumoasă.
Nu știu, cîntă or descîntă,
Ori îmi ține sfînta slujbă.
Nu știu, coasă or discoasă,
Văd că lacrămi tot îmi varsă.
Lăcrămele,
Mănunțele,
Și le varsă-n săhănele
Și le strînge-n păhărele.
Să se scoale cuconița,
Să ne-aprindă luminița,
Să să scoale cuconașul,
Să ne-aprindă fînarașul,
Să ne scoată galbanașul.

Mahala

O. Colinda lui Iulia

De la Nistru păn’ la Prut
Țară nouă s-a făcut.
Dar cine s-o stăpînească,
Leahul din țara leșască^[6],
împarații cu toți craii
Zideau zidurile cu aii,
Vrau pe Iulia^[7] să-l zidească
Și moartea să nu-l găsască.
Da moartea cînd a venit,
Zid de piatr-a risipit
Și pe Iulia l-a găsit.
Iulia a prins tare a plînge,
Da maică-sa-a prins a-i zice:
Taci, măi Iulia, taci, nu plînge,
Că mama ție ț-a aduce:
Straiele județului,
Ciubărul botezului.
Da Iulia tot nu tăcea,
Da maică-sa-l mîngîia.
Taci, măi Iulia, că ț-oi da:
Două mere roșioare,
De pe mărul lui Adam,
Din grădina lui Avram
Ni trăgem viță și neam.

Gh. Melișinschi, Voloca

§ 2. Steaua

Steaua de sus răsare,
Ca o taină mare,
Steaua strălucește,
Pe Hristos vestește.

Din Crăciun și pănă a doua zi de Bobotează se îmblă cu steaua. Băieții fac o stea cu 12 raze din hîrtie colorată. în mijloc, într-un cerc, pun un fînaraș cu lumînare, iară pe la colțuri clopoței. Mai fac și-o steluță mică, numită luceafăr, cu 8 raze și cu scripți, ca să se întindă încotro vor ei. Straiele lor sînt niște fustanele scurte, albe, iar pe cap au coroane de hîrtie feli de feli. Cu steaua merg patru; unul e înger și trei sînt crai. Jocul lor închipuie cei trei crai și steaua ce s-a aratat, cînd s-a născut Domnul Hristos. în Bucovina, obiceiul acesta e aproape părăsit; mai ales în susul țării. A fost însă demult în foarte mare vigoare, chiar prin sate, în toate părțile; aceasta o dovedesc și cîntecile de stea care, rămîind, se întrebuințează acuma simplu ca colinzi. Cu steaua se îmblă noaptea.

Cînd merg cu steaua pe drum, strigă:

Stea frumoasă,
Luminoasă.
De la Dumnezeu trimeasă!

(Doritorii îi cheamă în casă.)

Cîntece de stea

Îngerul:

Eu sînt îngerul lui Dumnezeu,
Ascultați ce vă spun eu:
Știți că sfinții prooroci
Pe pămînt s-au pogorît
Și cîte au prorocit,
Toate că s-au împlinit.
Așadar, spre neuitare,
Spre o mare rușinare
A neamului ce-a urît
Hristos de la început,
Vă vin cu acești trei crai,
Care, prin versuri frumoase
Și cîntări melodioase,
Vor arăta adevărat
După cum s-a întîmplat.
De nu mă credeți pe mine,
Iată steaua care vine.

Craiul Întăi zice:

Buna sara, cinstiți și onorați boieri,
Iată vă vin și eu cu acești trei crai
De lume luminători,
De Dumnezeu binecuvîntători,
Și orice s-ar întîmpla,
Eu voi răspunde.

Craiul II

Prin ce ?

Craiul III

Prin cîntare.

(Mai întăi încep cîntînd toți: „Nașterea ta, Hristoase, etc.” Ș-apoi urmează cîntecele:)

I. Trei crai ai pămîntului

(Vorbit)
Iată-l vine cel dorit,
Iată-l vine umilit
Cătră ai săi ucinici,
Cel mai mare peste mici.
Mișcați buzele spre bine,
S-arătăm de-nvățătură.
Vom începe cîte-și doi
Versuind cîntări din gură:
(Cîntă)
Trei crai, ai pămîntului
Veniți la-nchinarea lui,
Domnul Hristos!
(bis)
Hristos s-a născut curat
Din Maica făr’ de barbat,
Domnul Hristos!
(bis)
în iesle de boi culcat,
De îngeri încunjurat,
Domnul Hristos!
(bis)
Craii dacă au aflat,
Cu daruri s-au închinat,
Domnul Hristos!
(bis)
Aur, smirnă și tămîie,
Precum e și-n prorocie,
Domnul Hristos!
(bis)
Hristos prin a sa-ntrupare
Ni-a scos pre noi din pierzare,
Domnul Hristos!
(bis)
Ce te-ai dat în chip de rob
Și ne-ai scos pe noi din foc!
Domnul Hristos!
(bis)
Ce te-ai dat în chip de slugă
Și ne-ai scos pe noi din muncă!
Domnul Hristos!
(bis)
Răsărind! Răsărind!
Hristos cu trupu-nflorit!
Domnul Hristos!
(bis)
Și de acum păn’ în vecie
Mila Domnului să fie,
Cu mult dar și bucurie
Și la mulți ani să vă fie!
De la d-nul Gh. Calfă, Botoșani
In orașul Vifleem
în orașul Vifleem,
Veniți, boieri, să vedem,
Că astăzi ni s-a născut
Domnul cel făr’ de-nceput.
Și astăzi ni s-a umplut
Prorocia de demult,
Că se va naște Hristos,
Mesia, cap luminos,
Din fecioara Mariam,
Din numele lui Avram,
Mîntuirea lui Adam.
Din sămînța lui David,
Din Duhul Sfînt zămislit.
Trei crai de la răsărit
La-nchinare i-au venit.
Daruri scumpe i-au adus
Și lîngă Hristos le-au pus
Și cătră Hristos cîntînd:
Culcă-te, împarat ceresc,
în salaș dobitocesc,
Te culcă pe fîn uscat,
De îngeri încunjurat.
Slavă întru cei de sus
Și pace păn’ la apus.
Idem
Trei crai de la răsărit
Trei crai de la răsărit
Spre stea au călătorit
Și au mers, precum cetim,
Pănă la Ierusalim.
Acolo dac-au ajuns,
Steaua lor li s-a ascuns
Și li-a fost a se primbla
Și prin oraș a-ntreba
Unde s-a născut, zicînd,
Un crai tînăr de curînd?
Iară Irod împarat
Pe crai grabnic i-a chemat
Zicînd: Mergeți de aflați
Și aflînd mă-nștiințați,
Să merg să mă-nchin și eu
Ca la un mare Dumnezeu.
Craii dacă au plecat,
Steaua iar s-a aratat.
Și-au mers pănă a stătut
Und’ era pruncul născut.
Pe Iisus dacă l-au aflat,
Cu daruri s-au închinat
Ca la un mare împarat.
înapoi dac-au purces,
Pe altă cale au mers,
Precum li-a și fost lor zis
îngerul noaptea prin vis.
Iară Irod împarat,
Auzind, s-a tulburat,
Grele oști a rădicat
Și-n Vefleim a întrat,
Paisprezece mii de prunci,
Toți sub sabie i-a pus
Ca să-l afle pe Iisus.
Pe Iisus nu l-a aflat,
Tatăl său l-a aparat.
Și de acum pănă-n vecie,
Mila ta, Doamne, să fie etc.
Idem

