Wikisource

Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul și turcii

←
Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul și turcii
de George Topîrceanu
→
12798Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul și turciiGeorge Topîrceanu


Oștile păgâne pasă la hotare.
Mihai-vodă șade la o masă mare.
Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc,
Când deodată-n sală intră-un sol turcesc.
— Padișahul nostru m-a trimis la tine
Să-i plătești tributul ce i se cuvine!...

Mihai-vodă tace. Oaspeți, mare-mic,
Cu onor din teacă spedele-și ridic.
Luna varsă raze dulci și auroase,
Căpitanii-și scutur coamele pletoase.
Iat-acum se scoală doamna-i tinerică
Rumenă, suavă ca o zambilică.
Sub hlamidă-i saltă rotungioru-i sân,
Crini și garofițe pe-al ei chip se-ngân,
Părul pe-a ei frunte joacă grațios,
Ochii cu tristețe cat-acum în jos:

— Unde este timpul cel de altădată
Când Mihai Viteazul știa să se bată?
Cela ce-n primejdii stă și se gândește
Inamicii țării jugu-i pregătește.
Pentru tron, mărire, dulcea-i soțioară
Gata-i să se ducă și-n locu-i să moară!
Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi,
Dar nu ai pe-acela plângând ca s-o vezi,
Du-te, mori în luptă, dulcele meu mire,
Că de nu ești vrednic, plec la mănăstire!

Atunci Mihai-vodă se scoală deodată
Și spre sol întoarce fața-i gândurată:
— Mergi și spune celui care te-a trimis
Că Mihai Viteazul ochii n-a închis.
Au voiești pe țară biruri noi a pune?
Au vrei să iau pielea de pe Națiune?...
Padișahul vostru, fără de-nconjor,
Vrea să nimicească p-acest brav popor.
Dar mai bine piară dacă i-a fost dat,
Decât cu rușine, mic și atârnat!

Și zicând acestea, ia o bardă-n mână,
Iute strânge-n juru-i armia română
Și cu ea de-a valma, făr' să zăbovească,
Sfarmă și respinge armia turcească.
Chiar și Sinan-Pașa, plin de umilinți,
A căzut în apă și-a pierdut doi dinți.

Iar Mihai Viteazul, după două ceasuri,
Nalță-o mănăstire și trei parastasuri!

Adus de la „https://ro.wikisource.org/w/index.php?title=Dimitrie_Bolintineanu:_Mihai_Viteazul_și_turcii&oldid=107727”