Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Stratul geto-dac

Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș de Dorin Ștef
Stratul geto-dac

Despre limba geto-dacilor nu se cunosc foarte multe date concrete, deoarece s-au păstrat puține documente scrise care să ateste cuvinte folosite de populația autohtonă din spațiul carpatic. Reconstituirea acestei limbi este un demers anevoios. Filologii au recurs la metoda comparativ-istorică a limbilor indo-europene și a limbilor romanice, au cercetat istoria limbii române, istoria limbii albaneze și materialul limbilor vecine, cu care româna a venit în contact, pentru a realiza diverse liste ale cuvintelor presupuse a fi preromane.

Cea mai agreată metodă de lucru s-a dovedit a fi analiza cuvintelor românești în raport cu lexicul albanez, deoarece "știm despre albaneză că este o limbă indo-europeană, după unii fiind o continuare a ilarei din antichitate, după alții a tracei (ambele se vorbeau în antichitate în Peninsula Balcanică, daca fiind o varietate dialectală a tracei). Româna are în comun cu albaneza unele cuvinte care nu se regăsesc nici în latină, nici în greacă sau slavă. De aceea se presupune fie că româna le-a împrumutat din albaneză, fie ca ambele limbi le-au moștenit de la strămoșii comuni, ilirii sau tracii" (Graur 1972: 54).

Și cum a doua variantă e mult mai plauzibilă, s-a purces la suprapunerea cuvintelor celor două limbi pentru a se identifica elementele comune. Spre exemplificare, reproducem câteva din listele unor filologi:

Hasdeu 1894: Abeș, abur, ademeni (arh. adămăni), aghiuță, aidoma, ală, alac, aldea, Andilandi, argea, avalomă, azugă, baci, băl (și bălan), bălaur, bară, barză, băsău, bașardină, bască, batal, bordei, bortă, brad, brânză, broancă, bunget, burghiu, burtucă, burtuș, cioară, cioban, cioc, ciocârlie, ciomag, codru, Barbă-cot, cujbă, culbec, deh, dezgauc, doină, don, dulău (și dolhă), genune, ghiob, ghiuj, gâde, gâdel (gâdilesc), gordin, hojma, iazmă, iele, jilț, lândură, mal, mălai, maldac, mămăligă, mazăre, melc, mire, mosoc, moț, năsărâmbă, ortoman, rață, ravac, râmfă, rânză, sâmcea, stăpân, stejar, stână, șiră, șopârlă, traistă, tulei, țundră, țurcă, urdă, vatră, zimbru, zârnă (Etymologicum Magnum Romaniae).

Philippide 1928: Abeș, abur, argea, baci, balaur, baligă, baltă, barză, bască, bâlc, bâr, brad, brâu, bucur, bunget, buză, călbează (gălbează), căpușă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciocârlie, ciucă, ciuf, ciump, ciupi, ciut (șut), codru, copac, copil, curpăn, cursă, drute, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, gresie, groapă, grumaz, grunz, gușă, hămesesc, hututui, jumătate, lehăi "a flecări", leurdă, mal, mazăre, mare, măgură, mire, mânz, moș, mugur, mușcoi, năpârcă, noian, pârău, pupăză, rață, râmf, rânză, scapăr, scrum, sâmbure, stăpân, stână, strepede, strungă, șopârlă, știră, țap, țeapă, țarc, urdă, vatră, viezure, zară.

Rosetti 1962: Abur, argea, baci, balaur, balegă, baltă, barză, bască, bâlc, bâr, brad, brânză, brâu, buc, bucurie, bunget, căciulă, călbează/gălbează, căpușă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă, ciuf, ciump, ciupi, ciut, coacăză, copil, curpen, cursă, droaie, druete, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, gogă, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz, gușă, hameș, jumătate, lete, leurdă, măgură, mal, mare, mărar, mazăre, mânz, moș, mugur, murg, mușcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, rânză, searbăd, scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strungă, șopârlă, știră, șut, țap, țarc, țeapă, urdă, vatră, viezure, zară, zgardă.

Russu 1981: Abure, acăța, adia, ameți, amurg, anina, aprig, argea, arunca, baciu, baier, balaur, baligă, baltă, barz, barză, bască, băga, băiat, beregată, boare, bordei, brad, brândușă, brânză, brâu, brustur, bucura, buiestru, bunget, burtă, butuc, butură, buză, caier, carâmb, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, ceafă, cârlan, cârlig, copac, copil, cotropi, creț, cruța, curma, curpăn, cursă, custură, darari, daș, dărâma, deretica, desbăra, desmierda, dop, droaie, drute, fărâmă, gard, gardină, gata, gălbează, genune, gheară, ghimpe, ghioagă, ghionoaie, gorun, grapă, gresie, groapă, gruiu, grumaz, grunz, gudura, gușă, încurca, înghina, înseila, întărâta, întâmpina, întâmpla, întema, leagăn, lepăda, lespede, leșina, mal, mare, mazăre, măceș, mădări, măgură, mărat, mărcat, mătură, melc, mieru, mire, mistreț, mișca, mânz, modru, morman, moș, mugure, munună, murg, mușat, mușca, năpârcă, necheza, nițel, noian, păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea, razem, răbda, rădica, rânză, sarbăd, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, spânz, stărnut, steregie, sterp, stână, stâncă, străghiată, strepede, strugure, strunga, șale, șir, șopârlă, șoric, șut, tare, țap, țarc, țarină, țăruș, uita, undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare, vatră, vătăma, vătuiu, viezure, viscol, zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgâria, zgrâmă.

Brâncuși 1983: Sigure: abur, argea, baci, balaur, balegă, baltă, barză, bască, bâlc, bâr, brad, brânză, brâu, brustur, buc, bucura, bunget, buză, căciulă, călbează, căpușă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă, ciuf, ciump, ciupi, ciut, coacăză, copac, copil, curpen, cursă, droaie, druete, fărâmă, fluier, gard, gata, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz, gușă, hameș, jumătate, lete, leurdă, mal, mare, mazăre, măgar, măgură, mărar, mânz, moș, mugur, murg, mușcoi, năpârcă, noian, pârâu, pupăză, rață, rânză, searbăd, scăpăra, scrum, sâmbure, spânz, strepede, strugure, strungă, șopârlă, știră, țap, țarc, țeapă, urdă, vatră, viezure, zară, zgardă. Probabile: abeș, acă-, arichiță, băiat, băl, borț, brâncă, bua/abua, bulz, burduf, căpută, ceară, chelbe, codru, crăciun, creț, cruța, curma, daltă, daș, dărâma, gogă, lai, lehai, mătură, mire, mură, murză, negură, oacăr, păstaie, pururi, sarică, scorbură, spuză, stăpân, sterp, stână, traistă, țâră, vătui.

Cu toată strădania specialiștilor, nu au fost identificați mai mult de 160 de termeni prelatini. Acești termeni se foloseau, aproape sigur, în urmă cu două milenii, de strămoșii populației daco-române și reprezintă rămășițele limbii traco-geto-dacice care, în opinia lui Russu (1967), dispare începând de la sfârșitul secolului al III-lea e.n.; procesul de romanizare a limbii se încheie definitiv abia prin secolul al V-lea sau al VI-lea.