Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera J

 

jámnă, jamne, (jamlă), s.f. - (reg.) Franzelă, pâine mică. "Pâine de oraș" (ALR, 1965: 1.070) - Din germ. Semmel "pâine albă; chiflă", prin intermediul magh. zsemlye, pol. žemla (Cihac, cf. DER); var. a lui jamlă, jimblă (< magh. zsemlye) (MDA).

japcandắu, s.n. - v. jebcăndău ("batistă").

jașcắu, (jațcov), s.f. - (reg.; înv.) Pungă, săculeț din piele (de oaie) pentru tutun sau bani: "Trece p-îngă fogodău / Și zâce că-i vinu rău / Dacă nu-s bani în jașcău" (Memoria, 2004: 1.101). - Din magh. zacskó "pungă" (Scriban, MDA).

jăb, s.n. - v. jeb (buzunar").

jăbăluí, jăbăluiesc, vb. tranz. - (reg.) A frecționa pielea (Memoria, 2004). - Probabil din jabă "boală a vitelor, a oilor sau a câinilor în primul an de viață, care le învinețește pielea" (< bg. žaba "boală, aftă") + suf. -lui.

jălăríe, jălării, (jelărie), s.f. - (reg.) 1. Jale, supărare, doliu. 2. Plângere, tânguire, jeluire: "Cel roșu-i de bătălie, / Cel negru de jălărie, / Cel alb îi de pace-n țară" (Bilțiu, 2006: 110). - Din jale (< sl. žali "durere") + suf. -ărie (MDA).

jălcuí, jălcuiesc, vb. refl. - (reg.) A se jeli, a plânge, a se lamenta: "Și prin codru pribegesc / La frunza mă jălcuiesc" (Papahagi, 1925). - Din ucr. žalkuvati (DER); cf. jelcui (MDA).

jăndár, jăndari, (jandar, jendar, jindar), s.m. - (pop.) Jandarm: "Ducă-să-n boală, Ciufu Nopții, că tătă noaptea m-o purtat pe mine și pe jendaru de ungur, din Pătrova..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 94). ■ În perioada interbelică, în Maramureș (precum și în regiunea de nord-vest a Transilvaniei), funcționa regimentul 7 de jandarmi (Scriban, 1939). - Din magh. zsandár, ucr. žandar (DER) < fr. gendarme, din gens d'armes, la fel ca și rom. jandarm.

jâb, adv. - v. jib ("tare").

jâd, s.m. - v. jid ("evreu").

jâmbá, (jimba), vb. refl. - (reg.) A se strâmba, a se schimonosi, a se desfigura. - Cf. jimba "a se strâmba" (< jimb "strâmb" sau "strâmb la gură") (MDA).

jântalắu, s.n. - v. jintalău.

jbárc, jbarcuri, (jbârc), s.n. - (reg.) Teren obținut prin defrișare. ■ (top) Jbarc, fânațe în Nănești (Vișovan, 2005). - Probabil cf. jbârc.

jbârcuí, jbârcuiesc, vb. tranz. - (reg.) A defrișa (Vișovan, 2005). - Din jbârc.

jbârcuít, -ă, jbârcuiți, -te, adj. - (reg.) Defrișat. - Din jbârcui.

jdeáucă, jdeuci, (jdeucă, jdiaucă, jgheucă, șghieucă, deaucă), s.f. - (reg.) 1. Adâncitură, cavitate, scobitură, gol: "Nu știu ce jdiaucă avea acolo în spate" (Bilțiu, 1999: 193; ref. la Fata Pădurii, despre care se spune că avea spatele sub formă de covată). 2. Orbită oculară: "Din perii capului, / Din șghieucile ochilor" (Bârlea, 1924, II: 371). 3. Coajă de nucă (ALRRM, 1971: 475). 4. (top.) Jdeuca, fânațe într-o mică depresiune (Vișovan 2002; Larga). - Forma dial. a s. ghioc, în ghioacă "melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde"; lat. cavum "gaură" (DER) sau lat. cohlea, prin metateza *cloca (Pușcariu, DEX), cf. it. chiocca "țeastă". “O var. lexicală a lui (z)gaucă, rezultată, probabil, sub influența sinonimului jgheab(ă) sau a vb. dezghioca” (Loșonți, 2001: 72).

