Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Litera F

 

facắu, (făcău, focau), adj. - (Ref. la oi) De culoare sură (ALR 1956: 276). - Din magh. fakó (MDA).

fachíol, s.n. - Stofă de lână străvezie; voal (D. Pop 1978). Utilizat de femei cu rol de basma (de culoare albă) sau în semn de doliu (de culoare neagră). - Din magh. fátyol "văl, voal".

fachíuș, (fătiuș), s.n. - Unealtă de lemn utilizată de olari pentru modelarea lutului crud. - Probabil dim. de la fat'e "așchie de lemn rășinos", cu un intermediar fat'iuș.

fágure, -i, s.m. - Scânduri care se pun din loc în loc între obezi și care despart cupele (la morile de apă); aripi. - Lat. favulus. fáin, -ă, adj. - Frumos, minunat: "Este-o floare faină, fără nume, / O floare mândră și aleasă" (Ștețco 1990: 6). - Din germ. fein "delicat, distins".

fáită, faite, s.n. - v. fat'e.

falcắu, adj. - (ref. la cai) Iute, ager, precum șoimul; cu mențiunea falcău "șoim" (Antologie 1980). - Din germ. Falke "șoim" (Țurcanu).

fapt, -e, s.n. - 1. (înv.) Făptură, ființă, creatură. 2. Întrebuințat în descântece cu sensul de "charme" (Papahagi 1925). 3. (mag.) Farmec, vrajă (pl. făpturi): "S-o tâlnit cu fapt de vânt, / Fapt din câmp, / Fapt pus, / Fapt adus, / Fapt suflat, / Fapt țâpat, / Fapt de moroi, / Fapt de strâgoi." (Papahagi 1925: 285). - Lat. factum "fapt, acțiune, lucrare, lucru".

fárbă, farbe, fărburi, s.f. - Culoare, vopsea. - Din germ. Farbe "culoare" (Trans., sec. XVII).

fármec, farmece, s.n. - (mag.) Vrajă: "Operația, acțiunea sau ceremonia săvârșită în scop de a face cuiva un bine sau un rău, cu ajutorul unor forță supranaturale, de care dispune o anumită persoană, în relațiuni cu spiritele necurate" (Gorovei 1931: 128). - Lat. pharmecum.

fáte, fătii, (fatie, facie), s.f. - 1. Așchii, surcele (de regulă din lemn rășinos) pentru aprins focul (ALR 1971: 290). 2. Așchii lungi cioplite de pe trunchi de mesteacăn, folosite la iluminat (Bilțiu 2001): "Moșu' să vedera cu fait'e, cum o fo timpurile p-atunci, cu găteje" (Bilțiu 2002: 328; Urminiș). 3. (Sub forma fat'ie) Picături de rășină sau bucăți rășinoase arzânde sau luminoase (Papahagi 1925). 4. Tulpină de cânepă topită rămasă după melițat (Memoria 2004). 5. Torță, faclă: "Ca armă de apărare contra fiarelor se întrebuințează pușca, iar în cazuri urgente tăciunele aprins sau facea. Acest obiect numit și faci sau fat'e se pregătește dintr-un lemn de buhaș lung de 4 m., crăpat la un capăt, iar în crăpătură se pune iască sau văcălie, un burete. Facia o țin deasupra focului, iar în caz de primejdie, fiind foarte uscată, de abia o atingi de foc și se aprinde. Ieșind cu ea afară, dat fiind curentul de aer ce se naște când e purtată în fugă, se formează scântei, care provoacă spaima animalelor sălbatice. Este instrumentul cel mai primitiv de apărare contra fiarelor" (Morariu 1937: 176). - Lat. fac(u)la (Felecan 2011: 270); Cf. bg. fakla (DER).

făcătúră, -uri, s.f. - (mag.) Fermecătură, vrajă: "Se presupune că în trecut cuvântul «descântec» avea un sens mai restrâns, existând și antonimul său «încântec» (făcătură, fermecătură, vrajă ș.a.)"; "Desemna efectuarea propriu-zisă a practicii magice cu sensul de a modifica o stare de lucruri dată" (Acta Musei 2002: 155). - Din a face (< lat. facere) + tură.

