Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Litera Ș

 

șagắu, -ăi, (șogău, șugău), s.m. - Lucrător în minele de sare: "Să se spele mândru meu, / Că-i negru ca și-un șagău" (Papahagi 1925: 223). - Din magh. sovagó "tăietor de sare" (só "sare", vágó "tăietor").

șáică¹, șeici, s.f. - 1. Plută făcută din rude; luntre. 2. Barcă: "Zin'e pă apă ca o șaică..." (Lenghel 1979: 131). - Din tc. șaika, cf. rus. šajka (DER).

șáică², șeici, s.f. - Gamelă: "Musai șaica de spălat" (Bârlea 1924: 6). - Din magh. csajka "gamelă".

șaitắu, -uri, (șitău), s.n. - 1. Presă cu ajutorul căreia se scotea mierea din fagure; teasc. 2. Teasc de struguri. 3. Menghină (ALR 1956: 543). - Din magh. sajtó "presă".

șaitróc, s.n. - (min.) Unealtă dreptunghiulară din lemn șlefuit, folosită la alegerea aurului din minereul sfărâmat (Șainelic 1986). - Din germ. Abscheidetrog (Țurcanu 2008: 86).

șalắu, șalăi, s.m. - Monedă veche de aramă, care a circulat în Moldova (sec. XVII), având valoarea de a patra parte dintr-un ban vechi: "Asară pă scăpătat / De greu șalău mni-o pticat: / Nouă buț o deșertat" (Papahagi 1925: 261). - Din pol. szalawa (DER, DEX).

șar, -uri, s.n. - 1. Vopsea utilizată în olărit și obținută din pământ colorat natural, pisat cu o lespede de piatră și înmuiat în apă (Dăncuș 1986: 78). 2. Piatră de culoare albastră, sfărâmicioasă, de râu (Memoria 2001). 3. Vad de care în albia unui râu (ALR 1973: 677). "Șar să zâce unde-i apa mai scăzută și trece lumea pân ie" (Bilțiu 2001: 178; Oncești). - Din sl. sarǔ "culoare" (Tiktin cf. DER).

șarampắu, s.n. - 1. Dâră, șanț, fâșie, șir; urmă lăsată pe pământ de roțile carului. 2. Șira spinării (Faiciuc 1998). - Cf. srb. šarampov "șanț" (DER).

șarampóu, (șorompou, șorompău), s.n. - Barieră la intrarea în oraș (zona Codru și Seini). Sensul primar este de "stâlp, par, bârnă". - Din magh. sorompó "barieră; rampă".

șátră, șetre, s.f. - 1. Cort, locuință țigănească: "Pă tată-to l-am văzut / La o șatră armenească / Cai negri să potcovească" (Bilțiu 1990: 252). 2. Baracă, gheretă, chioșc de scânduri, acoperit cu pânză, ce se ridică de negustori pe la târguri de țară sau bâlciuri (Brediceanu 1957): "Și mi-aș pune șatra-n prag / Ș-aș vinde la dor și drag" (Brediceanu 1957: 91). 3. Prispa cu stâlpi și arcade confecționate din lemn, pe fața casei și/sau pe toate cele trei laturi ale acesteia (Dăncuș 2010). Pridvorul caselor țărănești, târnaț (Bud 1908; Bârlea 1924; ALR 1971: 251). Sens exclusiv în Maramureș. "Maică, dacă-s supărat, / Ies afară, stau pe șatră" (Calendar 1980: 103). Șatra Pintii. "Aceie nu-i zare a zări, / Tăt e Șătruca Pintii" (Papahagi 1925: 246). - Din sl. šatǐrǔ, bg. šator (Miklosich, Cihac); Scr. satra (DEX).

șăinălí, șăinali, (șăinui, șăinălui), vb. tranz. - A plânge, a compătimi pe cineva (Lenghel 1979; Faiciuc 1998). - Din magh. sajnalni "a compătimi".

șălbóc, s.n. - (mil.) Post de santinelă: "Nice bem, nice mâncăm, / Numai în șăboc că stăm" (Bârlea 1924: 7). - Din germ. Schildwache "santinelă" (Țurcanu 2005).

șălítră, -e, (sălitră), s.f. - Băț de chibrit (exclusiv pe v. Izei și Vișeu); bâț, măcăuță (ALR 1971: 295). - Din srb. šalitra (MDA).

șăránț, -uri, s.n. - Stâlp pentru susținerea gardului de nuiele; știmp, pociump (ALR 1971: 282). - Cf. germ. Schranz (MDA).

șărpár, -i, s.m. - (pop.) Șerpar; chimir, brâu de piele. - Din șarpe (< lat. serpes) + -ar.