jeb, jeburi, (jep, jăb), s.n. - (reg.) Buzunar: "Socăcița de la oale / Ș-o făcut jăburi la poale" (Memoria, 2001: 110). - Din magh. zseb "buzunar" (Tiktin, DA, cf. DER; DEX, MDA). jebcăndắu, (japcandău, jebchendeu), s.n. - (reg.) Batistă; năfrămucă, pânzăturică, șărincuță. - Din magh. zsebkendő "batistă".

jecmăní, jecmănesc, vb. tranz. - A jefui, a prăda, a fura. - Din jecman, jăcman “jaf mare” (< magh.) (DEX, MDA).

jecmănít, -ă, jecmăniți, -te, adj. - Jefuit, prădat. - Din jecmăni.

jeg, jeguri, s.n. - (reg.) Murdărie, mizerie: “…umbla o femeie slabă, zdrențuroasă, săracă, cu mânurile și pticioarele tăte crăpate de jeg, desculță” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). ■ (onom.) Jeg, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). - Din sl. žegǔ "arșiță" < jego "a arde" (Șăineanu; Cihac, Tiktin, Conev, Pușcariu, cf. DER; MDA); din bg. žeg "arșiță, pârleală" (Scriban, DEX, MDA).

jegós, -oásă, jegoși, -oase, adj. - Murdar, nespălat. - Din jeg + suf. -os (Scriban, DEX, MDA).

jeláncă, jelence, s.f. - (reg.) Femeie care bocește, care se jeluiește; bocitoare. Jăluitoare, jalnică, cf. jalanie (Bârlea, 1924): "Să n-audă maicile / Maicile, jelancele" (Bârlea, 1924: 7). - Din jelan "jeluitor" + suf. -că.

jelánie, jelanii, s.f. - (reg.; înv.) Tristețe, plângere, doliu. - Din sl. želanije (Scriban, DEX, MDA).

jéler, jeleri, s.m. - (reg.; arh.) 1. Nume dat (în Transilvania) în Evul Mediu țăranilor care munceau pe pământurile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor: țăran dependent; porțieș (Dăncuș, 1986). 2. Om așezat pe pământul (sau în casa) altuia; colonist; chiriaș: "A fost o femeie și-a șezut jelăriță într-o casă pustie" (Bilțiu, 1999: 383). ■ (onom.) Jeler, nume de familie (20 de persoane cu acest nume în Maramureș, în 2007). - Din magh. zsellér "răzeș" (Cihac, DA, cf. DER; DEX, MDA), din germ. Siedler, cf. srb. želir (Miklosich, cf. DER).

jemănár, jemănari, adj. s. și s.m. - Geamăn: "Boii erau jemănari" (Bilțiu, 1999: 327; Cupșeni). - Var. a lui gemănar (< geamăn + suf. -ar).

jendár, s.m. - v. jăndar.

jereábdă, (jirebă, gâreabdă), s.f. - (reg.) Unitate de măsură care cuprinde 30 de fire de tort, pentru lățimea pânzei din război (Memoria, 2001; Hotea 2006). În Maramureșul din dreapta Tisei, atestat în var. jirebă (loc. Biserica Albă). - Var. a lui jirebie (MDA) (cf. magh. zséreb "scul", DEX; din sl. žerebij, DER; pol. jeregie, Scriban, Șăineanu).

jerdoánă, s.f. - (reg.; bot.) Soi de viță-de-vie (în Chioar). - Din joardă "nuia flexibilă" (< magh. zsorda, MDA).

jertávnic, jertavnice, s.n. - (bis.) Altar: "...ca să slujească pe ai lui Dumnezeu preoți care vor fi slujitori la acel sfânt jertavnic..." (Dariu Pop, 1938: 53; Groși, 1807). - Var. a lui jerfelnic (< jertfă sau din vsl. žrǔtvinikǔ "altar", Scriban, MDA).

jgheúcă, s.f. - v. jdeucă ("cavitate").

jgótie, jgotii, s.n. - (reg.; anat.) Glande limfatice, amigdale; mandule: "Jgot’ii se spune țărănește" (ALRRM, 1969: 95; Berbești). - Et. nec.

jib, (jâb), adv. - (reg.) 1. Tare: "Când îs supărată jib / Atunci fac voie și râd" (Țiplea, 1906: 450). "Zî mai jâb, n-aud bine" (Budești). În toate localitățile din Țara Maramureșului circulă în paralel cu sin. tare (ALRRM, 1969: 64). 2. Repede: "Mă duc mai jib" (Giulești). Sin.: "mă duc fuga" (ALRRM, 1969: 138). 3. (cu rol adjectival) În expr. tare jib "mult, rău". Țiplea (1906) indică și jib, jibă "mare". ■ (onom.) Jâbucu, poreclă în Rohia (Lăpuș). (Trans. de Nord, Maram., inclusiv în Maramureșul din dreapta Tisei.). - Et. nec. (DER); din magh. zsib "actor comic" (DA, cf. DER; Gh. Radu, 1970; DEX, MDA); din ucr. živ "viu" (Drăganu) sau ucr. žibo.