făgădí, făgădesc, vb. tranz. - A făgădui, a promite. - Din magh. fogadni (1) "a promite".

făgădáș, -uri, s.n. - Promisiune, angajament, obligație: "Făgădașu-i datorie / La omu' de omenie" (Lenghel 1979: 214). - Din făgădi + -aș.

făgădắuv, făgădauă, (fogodău), s.n. - Cârciumă la drum de țară, unde călătorul poate înnopta; han. - Din magh. fogadó "han".

făiníță, -e, s.f. - Orificiu prin care curge făina în covată (ALR 1956: 175). - Din făină (< lat. farina) + -iță.

fărínă, -uri, s.f. - (pop.) Făină. - Lat. farina, cf. it. farina, sharina, eng. farine.

fărșón, -uri, s.n. - Petrecere cu mâncare și băutură (Memoria 2004). În Maramureș din dreapta Tisei e atestat termenul fârșan "veselie" (DRT). În Transilvania circulă fărșang "carnaval". - Din magh. farsang "carnaval" (< germ. Fasching "carnaval"). fărtái, -ie, s.n. - v. fârtai.

fărtát, s.m. - v. fârtat.

fătiér, -i, s.n. - Torță, făclie: "...de Sân-Ziene apoi feciorii fac făt'ieri de draniță și pticură cu rășână și le aprind. Fac fătieri pă dealuri, pă imașuri" (Papahagi 1925: 322; Săcel). - Din fat'ie, fat'e.

fătiúșe, -i, (făchiușă), s.n. - "Unealtă cu care se formează oalele (crude) se cheamă fătiușe; așa-i spun și olarii din Vama sau din Ieud" (Iuliu Pop, 1970). - Din fat'e, făt'ie + -ușe.

făurár, (faur), s.m. - (pop.) Luna februarie: "Fost-o și tata morar / În luna lui făurar" (Bârlea 1924 II: 292); "Și voiu ave a face în luna lu' făurar 11 dzile întunericu mare" (Codicele de la Ieud, 1630). - Lat. februarius, de la februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor (lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară).

fânáță, -e, s.f. - Teren pe care crește iarba pentru fân: "Mă luai, luai, / De joi dimineață / Jos, cătă fânață" (Calendar 1980: 7). - Din fân (< lat. fenum) + -ață.

fântâní, vb. intranz. - A curge ca dintr-o fântână: "Să izvora', cum izvorăsc izvoarele, / Să fântânea', cum fântânesc fântânile" (Papahagi 1925: 284). - Din fântână (< lat. fontana) + -i.

fârfăít, -ă, adj. - Urât (Papahagi 1925). Fără nicio valoare (Antologie 1980). - Cf. fârfâi (< forfăi "a forfoti, a face treabă de mântuială").

fârtái, -ie, (fărtai), s.n. - 1. Măsură de capacitate pentru lichide, echivalent cu un sfert de litru: "Crâșmăriță fostu-ț-ai, / Fârtaiu nu l-ai împlut" (Papahagi 1925: 232). 2. Unitate de măsură pentru terenuri, echivalent cu 1700 m: "Patru fârtai (de pământ) fac o holdă" (ALR 1971: 410). - Din germ. Viertel "sfert"; Din magh. fertály (Bud 1908).

fârtát, fârtați, (fărtat), s.m. - 1. Frate de cruce; prieteni legați prin jurământ până la moarte. 2. Prieten, tovarăș, ortac. În Maramureș cel mai frecvent avea sensul de "membru al unei cete de păcurari". "Păcurarii împreună formează o ceată sau o confrerie de feciori" (Latiș 1993). Păcurarii devin fârtați "înainte de urcatul la munte, dar după ruptu' sterpelor" prin prestarea unui jurământ "prin care se obligă reciproc să păstreze secretul stânii" (Latiș 1993). - Lat. *frătat (frate + -at); Cuv. rom. preluat în magh. (fertát) (Bakos 1982).