șâréd, -uri, s.n. - (mil.) Alice de vânătoare (ALR 1961: 724). Termen atestat în Maramureș, Transilvania și Banat. - Din germ. Schrot "alice", prin intermediul magh. sörét "alice".

șârgăní, șârgănesc, vb. tranz. - A telegrafia: "Și napoi mi-o șârgănit / Ș-a meu drăguț o murit" (Papahagi 1925: 181). - Magh. sürgönyöz "a telegrafia".

șârghín, -ă, s.f. - Telegramă (Lenghel 1979). - Din magh. sürgöny.

șcătúlă, s.f. - v. școtuie.

șcleámpă, s.f. - Felie, bucată mare. "Bucată de pâine" (Papahagi 1925; Sat Șugatag). Sens indicat de Bulgăr și Mihai pentru forma șcleafă. DER arată că scleafă "așchie" este dubletul lui sclifă "sanie" (< germ. schleifen "a ascuți"). Pentru șcleampă se indică sensul de "persoană bătrână, ramolită" (Mihai 2007), cu circulație în Maramureș (cf. germ. Schlampe).

școárdă, școrzi, s.f. - Funie (Papahagi 1925). - Din coardă (< lat. chorda).

școmấrlă, școmârle, s.f. - Mirosul provenit dintr-un incendiu. Fum înecăcios (Papahagi 1925). - Cf. școrlă (< ucr. dial. škora).

școp, s.n. - (gastr.) Mâncare din amestec de tărâțe; făină care se dă la oi înainte de a făta pentru a le întări și a face miei frumoși; cir (Memoria 2004). - Et. nec.

șcordénci, (cordenci), s.n. - Partea mobilă de la meliță (ALR 1971:500). - Din coardă + -enci.

școtúie, școtui, (șcătuie, șcătulă), s.f. - Cutie mică, în general; cutie de chibrituri. - Din magh. gyfaskatulya "cutie de chibrituri", germ. Schatulle, lat. scatulla.

șeh, -i, s.n. - v. șeș.

șepelí, vb. intranz. - A vorbi peltic. - Formă onomatopeică.

șercúță, -e, s.f. - Coș din nuiele (Papahagi 1925). - Din coșercuță; din coș (< sl. kosǐ).

șeréglă, -e, (șireglă, șoroglă), s.f. - Element din construcția carului, sub forma unui grătar de lemn legat de loitră prin două lanțuri (în Codru). - Din magh. saroglya (dial. soroglya) (MDA).

șeringríndă, s.f. - În expr. în șeringrindă = în linie (Lenghel 1979). - Probabil format din șar+în+grindă "grindă în linie; grindă dreaptă".

șeș, șeși, (șeh, șoș), s.m. - Stâlpi verticali așezați la colțurile construcției sau pentru înnădirea cununilor, încastrați la partea inferioară în talpă, iar în partea superioară în ultima cunună (Stoica, Pop 1984; Lăpuș): "Arăzâmă, mândră, șeșu / Până te-a juca chizeșu" (D. Pop 1978: 194; Codru). - Din magh. sas(fa) (MDA).

șezătoáre, șezători, (ședzătoare), s.f. - Adunarea fetelor și flăcăilor, ori a femeilor măritate într-o casă, în nopțile de iarnă, când se petrece torcând și spunând povești, glume, doine și balade" (Țiplea 1906). "În nopțile lungi de iarnă se strâng la o casă câte cinci-șase fete sau și mai multe, care împreună cumpără petrol de luminat și torc până după miezul nopții, câteodată până la două-trei ore dimineața. Flăcăii cercetează asemenea case, unde sunt fete mai multe adunate, care adunare se numește șezătoare. Petrec vremea cu cântări și veselie, dar torsul încă înaintează, torcând câte două-trei fuse de tort de cânepă pe noapte" (Bârlea 1924: 474); "Când melițam cânepa, / Toți feciorii mă-ntreba / Unde-a fi șezătoarea" (Bârlea 1924: 239). - Din ședea (< lat. sedeo) + -toare.

șfáră, s.f. - Sfoară, funie: "Nu trebe mai mare șfară / Ca străină dusă-n țară; / Nu trebe mai mare fune / Ca străină dusă-n lume" (Calendar 1980: 88). - Din sfoară (< sl. sǔvora).

șfénchel, (șlengher), s.n. - (min.) Ciocan cu mâner în formă de baston; prin învârtire lovește dălțile sau sfredelele (Șainelic 1986). - Din germ. Schlegel (Țurcanu).

șférde, s.f. - Bucată sărită dintr-o scândură; așchie (Hotea 2006). - Et. nec.

șiébă, -e, s.f. - Șir de figurine de staniol (cruci, stea, soare etc.) la șapca de la Crai, la Steaua de Crăciun (Calendar 2007). - Et. nec.

