Descoperirea hoției cu paiele
În grădina boierului D… de la moșie lucrau ca la treizeci de țărani. Într-o zi cuconița boierului ieșise să se preumble prin grădină. Dumneaei era îmbrăcată țărănește. Avea niște fote lucrate numai cu mătase și cu fluturași de argint. Iia era de borangic subțire cum este casa de păiangen, și împodobită cu mătăsuri, fir și fluturași de aur; și niște conduri de pare că erau turnați pe piciorușul dumneaei. Îi ședea de minune de bine cu două coade lăsate pe spate și cu capul înfășurat într-o maramă albă ca zăpada. La gît avea o salbă numai de bani vechi de aur.
Plimbîndu-se pe ici, pe colea, nu băgă de seamă că pierduse salba, apoi se întoarse acasă. Pasămite salba nu era bine legată. Și dumneaei, sărind ca o căprioară prin ale stufișuri de flori și de verdeață, îi căzuse de la gît fără să simtă. Cînd, bre! salba nu e. Sculă în picioare toată casa, puse pe foc toate slugile să-i scoață salba din pămînt din iarbă verde, că nu e de trai. Căutară în dreapta, căutară în stînga, salba nu e!
Iar daca veni boierul acasă și află, chemă pe toți țăranii care lucrau în grădină. Îi întrebară. Dară ei luară toți pe nu știu în brațe, și căuta fiecare să se scape de năpaste.
Boierul făgădui nu știu cît celui ce-i va aduce salba, fiindcă, zicea boierul, cine a găsit-o, nu se cheamă hoție de o va înapoia. Cu una, cu alta nu o putu scoate la capăt îi. Atunci boierul hotărî să o întoarcă pe foaia cealaltă.
Chemă să vie a doua zi în casă la dînsul toți cei treizeci de țărani, chemă și pe preotul satului; pînă atunci luă treizeci de paie de grîu, le tăie pe toate după o măsură și le puse pe masă.
A doua zi se adunară toți cei chemați. Preotul se îmbrăcă în odăjdii și începu să citească rugăciunile obicinuite la asemenea întîmplări, și după ce zise și Evangelia, căzu în genuchi și împreună cu dînsul toți cei adunați. Și, ridicînd glasul, zise, cu un grai limpede, ca să fie auzit și înțeles de toți, o rugăciune, fără să știe țăranii că era scrisă de boier. Acea rugăciune cam așa glăsuia: „Doamne, tu care toate le știi și carele toate le faci cu voința ta cea mare și puternică, ascultă rugăciunea nevrednicului robului tău și fă ca paiul ce va fi la nelegiuitul acela care a furat salba să crească pînă mîine dimineață cel puțin de un lat de unghie. Făcînd tu această minune, vor scăpa atîția oameni nevinovați de năpaste și minunea ce-i vei arăta va face pînă și pe cel mai nelegiuit să te slăvească în veci.“
Toți răspunseră: „Amin”.
După aceasta sculîndu-se boierul, de față cu toții, scrise pe fiecare pai cîte ceva și împărți cîte unul la fiecare țăran.
— Mîine de dimineață, zise boierul, să fiți iarăși cu toții aici, să vedeți minunea ce auzirăți pe moș popa că va face Dumnezeu după rugăciunea sînției-sale cu hoțul.
Țăranii se duseră fiecare la ale sale. Hoțul însă stătu de cugetă. Apoi, tremurînd de frică, deși era lepădat de lege, și crezînd că paiul o să crească, nu-l lăsă necuratul de inimă ca să dea salba, ci zise: „Popa a zis că paiul să crească cel puțin de un lat de unghie, eu o să tai din pai mai mult, doar n-o fi el al dracului să crească mai mult“. Cum zise și făcu.
A doua zi se adunară țăranii unul cîte unul și aducîndu-și paiul ce priimiseră, îl da în mîna boierului. Boierul cum le vedea, le măsura și le punea grămadă la un loc.
Hoțul fu cel din urmă care veni. Cum îl văzu boierul, îi ieși înainte. Își dete și el paiul. Boierul măsură din ochi paiul și, fără a-l mai pune la măsură, îl apucă de mînă și strigă:
— Ăsta e hoțul I Puneți mîna pe el!
— Crucea lui de pai al dracului! De două lățimi de unghie l-am tăiat și tot a crescut?!
Nu crescuse paiul, dară boierul băgă de seamă că era mai scurt decît celelalte, cînd el știa că le tăiase pe toate dopotrivă.