Din filozofia dreptului
| ←Liberalismul socialist | Din filozofia dreptului de Mihai Eminescu Din Timpul - 1878 |
Liberalism și conservatorism→ |
| Articolul e publicat în Timpul (III) , din 2 Septembrie 1878. |
Nu ne pare bine, că suntem atrași pe terenul teoriilor elementare ale vieții statului, căci discuțiuni asupra unor asemenea materii dovedesc totdeauna nematuritatea politică a celor ce le pun pe tapet. Politicește nemature
oricine susține adevărul absolut al unor teorii aplicabile la viața statului, căci acele teorii departe de a fi absolut adevărate, nu sunt decât rezultatul, cristalizațiunea, formula matematică oarecum a unei stări certe a societății, care stare iarăși
e condiționată prin o mulțime de factori economici, climatici, etnologici, ș. a. m. d.
Precum haina se îndreptează după climă și e în țările calde un obiect de lux, supus unor schimbări foarte fantastice, pe când la nord devine un apărător foarte neschimbat contra frigului, adaptându-se agenților naturii, tot
astfel legile și instituțiile nu sunt decât expresia acelui instinct de conservațiune al popoarelor, instinct în toate popoarele același și totuși manifestat în sute de forme deosebite, căci un popor, ca societate organizată prin natură contra
agenților destructori ai naturii, are a se lupta ici cu arșița, dincolo cu apa mării, colo cu nefertilitatea pământului, colo iar cu invaziuni repetate, și având toate același scop, adică conservarea existenței proprii, popoarele se folosesc pentru
ajungerea lui de cele mai deosebite mijloace.
Greutatea cu care viața organică se desface din moartea statornică a naturii anorganice, mulțimea de condițiuni pe care o are cea dintâi și lupta pentru câștigarea lor, confirmă teoria neuitatului fisiolog Bichat, despre
caracterul negativ al vieții fiind o luptă contra morții ca ceva pozitiv și statornic. Tot ce vedem viu pe pământ, începând de la cele dintâi formațiuni organice cu condițiuni puține, până, la organismul cel mai înalt cu o mulțime de condițiuni de
existență, omul, ne reprezintă miile de forme ale acestei negațiuni. Ceea ce o ființă nu vrea, e lesne de știut, ceea ce vrea pozitiv e foarte greu de hotărît. Tot astfel e, se înțelege, și cu popoarele, căci natura e una și aceeași pretutindenea și
de-a pururea, cu toate formele ei atât de deosebite.
De aceea însă e clar, că nici un popor nu e destul de sălbatic sau destul de civilizat, pentru a nu mai ști ce nu vrea. Deosebirile mari se nasc abia acolo, unde e vorba, ca în fața negațiunii făcute să se stabilească o voință
pozitivă, bine formulată. Aci quot capi ta tot sensus....