fârtățíe, -ii, s.f. - Formă de înfrățire a două persoane sau două familii, între care nu există legătură de rudenie; frăție de cruce; înfrățire. Ceremonialul presupunea un anumit ritual practical în biserică, unde cei doi care se înfrățiau jurau pe cruce. În Maramureș s-a practicat, până la mijlocul sec. XX, frăția între familii, în zona Chioar (v. studiul lui Chiș Șter). - Din fârtat + -ie.

fâșcăí, fâșcăiesc, (fâscăi, fuscăi, fiscoi), vb. intranz. - A fluiera: "Și le-aș fâșcăi din gură" (Papahagi 1925: 222). - Der. regr. din flișcăi "a cânta din flișcă (fluier)".

fâțăí, vb. refl. - A se agita, a nu avea stare, astâmpăr. - Din fâț "cuvânt care imită o mișcare continuă" (formă onomatopeică) + -ăi.

fédăr, (feder, feidăr), s.n. - Arc din sârmă de oțel, folosit la scaune sau canapele (tapițate): "Scaun de acela, cu fedăr" (Bilțiu 1999: 374; Berbești). Termen atestat și în Maramureș din dreapta Tisei sub forma feidăr, cu același sens (DRT). - Din germ. Feder "amortizor, arc" (Țurcanu).

fedeléș, -uri, s.n. - 1. Butoi mic pentru transportat apa. 2. Vas de lemn, acoperit, pentru transportat lapte (Rohia). 3. Ploscă. - Din magh. fedeles "cu capac".

féder, s.n. - v. fedăr.

fedéu, fedeauă, (fideu, fedău), s.n. - Capac (de lut ars, lemn sau tablă) pentru oale (ALR 1971: 304). - Din magh. fedél, fedõ "capac".

feísă, -e, s.f. - Secure lată, folosită la cioplitul lemnelor groase (Antologie 1980). - Din magh. fejsze "topor, secure".

félcer, -i, s.m. - Asistent medical. - Din germ. Feldscherer "sanitar de front" (Țurcanu 2005).

félder, -e, s.n. - Unitate de măsură pentru cereale, echivalentă cu 20-30 l. "Un felder are 22 l" (Mara); "un felder are 32 l" (Giulești) (ALR 1971: 419). - Din săs. fyrdel (DEX).

félderă, -e, s.f. - Vas (de lemn) pentru măsuratul cerealelor: "Cu grâu roșu vânturat, / Cu feldința măsurat" (Calendar 1980: 8). - Din felder + -ă.

felelí, vb. intranz. - v. felelui.

felelíță, -e, s.f. - Bucată dintr-o cârpă; fâșie (Hotea 2006). - Probabil din ferfeliță "zdreanță" (cf. ucr. ferfélča).

feleluí, feleluiesc, (feleli), vb. intranz. - A răspunde (cuiva), a comenta: "Cine ști', poate citi, / La dor a felelui" (Calendar 1980: 62). - Din magh. felelni (MDA).

felezéu, felezee, s.n. - 1. Mătură cu care se strânge pleava de la vânturatul grâului. 2. Felezeu, nume de familie. - Din magh. fõlõzõ "care mătură" (MDA).

feredéu, feredeie, s.n. - 1. Baie, îmbăiere. 2. Baie (cadă; stațiune). 3. Baltă, lac: "Și ptică pticuri din ele / Și să face-un feredeu / Să se scalde Dumnezău" (Calendar 1980: 7). - Magh. fürdõ "baie", prin intermediul unei dial. feredõ (Cihac, MDA).

ferestár, -i, s.m. - Geamgiu; care pune geamuri la ferestre (Papahagi 1925). - Din fereastră (< lat. fenestra) + -ar.

ferhóng, -uri, (firhong, filhong), s.n. - Perdea în fereastră: "Și cum s-o uitat pe fereastră pe lângă ferhong, a văzut în casă un fecior" (Bilțiu 1999: 386). - Din germ. Vorhang "perdea".

