Deschide meniul principal

Descântec de a duce orânda pe sus

Descântec de a duce orânda pe sus
culegător: Ion Bârlea, de la Părasca Perța, 80 ani, Botiza, în Literatura populară…, 1968 (1924), II, p. 348-349, t. 12.


Aducem apă de pe roata morii și o punem într-un ulcior, și-l punem la foc ca să fiarbă. Dup-acee luăm o vârtelniță de pe care se deapănă torturile de cânepă, și o ducem în podu căsii și o așezăm în acel loc unde iese mai gros fumul din horn. Vârtelnița o învălim cu o haină de-a ursâtului. Femeia care-și așteaptă ursâtul tebuie să fie în pielea goală. Începem a învârti vârtelnița îndărăpt, zicând cuvintele ce urmează:

Nu învârtesc vârtelnița,
Ci învârtesc mintea lui Ion
Și gându lui.
Să n-aibă stare,
Nici alinare,
Pân’ la mine a vini,
Pân’ cu mine s-a-ntâlni,
Pân’ cu mine a grăi.

Să n-aibă stare, nici alinare,
Atâta într-un loc,
Cât arde un fir de păr în foc.
N-aivă fată frumoasă,
N-aivă văduvă rămasă,
N-aivă mamă,
N-aivă tată;
N-aivă cu nime a fi,
N-aivă cu nime a grăi
Pân la mine n-a vini
Și cu mine n-a grăi.