Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera U

 

u, art. neh. - Un: "Rostogol înt-u ocol, / Curtea albă-nt-u picior" (Papahagi, 1925: 302). - Cf. un (< lat. unus, Șăineanu, Scriban, Pușcariu, DEX).

ucrainéț, ucraineți, s.m. - (reg.) Ucrainean (Apșa de Jos). - Din rus. ukraineti (MDA).

úi, interj. - Vai: "Ui de mine, părinte" (Papahagi, 1925: 309: Vad). - Onomatopee (DEX, MDA).

uiágă, s.f. - v. oiagă ("sticlă").

úimă, uime, s.f. - (reg.; med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; termen atestat în localitățile de pe Valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALRRM, 1969: 163); abces (Țiplea, 1906); adenită (Butură, 1979); umflătură la ureche sau la genunchi; bubă: "Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată" (Memoria, 2001: 51). - Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de "bolfă, ridicătură" (de la moimă, atestat exclusiv în Maramureș) (DER, MDA); cf. ngr. idhma "umflătură dureroasă" (DEX).

úioș, uioșuri, s.n. - (reg.) Haină bărbătească sau femeiască scurtă, fără guler, cu sau fără mâneci, făcută din postav. (Trans., Maram.). - Din magh. ujjas, ujjos (MDA).

uișág, uișaguri, s.n. - (reg.; înv.) Ziar, gazetă. - Din magh. újság "noutate, știre; ziar" (MDA).

uiúm, uiumuri, (oium), s.n. - (reg.) Plată (în natură) de făină sau grăunțe, pentru măcinat. - Din bg. ujem, srb. ujam (DEX, MDA); din sl. uimati "a reține", cf. slov., ceh. ujem (Scriban; Cihac, cf. DER).

ujínă, ujini, (ujână, ojină), s.f. - (reg.) Masa servită către seară, între orele 16.00 - 17.00 (Bilțiu, 1990); gustare servită între prânz și cină, în zilele lungi de vară (Hotea, 2006); chindie (Bud, 1908): "Când o fo pă la ojină" (Țiplea, 1906: 416); "Joi sara pe la ujină" (Calendar, 1980: 118); "Când era pe la ujină" (Memoria, 2001: 5). - Din sl. užina, cf. magh. ozsona, srb. ušina (Șăineanu, Scriban, DER, MDA).

ulciór¹, ulcioare, ulcioară, (urcior), s.n. - Vas de lut, cu toartă și cu gâtul strâmt și lunguieț, pentru băut apă; ol cu țâță, ol cu ciur. În satele de pe Valea Marei se utilizează termenul ol, iar pe Valea Izei și Vișeului avem ulcior. "Olul e mai mare (2-4 l), ulciorul e mai mic (½ - 1 ½ I)" (Bârsana); "olul are între 1-3 l, iar ulciorul ½ l" (Rozavlea) (ALRRM, 1971: 311). - Lat. urceolus, dim. a lui urceus "urcior" (Scriban, DEX, MDA).

ulciór², ulcioare, (urcior), s.n. - (reg.; med.) Bubă la ochi; afecțiune oftalmologică; bubiță roșie ce se face pe pleoapa ochiului (ALRRM, 1969: 45); excrescență la ochi (Memoria, 2001). "Se întâmplă de foarte multe ori că pe geana ochiului se face o bubucă lungăreață și, cu încetul, se prinde a coace. Atunci trebuie să descântăm de ulcior: "Ulcior săc, te săc, / Din vârf te săc; / Din rădăcină / Te fac fărină" (Bârlea, 1924, II: 406). - Din rad. i.-e. *uer-, "loc ridicat (în teren sau pe piele)", cuvânt autohton (Russu, 1981: 410); lat. hordeolus "orz", după ulcior¹, prin atracție paronimică (Scriban, MDA).

ulduóare, s.f. - v. urdoare ("secreția ochiului").

ulecán, -ă, ulecani, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Someș-Uileac. 2. (Locuitor) din Someș-Uilec. ■ (onom.) Ulecan, Uilecan, nume de familie (7 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Uileac + suf. -an.

ulecáncă, ulecence, s.f. - Femeie originară din localitatea Someș-Uileac. Locuitoare din Someș-Uileac. - Din ulecan + suf. -că.

ulicắu, s.m. - v. olicău ("vagabond").

