Despre literatura poporală tradițională

Despre literatura poporală tradițională de Ion Pop-Reteganul

Cartea săteanului român, anul II, 18/30 ianuarie 1886, p. 2-4.

Literatura noastră, ca toate literaturile lumei culte are două părți: literatura scrisă și literatura populară. Din acestea două, mai veche este literatura populară, care s-a născut în sînul poporului, în decursul veacurilor. Ea nu este lucrarea unui om, nici a unui rînd de oameni, ci este lucrarea întregului popor, sau mai bine zis, este lucrarea națiunei întregi, în timp de mai multe veacuri. Și este de mai mare însemnătate această literatură, căci:

1. Ea este oglinda geniului națiunei; în ea, adecă vedem ca într-o oglindă toată averea sufletească, toată averea și a inimii unui popor, îi vedem talentul.

2. Ea este atestatul de noblețea spirituală a poporului român; văzînd-o pre ea (lit. pop.), vedem calitățile spirituale ale poporului nostru.

3. Ea este un fond, un sorgentu, un izvor pururea viu și limpede, din care trebuie să se adape literatura înaltă, cu deosebire poezia . În poezia populară se exprimă geniul, caracterul, credințele, datinile, bucuriile, suferințele, în scurt toată vieața internă și externă (...).

Știindu-le acestea, nu cumva să cadă cineva în greșala de a crede, că literatura poporală s-ar fi format din cea scrisă; nu! literatura scrisă s-a format din ei sub intuiția literaturei poporale, chiar ca și limbile clasice din limbile popoarelor. Căci iată: vedem popoare, care nu au pic de literatură scrisă, pentru aceea totuși nu sînt lipsite de literatura poporală d.e. țiganii noștri chiar, pre care acuși o să-i cunoaștem mai de aproape cu literatura-le cu tot. Mai ceva: mare parte din operele cele mari d.e. epopeele naționale, s-au născut din literatura poporală, din miturile, tradițiunile, scurt din episoadele scoase din literatura poporală. Ca să ne putem face o chiar idee despre lucru, să luăm numai Negriada lui Ar. Densușianu d.e. și vom vedea miturile noastre interesante ca episoade a epopeei, într-un mod atît de frumos, de le-ai tot ceti. Mie-mi vine a asemăna literatura noastră poporală cu cărțile sibilice din Roma. Mulți dintre bunii noștri cetitori își vor fi aducînd aminte, că muierea cum a adus regelui Romei 9 cărți, și, deoarece regele nu vru a le cumpăra, părîndu-i-se prețul prea mare, ea aruncă mai întîi trei din ele în foc, și pentru cele 6 ce-i mai rămase, ceru de la regele tot prețul întreg, ca și cînd adecă erau toate noi. Pe aceste 6 încă nu voi regele Romei să deie prețul cerut de muierea cumană, deci ea mai aruncă trei cărți în foc, și, din nou, rămase numai cu trei. Cu aceste trei iar merge la regele Romei și iar îi cere prețul ca și mai înainte, cînd erau toate nouă. Acum regele se cugetă omenește și plăti muierei prețul cel mare. Dar nu-i păru rău după banii dați, ci numa de aceea se căia: de ce nu a știut el lua toate nouă cărțile, să nu fi lăsat adecă să se ardă celea șase? Căci, să vedeți domma-voastră, cele trei ce biata scăpară de foc, în timpuri de grea cumpănă spuneau destinul Romei, pre care le și păstrară apoi cu sfințenie. Așa sîntem și noi cu literatura noastră poporală: pînă mai ieri, alaltăieri, nime nu-i avea grijia; putem deci cu drept cuvînt zice că din cele 9 cărți sibilice ale literaturei noastre poporale, 6 s-au consumat, și abia trei mai sînt, dar și acelea sînt răsfoiate bucată cu bucată prin Ardeal, Banat, Ungaria, Marmația, Bucovina, Moldova, România etc. și numai puține avem adunate ici-colea precum vede-vom acuși. Ceste din urmă cărți sibilice, ale literaturei noastre, ce scăpară biata din potop, trebuiesc compuse, căci prea sînt răsfoiate și împrăștiate; trebuie să adunăm toate poveștile sau basmele, tradițiunile, legendele, proverbile și idiotismele, căci acestea sînt tot bucăți, care compun laolaltă proza literaturei poporale. Asemenea trebuie să adunăm poeziile poporale, cum sînt: cîntecele bătrînești și haiducești, colindele, doinele, horele, bocetele, descîntecele, evangheliile țigănești, ghiciturile, frînturile de limbă, jocurile de copii, în care obțin versuri tipice ș.a.