fermecătóare, s.f. - (mag.) Vrăjitoare. - Din farmeca "a vrăji" + -ătoare.

fest, adv. - Mereu, tot timpul. - Din germ. fest "cu fermitate; permanent".

féstung, -uri, s.n. - (mil.) 1. Cetate întărită, cazemată. 2. Temniță, închisoare: "Cum l-o prins, în lanț l-o pus / Și la festunguri l-o dus" (Țiplea 1906: 420). - Din germ. Festung "fortăreață, cetate".

feștánie, feștanii, (sfeștanie), s.f. - (rel.) Slujbă de sfințire, de binecuvântare a unui imobil, a unei construcții noi. - Din sfințire "binecuvântare" (< sl. svetǔ "sfânt").

feșteálă, -eli, s.f. - Vopsea. - Din fești + -eală.

feștí, feștesc, vb. tranz. - 1. A vopsi, a zugrăvi. 2. (fig.) În expr. a o fești = a o încurca. - Cf. magh. festeni "a vopsi". feștílă, -e, s.f. - Fitil (de lumânare, lampă, opaiț). Feștilă, nume de fam. - Din sl. svěštilo (MDA).

fetíe, s.f. - Feciorie, virginitate: "Hai, mândră, să-ți arăt glia / Și tu mie fecioria" (Memoria 2001: 101). - Din fată + -ie.

fetí, vb. intranz. - A fi fecioară: "Măritată-i bine-a si, / Da-i mai bine a fet'i" (Memoria 2001: 111). - Din fată + -i.

fețấie, (fețâe), s.f. - Fața unui deal care aproape toată ziua e în bătaia soarelui și prin urmare e loc acomodat pentru sădirea pomilor (Țiplea 1906). - Din față (< lat. pop. facia) + -ie.

fidéu, s.n. - v. fedeu.

fíler, -i, s.m. - (mil.) 1. Sergent (în armata austriacă). 2. Comandant: "Câți îs fileri și căprari, / Drăguțu mi-i lingurar" (Țiplea 1906: 492). - Din germ. Führer (Țiplea); Din magh. filer (MDA).

filigoríe, s.f. - Pavilion, chioșc, cerdac. Foișor construit în fața intrării, la casă, cu acoperiș separat, în două ape, prin extensia tindei (Șainelic 1986). - Din magh. filagória.

finlandéză, -e, s.f. - Cabană forestieră: "La pădure se lucra toată săptămâna; cei de departe, coborau de la munte la 2-3 luni. Butinarii dormeau în cabane numite finlandeze; focul era la mijloc, iar paturile erau așezate radial, pentru a se putea încălzi mai ușor și pentru a-și usca hainele pe timp de iarnă" (Horj 2007).

finticắu, adj. - Muieratic, hermafrodit; "om cu apucături muierești (Bilțiu): "Lunatucu-i finticău; nu se căsătorește în veci" (Bilțiu 1999: 48). - Et. nec.

fióc, -uri, s.n. - Lădiță; sertar (de masă, de dulap). - Din magh. fiók "sertar".

fir, -e, s.n. - (În expr.) În firu-n dinte = țesătură rară, din care rezultă pânză de calitate inferioară (Bilțiu): "Câte-o fost femei cuminte / Tăte ne-o ieșit-nainte / Cu spăcele-n firu-n dinte" (Bilțiu 2002: 122; Corni). - Lat. filum.

fircălí, -esc, vb. tranz. - 1. A mâzgăli (cu creionul, pe hârtie). 2. A scrie urât. - Probabil de la fir.

firțălí, firțălesc, (ferțăli), vb. tranz. - A coase (provizoriu), a tivi; a însăila. - Din germ. verstürtzt nähen (Țurcanu 2008: 91). firéz, -uri, s.n. (firiz). - Ferăstrău de mână. - Din magh. fűrész "ferăstrău" (< germ. Führsäge).