șifón, -uri, s.m. - Dulap pentru haine și pânzături (în Codru); șifonier. - Din fr. chiffonnier.

șíler, s.n. - Unealtă folosită la decojitul trunchiurilor subțiri (de brad). Atestat doar în Maram. - Din germ. Schäler (MDA).

șindrilí, șindrilesc, (șindili), vb. tranz. - A acoperi o clădire cu șindrilă: "Drumu' și l-aș șindili / Cu șindilă de mătasă" (Memoria 2001: 63). - Din șindrilă.

șindrílă, -e, (șindilă), s.f. - Scândură de fag, îngustă și subțire, prevăzută cu un șanț pentru îmbinări, cu care se acoperă casele și acareturile; șiță. Se utiliza preponderent în Maramureșul istoric și Lăpuș. Șindila, nume topic în Odești (Codru): "Stă mărturie unui meșteșug practicat cu decenii în urmă, azi dispărut" (Odobescu 1973). - Din germ. Schindel, prin intermediul magh. sindely (Cihac cf. DER).

șinór, -uri, (șinur, jinor), s.n. - Șnur, panglică, sfoară, șiret. "Fâșie de piele policromă folosită la decorarea cojoacelor sau a chimirelor" (Stoica, Pop 1984; Lăpuș). Șinorica, uliță prin mijlocul satului; "îi lungă ca un șnur" (Odobescu 1973). - Din germ. Schnur, prin intermediul magh. zsinór (DER).

Șiór - Șuior. Toponim în apropiere de orașul Baia-Sprie, vestit pentru exploatarea minieră de acolo. - Posibil din șioi "șuvoi (de apă)" (formă atestată de Bulgăr 2007).

șípot, -e, s.n. - 1. Izvor a cărui apă țâșnește cu putere. 2. Locul unde o apă curge repede. Șipot, cascadă pe valea Nadoșa, în apropiere de Săpânța. - Cf. bg. šepot "murmur" (DEX).

șireág, -uri, (șiread, șirezi), s.n. - 1. Șir, rând, linie. "De comun se folosește la denumirea unui grup de băieți prinși de mână; de pildă jocul de-a șireagu 'ntors pe dos (Țiplea 1906). Șireag de boi (Țiplea). 2. Strat de flori (în grădină): "Mătrăgună-n tri șirezi" (Calendar 1980: 69). - Din germ. Schar "trupă", prin intermediul magh. sereg "linie" (Cihac cf. DEX); Din șir (DER).

șiríncă, șirinci, (șerincă, șârincă), s.f. - 1. Fâșie îngustă de pământ arabil (comun în Trans.). 2. Basma, năframă, batic (Săpânța, Rona); pândzătură (ALR 1973: 640): "Nu ți-i ruptă șerinca / Că ți-i ruptă inima" (Memoria 2001: 106). Sens exclusiv în Maramureș. 3. Batistă; năfrămucă, jeșcăndău (ALR 1969: 60). - Din ucr. šyrynka, rus. șirinka (DEX).

șirluí, șirluiesc, (șurlui), vb. tranz. - A spăla, a freca, a face curățenie (Papahagi 1925). - Din magh. súrol, germ. scheuern (Țurcanu).

șíștor, -i, (șuștor), s.m. - Bucăți de lemn care se îmbucă cu măselele roții, la morile de apă (Felecan 1983). - Sb. šestar "cerc" (DER).

șitắu, (șaitău), s.f. - Teasc, instalație pentru storsul strugurilor. Șitău cu grindă, șitău de mână, șitău cu șurub de fier (Șainelic 1986). - Din magh. sajtó.

șíță, -e, s.f. - Scândură mică de lemn de brad, subțire (de 50x10 cm), care se așează ca solzii de pește (fără șanț) și cu care se acoperă casele, șurile, găbănașul, gadurile. Diferă de șindrilă/draniță, care este prevăzută cu șanț. - Scr. štica (Cihac cf. DER, DEX).

șlag, (șlog, șloag), s.n. - 1. (med.) Apoplexie. 2. (med.) Paralizie. 3. (min.) Galerie tranversală care unește două galerii principale într-o mină. - Din germ. Schlag (MDA).

șláidăr, -e, s.n. - Construcție din bușteni care împiedică plutele să se izbească de mal. - Din germ. Schleuder.

șláifăr, -i, s.m. - Tocilar (ALR 1956: 509; Bârsana, Borșa). - Din germ. Schleifer "șlefuitor" (MDA).

șlam, s.n. - (min.) Amestec de apă cu particule fine, rezultat în urma procesului de prelucrare a minereurilor la instalațiile de preparare (Gh. Pop 1971: 98). - Din germ. Schlamm "nămol".

șléngher, s.n. - v. șfenchel.

