De pe țărmurile lumii...

 

De pe țărmurile lumii norii către cer se-nalță,
Dar pe bolta lui albastră nu rămâne nici o ceață,
Bate vântul și-i alungă, norii se călătoresc,
Iar pribegele lor urme prin văzduh se risipesc.

Bate vânt și zi și noapte geme-n pieptul meu furtună,
Și gândirile-mi amare toate, toate se adună,
Și nu-i urma lor pribeagă, ci pe suflet îmi rămâne,
Tristă ca și ieri sunt astăzi, și ca astăzi voi fi mâne.