Despărțiți

 

Copilul blond cu trupul ars de soare
E fericit la marginea de mare.
Căci dimineața, albă și plăpândă,
Îi mângâie, c-un zâmbet ochii vii
Și-un val bătrân cu barba spumegândă
I-a dăruit atâtea jucării.
Mânuțele subțiri și înăsprite
De vânt și mare,
Înșiră, șovăielnic, o cărare
Din scoicile cu vârfuri ascuțite
Și încrustate cu nisip.
Iar, când amiaza vine-adormitoare,
Alene trupul mic se ’nchină
Pe malul apei de smarald;
Și căpușorul galbăn pare
O pată vie de lumină
Răsfrântă pe nisipul cald.
Departe, într-un colț uitat de lume,
Printre păduri tăcute și adânci.
Ce se întind pe marginea de stânci,
Eu îmi ascund durerea fără nume.
În serile pustii și reci
De câte ori visez, trudită și bolnavă
S-adoarmă viața-mi, plină de otravă,
Pe veci.
O noapte fără friguri, lină...
Dar capul blond, o pată de lumină,
În toamna mea zădarnică și stinsă,
C-un zâmbet mă ferește de ispită...
Cum pot să mor, când inima mi-e prinsă
Într-o mânuță aspră și smolită?