șlícă, s.f. - Bască, șapcă, fes (Bârlea 1924; Lenghel 1979): "Unde văd un domn cu șlică, / Toată mintea-n jos îmi pică" (Bârlea 1924: 186). - Din ișlic "căciulă de blană sau de postav" (< tc. bașlik).

șlífără, șlifere, s.n. - Traversă; lemnul care unește pereții laterali ai digului construit pe malul apei din bârne de lemn (Gh. Pop 1971: 87). - Probabil din șlaif, șlais "stăvilar prin care se reglează debitul apei din canalul morii", formă atestată în Trans.; Sau din șlif "porțiune neșlefuită a unei piese" (< germ. Schliff).

șling, -uri, s.n. - Colți mici la cămașa țărănească; broderie (Hotea 2006). - Din germ. Schlinge "laț, ochi" (MDA).

șogắu, -ăi, s.m. - v. șagău.

șógor, -i, s.m. - 1. Cumnat; rudă prin alianță. 2. Termen de adresare între bărbați (în glumă): "Eu cu câți mă întâlnesc / Ei tăți șogor mă numesc" (Memoria 2001: 99). - Din magh. sógor "cumnat"; Cf. germ. Schwager "cumnat" (Țurcanu 2005).

șóhan, (șuhan), adv. - Niciodată: "Eu să n-am noroc șohan" (Papahagi 1925: 167). - Din magh. soha "niciodată".

șolbóc, s.n. - (mil.) Cazarmă militară (Memoria 2001). - Din germ. Schildhaus(wache) "ghereta santinelei" (Țurcanu).

șold, -uri, s.n. - Șunca de porc care se pune la murat și la afumat iarna și se fierbe de Paști (Radu 1941). - Din germ. Schulter "umăr", prin interm. pol. szoldra (DER).

șoldán, -i, s.m. - Purcel (gras) de câteva luni. Atestat în Trans. și Maram. - Din magh. süldö (MDA).

șolomonár, -i, (solomonar, șolomar), s.m. - (mit.) 1. Vrăjitor, vraci investit cu puteri supranaturale, capabil să aducă ploaie, furtună, grindină: "Șolomonarii aceia au cetit pe stele. De pe stele știau cum merge vremea (...). Venea și ne spunea: Amu mâine va ploua. Și el căta pe stele. El știa când va ploua și când va fi vreme bună. Știa ce călduri vor fi peste an" (Bilțiu 1999: 75). 2. Personaj legendar: "Când vine ploaia, zâce că vin șolomonari"; "șolomonariu vine pă balaur înaintea ploii" (Calendar 1980: 107). - Termenul a fost pus în legătură cu Solomon + suf. -ar (faimosul rege biblic). Dar denumirea a fost der. și din germ. Schulmäner, pornindu-se de la credința populară potrivit căreia șolomonarul trece prin școală. În alte termenul a fost pus în legătură cu legendarul bazileu grec, care și-a asumat prerogativele meteorologice ale lui Zeus (A. Oișteanu, în REF 1990: 319); De la Solomon, datorat mai ales tradiției reprezentate de cartea populară Solomon și Marculfo (Șeineanu cf. DER.).

șolóng, -uri, (șalang), s.n. - Curele de piele cu care se împodobeau boii (Bârlea 1924): "Nice boi cu șolonguri" (Bârlea 1924 I: 200; Ieud). - Din magh. sallang "zorzoane" (MDA).

șontoróg, -oagă, adj. - Șchiop, infirm. - Din șont "șchiop", cf. magh. dial. czomtorag.

șopârlíță, -e, (șopârlaiță), s.f. - 1. (med.) Anghină difterică: "Dacă omu are nădușeli și-l strânge la grumaz și de-abia poate răsufla, atunci zicem că-i beteag de șopârlăriță" (Bârlea 1924 II: 379); "Luăm miere de stup și zicem: Șopârlăriță lungariță, / Fugi de la (cutare). / Să mergem, să fugim, / Că iese neagra tomoiagă / De sub pat, / De sub hat..." (Bârlea 1924: 381). 2. Numele a două plante erbacee (Veronica orchidea și Parnasia palustris). - Din șopârlă (termen autohton, cf. alb. shapi) + -iță.

șoprón, șoproane, (șopru), s.n. - Construcție de lemn pentru protejarea furajelor împotriva ploii și zăpezii; oboroc. "Patru stâlpi de lemn lungi de 7 m., legați atât în partea de sus, cât și jos, cu bare de lemn în formă de pătrat, cu latura de circa 3,5 m. (...) Pentru ca fânul să nu se depoziteze pe pământ, la circa 50 cm. de pământ sunt așezate lese împletite din nuiele de alun. (...) Acoperișul are forma unei piramide" (idem). Construcții de acest tip au fost înregistrate în Olanda, având absolut aceiași structură și înfățișare precum cele maramureșene (Paul Petrescu). - Din germ. Schoppen (DER, DEX).