firhóng, s.n. - v. ferhong.

firispór, s.n. - Rumeguș. - Din magh. fűrészpor "rumeguș".

firuí, vb. tranz. - A face fir: "Numai fata gazda-i / Pă firu ce firuiază / Cu ochiții lăcrimează" (Antologie 1980: 66). - Din fir (< lat. filum) + -ui.

fiscoí, vb. intranz. - v. fâșcăí.

fiscúș, -i, s.m. - v. fiscarăș.

fisculáș, s.n. - Zonă periferică a orașului Baia Mare, care cuprinde satele din bazinul minier băimărean (Șurdești, Plopiș, Cetățele, Bontăieni, Șișești, Dănești etc.), "fost domeniu crăiesc al minelor de aur" (Stoica, Pop 1984; Șainelic 1986). Domeniile statului. - Din fisc "instituția care reprezintă statul" (cf. germ. Fiskus "fisc" și fiskalisch "fiscal") + -ulaș.

fiscárăș, (fiscuș), s.m. - Avocat (Bârlea 1924; ALR 1965: 989; ALR 1973: 740; Lenghel 1979): "Unde fac diliș domnii / Și legiuiri fiscarășii" (Bârlea 1924 II: 20). Termen atestat în Budești, Giulești, Berbești, Rona, Bârsana, Petrova, Ieud și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Et. nec.

fistắu, -ăi, s.n. - (min.) Ciocan încovoiat, folosit în mină pentru spart roca (Șainelic 1986). - Din germ. Fäustel, Füstel "ciocan", prin intermediul magh. fustély (DER).

fitắu, s.n. - 1. Bumbac (de regulă colorat) utilizat la ornarea cămășilor (D. Pop 1978). 2. Legături (de ață colorată) împletite în trei zițe făcute guși (Papahagi 1925): "...cu fitău, ș-apoi în vârvu steagului cu țurgălăi" (Papahagi 1925: 318). - Din magh. fejto (MDA).

fléșteriță, (flașcotiță), s.f. - Lapoviță; ploaie amestecată cu ninsoare; sloată (ALR 1973: 666). - Din fleșcăiala (< fleșcăi).

flíntă, -e, s.f. - (mil.) Pușcă cu țeavă lungă, prevăzută cu fitil, cocoș și cremene. În expr. a da (cuiva) o flintă = a-i da o palmă, a-l lovi cu palma: "Tu, babă! când ți-oi da o flintă, îi sări până la ceie casă" (A. Radu 1941: 12). Flintaru, poreclă în Moisei (Coman 2004). - Din germ. Flinte, cf. magh. flinta.

fliștucá, vb. intranz. - A dejuna, a mânca (Bârlea): "Numai toți o fliștucat, / Și cătă Baie-o plecat" (Bârlea 1924: 14; Berbești). - Din germ. frühstücken "mic dejun" (Țurcanu).

flit, -uri, s.n. - Râtul porcului; bot. - Et. nec. (MDA).

flitincắu, s.m. - Fecior bătrân, tomnatic (în zona Codru). - Din magh. fitynkó.

floáre, flori, s.f. - 1. (gastr.) Floare de grâu = colac în formă de floare, care se face de sâmbăta Floriilor: "Femeia face la tăt omu din casă câte o floare de grâu, c-așa-i obiceiu" (Papahagi 1925: 313; Budești). 2. (min.) Floare de mină = eșantion monomineral sau format din mai multe minerale, caracterizat prin culori, forme și dimensiuni cu valoare estetică (ex.: stibină, galenă, baratină, cuarț etc.). - Lat. flos, floris.

floc, -i, s.m. - Smoc (sau fir) de păr sau de lână. - Lat. floccus.

flocăí, flocăiesc, vb. tranz. - A jumuli de pene (Hotea 2006). A smulge părul. - Din floc + -ăi.

flocoșél, -e, (flocășel), s.f. - Agrișă; fructul agrișului (Rives uva-crispa), în formă de boabă verzuie, cu gust dulce-acrișor (ALR 1961: 635). - Din floc + -oșel.