II. Adam afară din rai

Raiul din gur’ a grăit
Pe Adam l-a osîndit.
Of, Adame, ce-ai lucrat
Mare poronc-ai calcat.
Poronca lui Dumnezeu,
De care mă tem și eu.
Fugi, Adame, de la mine,
Că raiul nu-i pentru tine,
Că poronca ai calcat,
Pe Eva ai ascultat
Ș-ai mîncat din pom oprit,
De la viața te-ai lipsit
Și-n pămînt te-ai rînduit,
De unde te-ai și zidit.
Adam cata și plîngea
Și tremura cînd vedea.
- Raiule, grădină dulce,
Nu mă-ndur din tine-a duce
De dulceața pomilor,
De mirosul florilor,
De glasul păserilor,
De slava îngerilor.
Ropcea

Tînguirea lui Adam

Șede Adam în poarta raiului
Și-și plînge greșala lui,
Cu amar și tînguire
De-a raiului despărțire.
- C-am fost îngrădit cu bine
Ș-acum mă despart de tine.
O, raiule, locaș dulce,
Nu mă-ndur a mă mai duce
De mirozna florilor,
De șuieratul mierlelor.
- Ce n-ai păzit trei cuvinte,
Ca să stai în rai cu cinste?
Te-ai lăcomit ca un om
Ș-ai întins mîna la pom.
Din pom dacă ai gustat,
Cu moarte te-ai îmbracat.
Adam dacă a greșit,
Domnul din rai l-a gonit,
Din raiul cel din edem,
Osîndit cu greu blăstăm.
Și de acum pănă-n vecie,
Mila ta, Doamne, să fie
Cu dar și cu bucurie,
O, Hristoase, slavă ție.
Botoșani

Uratie în ziua de Crăciun sara

Ieși, Adame, tu, din rai,
De la viața cea de trai!
- Că Eva m-a înșalat,
Mi-a dat poamă de-am gustat.
Adam plînge, tînguiește
Și din gură povestește:
Of, raiule, grădină dulce,
Nu mă-ndur din tine a duce
De miroazna florilor,
De glasul îngerilor,
De dulceața pomilor.
Unii-nfloresc, poame leagă,
Alții să coc, din crăci pleacă.
Elena Bahrin, Broscăuți
Eva mîngîie pe Adam
Șede Adam înaintea raiului
Și-și plînge greșala lui,
Cu amar să tînguia
Și foarte rău îi părea.
Tînguia cu tînguire
Și cu amară bănuire,
Căci poronca au calcat
Și de Eva au ascultat.
- Taci, Adame, nu mai plînge,
Nu varsa lacrămi de sînge,
Nu vezi crinii cîmpilor
Și lemnele codrilor
Cum cresc vara și-nverzesc
Și iarna să veștezesc,
Așa și viața noastră este.
Noi la rai ni-om înturna
Și locurile ni-om capata,
Vom capata locul de cinste
Unde am fost mai dinainte.
Panoria Zus, Siret

III. Cîntece despre moarte

Amin,
Amin.
Așa ne grăiește Domnul,
Ca să ascultăm tot omul,
Că în lume este moarte
Prea nemilostivă foarte,
Care în orișice vreme
De nimică nu să teme,
Bătrîn, tînăr, nu alege
Și pe care-l întălnește
Mort în pămînt îl trîntește.
Și de a făcut ceva bine,
Bine-l cuvîntă oricine,
Iară de a făcut rele,
îl aștept blăstămuri grele.
Cînd moare omul
Oh, amar și grea durere,
Jale făr’ de mîngîiere
Și plăngere necurmate,
Lacrămi de pară-nfocate,
Că azi moartea ne desparte
Și mă duce-n altă parte,
Unde n-am fost niciodată,
Pe o cale neumblată.
O, vină, tată, acuma,
Vină, preaiubită mumă,
Veniți, prieteni, cu toții
De-mi petreceți ceasul morții.
O, vin, mă rog și ție,
Preaiubita mea soție,
Și-mi dați acum fiecare
Cea din urmă sărutare,
Că de acuma înainte
Nu voi mai grăi cuvinte
Nici nu vom îmbla-mpreună
Cum m-ați văzut totdeaună,
Ci mă duc unde m-așteaptă,
La judecata cea dreaptă.
Domnul Gh. Calfă, Botoșani

Uratie^[8]

împarații și cu craii
Fac cetățile cu aii
Și-ncă să mai nevoiesc
De cu ziduri le-ntăresc.
Cu ziduri groase
Și cu turnuri frumoase
Ca moartea să nu-i găsască.
Da moartea, cînd vrea să vie,
Nu dă de veste să știe.
Dar el cînd se veselește,
Atunci moartea îl găsește.
Și din scaun luminat,
îl trîntește mort în pat,
De nici nu se mai rădică,
Nici nu grăiește nimică.
Din curți bine-mpodobite,
îl pune în săcrii cernite.
Din cetate, sus, la vînt,
îl pune mort sub pămînt.
Of, tu, moarte mănioasă,
Cum m-ai scos astăzi din casă.
Alt nimic nu mi-ai dăruit
Numai un pustiu de mormînt.
Of, amar și grea durere,
Moarte făr’ de mîngîiere.
Așa ne grăiește Domnul,
Ca să-nțelegem tot omul,
Și să ascultați ce voi zice,
Grăindu-vă cu blîndețe:
Să lăsați inimi sumețe,
Că nime să nu gîndească
Că-n lume va să trăiască
Și moartea să nu-l găsească.
Elena Bahrin, Broscăuți