șorî, vb. tranz. - 1. A înnegri, a urâți. 2. A îmbolnăvi (Memoria 2001). - Din șor "urât".

șoríc, s.n. - Piele de porc pârlită sau opărită după tăierea animalului. - Cuvânt autohton (Russu 1981); Cf. sor (MDA).

șoricíe, adj. - Oi negre la care (cu trecerea anilor) li se decolorează lâna devenind roșiatică-cenușie, asemănătoare cu a șoarecelui de câmp (Georgeoni 1926: 31). - Din șoarece (< lat. sorex, -icis).

șoróglă, s.f. - v. șereglă.

șorompắu, s.n. - v. șarampău.

șorúbă, -e, s.f. - Colțari metalici la potcoavele cailor (pentru drum de iarnă). - Din șurub (< germ. dial. Schraube).

șoș, -i, (șeș), s.m. - Stâlp, bârnă, grindă. - Din magh. sas(fa) (MDA).

șoștoácă, -e, s.f. - Butuci groși la poarta haitului (barajului). Termen frecvent în limbajul muncitorilor forestieri mai vârstnici (Gh. Pop 1971: 87); crainer - Din șoș "stâlp, bârnă" + -toacă. șovár, -i, s.m. - v. șuvar.

șpan, -i, s.m. - (În Transilvania Evului Mediu) Viceconte, viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. În Maramureș are și sensul de prefect (v. Bârlea 1924: Lenghel 1979) sau logofăt (Țiplea 1906): "Nu-mi dau mintea cât o am / De binele unui șpan" (Bârlea 1924 II: 265). Șpan, nume propriu. - Din magh. spán, ispán "prefect" (DER).

șpárgă, șpărgi, s.f. - Funie, frânghie, sfoară groasă: "Fie-i femeia șparga / Și nănașa temnița" (Bârlea 1924: 91). "Hai de împletește niște șpărgi, că ne trebe la căpestre la cai, că ale vechi îs rupte toate" (Bilțiu 1999: 188; Desești). - Din magh. spárga "sfoară"; cf. germ. Spagat (Țurcanu 2005).

șpațír, -uri, (șpațâr), s.n. - Plimbare (Lenghel 1979). În Trans. și Maram. - Din germ. Spazier(gang) "plimbare".

șpấhă, -e, s.f. - 1. Iarbă (otavă) mică, greu de cosit (Hotea 2006). 2. Șpâhe, poreclă pentru locuitorii din Săcel-Maramureș; "pentru că în loc de plete, ca la ceilalți maramureșeni, capul lor de abia e acoperit cu câteva firicele de păr" (Papahagi 1925). Șpihu, poreclă în Vadu Izei (ALR 1969: XVI). - Probabil din pihă "puf de pasăre; scamă".

șpérlă, -e, (sperlă), s.f. - 1. Cenușă fierbinte amestecată cu jăratic; spuză. 2. Praf, pulbere: "Și, Doamne, ce furtuni veneau înaintea ei (a Dochiei) și după ea și ziceau că se va face șperlă" (Bilțiu 1999: 90; Săliștea de Sus). - Et. nec. (DER, DEX).

șpesá, vb. tranz. - A cheltui (Memoria 2004). - Din germ. Spesen "cheltuieli", cf. it. spesa "cheltuială, cost".

șpil, (șpir), s.n. - Șmecherie, pont. - Din germ. Spiel "joc, partidă" (Țurcanu 2005).

șpir, -uri, (știr), s.n. - Lanț: "În seara de Anul Nou se lega masa cu șpir pentru ca familia să rămână unită" (Memoria 2001: 20; Săliștea de Sus). - Germ. Sperrkette "lanț; cătușe".

șpor, -uri, s.n. - Sobă cu plită: "Pt'iroștele firb pe șpori, / Fetele așteaptă pețitori" (Memoria 2001: 23). - Din germ. Sparherd "sobă" (Țurcanu 2005).

șpreáncă, s.f. - Băutură alcoolică din fructe fermentate; țuică: "Colinda este răsplătită cu câte un pahar de șpreancă, prăjituri și fructe" (Faiciuc 1998: 195; Dragomirești). - Et. nec.

șpur, -i, s.m. - Copil nelegitim (din flori), bastard; mărândău, copt'il. Termen atestat exclusiv în zona Săcel-Moisei-Borșa (ALR 1969: 199). Scurtu (1966: 76) consideră că centrul de iradiere este Năsăudul deoarece aici este unicul termen cunoscut pentru "copil nelegitim" și în această zonă s-au atestat numeroase derivate: șpurian, șpuroaică, răsșpuri ("șpurii șpurilor"). - Lat. spurius, -a, -um, cf. it. spurio, sespurio (N. Drăganu); Din srb. špure "miel fătat înainte de vreme" (Pușcariu 1926); Rus. sporok "avort, bastard" (Binder 1932).

