Din depărtare (Pituc)

Din depărtare (Pituc) de Sándor Petőfi

Publicată în revista Ungaria nr. 17-18 / iunie 1894, pp. 362-363.
Traducere de Adalbert Pituc
Titlul original: Távolból

Stă o căsuliță mică lângă Dunărea cea mare:
Oh, de-ați ști pe-acest locaș cât îl iubesc eu de tare!
Trist.și cu o duioșie stau întruna lăcrimând,
De câte-ori se re-ntoarnă acolo al meu sumbru gând.

De aș fi fost rămas Doamne tot în a mea locuință!
Dar pe om veșnic îl duce-o necumpătatâ dorință!
Dorurile mele aripi zburătoare au căpătat,
Și eu mama mea cea dulce și locașul mi-am lăsat.

Dureroase chinuri ars-au al mamei sân de iubire,
Când împărtășitu-i-am eu sărutul de despărțire,
Și a ei întristățiune, al ei negru dor cernit,
Din perlele-i de sub gene atunci bine l-am cetit.

Ah, cum mă îmbrățoșează cu-a ei tremurânde brațuri!
Cum mă reținea de tare cu drăgălașele-i graiuri!
De aș fi văzut atunci al sorții mele viitor:
Planurile mai vane dânsa le-ar fi răsturnat ușor!

În calea noastră speranța ca-un luceafăr ne conduce
Viitorul nost în grădini fermecătoare-l preface,
Și numai atuncea când în curse am pătruns,
Vedem pasul cel smintit și rătăcirea ce-am ajuns.

Pe mine încă speranța cea mult ademenitoare
Mă seduse grabnic, dar ce să v-o narez asta oare ?
Destul că de când în lume umblu ca cei pelerini,
Picioarele-mi au călcat tot căi presărate de spini.

...Să duc mulți în a mea țară, prieteni, cunoscuți de ai mei;
Mamei mele iubitoare ce știri să trimit cu ei?
Dacă-n calea voastră lungă a ei casă o priviți,
Mergeți, ah, mergeți la dânsa și de mine ei vorbiți.

Spuneți-i ca să nu verse lacrimi triste pentru mine,
Căci fiului densei soarta îi surâde de minune; —
Despre a mele suferințe ah, ea de s-ar informa,
Știu că inima-i de mamă în pripă i-ar și crepa.

(Bratislava, a doua jumătate a lunii mai 1843)