Dlui ***
M-am silit totdeauna să-mi dobândesc bun nume,
Și prin purtări cinstite să mă cinstesc în lume,
Fără să am mândria să zic c-am izbutit.
Dar de când luai știre că tu, ș-alții ca tine,
Mă defăimați în obște și vorbiți rău de mine,
Încep să mă crez singur de ceea ce-am dorit.