ștalắu, -auă, s.n. - 1. Grajd, poiată: "Ca mujderu la ștalău" (Țiplea 1906: 449). 2. Coteț. - Din srb. štalog (Candrea), der. din germ. Stall (DER), sau din staul "grajd".

șteámp, -uri, s.n. - (min.) Instalație hidraulică pentru concasarea minereurilor aurifere, utilizată începând cu sec. XIV-XV (Șainelic 1986). - Din germ. Stampf "șteamp"; Din germ. (Poch)Stempel (Țurcanu 2008: 80).

șteáp, -uri, s.n. - 1. Bucată de lemn. 2. Vreasc: "Îs ca pomii dezgrădiți: / Care pângă dânșii trec / Cu șteapuri îi ștepuiesc" (Memoria 2001: 113). - Din srb. štap, der. din germ. Stab "baston".

ștéde, -ii, s.f. - (bot.) Ștevie, măcriș. Plantă legumicolă perenă, cu frunze alungite, folosită în alimentație (Rumex pattientia). Proprietăți laxative, diuretice, depurative, indicată în curele de mineralizare de primăvară (Dumitru, 1990, 453). - Din sl. štavije.

ștérgură, -i, (ștergar, ștergător), s.f. - 1. Prosop; ștergură de obraz; se țese din cânepă, cu zimțișori la capete. 2. Piesă textilă de mari dimensiuni, țesută în patru ițe, ornamentată cu motive geometrice sau florale; se atârnă la icoane sau blide: "Pe pereți, cu șterguri multe" (Calendar 1980). - Din șterge "a curăța" + -ură (DER, DEX).

șterț, -uri, s.n. - Băț crăpat la un capăt, cu care se amestecă ingredientele din care se prepară urda (Papahagi 1925; Georgeoni 1936). - Din germ. Sterz (Papahagi; DEX).

șticărái, s.n. - 1. Dantelă (Coman 2004; Moisei). 2. Broderie (Bulgăr 2007). - Din germ. Stickerei (MDA).

știól, -uri, s.n. - 1. Galerie de mină. 2. Locul pe care se intră în mină (Papahagi 1925). 3. Canal (Șainelic 1986). 4. Peșteră. 5. Horn, coș (Faiciuc 1998). 6. Partea de deasupra cuptorului țărănesc, pe care se doarme (Hotea 2006): "Să rămâie numai știolu, / Să mă iubesc cu fecioru" (Bârlea 1924 II: 271). Știolu, munte în Borșa (Papahagi 1925: 360). - Germ. Stollen "galerie", cf. ucr. štolnja (Drăganu cf. DER).

ștímă, -e, s.f. - (mit.) Personaj din mitologia populară, imaginat ca o ființă care protejează apele, pădurile. - Din ngr. shíma (DEX).

știmp, -uri, s.n. - Stâlp de gard (în Bârsana, Berbești); șăranț (ALR 1971: 282): "La știmpuțu vraniții / Șade mama miresii" (Bârlea 1924). - Cf. șteamp (MDA).

știóp, s.f. - (pop.) Șchiop. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul: "Numa omu / Cât șt'iopu" (Papahagi 1925: 290). - Lat. *excloppus (DEX).

știr, -uri, (șpir), s.n. - Lanț (Lenghel 1979; Hotea 2006). Atestat doar în Maramureș. - Et. nec. (MDA).

ștíră, adj. f. - 1. Stearpă (ALR 1969: 213). 2. (ref. la oaie) Năzdrăvană; "care face semn, care știe (ce va fi), care povestește" (Latiș 1993: 117); vâlfașă. - Termen autohton (Russu), cf. alb. štiërrë.

știubéi, știubeie, s.n. - Stupină tradițională, confecționată din trunchiuri de copac, utilizată la bărcuitul albinelor: "Știubeiele tradiționale s-au mai confecționat și din nuiele împletite, unse pe partea exterioară cu argilă în amestec cu bălegar. Au formă conică. S-au mai confecționat și din papură sau paie răsucite în funii, ori din scândură, în formă de trunchi de piramidă. Știubeiele erau așezate pe prispa laterală a casei, înspre grădină, mai rar în grădină, în construcții special amenajate (șopron sau rafturi). Toamna stupii se afumau cu pucioasă, pentru a omorî albinele în vederea recoltării mierii (Dăncuș 1986: 62). Apicultura, creșterea albinelor, s-a practicat abia din sec. XV-XVI (Vlăduțiu 1973). - Din știob (< ucr. štub) + -ei, germ. Stube.