Cîntec de stea

Așa ne grăiește Domnul,
Să să bucure tot omul,
Și din gură așa ne zice,
Că s-ascultăm făr’ de price.
Că nime să nu gîndească
Că-n lume va să trăiască
Și moartea să nu-l găsească.
Moartea-n lume este mare,
Pe nime prieten n-are.
Nu să teme de domn tare.
De bătrîni nu i-i rușine,
La cei tineri încă vine.
împarații și cu craii,
Dac-așa au auzit,
Foarte rău s-au îngrozit.
Cetăți mari că au pornit,
Cetăți mari cu ziduri groase
Și cu turnurile frumoase,
Acolo să benchetuiască
Și moartea să nu-i găsească.
Cînd bea și să veselea,
Atunci moartea mi-l găsea,
La pămînt că mi-l trîntea.
îl lua din scaun luminat
Și mi-l trîntea mort în pat,
Sub oghial și sub macat.
îl lua din curte luminoasă
Și-l trîntea-n groapă-ntunecoasă.
Și din gură mi-l mustra:
Omule, tu ai fost bogat,
Cîți ani pe pămînt ai stat.
De moarte tu n-ai gîndit,
Pre sarac n-ai miluit,
Pre cel gol n-ai îmbrăcat,
Pre flămînd n-ai săturat,
Pre însătat n-ai adapat.
Pentru averea ta cea multă,
Ce-ai strîns-o cu multă trudă,
Pentru aceea să sfădesc
Și frate pe frate urăsc.
Unii mi te scot din casă
Și alții se bat la masă.
Vai de acela ce nu lasă
Pre cel gol, flămînd, în casă,
Că aceluia s-a gătit
Frig mare și ger cumplit.
Iar de acum păn’ în vecie,
Mila ta, Doamne, să fie
Cu dar și cu bucurie,
Doamne sfinte, slavă ție.
D-na Tasiluța Nastasi, Siret

Județul

Auziți acestea toate,
Neamuri multe și noroade,
Să-nțelegeți tot cuvîntul,
Omul de pe tot pămîntul,
Că județul să gătește,
Tatăl pe Fiu va mîna
Și lumea va judeca.
îngerii vor trîmbița,
Morții din veac s-or scula.
La județ că vi s-or strînge,
Păcătoșii toți vor plînge,
în valea de foc vor merge
Ș-or arde cei făr’ de lege.
Tălharilor sînt gătiți
Vermii cei neadormiți,
Cupizilor sînt gătate
Paturi de aramă-nfocate
Cu cămări nestîmpărate.
Vai de cela ce nu lasă
Pre sarac într-a lui casă,
Aceluia s-a gătit
Frig mare și ger cumplit.
Iar de acum păn’ în vecie
Mila ta, Doamne, să fie,
Doamne sfinte, slavă ție.
D-na Tasiluța Nastasi, Siret
Iadul
Ticăloase om de lut,
Ca mîini întri în pămînt,
Nu cată că ai feciori,
Cînd îți vine vremea, mori.
Las’ feciorii să-ți trăiască,
Sălindare să-ți plătească,
Să-ți dea milă pentru tine,
Ca să mergi la rai cu bine.
Lesne-i a merge în rai,
Pe astă lume de dai.
Da-i mai greu la rai a merge
Dacă faci fărădelege.
Fărădelegi de vei face,
Dracii în iad te vor trage.
Ian vezi Iov cel bogat
Cum îl trag dracii la iad!
Și mi-l puse greu la muncă,
Și el nu putea să fugă,
Nici să iasă păn-afară,
Să scape de cercetare.
Sau să-i pice o picătură,
Să-i stropească limba-n gură.
Domnul Calfă, Botoșani

Rugăciune

O, dulce al meu părinte,
Dumnezeule prea sfinte!
Cu ce obraz mă voi duce
La al meu părinte dulce?
Căci sînt gol de golătate
Și sînt plin de răutate.
Măinele-mi sînt împlîntate
De ale mele greli pacate.
Doi de mînă mă luară,
Unul rasa-mi așazară.
Pe la rai cînd mă dusei,
Ce văzui, mă spăimîntăi.
Văzui raiul încuiat
Poate pentru al meu pacat
Pîn’ la vremea de județ,
Cînd va sta Hristos în jelț
Ca să judece pre toți,
Pre cei vii și pre cei morți.
Fă-o, Doamne, mila ta,
De noi nu te departa,
Tu ne-ai zidit, tu ne știi,
Iartă-ne ca pre ai tăi fii!
Idem