jid, jizi, (jâd, jâdan, jidan), s.m. - Evreu. De la sfârșitul sec. XVIII și până la mijlocul sec. XX, în Maramureș a viețuit o comunitate (semnificativă, din punct de vedere numeric) de evrei. Maramureșenii îi numeau jizi sau jidovi (v. Bud, 1908): "...aproape întregul produs al muncii țăranului (maramureșean) pt’ică în mâna židului" (Papahagi, 1925: 85). Termenul s-a conservat doar în toponime (Jidoaia, pârâu la poalele masivului Igniș, în apropiere de loc. Chiuzbaia) sau porecle (Jâd, a Jâzii, poreclă în Valea Stejarului, sau Jâducu, poreclă în Dragomirești). - Din sl. židǔ, cf. ucr., pol. žyd., bg. žid "gigant" (DA, cf. DER; MDA).

jidán, s.n. - v. jid.

jidáncă, jidance, s.f. - Evreică. - Din jid + suf. -ancă (DER); din jidan + suf. -că (MDA).

jidănésc, -eáscă, jidănești, adj. - Evreiesc. - Din jidan + suf. -esc (DER, MDA).

jidovínă, jidovine, (jidovenie), s.f. - (reg.) 1. Drum între două dealuri (DAR). 2. Prăpastie, abis (DER). 3. Surpare de mal. 4. Movilă mare de pământ (Porucic). 5. Teren cu hârtoape. ■ (top.) Jidovină, teren cu gropi, în Baba și Vima Mare (Vișovan, 2008); Groapa Jidovenii, fânațe în Coroieni și Vima Mică (idem). - Din bg. dǔždovina, dǔždovnica "apă de ploaie" < dǔžd "ploaie" (Scriban); din jidov + suf. -ină (MDA).

jig, jiguri, s.n. - (reg.) Amăreală la stomac (Papahagi, 1925). În expr. mă taie jig = amăreala de la rânză (Faiciuc, 1998: 101). - Din srb. žig "arsură" < jigati "a arde" (Șăineanu, Scriban, DLRM, MDA).

jigánie, jiganii, (jigănie), s.n. - (reg.) Animal sălbatic; jivină, lighioană: "Tăte jigăniile și tăț zermii es din pământ" (Papahagi, 1925: DXI). - Contaminare între jivină și gânganie (Scriban, DEX); din vsl. žeganik (MDA).

jigărít, -ă, jigăriți, -te, adj. - (reg.) 1. Slăbit, neîngrijit. 2. Murdar. 3. Învechit. - Cf. magh. szigár "slab" (Scriban, DEX); din jigări (< magh. szigár) (MDA).

jílav, -ă, jilavi, -e, adj. - Pătruns de umezeală; umed, reavăn. ■ (onom.) Jilavu, nume de familie în Maramureș. - Din bg. žilav "elastic, lipicios" (< sl. žila "venă") (Scriban, DER, DEX, MDA).

jilắu, jilauă, s.n. - Unealtă folosită în tâmplărie pentru fasonarea pieselor din lemn prin așchiere; rindea: "Din săcure mă cioplește, / Din jilău mă jiluiește". - Et. nec. (MDA); din magh. gyalu "rindea" (Scriban).

jilíp, jilipuri, (jlip, jlibd, șlip), s.n. - (reg.) 1. Jgheabul pe care curge apa la moară (ALR, 1956: 155). Porțiune făcută din scânduri, de la stavilă până la moară, pe care vine apa; uluc (Felecan, 1983). (Trans. Nord). 2. Construcție solidă, fixă, utilizată pentru scoaterea din pădure a lemnului rotund: "Jilipurile se confecționau din lemn decojit, suspendate pe stâlpi puternici, înfipți în pământ sau ancorate direct pe pământ. Prin forma trapezoidală în secțiune, precum și prin înclinare, ele permiteau curgerea apei și alunecarea lemnului" (Dăncuș, 1996: 66). - Din magh. zsilip "stăvilar; ecluză" (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

jintalắu, jintalauă, (jântalău), s.n. - (reg.) 1. Instrument confecționat din lemn, sub forma unui băț prevăzut la partea inferioară cu palete, utilizat pentru amestecarea laptelui și obținerea jintiței sau a untului. "Bățul cu care se bate laptele în putină" (Papahagi, 1925). 2. Cofă de ales unt (ALRRM, 1971: 356; Strâmtura). - Din jintui (Scriban) + suf. -ălău (MDA).

