Doamne, unde-ai să ne-a șezi pe noi...

 

Doamne, unde-ai să ne-așezi pe noi,
visătorii,
care-am băut din corola florii
de mătrăgună — și-am trăit goi?

N-am avut altă-avuție
decât praful de pe tălpile noastre,
altă casă decât zările-albastre
din copilărie.

Oamenii, ocolindu-ne, au zis:
Cine sunt acești vânzători de vis?
N-am avut liniște, n-am avut masă-așezată.
Însă tu ne zâmbeai câte-odată.
Te arătai la sfârșitul câte-unui cuvânt,
erai ca un fulger, ca o pală de vânt.
Și noi ne spuneam rugăciunile
încrezători în toate minunile.

Doamne, dintre toți copiii tăi,
numai noi am fost ca păsările-n aceste văi.