Călătoria pe ceea lume

(Orație, la urmă fără glas)
Acum ceasul mi-a sosit
Și lumea am părăsit.
îngerul stă-naintea mea,
Din lume ca să mă ia.
Astăzi mă călătoresc
La părintele ceresc,
Unde m-a chemat Hristos,
La orașul cel frumos.
Bune ori rele să-mi iau,
Sama de toate să dau,
Păn’ la cîte le-am aflat,
Păn’ la cel mai mic pacat.
O, suflete ticălos,
Negru și-ntunecos,
în lume cît ai trăit,
în rele te-ai tăvălit.
îngrijai numai de trai
Negîndind la iad și rai.
îngerul morței acum
Mă însoțește la drum;
Și mă trece păn’ la iad
Unde păcătoșii ard.
La iad cînd eu mă uitai,
Ce văzui, mă-nspăimîntai:
Văzui mulți popi iritici,
Cu dascali și gramatici,
Aruncați cu capu-n jos
în focul cel flăcăros.
Și de-aice la alt vad,
Tot la iad!
Tot la iad!
Iarăși dacă mă uitai,
Ce văzui, mă-nfricoșai:
Văzui negustorii rînd,
Care-nșel și lipsă vînd.
Unii, cu măsuri de nas,
Să văitau în mare glas.
Alți, cu foarfeci și cot,
îi ducea para înot.
Alții, cu cîntari de gît,
Să tînguiau amărît.
Și de-aice la alt vad,
Tot la iad!
Tot la iad!
Iarăși dacă mă uitai,
Ce văzui, mă-nspăimîntai:
Văzui o ceată de barbați,
De bețivi și desfrînați;
Unii de limbi spînzurați,
Alții de gît aninați.
Și de-aice la alt vad,
Tot la iad!
Tot la iad!
Iarăși dacă mă uitai,
Ce văzui, mă spăimîntai:
Văzui și-o ceată de muieri
Tînguindu-se-n dureri,
Petrecînd în mare munci,
Că ș-au ucis ai lor prunci.
Și de-aice la alt vad,
Tot la iad!
Tot la iad!
Iarăși dacă mă uitai,
Ce văzui, mă-nspăimîntai:
Văzui bogați ne-ndurători,
Care-n lume cît au trăit
Pe saraci n-au miluit.
Deci acea cale lăsînd
Și mai înainte mergînd,
Spre dreaptă cînd mă uitai,
Ce văzui, mă bucurai:
Văzui raiul cel frumos
Ca soarele luminos
Și mese-ntinse de rînd,
Pe ele făclii arzînd.
Și pahare cu vin pline,
Date de pe astă lume.
Și de-aice la alt plai,
Tot la rai!
Tot la rai!
Iarăși dacă mă uitai,
ce văzui, mă bucurai:
Văzui cete de mucenici,
De tineri, bătrîni și mici,
împrejuru-i dănțuind
Și pe Dumnezeu slăvind.
Și de-aice la alt plai,
Tot la rai!
Tot la rai!
Iarăși dacă mă uitai,
Ce văzui, mă bucurai:
Văzui și sfinte muieri,
Petrecînd în măngîieri
Cu cununi de diamant
Și podoabe de brilant.
Și bucurie gusta,
Unde cu toți drepții sta.
- La poartă cînd mă uitai,
Ce văzui, mă-nfricoșai:
Văzui raiul încuiat,
Poate pentru al meu pacat,
Păn’ la vremea de județ,
Cînd va sta Hristos în jelț,
Ca să judece pre toți
Pre cei vii și pre cei morți.
Fă-o, Doamne, mila ta,
De noi nu te departa,
Tu ne-ai zidit, tu ne știi,
Iartă-ne ca pre-ai tăi fii.
Domnul Calfă, Botoșani

IV. Cele 12 întrebări

- O, diece pre-nvațate,
Ce-nvățai la școală carte,
Spune-mi, spune-mi
Ce este unul?
- Unul fiiul Mariei,
Care în ceriuri locuiește
Și pre noi ne stăpînește.
- O, diece pre-nvățate
Ce-nvățai la școală carte,
Spune-mi, spune-mi
Ce sînt două?
- Două table a lui Moisi,
Unul fiiul Mariei,
Care-n ceriuri locuiește
Și pre noi ne stăpînește.
- O, diece pre-nvățate,
Ce-nvățai la școală carte,
Spune-mi, spune-mi
Ce sînt trei?
- Trei sfinți arhierești,
Două table a lui Moisi.
Unul fiiul Mariei,
Care-n ceriuri locuiește
Și pre noi ne stăpînește.
- O, diece pre-nvățate,
Ce-nvățai la școală carte,
Spune-mi, spune-mi
Ce sînt patru?
- Patru sfinți evangheliști.
Trei sfinți arhierești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiiul Mariei,
Care-n ceriuri locuiește
Și pre noi ne stăpînește.
- O, diece pre-nvațate,
Ce-nvățai la școală carte,
Spune-mi, spune-mi
Ce sînt cinci?
- Cinci ranele Domnului,
Patru sfinți evangheliști,
Trei sfinți arhierești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiiul Mariei,
Care-n ceriuri locuiește,
Și pre noi ne stăpînește.
- O, diece pre-nvațate,
Ce-nvățai la școală carte,
Spune-mi, spune-mi
Ce sînt șese?
- Șese crini a precinstitei,
Cinci ranele Domnului,
Patru sfinți evangheliști,
Trei sfinți arhierești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiiul Mariei,
Care-n ceriuri locuiește,
Și pre noi ne stăpînește.
- O, diece pre-nvațate,
Ce-nvățai la școală carte,
Spune-mi, spune-mi
Ce sînt șepte?
Șepte taine dumnezeiești,
Șese crini a precuratei,
Cinci ranele Domnului,
Patru sfinți evangheliști,
Trei sfinți arhierești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiiul Mariei,
Care-n ceriuri locuiește,
Și pre noi ne stăpînește.
- O, diece pre-nvațate,
Ce-nvățai la școală carte,
Spune-mi, spune-mi
Ce sînt opt?
- Opt coroane împărătești,
Șepte taine dumnezeiești,
Șese crini a precinstitei,
Cinci ranele Domnului,
Patru sfinți evangheliști,
Trei sfinți archierești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiiul Mariei,
Care-n ceriuri locuiește
Și pre noi ne stăpînește.
- O, diece pre-nvațate,
Ce-nvățai la școală carte,
Spune-mi, spune-mi
Ce sînt nouă?
- Nouă cete îngerești,
Opt coroane împărătești,
Șepte taine dumnezeiești,
Șese crini a precinstitei,
Cinci ranele Domnului,
Patru sfinți evangheliști,
Trei sfinți arhierești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiiul Mariei,
Care-n ceriuri locuiește
Și pre noi ne stăpînește.
- O, diece pre-nvațate,
Ce-nvățai la școală carte,
Spune-mi, spune-mi
Ce sînt zece?
- Zece porunci dumnezeiești,
Nouă cete îngerești,
Opt coroane împărătești,
Șepte taine dumnezeiești,
Șese crini a precinstitei,
Cinci ranele Domnului,
Patru sfinți evangheliști,
Trei sfinți arhierești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiiul Mariei,
Care-n ceriuri locuiește
Și pre noi ne stăpînește.
- O, diece pre-nvațate,
Ce-nvățai la școală carte,
Spune-mi, spune-mi
Ce sînt unsprezece?
- Unsprezece sfinți cerești,
Zece porunci dumnezeiești,
Nouă cete îngerești,
Opt coroane împărătești,
Șepte taine dumnezeiești,
Șese crini a precinstitei,
Cinci ranele Domnului,
Patru sfinți evangheliști,
Trei sfinți arhierești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiiul Mariei,
Care-n ceriuri locuiește
Și pre noi ne stăpînește.
- O, diece pre-nvațate
Ce-nvățai la școală carte,
Spune-mi, spune-mi
Ce sînt doisprezece?
- Doisprezece sfinți apostolești,
Unsprezece sfinți cerești,
Zece porunci dumnezeiești,
Nouă cete îngerești,
Opt coroane împărătești,
Șepte taine dumnezeiești,
Șese crini a precinstitei,
Cinci ranele Domnului,
Patru sfinți evangheliști,
Trei sfinți arhierești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiiul Mariei,
Care-n ceriuri locuiește
Și pre noi ne stăpînește.
D-ra Panoria Zus, Siret

