Doamna lui Neagoe-Vodă
Neagoe-vodă era un domn bun, temător de Dumnezeu și evlavios, nevoie mare. Vrînd să facă o biserică, care să rămîie de pomenire, puse să se clădească monastirea de la Curtea de Argeș și hotărî ca să fie astfel de frumoasă, încît seamăn pe lume să nu mai aibă. Pentru aceasta cheltui el atîta sumedenie de bani încît vistieria lui se golise de nu mai rămase nici cu ce să-și ție curtea.
Și credeți că ajunse să o dea de cheie? Aș! ferească Dumnezeu! Mai era mult pînă să o gătească de tot.
Dar fie că in cele din urmă tot făcu el ceva care a rămas de pomenire. Chiar azi monastirea de la Curtea de Argeș este fala țării.
Nu e om, nu e femeie, ba nici un copilaș nu e în țara noastră care să nu știe cit de frumoasă este acea biserică, cît de meșteșugit este lucrată, și cît de măreț este zugrăvită pe dinăuntru. Încotro te uiți, sclipește aurul pe dînsa. Streinii de prin alte țări vin cu duiumul, numai ca s-o vază.
Văzînd Neagoe-vodă biserica neisprăvită și vistieria lui ajungînd pe fund, i se aprinse inima de o rîvnă către Dumnezeu de nu se poate spune. Se frămînta cu firea, cît un lucru mare, își bătea capul fel și chipuri, cum ar face, cum ar drege, ca să ajungă la capăt, dar nu găsea nici un mijloc.
Mîhnirea îi coprinsese sufletul și căzuse într-o întristare de se îngrijurase curtenii și cei de pe lîngă dînsul.
Ajunsese să nu se mai poată apropia nimeni de dînsul.
Nici boierii cei mai mari nu mai cuteza a da ochi cu dînsul, căci nimeni nu-i mai intra în voie. Daca văzură așa, boierii se adunară odată cu mari cu mici în Divan și se vorbiră ce să facă spre a mai înveselii inima lui vodă cea atît de închisă.
Intrînd și vodă în Divan, posomorit, cum ajunsese să fie el, boierii îl întîmpinară și-i ziseră:
— Luminată fie fața măriei-tale, doamne! Sfatul cel mare de 12 boieri a găsit cu cale ca să se mai mărească birurile. Adunîndu-se mai mulți bani din țară, măria-ta. vei putea să-ți împlinești dorul inimei spre lauda Domnului și spre mărirea domniei măriei-tale
— Așa să fie, răspunde vodă. Numele Domnului fie lăudat.
Fața lui vodă se lumină oarecum, inima i se deschise gîndindu-se că acum se va găsi mijlocul spre a se putea isprăvi un lucru așa de minunat ca biserica pe care o începuse el.
Doamna lui Neagoe, blîndă și milostivă, cum era din fire, vine repede și intră în Divan. Neobișnuită a sta la sfaturile boierilor, ea se pierde de rușine. Cum să grăiască ea împrotiva boierilor cu barbele albe și încărunțiți în slujbele țării?
Dar știind că acolo se plăzmuiește ceva pe spinarea bietului popor, carele și așa era destul de încărcat de podvezi, se încumete și zice:
— Doamne și soțul meu Neagoe! Nu te lăsa să te în— duplece căpeteniile poporului a-l împovăra, pentru ca să-ți placă ție. Știu că dorești să faci o zidire care să n-aibă seamăn pe lume, în care să se aducă jertfa cea pacinică a legii celei sfinte a noastră spre lauda celui Preaînalt. Ar adus-o pînă aci fără să te atingi măcar de un căpătîi de ață din al altuia. Averea toată ți-ai cheltuit-o pentru acest lucru plăcut Domnului. Crezi tu că vei avea liniște și pace cînd vei ști că biserica ta este isprăvită cu sudoarea atîtor oameni, cari în loc să te laude, te vor blestema? Nu este destul jugul ce apasă pe cerbicele bieților muncitori? Cînd vei merge la biserică să te închini, cu ce evlavie ai să-ți faci tu rugăciunea, cînd ochii tăi se va izbi delacrimile atîtor femei ce se vor vărsa tăgăduind milostivirea ta, pentru că le-ai sărăcit părinții, bărbații și copii[i], luîndu-le pîinea de la gură, ca să-ți mulțumești deșertăciunea? Ai uitat un lucru, dragul meu domn și stăpîn.
Ai uitat că soția ta are niște giuvaericale cu care se gătește la zilele de praznice. Pînă cînd voi ști poporul împilat pentru săvîrșirea bisericii tale, eu nu voi mai putea pune pe mine aceste podoabe, vrednice numai de păgîni. Ia-le, prefă-le în bani și împlinește-ți făgăduiala ce ai dat lui Dumnezeu.
În același timp ea deschide capacul unui sipețel, ce adusese cu sine, și lăsă să strălucească la ochii boierilor diamanticalele doamnei ce erau în acel sipețel. Și, podidind-o lacrămile de bucurie că făcuse o jertfă ce nu se mai auzise pînă atunci și de rușine că vorbise atît în sfatul boierilor, ieși numaidecît afară.
Toți rămaseră înmărmuriți cînd văzură pe doamna lor săvîrșind o faptă atît de frumoasă și de lepădare de sine. Neagoe-vodă se bucură că are o doamnă cu care se lovește la cugete. Iar un ostaș bătrîn, bătrîn de tot, care apucase a intra și el în Divan și sta smerit într-un unghi, își ridică mîinile sale tremurînde către cer și zise:
— Mulțumescu-ți ție, Doamne, că m-ai învrednicit a trăi să auz lucruri nemaipomenite pînă acum. Țara care scoate asemenea femei nu va pieri. Maica Domnului va fi apărătoarea ei pentru d-a pururea. Acum poți merge, suflete al meu, în lumea drepților, că văzură ochii mei mîntuirea ce Domnul a gătit țărișoarei noastre. Astfel a cuvîntat bătrînul și a avut dreptate. Bine a zis, cine a zis, că femeia domnește rugînd. Ceea ce voiește ea să iasă, copii, aceea iese. Uitați-vă împrejur și vă încredințați de acest adevăr.