florár, s.m. - Denumirea populară a lunii mai; frunzar, luna ierburilor. - Din floare + -ar.

flosterí, (flostări), vb. tranz. - 1. A pava cu piatră. 2. A asfalta (în Maramureșul din dreapta Tisei). - Din germ. Pflaster "pavaj".

flosterít, -ă, adj. - Pavat: "Drumu-i mare, flosterit" (Bârlea 1924: 149). - Din flosteri "a pava" + -it.

flúdără, s.f. - 1. Canalul prin care curge apa la moară (Odobescu 1973). 2. Stăvilar pe care se dă drumul la apă pentru a opri moara sau pentru a reduce debitul apei. Neatestat în alte regiuni din țară (ALR 1956: 152). - Din germ. Fluder "canal de lemn, jgheab" (Odobescu 1973), cf. fludern "a plutări lemnul" (Țurcanu).

foáită, -e, s.f. - Neam, sămânță, viță. În expr. a-i pieri foaita = a i se stinge neamul. - Din magh. fajta "soi, fel" (Scurtu 1966).

foále, s.n., pl. - Pântece, burtă, stomac. - Lat. follis "foale (pentru foc); burduf".

fóanchi, s.m. - v. fondi.

foc, -uri, s.n. - 1. (med.) Febră, temperatură; înfocăciune, fierbințeală: "Se scade prin compresă cu lapte acru sau lapte dulce, pusă pe mâini, picioare, frunte și piept; se mai pun și comprese cu felii de cartofi cruzi" (Faiciuc 1998: 100). 2. Foc viu. a) (med.) Boală de piele caracterizată prin apariția unor bube mici pe corp: "Când se face foc viu pe piele, ca niște buburuză, trebuie să iei foc din șpori..." (Bilțiu 2001: 179). b) "Focu d'iu este o omidă păroasă pe care dacă pui mâna ți se fac eczeme, numite tot foc d'iu. Când îl vezi, trebuie să scuipi și să spui: Ptiu, foc d'iu / Unde te văd / Acolo să ptiei!" (Calendar 1980: 110). c) Focul care se aprinde prin frecarea a două lemne sau prin lovirea a două bucăți de cremene cu amnarul din oțel (Dăncuș 2010). Este focul care se face primăvara, la stână și nu se stinge până toamna. Se mai numește "foc mereu". - Lat. focus; Expr. rom. preluat în magh. (fogzsiu) (Bakos 1982).

focărí, focăresc, (focăli), vb. tranz. - 1. A ațâța focul. 2. A întreține focul un timp îndelungat: "La Crăciun focăre tătă noaptea" (Faicuc, 1998). - Din foc + -ări.

focắu, (facău), adj. - De culoare roșie ce bate spre galben. - Din magh. fakó.

fodomént, -uri, s.n. - Fundament, temelie, fundație; mur (ALR 1971: 247). În expr. neam de fodoment = neam cu vechime (Faiciuc 1998). - Lat. fundamentum.

fódor, -i, s.n. - Pliu, încrețitură, volan la mânecile cămășilor femeiști; bezer. - Din magh. fodor "pliu, cută".

fogáuă, (forgauă), s.f. - Clește de fier. Termen atestat și în Maramureș din dreapta Tisei (DRT). - Din magh. fogó "clește".

fogodár, -i, s.m. - Cârciumar, birtaș. - Din magh. fogadós "hangiu".

fogodắu, (făgădău), s.n. - Han, cârciumă. - Din magh. fogadó "han".

foitáș, -uri, (făitaș), s.n. - (min.) Material, de obicei lut, cu care se umple găurile, după ce s-a așezat în el explozibilul (Gh. Pop 1971: 98). - Magh. fojtás "înecare; astupare" (Cihac, DA cf. DER).

fóltoș, -ă, adj. - Gras, cărnos. Prune foltoșe = renglote (Faiciuc 1998). - Et. nec.