V. Cîntec de Bobotează.

Astăzi Domnul cel pre sfînt,
La Iordan dac-a venit
Și cătră Ioan zicînd:
„Vin’, Ioane, mă botează,
Căci lumea să îndreptează.”
- Cum te-oi boteza pe tine
Cel ce m-ai zidit pe mine?
Căci eu sînt un lut uscat
Și tu te ceri botezat? -
„Vin’, Ioane, mă botează
Căci lumea să îndreptează.”
Iisus botezîndu-se,
Ceriul deschizîndu-se,
Glas din ceri s-a auzit:
Tu ești Fiiul meu iubit,
întru care am voit!
D-l Calfă, Botoșani

§ 3. Irozii

Îngerul
Dumneavoastră dacă binevoiți
Să ne dați voie a întra
în palatele Dumneavoastră,
Noi, prin stihuri frumoase
Și cîntări melodioase,
Vom arata adevărat
După cum s-a întîmplat
(După o pausă)
Eu sînt îngerul lui Dumnezeu,
Ascultați ce vă spun eu etc.
(Unul din irozi)
Buna sara, buna sara,^[9]
Cinstiți și onorați boieri!
Iată și eu am venit
Cu acești trei filosofi,
De lume luminători,
De Dumnezeu binecuvîntători,
Și orce s-ar întîmpla
Din partea lor,
Eu voi răspunde.
(întrebare)
Prin ce?
(Răspunde același)
Prin cîntare.

(Toți cîntă ca și la stea: „Nașterea ta, Christoase”, „Iată, vine cel dorit!” etc. Apoi: „Trei crai ai pămîntului.”)

