Doamne, unde-ai să ne-aşezi pe noi?

 

Doamne, unde-ai să ne-așezi pe noi, visătorii,
care-am băut din corola florii
de mătrăgună și-am trăit goi?
N-am avut altă-avuție
decât praful de pe tălpile noastre,
altă casă decât zările-albastre
din copilărie.

Oamenii, ocolindu-ne-au zis:
cine sunt acești vânzători de vis?
N-am avut liniște, n-am avut masă-așezată,
însă tu ne zâmbeai câteodată.
Te-arătai la sfârșitul câte unui cuvânt,
erai ca un fulger, ca o pală de vânt.
Și noi ne spuneam rugăciunile,
încrezători în toate minunile.

Doamne, dintre toți copiii tăi,
numai noi am fost ca paserile-n aceste văi.
Iartă-ne ce-am greșit și primește-ne în grădinile
pe care îngerii tăi le-au plivit.
Pune­-ți mâinile
pe ranele noastre prea pământești
și spune că ne vindeci și ne primești!