Doi bețivi

 

Mă îmbătaseră de privirea,
De gura unei dulci femei, —
Și, beat, mă întorceam acasă
Pe drumul strejuit de tei.

La o răspînte-mi iese-n cale.
Un om necunoscut, străin
Era tot beat, — dar beat, săracul,
De suferințe si de vin.

Ne-am dat în vorbă despre multe,
Ca niște liniștiți drumeți;
Și ne-am mărturisit în fine
Din ce pricină sîntem beți.

„Ești beat”, — mi-a zis el filosofic,
„De fericire, de senin,
Curînd o să le-neci, ca mine,
Pe toate-n lacrime și-n vin!”