Descântec de dragoste

Descântec de dragoste


Descântec de dragoste (1)

În ziua când umblă preotul cu crucea prin sat, adecă în ajunul Bobotezei, să faci un pămătuc de busuioc și de cu seară te duci la vale sau la râu cu acela căruia-i faci descântecul. Apoi, băgând pămătucul de busuioc în apă, stropești pe acela căruia-i descânți, până se ține descântecul. Sfârșindu-se descântecul și mergând către casă, nu-i iertat a se uita înapoi, că atunci n-are putere descântecul. Descântecul de dragoste se poate face și în ajunul Crăciunului, la Sânvăsii și la Bobotează, și în alte zile mari ale anului.

Demineața m-am sculat,
Pe cărare m-am luat,
Pe cărare necălcată,
În rouă nescuturată.
Cărarea călcându-o,
Dragostea luându-o.
…………………….

  • culegător: Ion Bârlea,
  • de la Toader Hoza Boicu, 60 ani, Ieud,
  • în Literatura populară…, 1968 (1924), II, p. 341-343, t. 7.


Descântec de dragoste (2)

Io nu culeg florile,
Da’ culeg dragostea me,
Iubostea me,
Cinstea me,
Să fiu dragă ca și florile-n rât.
Să fiu dragă la toată lumea
Și la toată suflarea și mișcarea
Să fiu dragă.
Io nu culeg florile
Da’ io culeg dragostea fetii,
Iubostea fetii,
Să sie dragă ca și florile-n câmp,
Să sie dragă ca și apa curgătoare,
Ca roua scuturând,
Dragoste-adunând.
N-adui vânt de la pământ,
Nici răcoare de la soare,
C-adui iboste,
Dragoste…

  • culegător: Radu Răutu,
  • de la Ana Herbel, 63 ani, Vadu Izei, 1976, Țara Maramureșului;
  • în Antologie…, 1980, p. 237, t. 219.


 “Des întâlnite mai ales în rândul tradițiilor premaritale sunt și descântecele de dragoste - mai mult în forma încântecelor, a «vrăjilor» sau a «farmecelor de dragoste» și sfecifice anumitor momente ale calendarului țărănesc: Boboteaza, Dragobete, Florii, Rusalii, Sânzâiene, Anul Nou.
Farmecele de dragoste se pot îndeplini ritualic numai în «zilele de frupt» și se fac întotdeauna la «ceasuri de mare taină» - înainte de răsăritul soarelui, sau în miez de noapte…” (Gabriela Căian, Descântecul - ritm arhaic de magie tainică, în Acta Musei, I, 2002, Sighetu Maramației, p. 159).