De la moară/Săraca mamă, nu-i ca ea!

 

Într-un sat trăia odată o muiere bătrînă, care avea trei feciori, tustrei însurați, tustrei gazde de măganul lor, dar de bătrîna lor mamă nici unul nu voia să grijască, nici unul nu se îndura să-i întindă o bucată de pîne, fie cît de mucedă și uscată. Și, doamne, greu o mai ducea biata bătrînă, din mila ce i-o întindeau streinii.

Odată să ia baba și merge la feciorul ei cel mai mare și-i zice:

— Dragul meu copil, te-am grijit, te-am crescut, te-am căpătuit, acum ai ce-ți trebuie, dar eu n-am nimic, nici baremi putere în aste ciolane, să pot munci, fă-ți milă și pomană și-mi dă o bucătură de pîne, că-s mai leșinată de foame.

Iar feciorul cel mai mare-i grăi:

— N-am pîne, du-te la frate-mio cel mijlociu, că este mai bogat decît mine.

Și s-a luat biata babă și s-a dus gemînd și suspinînd la feciorul cel mijlociu și a zis:

— Dragul meu copil, sînt mai moartă de foame, am fost la frate-to cel mai mare și i-am cerut o bucată de pîne, dar nu mi-a dat, a zis că nici el n-are, fără să vin la tine că ești mai bogat decît el, dă-mi tu, fii bun, o bucată de pîne, că nu mai pot de foame.

Dar și feciorul acesta i-a răspuns:

— N-am de unde-ți da, du-te la frate-meu cel mic.

Și s-a luat biata babă suspinînd și gemînd și s-a dus la copilul ei cel mai mic și i-a zis:

— Dragul mamii, uite cum am umblat pe la frații tăi, și nu mai pot de foame și de năcăjită, dă-mi o bucătură de pîne cît de mică, că ți-a răsplăti Dumnezeu sfîntul. Dar feciorul cel mai mic îi răspunse:

— Rău făcură frații mei că te trimiseră la mine, în loc să te îmbucătărească ei; că și eu sînt sărac; n-am de unde-ți da.

Acum să luă biata babă plîngînd și merse pînă la un rîu și se puse pe țărmure și plînse și plînse. Și cînd își ridică capul din pălmi cum și-l ținea și plîngea, vede pe apă înnotînd o rață frumoasă albă. Și cum o vede, mai tare o cuprinse jalea și zise:

— Batăr de făceam rațe în loc de copii!

Atunci înnota rața cătră ea și-i zise:

— Tu n-ai pîne, ești flămîndă, și feciorii tăi nu vreau să te îmbucătărească. Dar tu totuși vei fi bogată. Eu îți voi oua în toată dimineața un ou de aur și seara unul de argint.

Aceasta era pe cînd însera. Și-i și ouă rața un ou frumos de argint curat.

Biata muiere luă oul plîngînd de bucurie, merse repede cu el în sat, unde-l vîndu și-și cumpără mîncare și băutură. Dimineața se duse bătrîna la rîu și rața cea albă-i ouă un ou de aur curat. Așa mergea ea zi de zi, dimineața și seara la rîu, și dimineața afla la locul știut un ou de aur, iar seara un ou de argint. Acum era bogată și avea tot ce-i cerea inima.

Copiii ei se mirară tare de această întîmplare și o întreabă odată:

— Mamă, de unde ai dumneata atîta potop de ban? Și baba le răspunde:

— O rață frumoasă albă îmi ouă în toată ziua doauă ouă, dimineața unul de aur și seara unul de argint.

Cînd auziră frații minunea nemaiauzită, se hotărîră fiecare în gîndul său, să meargă la rață. Mai întîi urmări feciorul cel mai mare pe mumă-sa și văzu cum ouă rața un ou de argint, și după ce se depărtă bătrîna, se duse și el lîngă rîu și zise cătră rață:

— Scumpă rățucă, vino de-mi ouă și mie baremi un ou. Dar rața-i răspunse:

— Bucuros ți-oi oua și ție un ou, dar vino la mine în apă. Și se băgă feciorul în apă și se duse tot după rață, dar rața înnotă pe apă tot mai departe și mai departe, iar feciorul merse tot după dînsa pînă se priponi locului, de nu mai putea merge nici încoace nici în colo și se cufundă, de nu i se mai văzu decît părul din apă. Iar pe capul lui își făcu rața un cuib și șezu în el.

După o vreme se hotărî al doilea fecior să meargă tot după mumă-sa și păți chiar ca cel dintîi. În urmă se hotărî feciorul cel mai mic, dar nici el nu umblă mai bine decît frații săi.

Acum veni într-o seară bătrîna la rîu și plînse și plînse. Rața o auzi și o întrebă: De ce plîngi? Iar bătrîna răspunse:

— Cum n-oi plînge și cum nu m-oi dăoli, că copiii mei toți trei s-au prăpădit și nu-i om să ne poată spune, ce s-au făcut?

— Miru-mă cum mai poți plînge după copiii tăi cei răi, care nici o fărimătură de pîne nu voiră să-ți dea? Eu știu unde sînt.

— Știi unde sînt? întrebă mama plîngînd; atunci fii bună, du-mă la ei, ori de poți adă-mi-i aici.

— Bine, zise rața, eu ți i-oi aduce iară vii, însă să știi că și eu merg de aici și nu ți-oi mai oua mai mult ouă nici de aur nici de argint!

— Nu-mi mai oua, numai dă-mi copiii, zise mama întristată.

Atunci zbură rața, iar din apă ieșiră tustrei feciorii voinici și sănătoși și de atunci omeniră care mai de care pe biata lor mamă.