Împaratul
Eu sînt Irod împarat,
Carele de pe cal am descălecat,
Cu piciorul în pămînt am dat,
Pămîntul s-a cutremurat,
Eu sînt Irod împarat!
Filosofia lui Stratiod
(împaratul strigă.)
Stratioade! Stratioade!
Stratiod
Poroncă, -mparate!
Să trăiești, prea-nalțate împarate,
Eu am fost foarte departe.
Am îmblat ș-am cercetat,
Dar nimica n-am aflat.
Căci în Ierusalim dac-am întrat,
O grea veste m-a-ntîmpinat,
Căci poporul este mare
Și îmblă trei crai calare,
Trei crai de la răsărit,
Despre-un copil mic întrebînd.
Împaratul
Și dacă este așa,
Trebui însă a-ntreba
Pe ai noștri farisei,
Să vedem ce zic și ei.
Stratiod
Iertare să căpătăm
De pacatul ce-l făcem.
Împaratul
Așadar, numaidecît,
Pentru cel mai mic cuvînt,
Pe cai iute-ncălecați
Și la Vifleim plecați
Și orce v-ar sta vouă-n cale
Faceți-i lui întrebare:
Fie tînăr sau bătrîn,
Fie cel mai mic copil,
Căci prin copii puteți afla.
Uitam să mai spun ceva:
Poate cu craii să vă-ntălniți,
De alta nimică să nu le vorbiți
Decît de noul împarat,
Ce foarte m-a tulburat.
Stratiod
Voi merge, prea-nalțate împarate,
Și voi face aceste toate.
Filosofia Ciobanului
(Vorb. este singur.)
He hei, da oare ce are să mai fie
Cu așa multă-mpărăție?
Nu-i destul numai un împarat Irod,
Ce stăpînește al său norod?
Ce trebuie să mai fie
Și alta-mpărăție?
Tulburare în norod
Ce va mai face Irod!
Eu știu bine
Că de mine
N-are să se anine
Nime.
Căci cu această armă,
Ce-i a păstorului fală,
Șeptezeci de vor fi,
Cu toți m-ași împotrivi.
Stratiod
Bre! Ce tare mai ești!
Ciobanul
Eu mă lupt cu urși, cu lei,
Ce-mi răpesc ai mei miei.
Și pe lup de-l văd în drum,
Nu mă tem, îl fac scrum.
Și pe urs de-l întălnesc,
Cu această cață-l lovesc.
Eu sînt păstor, trăiesc bine,
Ce au împarații cu mine?
Ei își caut de-ale lor,
Păstorii de turma lor.
Stratiod
Ce vorbești, nene păstor,
Parcă ești un rîzitor,
Parcă ești ieșit din minte,
Nu mai ești ca mai-nainte.
De cîte ori te-am întălnit,
Nu te-am auzit vorbind
De împarați și de război,
Tot de lupi, de urși și oi.
Ciobanul
Ehei, fraților,
Voi nu știți ce vă zic eu!
Eu vă zic adevarat
După cum s-a întîmplat.
Căci cetatea ce-o aveți
în curînd o s-o pierdeți,
Că pe lume s-a născut
Alt împarat de curînd,
Mesia cel de demult.
Și stăpîn are să fie
Pe a sa împărăție,
Tot ce el va poronci
Toate să vor împlini.
Stratiod
O, tu, om făr’ de rușine,
Cum vorbești tu cătră mine
Cu așa mare îndrăzneală?
Au nu știi că-n astă țară
Irod este împarat
Decît toți cel mai înalt?!
Toată lumea să să strîngă,
De nime n-ar avea frică!
Că s-a născut un împarat de curînd,
Poate că spui povești?
Te rog, spune-mi lămurit
în ce fel ai auzit?
Ciobanul
Ehei, fraților,
Iată cum am auzit:
într-o zi, pe cînd pășteam
Oițele mele,
Sub poalele Carpaților,
Culcat pe iarbă verde,
Unde adesea mă umbream
Cîntînd din fluierașul meu
Lîngă un limpede părău
în mirosul brazilor,
Izvorul lin șoptind curgea
Și îmi părea
Că îmi zicea:
Ferice de viața mea!
Inima în mine mereu, mereu salta
Vedeam că vroiește să-mi spuie ceva.
Și ascultăi...
Ce vă zisăi!...
Acest gînd dară, bun sau rău,
Fie cum va vrea Dumnezeu!
Stratiod
Ehei, nene păzitor, ce lucruri mari ne spui, încît mult ne mirăm cum de n-am auzit și noi?
(Apoi răstit:)
Cum vorbești cu îndrăzneală
Și sumeț te arăți cu noi,
Parcă vrai s-aduci sminteală
Cetățenilor eroi?!
îns-aceasta nu va fi
După cum tu socotești,
Irod știe și păzește
Pe poporul ce-l iubește!
Mai bine ț-ai cata
De meseria ce-ai învățat
Și ai păzi oile
Ce tatăl tău ț-a dat!
Ciobanul
Ehei, bre, că bine mai zici!
(Cîntă cu toții cîntecul ciobanului.)
Măi ciobane, măi
Frunză verde baraboi,
Măi ciobane, măi!
Tu n-ai grijă, nici nevoi etc.
Tu te culci pe pat de flori
De cu sară pănă-n zori,
Cu capul pe moșinoi
Și cu ochii după oi.
Tot la oi, la oi, ciobane,
Că-ți pier oile de foame!
Nu la fete sub părete,
Că-ți pier oile de sete.
Fetele te-or amăgi,
Oile ți-i prăpădi.
- Macar lupii le mănînce -
Ostași, dragii mei,
Eu la ele m-oi duce,
Ostași, dragii mei.
(Cîntă cu toții cîntecul ostășesc.)
Șoldan Viteazul
Eu sînt Șoldan Viteazul
Din colo, de la Breazul,
Soldat de oaste nouă,
Ce-mi zic voinic cît nouă.
într-o zi, din pacate,
Mi-au pus un sac pe spate
Și coiful ista-n cap,
în care nici nu-ncap!
Și m-au trăntit la număr
C-o pușcă grea la umăr,
Cu trupul în mindir,
Cu călți ici la chimir.
Ș-apoi mi-au zis: „Șoldane,
Stăi smirna, țopărlane,
Că de-acuma ești soldat.”
Soldat!... văzuși pacat?
Ostașul
Să trăiești, prea-nalțate împarate,
Vă vin trei crai foarte de departe!
Și voiesc a se adresa
La împărăția ta
Să vă vorbească ceva.
Împaratul
(cătră Stratiod)
Să vie.
Mergi de-i cată și îi cheamă
Ca să-mi deie aice samă,
Ce regi și de unde sînt?
Aici, într-al meu pămînt,
Ce caută și pre cine
Să-și ia voie de la mine?
Stratiod
Voi merge, prea-nalțate împarate,
Și voi face aceste toate!
Stratiod
(celor trei crai)
Fraților și regi măreți,
Rog, dacă binevoiți,
A vă face osteneală
Păn’ la împaratul Irod,
Unde s-a strîns mult norod
La a voastră socoteală.
Împaratul
O, voi, puternici trei crai,
Cari nenumărați ai
Ați calcat prin munți pustii
Numai voi singuri tustrii!
De ce n-ați venit cu oști,
Dar veniți ca niște proști?
Vă poftesc să-mi spuneți drept,
Căci n-am timp să vă aștept.
Craiul I
Să trăiți, prea-nalțate împarate,
Noi îți vom răspunde cu dreptate!
Căci aice am venit
Spre Vifleimul cel sfînt,
Steaua lui ni s-a ivit,
Am venit să cercetăm,
De noul împarat s-aflăm.
Așadar, nu se cuvine
Să venim așa de bine?
Fără oaste înarmată
Făr’ alai, fără de paradă?
Decît numai noi tustrii
Ce-am calcat prin munți pustii.
Am venit să cercetăm
Și smeriți să ne arătăm,
De noul împarat s-aflăm.
