Din manuscrisul 2255

←Manuscrisul 2254

Din manuscrise de Mihai Eminescu Manuscrisul 2255

Manuscrisul 2258→

Manuscrisul 2255 are 970 de pagini.

౾

^{182 r} Cu tot principiul vechi și venerabil cumcă ceea ce-i ajută fierarului îl omoară pe croitor, totuși fondatorii păcii universale acomodează tezele lor câștigate prin abstracțiune oricărei comunități naționale, ignorează religie, istorie și obiceiuri și cugetă de-a topi la un loc Nord și Sud, Ost și Vest, Gog și Magog ca o singură formulă de fraternitate.

Dați-mi voie, astea nu merg astfel.

D. Emilio Castelar de es. este un om onorabil, care dă sărutarea frațească lumei întregi, care are cele mai umane cugetări asupra unei republici universale, inclusiv cea spaniolă, și care a ținut asupra acestui obiect vorbiri cari în vremea lor făceau fericirea tuturor calătorilor în Indigo până la 56° al lățimei de nord — însă toate acestea n-au avut mai departe nici un scop.

Națiunea spaniolă merge spre pieirea ei cu toate aceste vorbiri frumoase. Introducerea republicei și a sistemului de înfrățire european sau universal ar însemna în Spania începutul sfârșitului, căci fără asalturi de palat, fără dărâmare de statui și împușcături pe uliți, libertatea, egalitatea și fraternitatea nu pot dura acolo șese săptămâni.

În Francia vedem de un secol tendința întotdeauna vană de a funda și întări o stare de libertate. Acum a venit atât de departe, că un regim nu se mai susține decât prin intimidarea cu o stare de asediu permanentă. Partidele așteaptă prima ocazie de a se rupe reciproc și de a ridica drept lege supremă voința unei minorități care ar învinge în lupta de stradă.

Duc acestea toate la o pace universală?

…………………………………

Dacă domnii internaționali, în loc de a se lăsa purtați de spiritul timpului ar avea bunătatea de a atinge pământul cu picioarele și ar ajuta pionirilor germani ai progresului de a duce mai departe panerul cu cele câștigate de ei, poate că în cursul acestei lucrări cam acre ar reveni de la ideea lor, la a cărei realizare nu servă înfrățirea iluzorie a unor națiuni egal îndreptățite (așa ceva nici esistă, ci domnia unei națiuni cu civilitatea și limba ei).

Dar numai că^* națiune va realiza această operă care, fără de a-și îndrepta anume intenția într' acolo, va ști să cultive progresul pe toate terenurile și să li asigureze rezultatele lor. Conștiința morală și puterea spirituală și fizică, care numai în alianță cu această conștiință sunt puternice, îi garantează succesul. Însă pe această cale nu s-a făcut decât câteva scări și ținta este departe, abia văzută. Nimeni nu pune această țintă, ea se ajunge prin puterea faptelor complinite. Acesta-i caracterul unei dezvoltări sănătoase și numai sistematicii își pun ținte și vor să ajungă la ceva și fac întotdeauna faliment; însă, cu toate astea, arta nu moare niciodată.

RECTIFICARE

^299r Nrul 22 al Curierului intereselor generale cuprinde o dare de samă asupra prelegerei mele „despre influența austriacă“ care denaturează atât înțelesul cât și tendența cuvintelor mele.

Abstrăgând cu totul de la observațiile care-mi ating persoana și nu au a face cu obiectul, această dare de samă, semnată de-un X, cuprinde următoarele puncte teoretice.

Se zice că eu aș fi susținut:

1) că numai despotismul este fericirea și progresul popoarelor,

2) că țăranul trebuie să rămână țăran, robul rob, boierul boier etc. (prin urmare organizarea de caste ereditare),

3) că este rău sistemul nostru constituțional, care dă drept la alegeri, înlesnind scribilor a ajunge la afacerile statului,

4) că m-am ferit a vorbi despre influența austriacă,

5) că prelegerea mea a fost o propagandă politică.

Toate aceste susțineri se-ntemeiază cred pe nepriceperea celor zise de mine. Ar fi mai rău pentru autorul lor de a presupune rea-credință din parte-i.

1) N-am cercat a dovedi nicăiri că despotismul este fericirea și progresul popoarelor. Tot ce am arătat e că puterea statului, domnia concretă a legei trebuie să fie mai tare decât tendențele claselor sociale și să le înfrâneze. Unde această putere a statului e în vecinică mișcare și lovită perpetuu în centrul său, acolo se naște despotismul unei caste și ¹ lipsa de drept a celorlalte clase sociale ², se naște despotul personal, care nu respectează nici o lege și sfârșăște rău, precum au sfârșit și despoții din istoria românilor. C-un cuvânt:

am susținut domnia absolută a principiului armoniei intereselor, în contra despotismului, a domniei unei caste sau a unei persoane pe sama celorlalte clase, lipsite de drept.

2) N-am susținut că țăranul trebuie să rămână țăran etc., ci că înaintarea dintr-o clasă într-alta trebuie să fie bazată pe muncă și nu pe privilegiu. ||

3) N-am susținut că e rău sistemul nostru constituțional, care dă drept la alegeri, ^299v înlesnind scribilor a ajunge la afacerile statului, ci am arătat numai că acest sistem e lărgirea vechielor privilegii asupra progeniturei claselor privilegiate din trecut și că nu corăspunde cu clase economice pozitive, care să găsească în el mijlocul de a-și reprezenta interesele lor în stat.

4) Despre influența austriacă am vorbit atât istoricește (rolul lui Mihai Viteazul în vremea războiului de 30 de ani, încercarea luărei Olteniei sub Const. Brâncoveanu, răpirea Bucovinei) cât și asupra influenței economice actuale, care devine înspăimântătoare față cu o țară ce se depopulează, față cu un popor care-și pierde pe zi ce merge din mânile sale comerciul, meseriile, proprietatea fonciară urbană, ba în urmă până și proprietatea fonciară rurală.

5) Prelegerea mea, dacă se poate numai propagandă, n-a fost politică, ci economică. Viața formală (politică) a statului a fost considerată numai întru atâta întru cât are legături cu viața economică a poporului nostru.

1. după sau șters 2. c<t(ț)?: soțiale

౾

Onorabilii nu pot face deosebirea dacă un deficit este real sau aparent. Real e un deficit atunci când nu corespunde c-o resursă acoperită prin drepturi constante și încasabile¹ ale statului; el e însă² aparent când se ivește în mod momentan, dar resurse sigure, lesne de încasat pe viitor, stau în dreptul lui³, îl acoper pe deplin. Un deficit real silește la o contractare de datorie consolidată, unul aparent obligă la împrumuturi provizorii, de ex. la emitere de bonuri de tezaur cari se retrag în momentul ce venitul corespunzător au intrat în casă.

Invitații Academiei din Târgul-Cucului.

Deficitul era doar aparent și noi l-am numit legenda-Strat. Dacă însă ar fi fost real, atunci⁴ unde e? L-au mâncat lupii? D.⁵ Fundescu ar zice, vorba lupului, „iarna n-o mănâncă lupul“, noi zicem că nici deficitele nu le poate mânca lupul.

1. după cu putință șters. 2. deasupra lui e fictiv și șters 3. stau în dreptul lui supraintercalat 4. după ar fi șters 5. după Se știe că iarna și datoriile nu le mănâncă lupul șters