Despre teatrul italian

 

Direcțiunea Teatrului de operă italiană fiind în ajunul de a se pune în concurență și a se da prin contract, nu ni se pare de prisos, în calitatea noastră de public, de amator de teatru și chiar de dilitant, de a emite aci și opiniunea noastră cu un chip gratuit, permițîndu-ne a face oarecari băgări de seamă asupra acestui sujet ce interesează foarte mult pe publicul nostru.

Teatrul de operă sau teatrul muzical, la toți popolii cultivați și civilizați iar mai cu seamă la noi, își are necontestat o misiune, își are ținta lui, aceea de a face nu numai distracțiunea momentană a publicului amator de teatru, dar și instrucțiunea lui subt puntul de vedere muzical, de a contribui la cultivarea facultăței lui muzicale, la dezvoltarea și rafinarea gustului său, la întinderea cunoștințelor despre adevărata melodie și armonie. Numai prin posedarea acestor cunoștințe ar putea publicul nostru să ajungă la gradul de a simți bine și a înțelege opera în totul și în amănuntele lui.

Un asemenea teatru n-am avut în trecut și ne permitem a zice, cu părere de rău, că n-avem nici astăzi, dar credem și sperăm că vom avea în viitor, daca se vor lua măsurile cele mai proprii la darea lui unui impresariu.

Lăsînd la o parte defectele trecutului și chiar ale prezentului, să vedem despre viitoriu, cu atît mai mult că suntem pe calea progresului, în ajunul îmbunătățirilor de tot felul. De aceea, facem aci o espozițiune despre diferitele condițiuni ce se cer neapărat pentru îmbunătățirea teatrului nostru de operă și punerea lui pe un picior mai bun sau la locul ce i se cuvine. Un teatru de operă, ca să fie bun în tot înțelesul cuvîntului și ca să poată reproduce cu fidelitate pînă la cea mai mică nuanță compozițiunile muzicale ale celebrilor maeștri și a reprezinta bine epoca și localitatea operilor ce se pun pe scenă, fără a face erori și anacronismuri neiertate, urmează neapărat a fi compus:

1. de artiști de un ordin mai superior, adecă dotați de o voce cît se poate mai bine condiționată, cu cunoștințe muzicale și dramatice, astfel încît să poată fi adevărata espresiune a ideii și a geniului maeștrilor și să reproducă adevăratul colorit al diverselor opere ce se vor pune pe scenă;

2. de un cor bine disciplinat și compus de individe cu vocea întonată și cu cunoștințele cerute pentru buna esecutare a maselor corale, de la care depinde de multe ori succesul unii opere;

3. de un orchestru compus astfel încît să nu lipsească nici unul din instrumentele coprinse în partițiunele operilor puse în esecutare, iar individele din care va fi format acest orchestru să cunoască fiecare în parte, cu perfecțiune, teoria instrumentului său și esecutarea, ca un adevărat artist. Afară de aceasta, violoncelul primo, flautul, clarinetul, oboe, tromba și cornul primo, aceste instrumente primarii, ce au mai adeseori soluri, să fie jucate de artiști de distincțiune și de talent, ca să poată esecuta, frumos și cu toată preciziunea cerută de gust și de artă, solurile scrise pentru fiecare dintr-însele;

4. costumele și scenariul cată să fie fidele epocii și locului ce reprezintă;

5. un machinist bun e de o neapărată necesitate, ca să nu mai vedem copaci pîn grote și să nu mai pună Sicilia și marea Tiriană în mijlocul Franciei sau a Germaniei;

6. o persoană cu cunoștințe speciale ca să controleze punerea operilor pe scenă, spre a nu se mai repeta erorile trecutului, adică a nu se mai pune pe scenă opere ciontite;

7. o poliție de scenă foarte severă pe timpul reprezentării, ca să înceteze odată pentru totdauna necuviințele ce se întîmplă adesea din cauza trecerii pîn scenă a servitorilor teatrului chiar în momentele cele mai sublime ale reprezintării, spre a nu priva pe public chiar și de puțina iluziune ce arareori i s-a permis de un teatru ca cel ce avurăm pînă acum;

8. prennoirea repertoriului cu opere mai noi, cel puțin pentru publicul nostru, fiindcă cele ce compun repertoriul de astăzi a ajuns a nu mai mișca curiozitatea publicului.