úliță, ulițe, s.f. - Drum care străbate un sat. ■ (onom.) Uliță, Ulițe, nume de familie (24 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din sl. ulica "stradă" (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

ulmeneán, -ă, ulmeneni, -e, (ulmean), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Ulmeni. 2. (Locuitor) din localitatea Ulmeni. - Din n. top. Ulmeni + suf. -ean.

ulmeneáncă, ulmenence, (ulmeancă), s.f. - Femeie originară din localitatea Ulmeni. Locuitoare din localitatea Ulmeni. - Din ulmenean + suf. -că.

ulmoșán, -ă, ulmoșeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Ulmoasa. 2. (Locuitor) din Ulmoasa. - Din *ulmoși (pl. lui ulmos < ulm + suf. -os) + suf. -ean.

ulmoșáncă, ulmoșence, s.f. - Femeie originară din localitatea Ulmoasa. Locuitoare din Ulmoasa. - Din ulmoșan + suf. -că.

ulúc, uluci, s. m. - 1. Jgheab din scânduri pe care se expediază buștenii de la munte la vale (Gh. Pop, 1971: 88). 2. Partea de la stăvilar până la moară pe care vine apa (Felecan, 1983). - Din tc. oluk (Șăineanu, DEX, DER, MDA); cuv. autohton, cf. alb. ulluk (Philippide).

umắt, s.n. - v. omăt.

úmblătă, (umbletă), s.f. - (reg.) Mers: "Aveam glasu ca de cuc / Șî umpletă ca la lup" (Papahagi, 1925: 206; Săpânța). - Cf. umblet (< umbla) (MDA).

umbrár, umbrare, s.n. - 1. Adăpost umbros oferit de crengile unui copac. 2. Coviltir (în satele de pe Mara și Cosău). - Din umbră + suf. -ar (Șăineanu, DEX, MDA).

umbréjă, umbreje, s. f. - (reg.) Dantelă croșetată aplicată la manșetele cămășii tradiționale (Stoica, Pop, 1984: 101; în zona Lăpuș). - Et. nec. (MDA).

uncróp, uncropuri, (oncrop), s.n. - (reg.) Apă fiartă, clocotindă, pe care maramureșencele o pun într-un vas de lut, când limpezesc rufele spălate la pârâu și-și încălzesc mâinile în apa aceea fierbinte (Brediceanu, 1957): "Doamne, verde m-a jurat, / Pă apă și pă uscat / Să nu-mi țin drăguță-n sat. / Pă apă și pă uncrop / Mi-oi ținea drăguțe opt" (idem: 43; Săliștea). Atestat și pe Valea Vișeului (Bota, 2005; Rona de Sus) și în Maramureșul din dreapta Tisei (Apșa de Jos). Termen consemnat în Codicele de la Ieud (1672): "Voiu ploa spre voi piatră ardzându și u<n>crop". - Din sl. ukropŭ (Cihac, Conev, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

undá, vb. intranz. - (reg.) A fierbe, a clocoti. - Lat. undare "a curge în valuri; a undui“ (DEX, MDA).

undát, -ă, undați, -te, adj. - (reg.) Fiert pe jumătate (Hotea, 2006). Scufundat în apă clocotită (Faiciuc, 1998). - Din unda (MDA).

undréa, s.f. - v. andrea.

unghéț, unghețuri, s.n. - (reg.) 1. Cuptor (Memoria, 2004). 2. Loc în dosul cuptorului (D. Pop, 1978): "N-am di ce să lăcomesc / La vatră și la und'eț; / La vatră și la cuptor, / Unde-o văd pe mă-ta mor" (Bilțiu, 2002: 258). 3. Cotlon. - Din ungh(er) (> lat. *anglarius, angularius) + suf. -eț (DLRM); din unghi (< lat. anglus) + suf. -eț (MDA).

ungureán, -ă, ungureni, -e, (unguran), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Ungureni. 2. (Locuitor) din Ungureni. ■ (onom.) Ungurean, Unguran, Ungurian, Ungureanu, nume de familie (278 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Ungur[falva] + suf. -ean.