jintíță, jintițe, (jântiță), s.f. - (reg.; gastr.) Produs lactat preparat prin încălzirea lentă a zerului provenit de la scurgerea cașului. Amestec de urdă și zer fiert care se depune la fundul vasului când se prepară urda. Laptele din primele zile după fătare (coreste, curastă) fiert împreună cu zerul; "după fierbere, se jântíță, adică se ia din zer" (ALRRM, 1971: 353): "Bună-i vara jintița" (Papahagi, 1925). - Et. nec. (DEX, MDA); din sl. *žetica < *žeti "a presa, a stoarce" (DA, cf. DER). Cuv. rom. > magh. zsendice (Bakos, 1982), slov. žincica, žintica, ceh. žinčica, ucr. žentyca, pol. žyntica, ger, dial. Schentitze (DER).

jip, s.m. - v. jup " snop de paie".

jireádă, jirede, s.f. - (reg.) 1. Snopi din tulpini de porumb puse la uscat (Dăncuș, 2010). 2. Suport de paruri și lețuri, pe care se pune fânul la uscat (Bilțiu, 2007). - Var. a lui gireadă (et. nec., Șăineanu, DEX, MDA).

jirébă, s.f. - jereabdă ("unitate de măsură la urzit").

jiruí, jiruiesc, vb. tranz. - (reg.) A sfărâma (Faiciuc, 2008). - Var. a lui jărui sau jerui "a răscoli jarul" (< jar + suf. -ui).

jmấtcă, s.f. - (reg.; med.) Umflătură tare (Faiciuc, 1998). - Et. nec., cf. jmăcni "a cădea cu putere la pământ" (< jmac).

jmetelínă, jmeteline, (jmitilină), s.f. - (reg.) Rădăcină de porumb care rămâne în câmp după ce a fost cules și tăiat (Papahagi, 1925); tulian, bâlie. Atestat în localitățile de pe văile Mara, Iza și Vișeu (ALRRM, 1971: 406). - Cf. ucr. jmat, jmatina "bucată ruptă din ceva" (MDA).

jmidánie, jmidanii, s.f. - (reg.) Mulțime: "Oare de unde o apărut atâta jmidanie de om?" (Faiciuc, 2008). - Et. nec. (< ucr.).

jnáider, s.n. - v. șnaider ("croitor").

jneápăn, jnepeni, s.m. - (bot.) Arbust rășinos, foarte ramificat, cu frunze totdeauna verzi, în formă de ace; ienupăr (Juniperus communis). Arbust specific etajului subalpin (Munții Rodnei și Munții Maramureșului). ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Lat. juniperus "ienupăr, brădișor" (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. zenepyr (Candrea, cf. DER; Scriban).

jnepeníș, jnepenișuri, s.n. - Loc cu mulți jnepeni. - Din jneapăn + suf. -iș (DEX, MDA).

joágăr, joagăre, s.n. - (reg.) Fierăstrău cu pânză lungă, prevăzut cu două mânere, numit și "ferăstrău de doi"; folosit la tăierea transversală a butucilor sau a lemnelor mai groase (Nistor, 1977). - Din germ. Säge "ferăstrău" (Șăineanu, Scriban; Borcea, Tiktin, DA, cf, DER; DEX, MDA).

joámpă, joampe, s.f. - (reg.) 1. Loc neted pe coasta muntelui (Vișovan, 2002). 2. Loc mai adânc în râu, plisă (Memoria, 2004). 3. Groapă. Atestat cu același sens și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). "În Maramureș, joampă este un apelativ viu, cu sensul de groapă, adâncitură mare, situată de obicei pe un teren neted" (Vișovan, 2002). ■ (top.) Joampele, fânațe în Suciu de Sus. - Et. nec. (MDA).

joárdă, joarde, (jordă), s.f. - (reg.) Nuia lungă, flexibilă: "Lelea lungă cât o joardă, / Bună îi de ciuhă-n holdă" (Memoria, 2004-bis: 1302). - Din magh. zsorda, cf. sl. žrudi (Galdi, DA, cf. DER; DEX, MDA); din sl. žrudi (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER); din rus. žerdi < sl. žrudi (Vasmer, cf. DER; Scriban).