știucătór, -i, s.m. - Bârnă groasă de lemn, care susține cornii casei (Ieud, 1987). - Din știuc "bucată, fărâmă" (< germ. Stück) + -ător.

știúhă, -e, s.f. - 1. Uscător de fructe (Memoria 2001); bujdei. 2. (în Trans.) Prelungire a hornului, prin care iese fumul în pod, la casele fără coș. - Et. nec. (MDA).

știúrț, -uri, (șturț), s.n. - Vas mic de fier în care se pune praf de pușcă și se lovește cu un ciocan mare, producând astfel o detunătură foarte puternică (Morariu 1937): "În acest timp se mai împușcă cu știurțul..." (Morariu 1937: 144; la Ruptu Sterpelor). - Din germ. Sturz "cădere, prăbușire, năruire", ref. la detonarea unor sectoare miniere pentru exploatarea zăcămintelor.

ștoácă, ștoci, (ștocă, știocă, știoacă), s.f. - Unealtă cu coadă scurtă, cu tăiș metalic, lat, de formă trapezoidală, de dimensiuni mai mici decât sapa și mai robustă; se folosește pentru săparea terenurilor pietroase sau rădăcinoase. - Cf. germ. Stock, Stich, Stichel (MDA).

ștraifắu, -auă, s.n. - Construcție de bârne, umplută cu piatră, care se face pe malul unui râu, pentru a-l consolida sau a feri plutele de lovituri. - Cf. germ. Streichwerk (MDA).

ștráiveg, -uri, s.n. - Drum forestier prevăzut cu traverse de lemn. - Din germ. Streifweg (MDA).

ștrampoház, s.n. - (mil.) Camera unde se face împărțirea și schimbarea veșmintelor la militari (Bârlea 1924): "Cum am fost la vărtăhaz / Ș-am șezut în ștrampohaz" (Bârlea 1924: 7). - Cf. germ. stramm "militărește".

ștréc, s.n. - Cale ferată (în Trans., Banat, Maram. și Bucov.): "Fata Pădurii umblă noaptea horind pe ștrec" (Bilțiu 1999: 196). La ștrec, fânațe în Cufoia-Lăpuș (Vișovan 2002). - Din germ. Strecke (= Eisenbahnstrecke) "linie ferată" (Țurcanu 2008:85).

ștric¹, -uri, s.n. - Unitate de măsură pentru concentrația de alcool; grad alcoolic: "Horincă de 60 de ștricuri" (Lenghel 1979). - Din germ. Strich.

ștric², s. - Funicular (atestat doar în Maram.). - Din ștric "frânghie" (< germ Strick).

ștrímflu, -i, (la pl., ștrifli, ștrinci, ștrinji), s.m. - Ciorap. - Din germ. Strumpf "ciorap", săs. Strümpfl, prin jargoul evreiesc (Papahagi 1925).

șúbler, -e, s.n. - Zăvor, închizător (de regulă la sobă, cu ajutorul căruia se reglează căldura). - Din germ. Schober, Schieber (Țurcanu 2008: 89).

șuc, -uri, s.n. - 1. Bucată de brânză și mămăligă rotunjită în mână. 2. Nod mai mare făcut la un capăt al ștergarului (Memoria 2001). - Cf. șucată "bucată mare (de carne, de pâine)".

șúchet, adj. - Năucit, buimăcit; nebun, smintit: "...Dacă o văzut că fecioru este prea șuchet, nu mai stăteau de vorbă cu el" (Bilțiu 1999: 314). - Din magh. süket "surd" (Pușcariu, Scriban). șudéșcă, s.f. - "Oarece de lemn cu care se vântură grăunțele când îmblătesc" (Papahagi 1925). - Et. nec.

șugắu¹, -ăi, s.m. - Termen peiorativ pentru maghiarii din Maramureșul istoric: "Deoarece tăietorii de sare din Ocna Șugatag și Coștiui sunt unguri colonizați, pentru maramureșeni, mai mult ironic, toți ungurii sunt șugăi" (A. Radu 1941: 114). - Din magh. sovagó > rom. șagău, șogău "lucrător în mina de sare".

șugắu², s.n. - Pârâu; apă curgătoare peste care poți trece cu piciorul; vâlcea, vale (ALR 1973: 676): "Pe margine de șugău / Paște drag murguțu meu" (D. Pop 1970: 141). Șugău, vale în hotarul Sighetului (Țiplea 1906). Șugău, localitate rurală, limitrofă orașului Sighet, în prezent cartier al acestui oraș. "Să te bată-atâta rău / Câtă frundză pă Șugău" (Țiplea 1906: 482). - Din magh. sugó (Țiplea).