ungureáncă, ungurence, s.f. - Femeie originară din localitatea Ungureni. Locuitoare din Ungureni. - Din ungurean + suf. -că.

ungurușeán, -ă, ungurușeni, -e, (ungureșean, ungurășean, ungurenaș), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Ungurași. 2. (Locuitor) din a Ungurași. ■ (onom.) Ungurușan, nume de familie (7 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Ungurași + suf. -ean.

ungurușeáncă, ungurușence, (ungureșeancă), s.f. - Femeie originară din localitatea Ungurași. Locuitoare din Ungurași. - Din ungurușean + suf. -că.

unturá, unturez, vb. tranz. - A prăji în untură: "Turtele (...) le unturezi cu untură sau oloi" (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). - Din untură (< lat. unctura) (MDA).

urbálț, s.n. - v. orbalț ("boală infecțioasă").

urciór, s.n. - v. ulcior.

urdí, urdesc, vb. intranz. - A face urdă. - Din urdă (cuvânt autohton) (DLRM, MDA).

urdiníș, urdinișuri, s.n. - (reg.) Orificiu din partea inferioară a coșului pentru albine (coșnițe) pentru circulația albinelor; atestat în Chioar (Șainelic, 1986). - Din urdina "a alerga încoace și încolo, a umbla mult, a frecventa, a vizita" (< lat. ordinare) + suf. -iș (Scriban, DEX, MDA).

urdóare, (ulduoare), s.f. - (reg.; med.) Secreția ochiului din timpul nopții (ALR, 1964: 44); secreție albă care se depune pe marginea pleoapelor (Antologie, 1980): "Și-i cumpără liacurele / (...) / Și o scoate din urdori" (Bârlea, 1924, II: 183). Se referă mai degrabă la secreția urciorului / ulciorului, după ce buba se coace și devine dureroasă. - Cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1981); lat. *horridor (Pușcariu, Tiktin, cf. DER; DEX); posibil din urdă (cuvânt autohton) + suf. -oare (MDA).

urechélniță, urechelnițe, s.f. - 1. (bot.) Plantă erbacee cu frunze ovale, cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit, cu flori roșii sau roz (Sempervivum montanum). Specifică etajului alpin (Munții Rodnei și Munții Maramureșului). 2. (zool.) Insectă de culoare castanie cu corpul alungit având două prelungiri sub formă de clește (Forficula auricularia). - Din ureche (< lat. oricla) + suf. -elniță (Scriban, DEX, MDA).

urmenésc, urmenească, adj. - (reg.; înv.) Care ține de prefectură: "Tăt în șatră urmenească / Murgul să și-l potcovească" (Papahagi, 1925: 271; Rozavlea). - Din magh. vármegye [ház] "prefectură".

urminișeán, -ă, urminișeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Urminiș. 2. (Locuitor) din Urminiș ■ (onom.) Urminișan, nume de familie (25 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Urminiș + suf. -ean.

urminișeáncă, urminișence, s.f. - Femeie originară din localitatea Urminiș. Locuitoare din Urminiș. - Din urminișean + suf. -că.

urní, urnesc, vb. tranz., refl. - 1. A (se) mișca din loc. 2. A se prăbuși, a se dărăpăna, a se răsturna: "Când covata o tomnit / Cuptoriu i s-o urnit" (Calendar, 1980: 16). - Din vsl. urinonti (Scriban, DEX, MDA); din sl. urinati "a devia", cf. sb. urinuti "a împinge" (Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER).

urnít, -ă, urniți, -te, adj. - 1. Mișcat din loc. 2. Dărăpănat. - Din urni.

urnitúră, urnituri, s.f. - (reg.) Casă veche, dărăpănată: "Apoi nu știu io atâtea, da' mi se pare tare ciudat să vie domnii aceia mari, aici la noi și să le placă urniturile noastre" (Ana Bud, 72 ani; Breb, 2013). - Din urni + suf. -tură (MDA).