joí, joiesc, vb. intranz. - (reg.) A birui, a răzbi, a ieși la capăt, a face față: "O dat Dumnezeu prune din belșug și nu am mai joit cu adunatul" (Tăuți). - Din magh. gyönni, gyünni (DLRM, MDA).

jojotí, jojotesc, vb. intranz. - A mocni: "Mătușa Iuli n-o zâs mnica, da' mătușa Niculina numa jojoté de nervi" (Memoria, 2014: 147; Oarța de Sus). - Formă onomatopeică.

jolj, joljuri, (giolj), s.n. - (reg.) 1. Giulgiu, pânză fină (Papahagi, 1925); lințoliu: "Știu eu ce mi-i leacu, / Giolju și colacu" (Calendar, 1980: 6). 2. Zadie pe cap, năframă. 3. Batistă (Antologie, 1980): "Că atunci... nu erau atâtea joljuri în bold" (Bilțiu, 1999: 134). - Din magh. gyolcs "giulgiu" (< germ. Kölsch).

jólniță, jolnițe, s.f. - (reg.) Suport de lemn, cu crestături, folosit la spălarea rufelor: "Și cum a gătat de zolit și-a pus jolnița pe un scaun" (Bilțiu, 1999: 109; Săpânța). - Et. nec., probabil din jolnă "umflătură" (< ucr. jolna).

jolúdă, jolude, (joluză, jolună), s.f. - (reg.; med.) Bolfă, umflătură în zona gâtului: "La zgaiba care se face la oameni mari, dacă omu-i beteag și are orice joluză, ungi cu unsoare ori oloi..." (Bilțiu, 1990: 276). - Cf. jolnă (< ucr. jolna).

jomp, jompuri, s.n. - (reg.; min.) Puț; colector de apă (Gh. Pop, 1971: 95). - Din germ. Sumpf (Țurcanu, 2008: 81); cf. joampă (MDA).

jompurós, -oásă, jompuroși, -oase, adj. - Gropos (DRT). - Din jompuri (pl. lui jomp) + suf. -os (Frățilă).

jórdă, s.f. - v. joardă ("nuia").

joseán, -ă, joseni, -e, (josan), adj., s.m., s.f. - Locuitor al ținutului de jos, într-un sat. ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Din jos (< lat. pop. deosum, diosum) + suf. -ean (DEX, MDA).

jub, s.m. - v. jup ("snop de bâlii").

judéț, județe, s.n. - 1. (reg.; înv.) Judecată; judecata de apoi: "Nici soare n-a răsări / Nici stele pă cer n-or fi, / Atuncea județu-a fi" (Bilțiu, 1996: 236). 2. (reg.; înv.) Judecător: "Tu, Siule,-i căpăta / Păharu' botezului, / Scaunu' județului" (Memoria, 2001: 112). 3. Ținut, comitat, departament, district. ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Lat. judicium "proces, funcție de judecător; tribunal" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

júfă, jufe, s.f. - (reg.) Semințe de dovleac prăjite pe sobă și zdrobite mărunt în piuă: "Dacă n-ai avut oloi, ai făcut rântașu cu jufă" (Memoria, 2001: 41). ■ (onom.) Jufă, poreclă în Valea Stejarului (Hotea, 2005: 890). - Cf. magh. zsufa "zeamă" (Scriban, MDA), cf. julfă; din pol. iucha "zeamă" (Șăineanu).

jugástru, jugaștri, s.m. - (bot.) Arbore cu lemn alb și tare, cu scoarța roșiatică (Acer campestre). ■ (top.) Jugăstreni, sat aparținând de comuna Vima Mică (zona Chioar). - Lat. *jugaster (< jugum "jug") (DEX, MDA); mai demult, jugurile se faceau preponderent din lemn de arțar (v. Scriban, 1939).

jugăní, jugănesc, vb. tranz. - A castra. - Din jugan (cf. lat. jugum "bou sau cal castrat") (Scriban, DEX, MDA).

jugănít, jugăniți, adj. - Castrat: "Apoi cum ați făcut, domnule primar, că berbecu' ăsta-i jugănit, nu poate si bun de sămânță?" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 259). - Din jugăni.

jugăstreán, -ă, jugăstreni, -e, (jugrăstan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Jugăstreni. 2. (Locuitor) din Jugăstreni. ■ (onom.) Jugrăstan, Jugreștan, Jugreștean, nume de familie (15 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Jugastru sau Jugastra (în ortografia magh., Zsugasztra, numele vechi al loc. Jugăstreni) + suf. -ean.