șugár, -ă, adj. - Suplu, subțire: "Tăt cu bouț bourel / Și-ntre coarne șugărel" (Calendar 1980). - Magh. sugár "rază" (Cihac cf. DER).

șugubínă, -e, (șugubdină), s.f. - Necaz, nenorocire, groază: "Lasă pușca-n șugubdină, / Vin' acas' pe-o săptămână" (Bârlea 1924 I: 100). "Mănânce-te șugubina, bida!" (Faiciuc 1998: 96). În expr. a fi de șugubină = a fi de groază, de râs, de mirare (Bârlea 1924). - Din sl. dušegubina (DEX).

șuguí, șuguiesc, vb. intranz. - A glumi: "Eu cu mândra șuguiesc, / E gânde' că o iubesc" (Ștețco 1990: 276). - Din șagă "glumă" (< sl. šega, šuga) + -ui.

șuhárcă, s.f. - Crema laptelui fiert din care se face unt (Papahagi 1925). - Et. nec. (MDA).

șúmăn, (șuman), adj. - Pilit, cherchelit, vesel, bine dispus; homot'it, trencheș (ALR 1969: 228). - Sl. šumǐnǔ (Cihac cf. DER).

șumení, vb. refl. - A se îmbăta, a se pili: "Închină mamei și tatei / Doar ei s-or șumeni" (Bârlea 1924: 87). - Din șuman, șumăn "beat".

șúră, -i, s.f. - Construcție anexă a gospodăriei tradiționale maramureșene, utilizată pentru depozitarea utilajelor agricole, a instalațiilor, a fânului (în pod), iar lateral era amenajat grajdul animalelor: "Podul era așezat numai pe încăperile destinate grajdurilor. În el se păstrau furajele. Asfel, șura nu avea pod, rămânând deschisă până la acoperiș. În șură se mai păstrau furcile, greblele, plugul, grapa, jugurile, anexele de la căruță, precum și căzile în care vara și toamna se pun fructele la fermentat". Porțile de la șură (ornate în exterior) sunt mari, astfel încât se punea pătrunde cu căruța plină cu fân (Dăncuș 1986). "Da tu, tată, de mi-i da / Ardă-ți casa și șura" (Calendar 1980: 134). - Din germ. dial. Schur (DEX); Germ. Schuer, prin intermediul ucr. šura (DER); Săs. schûren (Țurcanu).

șurguluí, șurguluiesc, (șurlui), vb. tranz. - A spăla, a curăța; a t'icăzi: "Nice n-oi șurgului, / P-a vost cuptor n-oi sui, / La voi n-oi găzdălui" (Papahagi 1925: 194). - Din magh. súrol (MDA).

șușcávă, (șușcăvă), adj. - (Ref. la oi) Cu lâna scurtă (Georgeoni 1936). - Probabil din srb. šiška.

șuștác, s.n. - Instrument de măsurat, în lungime totală de 1 metru, confecționat de obicei din 5 segmente, gradate, de 20 cm. fiecare; segmentele sunt rabatabile, prinse între ele cu nituri de fier (Nistor 1977). - Et. nec.

șúștăr, șușteri, (șușter), s.m. - Cizmar, pantofar. Șușteru, poreclă în Rohia (Birdas 1994: 83). - Din germ. Schuster "cizmar".

șuștór, -i, (șustor), s.m. - Brațul de lemn de pe crângul morii, între care intră măselele de la moară (ALR 1956: 163). - Cf. șiștor.

șut¹, -uri, s.n. - Durata unei zile de lucru a unui miner; schimb. - Din germ. Schicht "schimb, durată" (DEX).

șut², -ă, (ciut), adj. - (ref. la animale cornute) Fără corn; ciut, ciunt; sau cu cornițe foarte mici: "Cu oi șute și cu șchioape" (Papahagi 1925: 121). - Termen autohton, cf. alb. shut (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

șutắu,-uri, s.n. - Uscător de poame: "De-i șede până la toamnă, / Usca-m-oi ca și o poamă; / Ca o poamă pe șutău, / Mândruluț, de dorul tău" (Bârlea 1924 II: 42). - Din magh. sűtõ "cuptor".

șúvar, (șovar), s.m. - (bot.) 1. Plantă erbacee, din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru (Poa trivialis); "iarbă rea, iarbă ca ovăzu" (Papahagi 1925); "iarbă slabă, fără suc" (Bud 1908): "În grădina cu șugar / Să-mi petrec lumea cu-amar" (Papahagi 1925: 208). 2. Loc șuvar "locus arundinosus" (Bud 1908). 3. Specie de măr pietros, fără suc, care se coace toamna târziu; mere de iarnă, mere bătrânești. - Din ucr. suvar (DEX).

șuvéi, șuveie, s.n. - Băț scurt; ciomag, bâtă (Memoria 2001). - Et. nec. (MDA).