úrsă, urse, s.f. - (astr.) Ursa, numele celor două constelații situate aproape de Polul Nord (carul mare, carul mic). ■ (onom.) Ursă, Ursa, nume de familie (15 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Lat. ursa "ursoaică" (Scriban, DEX, MDA).

ursí, ursesc, vb. intranz. - 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. a face pă ursit = vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: "Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi, lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât" (Bilțiu). - Din ngr. oríso, viit. lui orízo "a determina" (Șăineanu; Pascu, Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

ursít, -ă, ursiți, -te, adj., s.f. - Hărăzit, sortit, ales, predestinat; viitor soț. În jocuri de ursit ale fetelor de măritat: "Cum e parul, așa va fi și ursitul" (Calendar, 1980: 121). - Din ursi (Scriban, DEX, MDA).

ursitór, ursitori, ursitoare, s.m.f. - (mag.) Vrăjitor, pocitor, strigoi; cel ce sorocește, cu sensul de a fermeca; ursitor malefic (magia neagră a fost practicată, în vechime, în societatea tradițională maramureșeană): "Păntru strâgoile celea, păntru ursitorile celea ce iau laptele de la marhă..." (Papahagi, 1925). - Din ursi + suf. -tor (DEX, MDA).

urzeálă, urzeli, s.f. - Totalitatea firelor urzite întinse pe stavilele războiului de țesut; t'eară, urzală de t'eară (Rozavlea) sau urzâtură (Berbești) (ALRRM, 1971: 511). - Din urzi + suf. -eală (DEX, MDA).

urzí, urzesc, vb. tranz. - A așeza urzeala: "D-ai ști țese și urzî / Cum te știi la joc suci..." (Memoria, 2001, 100). - Lat. ordire (= ordiri) "a începe; a țese, a toarce" (Șăineanu, Scriban; Densusianu, Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

urzói, urzoaie, (urzitor), s.n. - (reg.) Instrument folosit pentru a pregăti urzeala (țesătură) la războiul de țesut (Hotea, 2006). Stavile pe care se fixează tiara (Papahagi, 1925). Urzitor; dispozitiv de urzit (Bârlea, 1924): "Ea dă vina la urzoi / Că toată pânza-i lătunoi" (Bârlea, 1924, I: 96). Atestat și în Maram. din dreapta Tisei (Biserica Albă). - Din urzi + suf. -oi (MDA).

ușór, ușori, s.m. - (reg.) Stâlp vertical de care se prind canaturile ușii și ale ferestrei la casele țărănești: "Largă-i ușa-ntre ușori / Treceți, hodiniți, feciori" (Bilțiu, 1990: 65; Rogoz). - Lat. osteolum "portiță" (Scriban, DEX, MDA).

uștí, uștesc, vb. tranz. - (reg.) A săruta (Lexic reg.). (Maram.) - Cf. ucr. usta (MDA).

uștióară, uștiori, s.f. - (dial.) Ușă mică, portiță de la intrarea în curte (Memoria, 2001). - Cf. uscioară (< ușiță + suf. -ioară) (MDA).

ușurătáte, ușurătăți, s.f. - (reg.) Ușurință, putința de a face ceva fără un efort susținut: "Apoi mălaiul îl puneam cu sapa, că atunci nu erau tractoare și atâta ușurătate câtă îi amu" (Hermina Pop, 98 ani, Băița de sub Codru; 2013); "Amu, cu atâta ușurătate, oamenii lasă pământul pustiu" (Bârsana, 2013). - Din ușor + suf. -ătate (Scriban, DEX, MDA).

utrénie, utrenii, s.f. - (bis.) Slujbă religioasă care se oficiază dimineața înaintea liturghiei; mânecare, itros. ■ (loc. adv.) Pe la utrenii = dis-de-dimineață. - Din sl. utrinja < utrini "de dimineață" (Scriban, DEX, MDA).

utuptí, vb. ref. - v. tupti.

úțuț, uțuțe, (huțuț), s.n. - Leagăn, scrânciob. - Der. regr. din uțuța.

uțuțá, uțuț, vb. tranz., refl. - A (se) legăna: "Mă uțuțam cu Anișoara lui Morar pă niște crenji și o apărut bătrânul" (Memoria, 2014: 150; Oarța de Sus). - Din (h)uța (onomatopee) (DEX).