Căci acela împarat
Decît toți e mai înalt,
Mai înalt și mai puternic,
Mai milos și mai cucernic.
Împaratul
Bucuros aș merge și eu,
Dar sînt bătrîn și-mi e prea greu.
Duceți-vă să aflați
Și pe alt drum vă-nturnați
Mie de știre să-mi dați,
Să merg să mă închin și eu
Ca la un mare Dumnezeu.
(Se duc.)
Împaratul
Stratioade! Stratioade!
Stratiod
Poroncă, împarate!
Împaratul
Eu asară m-am culcat
Ș-un vis mare c-am visat:
- Căderea de împarat! -
Dar cît sînt pe tronul meu,
Nime nu-mi va face rău,
Dar tu bine te gătește
Și la Vifleim pornește,
Să iai oaste o mulțime
Să nu te poată bate nime
Și pe pruncii cei mai mici
Să mi-i faci toți mucenici.
Stratiod
Voi merge, pre-nalțate împarate,
Și voi face aceste toate.
(Cîntă cu toții cîntecul împaratului.)
Din a patriei dulci sinuri
Din a patriei dulci sinuri,
Vrăjmașul mă izgonește,
Departat de ea, suspinuri
Zilele mi le sfîrșește,
O, Moldavie iubită,
O, fericire dorită,
Din inimă neuitată,
Totdeauna așteptată!
Unde sînt acele locuri
Ce mi-au dat suflare mie?
Sufletul meu le dorește
Și pre dînsele privește,
O, Moldavie iubită etc.
M-am făcut un alt Adam,
Privind cu nesăturare
Locul strămoșilor mei
Și strigînd cu lăcrămare:
O, Moldavie iubită etc.
înspre malul unei ape
Dulce, limpede și lină,
într-o țară liniștită
Și de măngîiere plină,
O, Moldavie iubită etc.
Tu, fragedă rîndunică,
Cu aripile întinsă,
Zbori, te duci și eu rămîn
Strigînd cu poftă aprinsă:
O, Moldavie iubită etc.
Zefir vesel și voi, nori,
Nu vă oprește nimică,
în patrie vă întoarceți
Slobozi, fără nici o frică.
O, Moldavie iubită etc.
Toate-s triste pentru mine,
Toate de otravă pline
Și cea mai frumoasă sară
E otravă mai amară.
O, Moldavie iubită etc.
Dumnezeule înalte,
Ce mai suferi tiranie,
Izgonește-l pe vrajmaș
Și-l izbește cu urgie,
O, Moldavie iubită etc.
Iar tu, patria mea dulce,
Pe noi toți ne adună,
Ca la altarele tale
Să putem cînta-mpreună:
O, Moldavie iubită,
O, fericire dorită,
Din inimă neuitată,
Totdeauna așteptată.
(Craii vin cîntînd„Trei crai de la răsărit.”)
Craiul II
O, tu, puternic împarat,
Ce mult sînge ai varsat
Din copii nevinovați
Nu știm ce vrai și ce cați,
Căci cetatea de-unde venim
Noi loc sfînt azi o numim.
Mergi dar de te roagă tare
Pentru greșala ta mare,
Căci dacă nu te-i ruga,
Greșala nu-ți va ierta.
(Craiul sare la Irod cu sabia.
Irod sare cu sabia la crai.)
O, tu, crai făr’ de rușine,
Cum vorbești tu cătră mine
Cu așa mare îndrăzneală?
Au nu știi cine sînt eu?
Că sînt mai marele tău?
Eu sînt Irod împarat,
Decît toți îs mai înalt,
Toată lumea să să strîngă
De nime n-aș avea frică.
Eu voi grăbi pe Stratiod
La Hristos cu al meu norod.
Craiul III
Nu te supara, împarate,
Și fii plin de bunatate,
Căci strigarea maicelor
Și țipătul pruncilor
Dumnezeu a auzit
Și foarte mult s-a măhnit.
Și-n locu-ți au rînduit
Pe fiul său mult iubit
Și spre dovadă să mă crezi
Voi arata și dovezi.
Împaratul
Și ce dovezi aveți voi
Aratați-le și la noi.
Aratați cît de curînd
Să mă-nchin pîn’ la pămînt.
Craii
Se vor arata.
Împaratul
Prin ce?
Craii
Prin cîntare.
(Cîntă toți.)
Cîntarea ta, Doamne,
Slăvită și mare
(de trei ori)
Ce, iată, se cuvine
Puternice părinte,
Decît ție a-ți da!
(Cîntă toți: „Sede Adam înaintea raiului.”)
==Arapul==
Ostașul
Să trăiești, prea-nalțate împarate,
A venit un om negru foarte,
Și voiește a se adresa
La împărăția ta,
Ca să vă spuie ceva.
Împaratul
Să vie.
Arapul
(vorbește șepelind)
He, hei! Mi duco și eu la împaratu ca să vorbescu si eu ceva cu el.
Da a cui oaste sînteți voi, bre?!
Stratiod
A lui Irod împarat.
Arapul
A cui, bre?
Stratiod
A lui Irod împarat.
Arapul
Ha, ha, ha!
Bre, d-apoi asemenea ostire are Irod împaratul? Niste gogomani, cu capetele mari si cu niste oboroace în cap, parcă-i oboroaca tatei de sub sură, cînd cară toamna popusoi de pe cîmp! Bree!
Ce folos că sînteți voi balani,
Dacă sînteți gogomani!
Stratiod
Dar la voi cum sînt, bre?
Arapul
La noi sînt scurți si grosi
Și cu fesul ista rosi.
- Bre, da ce bacsisu dam eu la tine, arată tu la mine care-i
împaratu la voi?
Stratiod
Și ce bacșiș mi-i da tu mie?
Arapul
Eu ce bacsis dam ție? împaratu, cînd m-a videa pe mino, un palicar amore frumusel ca mine, din cap păn’ în piciore numai aur si argint, la cap - galbeni mari, la trup - galbeni mici, la picioare si călcăi
(arată călcăiul)
dam ție de-aici!
Stratiod
Ține-ți ție, măi țigane, și-ți cumpără opinci și te-i da de Paști cu
fetele în scrînciob.
Arapul
Opinci, bre! Dar eu port cipice nerase.
Stratiod
Apoi tot opinci se cheamă și acelea, măi țigane.
Arapul
Bre, da ce dam ție chego arată tu la mine care-i la voi împaratul!
Stratiod
Iac-acela, măi țigane!
Arapul
Hauleu, d-apoi de-aistia împarați aveți voi?!
Cu ochii căprii, cu barba sură,
Parcă-i țapul tatei de-acasă de sub sură!
Bre, să-mi fac oleacă de corazo, să-mi trag oleacă de barbă pe împaratu.
(Arapul trage pe împarat de barbă.)
Mi, mi, auleu, mi si sparietu!
Mi si recitu sîngele în mine ca într-un racusoru mort.
Bre, da să-mi fac oleacă de corazo, se vorbesc ceva cu împaratu.
- Sambalera sumbre!
Împaratul
Captalera sumbre!
Da cine ești, bre?
Arapul
Ț-oi arata cine sînt eu!
Bre, ce dam la mine
Zdrobim oboroaca la tine?!
Împaratul
Ei, ce bacșiș vrei tu de la mine?
Eu ție ț-oi da:
Două furci ș-un grindei
Ș-o funie de tei
Și sopon ți-i cumpara singur și ț-oi face paradă cu toată armata
mea, dincolo de părîul țiganului.
Arapul
Decît chego face tu paradă la mine,
Mai bine zdrobim eu oboroaca la tine.
Căci chego sînt harap de la Hărăbie,
De la poartă-mpărăție
Cu acest buzdugan înfricoșat: Chefales Vasiles!
(Sare la împaratul.)
Împaratul
O, tu, om nesocotit,
La aceasta ai venit,