Eu încă, avînd frumosul material din literatura poporală, și cu firma separare, că bunii cetitori mi vor mai împărtăși, luai asupra-mi redigearea „Cărților săteanului român” a căror principală diviză va fi publicarea celor trei cărți sibilice, ce biata mai scăpară, respective publicarea materialului literaturei poporale de care dispun și care sperez, că-mi va mai incurge, că apoi cu timpul să aibă pe ce pune mîna poetul, care ar voi să compună cărțile sibilice ale literaturei noastre poporale.

Da, literatura poporală voi să se generalizeze cu orice preț, că cei chemați apoi să o imiteze în operele lor, căci poporul nu face salturi, ci merge lin, frumos natural în bucățile literaturei lui:

Poporul, care geme jos,
E singur valea roditoare,
Ce-i data să crească grîu și floare
Bun și frumos...

Da, voi să adun în acestă foiță cît nu mai s-ar poate de mult material de a literaturei poporale, căci bine trebuie să ne aducem aminte de cuvintele acelui învățat care a zis:

O națiune trăiește numai atîta, pînă cînd și-are sîngele în corp, căci sîngele e nutritoriul corpului. Și care elemente compun sîngele corpului unei națiuni? Iată: limba străbună, portul străbun, jocul, datinele, proverbile, fabulele, poveștile, cîntecele de tot soiul ș.a.

Iar care națiune nu-și are sîngele compus din aceste elemente, acea a încetat de a fi națiune, ea este o turmă de popor bastard, a cărei sporire nu o concede natura.

Națiunea lipsită de aceste elemente constitutive ale sîngelui său e ca și un lemn tăiat de cătră rădăcină.

Noi deci, care nu putem face mai mult, datori sîntem să facem barem atîta, cît putem: datori sîntem a aduna acestea fragmente prețioase, aceste mărgăritare, care vor afla apoi maestrul ce le va înșira în scumpe salbe. Nimic să nu vină dat uitărei, orice mărgăritare, cît de mici să fie... de ridicat din nisip; povești, fabule,... alituri, cîntece, chiuituri, colinde, ș.a. toate sînt pentru noi... scumpe mărgăritare neînșirate.

..., vorba, nu noi sîntem ce-i de întîi,... adunară materii pentru literatura poporală; nu! mult înaintea noastră pășiră alți bărbați mult mai competenți decît noi.

Dar oare au fost în stare acești bărbați să adune tot materialul pentru literatura română poporală, ei cîțiva inși de la o națiune constatoare din vreo zece milioane de suflete? și mai ceva.

Au fost aceștia în stare, în timp de vreo 50 de ani, a aduna tot ce a creat geniul națiune în timp aproape de două mii de ani?

Nu s-a putut accepta așa ceva, drept acea timpul este acu, cu puteri unite să le adunăm și păstrăm ca scump tezaur, rămas nouă moștenire, cu a patriei iubire.

Acum se cunoaște mai de aproape pre scriitorii care s-au ocupat cu literatura poporală; să știm, care cu ce s-a ocupat, ca să vedem în fine care cu ce ar trebui să ne ocupăm, ca împărțind materia, să cîștigăm rezultatele dorite.

Redactorul