Din torsul zilelor/Volumul I/Precuvântare
Aproape tot cuprinsul acestor trei volume a fost publicat în reviste și ziare. Innainte, însă, de a’l publicà în volume, autorul l’a corectat, lungit, prescurtat, „retușat”.
Ținându-se de cunoscutele poveți, ale lui Boileau, „Vingt fois sur le métier remettez votre ouvrage, Polissez-le sans cesse et le repolissez”, autorul a lustruit, pe cât i-a fost cu putință, textele scrise altădată! El nu afirmă, însă, că textul acesta ar fi cel din urmă.
Editura „OLTENIA”
AL. DAVILA
Al. Davila e născut la 12 Februarie 1862. Tatăl său era generalul doctor C. Davila, iar mumă-sa, Ana, era născută Racoviță-Golescu, coborâtoare directă, prin tată, din Vodă Mihail Racoviță, care a domnit 17 ani în țările românești.
Copilul, crescut de mumă-sa în evlavia neamului românesc, invață carte, mai întâi, la școala comunală din Golești, instalată într’un pavilion al curții boierilor Goleșteni. În timpul iernei, viitorul autor al lui „Vlaicu Vodă”, îmbrăcat mocănește, urma clasele Școlii luterane, unde mergea călare: astfel se născu în Davila gustul de sport, care niciodată nu l-a părăsit.
Dela 1871 la 1874, băiatul fu încredințat lui V. A. Ureche, care deschisese un institut român; iar după acești patru ani, tânărul fu trimis la Paris, la Liceul St. Louis, unde fu coleg cu Jacques Féraudy și cu Georges Feydeau.
Bacalaureat in litere in 1879, Al. Davila se împrieteni la Paris cu Take Ionescu, Morțun, Caligari, Xenopol, Filipescu. Citea cu nesaț pe vremea aceea „Letopisețile” lui M. Cogălniceanu.
În 1881 fu numit atașat la ministerul de externe din București; În anul următor, in aceiași calitate, la Roma, și după alt an, la Bruxelles.
În 1884, murind tatăl său, Davila părăsi cariera diplomatică și începu să colaboreze la „Epoca” și „L’Indépendance Roumaine”. Fu numit, în urmă, inspector de poliție, apoi administrator al arondismentului Măcin.
Demisionar după un an, Davila se dădu, în sfârșit, literilor, pe care nu le părăsise niciodată, și studiului Istoriei românești, care il pasionà. Iată de unde s’a înfiripat „Vlaicu-Vodă”, ― Străbunele case dela Golești ofereau sufletului său hărțuit, liniștea de care aveà nevoie duhul poetic.
În iarna 1901―2, „Vlaicu Vodă” fu prezentat direcției teatrului Național și primit imediat; iar, la 12 Februarie 1902, fu jucat pentru prima oară; autorul implinea, în aceiași zi, 40 de ani.
Doi ani mai târziu, Davila compuse o pantomină: „Domnița din vis”, jucată în gradina palatului Cotroceni, cu M. S. Regina Maria, în rolul principal.
În 1905, Davila fusese chemat la direcția teatrului Național, unde rămase până în 1908, când desărcinatul director formă faimoasa „Compania dramatică Davila”, prima încercare de acest soi făcută în România. Compania se disolvă în 1911, când Davila fu chemat, a doua oară, la direcția teatrului, unde rămase până în 1913.
Din acest an Davila puse de gând să publice într’o bibliotecă populară capod’operile literaturii românești, dar evenimentele răsturnară pașnicul proect; in 1914, isbucni războiul mondial, iar în 1915 Davila cădea victima unei incercări de asasinat.
Scăpat cu viață, rămânând infirm și aproape paralizat, Davila duce un trai de înțelept; aceiași dragoste pentru literile și cultura veche românească, din care a isvorât admirabilul „Vlaicu Vodă”, îl preocupă și’i luminează zilele.
(Din Programul Teatrului Național).