fóndi, (foanchi), s.m. - Hingher (Țiplea 1906; Papahagi 1925): "Că de când m-am măritat, / Ca și fondi ți-ai îmblat" (Țiplea 1906: 420). - Din germ. Hundefänger.

font, -uri, s.n. - 1. Unitate de măsură pentru cereale echivalent cu 1/2 kg (ALR 1971: 419; Săpânța). 2. Cântar (ALR 1973; Bârsana, Mara, Giulești). 3. Greutate de 1/2 kg utilizată la cântărirea cerealelor: "Fiarele-s de un fontuț / Le-a purta mândru răruț" (Bârlea 1924 II: 60). - Din germ. Pfund "livră"(Țurcanu 2005).

fontălít, -ă, adj. - Cântărit, măsurat: "Gura mea e fontălită, / Cu fontuțu de la Baie" (Calendar 1980: 104). - Din fontăli "a cântări" + -it.

forăstuí, forăstuiesc, (forostui), vb. tranz. - 1. A lipi: "El iute o forăstuit / Pt'iele cu pt'iele, / Carne cu carne, / Măduă cu măduă" (Papahagi 1925: 281). 2. A îmbina două bucăți de fier prin înfocare; a suda (ALR 1956: 549). - Din magh. forrasztani "a lipi".

forgolóm, -uri, s.n. - Agitație, circulație: "Cu sărbătorile am avut mare forgolom pe cap" (Faiciuc 1998). - Din magh. forgalom "circulație".

fortuí, -esc, vb. tranz. - A împinge, a da la o parte (un cal, o vită). - Et. nec.

forzáț, -uri, s.n. - (min.) Rocă sterilă cu care se umple locurile goale din mină; rambleu. - Din germ. Vorsatz.

foșalắu, foșalăi, (foșălău), s.m. - Pieptene cu dinți de fier prin care se dau câlții de lână, ca să se aleagă ce e mai bun; darac: "Eu stăteam nopți întregi și mă chinuiam cu hrebdinca, da' amu îi boierie. Lâna dată prin foșalăi îi mai pufoasă și mai ușor de tors ori îndrugat" (Călinești). - Et. nec. (MDA).

fóștă, -e, (poștă), s.f. - Scândură mai groasă de 3 cm.; dulap. - Din germ. Pfosten (Țurcanu 2005).

fotoghín, (fotoghem, fotoghim), s.n. - Petrol, gaz lampant: "Și cu fotoghem fierbinte" (Bârlea 1924 I: 277). - Din germ. Photogen (MDA).

fránț, s.n. - (med.) Sifilis, boală venerică (Antologie 1980; Memoria 2004). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, sub forma franță "sifilis". - Cf. germ. französische Krankheit "boală franțuzească; sifilis".

frámbie, -ii, s.f. - Smoc de lână (Stoica, Pop 1984). - Lat. fimbria, -ae "ciucure".

frâmbiát, -ă, adj. - (Oaie) cu lâna creață. - Lat. fimbriatus "dantelat; cu ciucuri".

froí, froiesc, vb. intranz. - A sforăi (în timpul somnului); a hroi, a horăi (ALR 1971: 322). - Formă onomatopeică.

frumoásă, -e, (frumușea), s.f. - (mit.) Personaje fantastice din mitologia rom., identificate ca semidivinități ale vântului, apte să stârnească furtuni. Sunt imaginate ca niște vârtejuri care ridică frunzele și fânul în aer sau lumini care plutesc deasupra apelor. Alte denumiri: Iele, Mândre, Milostive, Zâne, Șoimane, Vântoase etc. (top.) Frumușaua, afluent al râului Vișeu. - Lat. formosus.

fruntár, -e, s.n. - 1. Pragul de sus al porților de lemn, care leagă stâlpii; grindă; cunună, călăreț (Vad), grinda de sus (Breb), prazil (Leordina): "Fața fruntarului este, de multe ori, sculptată, iar marginea de jos și capetele sunt crestate sau rotunjite" (Nistor 1977: 22). 2. Butuc gros de lemn care delimitează vatra focului de restul colibei păcurărești (Georgeoni 1936). - Lat. frontale (Pascu, DA).