jugăstreáncă, jugăstrence, s.f. - Femeie originară din localitatea Jugăstreni. Locuitoare din Jugăstreni. - Din jugăstrean + suf. -că.

jujăí, vb. intranz. - A șuiera, a fluiera, a produce un zgomot strident: "Când vântuțu-a jujăi" (D. Pop, 1965). - Formă onomatopeică.

jumáră, jumări, jumere, s.f. - (gastr.) Resturi comestibile rezultate din topirea slăninii de porc; se consumă reci sau în mâncare (cu ouă sau paste făinoase). ■ (onom.) Jumărucă, poreclă în Dragomirești (Faiciuc, 1998). - Din germ. Schmarren "mâncare cu ouă bătute în untură" (Șăineanu, Scriban; Philippide, Tiktin, DA, cf. DER; DEX, MDA), cf. magh. zsumórka "ouă bătute", bg. džumerki (DER, DEX, MDA).

jumătắți, s.f., pl. - Pantofi, încălțăminte. - Et. nec. (DEX), pentru jumătate; cf. germ. Halbschuh "pantof", propriu "jumătate de gheată" (Frățilă).

jun, -ă, juni, -e, adj., s.m.f. - Tânăr: "Când eram nevastă jună / Auzeam cum ptică brumă. / Amu n-aud nici când tună" (Memoria, 2001: 31). - Lat. juvenis "tânăr" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, Diez, cf. DER; DEX, MDA).

junc, junci, s.m. - (reg.) Bou sau taur tânăr (între 2 și 3 ani), nepus la jug: "De ț-ar si găina-un cuc / Ț-aș si dat bani de un junc" (Memoria, 2001: 107). ■ (onom.) Juncar, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Lat. juvencus "taur tânăr" < lat. juvenis "tânăr" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, DA, cf. DER; DEX, MDA).

júncă, junci, s.f. - Vacă tânără care nu a avut încă vițel. - Lat. juvenca "vițea" (Șăineanu, DEX, MDA).

júnghi, junghiuri, s.n. - Durere ascuțită în zona intercostală. - Der. regr. din junghia (Scriban, DEX, MDA).

junghiá, junghii, vb. tranz. - (pop.) A înjunghia. - Lat. jugulare “a tăia gâtul, a ucide” (Șăineanu, DEX, MDA).

juníncă, juninci, (jurincă), s.f. - Vițea de doi ani. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (Apșa de Jos, Biserica Albă). - Lat. junix, -cis "vițea" (DEX, MDA).

jup, jupi, (jub, jip), s.m. - (reg.) Snop de bâlii sau de paie (ALRRM, 1973: 813), utilizat în trecut la acoperirea caselor (v. Bănățeanu, 1969: 58). - Din magh. zsúp "snop; mănunchi de paie" (Cihac, DA, cf. DER; MDA).

jupít, -ă, jupiți, -te, adj. - (reg.) Acoperit cu jupi: "Casa era cu paie, că așe o fost pă atunci, era jupită cu jupi de secară" (Bilțiu, 2013: 109). - Din jupi "a acoperi cu jupi" (< jup "snop").

jupấn, jupâni, s.m. - Titulatură nemeșească (Bârlea, 1924). Titlu de noblețe dat persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții: "Și m-or pune după masă / Și mi-or zice jupâneasă". - Et. nec. (DER, DEX, MDA); din sl. županǔ "stăpân al unei întinderi de pământ" (Miklosich, Cihac, Șăineanu, Rosetti, Tiktin, Candrea, cf. DER).

jurát, jurați, s.m. - 1. Pretor (Bud, 1908). 2. Solgăbirău (Bârlea, 1924). 3. Avocat, judecător (Memoria 2001): "Cartea mi-o scrie juratu" (Bârlea, 1924, I: 202). 4. Ales local, consilier comunal: "Primarul o strâns îndată consiliul comunal, toți cei 12 jurați, că împreună cu el să margă și să vadă ce-i de făcut să aibă vitele la vară destulă apă" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 285). - Lat. juratus "jurământ", fr. juré (DEX, MDA).

júră, jure, s.f. - (reg.) Jurământ, canon: "Popa mi-o pus jure gre', / Că cu urât n-oi șide" (Bilțiu, 2006: 164). - Der. regr. din jura (< lat. jurare) (Frățilă).

juríncă, s.f. - v. junincă ("vacă tânără").