Ca să mă omori pe mine?
Acum ce va fi de tine?
Ah! Sabie săbioară,
Iubita mea sorioară,
Ia mai ieși din teac-afară,
Pe acest dușman mi-l omoară.
Așa precum și-n războaie
Făceai sîngele șiroaie,
Tot așa să te gătești
Dușmanul să-mi prăpădești!
Ciobanul
Așa, măi țigane, c-ai dat de dracul?! Mai bine veneai tu la mine la stînă și-ți dam jintiță și te spalai de te făceai alb!
Arapul
Văd, bre, că-mi capatatu-se refuzu.
Împaratul
Luați-l și mi-l duceți la-nchisoare
Și puneți ca să-l păzască,
Nu cumva să se prăpădească.
(Soldații îl duc. - Apoi cîntă toți: „Eu sînt Soldan Viteazul.”)
Împaratul
Ia să-mi aducă pe arapul negru și -nfocat, care a vrut să-mi ieie capul!
Stratiod
Ia să aducă pe arapul negru și-nfocat, care a vrut să ieie la-mparat capul!
Ciobanul
Hai, măi țigane, că te cheamă împaratul!
Arapul
(vine)
Ha, ha, ha! Mi cheamă împaratu! Ha, ha, ha! Se vede că are
nevoie de mine!
I-a fatat mîța cea mijlocie
Si mă cheamă la cumătrie.
Da mi ducu la împaratu
Că mi chematu!
(Ciobanul și ostașul pun cața și sabia cruce lui în față și-l duc. Harapul să împiedecă.)
Da ce-i aste, bre, aice?
Stratiod
Spînzurătoare harapului.
Arapul
A cui, bre?
Stratiod
Spînzurătoarea harapului.
Arapul
(se oprește)
Bre, da frumoasă paradă la spînzurătoare are împaratu ista:
Harapu!
Bre, da mi ducu la împaratu
Că mi chematu!
Stratiod
Unde te duci tu, măi țigane?
Arapul
Mi ducu la împaratu!
Stratiod
(îl oprește)
Da cum te duci tu la împaratul? Da acestea din brîu ce sînt?
(Pistoalele)
Arapul
Niste picioruse de iepuri, să fac împaratului racituri!
Stratiod
Bre, da cu acestea la noi să împușcă oamenii!
Arapul
Na, pusca tu omuli!
Mă ducu la împaratu,
Că mi chematu!
Stratiod
Stăi, măi țigane, un’ te duci?
Da asta în mînă care o ai cum să cheamă?
(Buzduganul)
Arapul
Asta este o vărguță ce mi-a dat babaca de suvenire, cînd m-oi duce la fete, să mă apăr de cuțulusi cu dînsa.
Stratiod
Ce spui tu, măi țigane, că-i vărguță? Eu văd că acesta este un buzdugan cu care la noi să ucid oamenii!
Arapul
Na, ucide tu omuli!
Da mi ducu la împaratu
Că mi chematu!
(Vine.)
Prea înalțate împarate,
Eu mă rog, dacă se poate,
Să fiți cu luare-aminte
L-ale mele dulci cuvinte,
Prin care am să mărturisesc
Pacatul meu strămoșesc.
- Tatăl meu era om mare,
De virtute foarte tare,
El era neguțitor
Și deloc cumpărător.
El vindea si cumpara
Tot ce i se întîmpla.
Stratiod
Poate și fura?
Arapul
Treaba lui era!
Iată că s-au întîmplat
Că la noi în oraș
Un împarat a-nsarat
Ș-au trimes pe-ai lui ostași
Ca să-i caute locaș.
Iar ostașul s-au uimit,
Drept la tata au venit
Și i-au zis c-un gros cuvînt:
Ia ascultă, fătul meu,
De acum să te gătești
Palaturile să-mi grijești
Și pe sus, și pe jos
Cum va fi mai frumos,
Ca pe-mparatul să-l primiți
Și bine să-l mulțumiți.
Nu mult timp apoi trecură
Și împaratul sosiră,
C-o sviteră numeroasă
Și c-o trăsură frumoasă.
Tata supus s-a aratat,
De subsori l-a luat
Și la masă l-a așazat.
Dar iată că tatăl meu
Avea o roabă aleasă
Vrînd cu ea să ție casă,
Căci murind a lui soție
Vra s-o ia cu cununie,
Să-i fie dreaptă soție.
Iar împaratul n-a mai mîncat,
Numai la roabă s-a uitat.
Tatăl meu semn roabei a făcut,
Roaba îndată a dispărut,
Iar împaratul, dac-a mîncat,
Pe tatăl meu l-a chemat
Și i-a zis c-un gros cuvînt:
Ia ascultă, fătul meu!
Unde este acea figură
Ce nevăzută să făcură
Și care, cu profund respect,
Ș-a pus mînile la piept?
Iară tatăl meu cu drept i-a zis:
Aceea roabă e mie aleasă
Și vrau să țin cu dînsa casă.
Că mi-a murit a mea soție
Și vreau s-o iau cu cununie,
Ca să-mi fie dreaptă soție.
Iar împaratul tatei i-a zis:
Dă-mi mie pe această roabă
’Ți voi da bani, ’ți voi da avere,
’Ți voi da tot ce vei cere
Din avuțiele mele.
Iară de te vei împotrivi,
Foarte rău vei greși.
Tatăl meu s-a-mpotrivit
Și foarte rău c-a greșit.
Căci împaratul a doua zi s-a sculat
Și roaba tatului meu a luat.
Și-n durere l-au lasat
Cel mai nefericit barbat.
Tatăl meu, de suparare,
Două zile a mai trăit
Și-a treia zi a murit.
Apoi de acolo m-am apucat,
Averea mi-am regulat
Și am vîndut
Tot ceea ce n-am avut...
Ciobanul
Bre! Da mult ai mai avut!
Arapul
Apoi uite-te, pre-nalțate împarate,
Oare a fost cu dreptate
Pe tatăl meu a-l desparte
De un lucru mult iubit
Ce foarte mult a prețuit?
Împaratul
Eu, de-ași fi fost în locul tău,
Ași fi înfipt în pieptul său
Un cuțit înfricoșat,
Macar că el era împarat.
Arapul
Ha, ha, ha! Vezi că mi am si eu dreptate! Dă la mine o iapă chioară s-o femeie frumoasă, să mi duc la împaratu la moară, să rîsnesc o fiertură de rîsniță.
Dați la mine armele, bre, că m-a iertat împaratul!
(Cîntă toți:)
Asta-i zi prăznuitoare,
Preaslăvită sărbătoare!
Fericiți mulți ani vă fie
Cu mult dar și bucurie
Și cu dragă sănătate
Cu deplină bunătate.
Și ca pomii să trăiți,
Ca pomii să-nfloriți
Și ca ei să-mbătrîniți^[10]!
De la d-l Iancu Glavan, Botoșani

Note

1. Au pus gînd ciobanii că le vor vinde, astfel este a se înțelege cuvîntul „da.” (Mahala)
2. Se pronunță mai adesa: „Feriș, Doamne” etc.
3. în limba ruteană, colinda se numește „coleadâ.”
4. „Oslon” se numește laița în limba ruteană.
5. Poporul nu spune „soția mea”, ci „soțul meu.”
6. în Voloca, sat pe teritoriul istoricului Cosmin, unde să cîntă această colindă, să află într-o poiană un monument rădicat în amintirea craiului leșesc Sobieschi, la care pelerinează polonii din Cernăuți.
7. Cei mai mulți pronunță ca mai sus, o colindătoare însă a pronunțat „Iurlia.”
8. Se spune în ziua de Crăciun sara, de căseni și străini.
9. în Ropcea să spune: Buna florea, buna florea, etc.
10. Precum la stea, astfel și la irozi să cîntă cîntecul religios Cana Galileea, de asemenea și alte cîntece.