frunzulí, vb. tranz. - A foșni, a mișca (frunzele): "Stând la umbra unui fag. / Când aude frunzulind: / - Uită-te, c-amu mă prind" (Calendar 1980: 41). - Din frunză (< lat. frondia) + -uli.

fugắu, fugăi, s.m. - 1. Haiduc, pribeag. 2. Potârniche (Perdix perdix); găină de pădure (ALR 1973: 607). - Din fugar, de la fugi (< lat. pop. fugire) + -ău.

fúnar, -i, s.m. - Frânghier; cel care confecționează frânghii. Atestat în centrul, nordul Trans. și Maram. (ALR 1956: 503). - Din fune/funie (< lat. funis) + -ar.

fundătúră, -i, s.f. - Partea de deasupra portiței (uștior), la porțile de lemn maramureșene. De obicei este formată din scânduri de brad traforate (figuri geometrice). Uneori este alcătuită din șipci dispuse vertical sau în formă de grătar. Fundătura are valoare strict estetică (Nistor 1977: 22). - Din înfunda "a închide, a astupa" (cf. lat. infundare) + -tură.

fundéi, fundeie, s.n. - 1. Așternut de paie pus la baza unei căpițe de fân. 2. Claie (de fân) neterminată: "Am polog din nouă clăi / Și căpițe de-un fundei" (Bârlea 1924 I: 295). - Din fund "partea de jos a unui obiect" (< lat. fundus) + -ei.

fur, -i, s.n. - Hoț, tâlhar. (top.) Valea Furului, afluent al râului Baicu, din hotarul loc. Dragomirești. - Lat. fur "hoț".

fúrcă, furci, s.f. - 1. Unealtă agricolă utilizată la strânsul fânului; furcoi. 2. Furculiță. 3. Lemnul pe care stă ulucul (la morile de apă). 4. Bifurcație, locul unde se despart două drumuri sau cursuri de apă; furcitură: "În ce furcă de pârău / Este-on brad înrămurat" (Bilțiu 1990: 7). - Lat. furca.

furcitúră, -i, s.f. - 1. Căpiță mare de fân. 2. Bifurcație; cruce de drum. (top.) Furciturile, munte în Dragomirești (Papahagi 1925). - Cf. furcătură.

furgắu, s.f. - Gură de apă; locul unde se varsă o apă în alta; furcile apelor (ALR 1973: 681). - Din furcă, cu un intermediar *furcău (cf. furcitură "bifurcație de ape").

furișór, -i, (furișel), s.m. - Specie de viespi (Vespa vulgaris). - Fur + -ișor.

fusaíol, -e, s.n. - Greutate pentru războiul de țesut (Stoica, Pop 1984: 38; Lăpuș). - Probabil din lat. fusio "topire (a metalelor)" sau fusilis "(metal) topit", cf. it. fusaiola "greutate de metal".

fusár, -i, s.m. - Pește de apă dulce, de culoare galben-castanie, cu dungi transversale (Zingel streber; Aspro streber). Semnalat în râul Tisa (Ardelean, Bereș 2000). - Fus (< lat. fusus) + -ar.

fușăluí, fușăluiesc, (fușări), vb. tranz. - A face un lucru în grabă, de mântuială, superficial. - Din germ. Pfusch "lucru făcut de mântuială" (Țurcanu 2005).

fuștél, feștei, (fuscel), s.n. - 1. Vergea, nuia. 2. Treaptă la scară. 3. (pl.) Nuiele verticale de urzit, la împletirea coșurilor (Stoica, Pop 1984; Lăpuș). 4. (pl.) Vergele trecute prin firul de urzeală la războiul de țesut. 5. (astr.) Fuștei, numele unei constelații: "Răsărit-o Fușteii, / Frumușei ca și domnii" (Bilțiu 1990: 8). - Lat. *fusticellus (< fustis "băț, țăruș").