Iată condițiunile cele mai proprii, dupe părerea noastră, să putem avea în viitor teatru bun.

Ca să putem dar avea toate cîte ziserăm mai sus, se cer mai întîi două condițiuni fără care teatrul va sta pe loc. Prima condițiune este de a se mări resursele teatrului sau, ca să fim mai bine înțeles, subvențiunea lui, căci pretențiunile cele mari ale artiștilor celor buni, precum și diferitele cheltuieli ale întreținerii unui teatru bun, nu se mai pot împăca cu resursele de astăzi ale teatrului; a doua condițiune, și pe care o credem mult mai necesarie pentru îmbunătățirea și progresul teatrului, este aceea a alegerii persoanei căreia are să se încredințeze impresa sau direcțiunea teatrului; acea persoană, după părerea noastră, nu e îndestul de a fi numai onestă și a da garanție bună despre paza contractului, ea cată să aibă capacitatea și esperiența acestei meserii și unii asemenea întreprinderi delicate, căci altfel se va ruina poate, fără a avea cel puțin consultațiunea că au mulțumit cererile și dorința publicului. Să se caute în analele teatrului și desigur se va găsi un asemenea exemplu.

Spre a se putea oferi o persoană care să reunească toate calitățile și condițiunile unui bun impresariu, e de preferat a adopta un mod nou și poate mai bine nemerit, acela de a ne pune în relațiune d-a dreptul cu presa muzicală din Italia sau din Germania, să-i trimitem știință de resursele teatrului și de condițiunele noastre pentru formarea unii companii de operă, ca ea să le publice, și dupe aceasta am putea avea concurenți mai mulți și speciali, dintre care am alege pe cel ce ar oferi mai multe avantage și mai bune garanții pentru teatru.

Precizarea condițiunelor contractului și paza lor riguroasă fiind principala garanție pentru progresul teatrului nostru, ne permitem a o cere și aceasta, și avem dreptate a o cere, cu atît mai mult pentru că am avut ocaziunea de a ceti unul din contractele încheiate cu impresarii din anii trecuți și am văzut cu părere de rău că nu s-a păzit, căci condițiunele erau astfel încît teatrul italian trebuia să fie bun, cînd în faptă nu era decît foarte mediocru. Astă tristă realitate, în contra așteptării noastre și a frumoaselor noastre vise, ne întări și mai mult în opiniunea noastră despre acești speculatori de teatru; ne-a convins că un întreprinzător, fie străin, fie pămîntean, și din orice clasă a societăței, nu e nimic mai mult decît un speculant. Ca speculant, el va fi mai puțin dispus a face sacrificiu în folosul publicului și mai mult pasionat pentru folosul său particular; și ca să ajungă la ținta lui, care e cîștigul, negreșit că o să caute să calce condițiunele contractului cu feluri de mijloace ce cunosc impresarii, și va reuși poate daca aceste condițiuni, pe care se leagă a le păzi, vor fi rău precizate și nedefinite, și daca vor mai avea loc influențele adresate așa de mult în anii trecuți.

Departe de a crede că am pătruns pînă la sorgintea răului ce distruge astă frumoasă instituțiune muzicală ce face deliciul publicului sau că am găsit remediul suprem spre a-l vindeca; din contra, noi arătăm aci că răul e mare și întins în toată economia corpului teatral și că nu se poate îndrepta decît prin aplicarea unui specific propriu contra acestui rău. Tot ce am voit a demonstra este, o mai repetăm, că fără un adaos pecuniar peste subvențiunea dată pînă astăzi și fără o riguroasă pază a condițiunelor impuse impresarilor prin contract, nu vom putea avea decît tot ce am avut pînă acum, adică un simulacru, o umbră, o parodie de teatru italian, iar nu un teatru în tot înțelesul cuvîntului.

Ne place dar a spera că vom vedea în țara noastră, pe lîngă toate celelalte reforme, și progresul la care ne așteptăm, că se va schimba și soarta teatrelor din capitala românilor și că se vor introduce reforme și îmbunătățiri dupe chiar formele progresului, nefiindu-ne iertat a sta mai mult timp în loc, nici a retrograda.