Dicționar româno-turc

 

Mulți cred că în limba turcească nu există o mulțime de termeni, pe care îi avem noi în românește. Opiniunea aceasta se întemeiază pe o părere, aceea că turcii n-ar fi ajuns la gradul nostru de civilizație.

Ei bine, nu se poate ceva mai fals. Îmi iau, deci, însărcinarea de a dovedi că limba turcească este tot așa de bogată ca a noastră. Iată aci o pagină dintr-un dicționar româno-turc, care, dacă nu s-a făcut, s-ar putea face:

Parlament = tembelîc.

Constituționalism = rahat.

Diurnă = bacșiș.

Ministru externe = pehlivan.

Diplomație = pișicherlîc.

Lascar Catargiu = Aman.

Radu Mihai = Berlig.

Opoziție unită = Mazar-pașa.

Liberal-național = geanabet.

Conservator pur = Saad£.

Regalitate = mosafirlîc.

10 Mai = caraghiozlîc

Mitropolie = crailîc.

Mînăstire de maici = harem.

Revista noua = fakir.

Viața = hai clistir.

Direcția teatrului = berbantlîc.

Ofițer = bași-buzuc.

Grevă = bucluc.

Rigolo = Bacalbașa.

Aș putea da un volum întreg. Mă mărginesc însă aci, rezervindu-mi dreptul de a pune „va urma” sau, pe turcește, èvala.