Doi morți vii

Doi morți vii - Vodevil în 2 acte de Vasile Alecsandri

Reprezentat pe Teatrul Național din Iași, în beneficiul artiștilor români, la 1851.

PERSOANE

D. GHIFTUI, proprietar bogat

Banul HAGI-FLUTUR, bătrîn ridicol

ACROSTIHESCU, tînăr poet

EGOR, lipovan

Șatrarul TALPĂ-LATĂ, arendaș

TIȚA, orfană

D-na FERCHEZANCA, actriță

D. CÎRCIOC, candidat de judecătorie

ION, lacheu a lui GHIFTUI

UN BĂIET DE ȚĂRAN

PRIETINI A LUI GHIFTUI, ȚĂRANI, JANDARMI

ACTUL I

Teatrul reprezintă un salon bogat. În dreapta, pe planul I, o ușă deschisă ce dă pe un balcon fără grilaj. În fund, în dreapta, o ușă cu geamuri și perdele, care duce într-un salon mic. Alte două uși cu geamuri în fund, care se deschid în grădină. În stînga, pe al 2-lea plan, o oglindă mare și lîngă aceasta o ușă ascunsă ce duce asemenea în grădină. O canape așezată în stînga privitorilor, un scaun lîngă oglindă și alte două scaune între ușele din fund. Scena se petrece la Ghiftuieni.

SCENA I

ION (scuturînd mobilele)

(La ridicarea perdelei se aude în salonul cel mic din fund corul următor, cîntat de Ghiftui, Hagi-Flutur, Acrostihescu și prietinii lui Ghiftui):

Prietini buni, să bem și să mîncăm,

Căci poate mîni vom da de ceas amar!

Hai de pe-acum voios să ne-necăm

Într-un antal de vin bun de Cotnar.

Glu, glu, glu, glu, să bem, să mîncăm;

Glu, glu, glu, glu, și să tot cîntăm

Glu, glu, glu, glu, glu.

ION: Ian auzi boierii cum se veselesc de ziua stăpînu-meu, d-nu Ghiftui!… O poftit tot Tîrgu-Frumos aici la moșie, la Ghiftuieni, pe banul Hagi-Flutur, pe d-nu Acrostihescu, pe d-nu Zgîrcilă… și alții; și acum, de trei zile, o țin tot una cu mesele și cu lăutarii..

(Se aude in salonul cel mic ciocnete de pahare și chiote de veselie: „Să trăiască Ghiftui!… in sănătatea lui Ghiftui!… vivat!…”)

ION (căutînd pe fereasta ușei salonului): Gîl, gîl, gîl… înghite-Agachi… dușcă, băiete!… (Viind in fața scenei.) Parcă văd c-or să cadă bolnavi, de mult ce-nghit la sănătăți!

(Arie: „M-o pus tata să-nvăț carte”, din „Trîntorul”.)

De trei zile, de cînd beu

Și mănîncă tot mereu,

Cred că dobă s-au făcut…

Numai bună de bătut.

Pan, plan, plan, plan, plan,

Plan, plan, plan, plan.

Ce-aș mai rîde, rîde, zău

De-aș putea c-un melesteu

Să-i măsor în lung și-n lat,

Și trivoga-n ei să bat;

Pan, plan, plan, plan, plan,

Plan, plan, plan, plan.

SCENA II

ION, EGOR (vine din fund de-a stînga și aduce grilage de fer pentru balcon)

EGOR (în fund): A! cito ti tam?… barabancic?… harașo!

ION: A! d-ta ești, pan Egor?

EGOR: Da, da, eu, pan Ivan.

ION: Ți-am mai spus că nu mă cheamă Ivan, că doar nu-s lipovan ca tine.

EGOR: A! dușinca Ivanușca!… nu cheamă la tine Ion?… no, Ion po lipovanțchi… Ivan.

ION: Nici Ion, nici Ivan… m-ai înțăles?

EGOR: Niet Ion, niet Ivan?… a cito?

ION (cu mîndrie): Gion!

EGOR: Gion. (Rîzînd.) A! pojalosti, dușinca moia… Gion niet hristian.

ION: Puțin îmi pasă. Stăpînu-meu, cuconu Dumitrachi Ghiftui, mi-o poroncit să mă numesc de-acum înainte Gion… pentru că sînt giocheu.

EGOR: Cito? ciocoi?

ION (mînios): Giocheu, măi… mere murate…

EGOR: Înțăles… ciocoi… harașo, harașo… Dar să lăsăm vorba asta, că n-am vreme de perdut. Am venit de la Tîrgu-Frumos ca să așăd ostrețile aiste la balcon. Pot să m-apuc de lucru?

ION: Poți. Hai, așază-le mai degrabă, că, zău, cînd gîndesc că balconu-i fără ostrețe… mă umflă spaima.

EGOR: Pentru ce, pan Gion?…

ION: D-apoi n-ai văzut că casa-i zidită chiar pe malul iazului, încît de-ar căde cineva din balconu ista… (arată balconul) s-ar duce de-a dreptul în împărăția broaștelor?

EGOR: No… mai bine… că ar învăța a cînta (face ca broaștele), și ar da conțert la fteatru.

ION: Ian las, pan Egor, că nu-i de șuguit cu iazu ista.

EGOR: Da adînc îi?

ION: De trii stînjini!… mai ales cole sub balcon… zice că n-are fund. Hai, mergi de pune ostrețile, ca să nu se întîmple vro primejdie… (În parte.) Boierii s-o cam chefăluit ș-ar pute foarte lesne să facă huștiuliuc…

EGOR: Aista-i balconu cu pricina? (Arată în stînga.)

ION: Ie sama bine să nu cazi.

EGOR (ieșind pe balcon): Ni boissa.

ION: Să mai văd ce fac boierii. (Merge la ușa salonului celui mic și privește înîntru.)

EGOR (in balcon, bocănește tare și cîntă):

Ia, țiganca maladaia,

Paulița mastavaia,

Zniaiu varajiti. (bis)

Palajiti denche vrucicu

Palajiti barin vrucicu,

Zniaiu varajiti. (bis)

ION (alergînd la ușa balconului): Taci, măi omule, că asurzești boierii. Nu poți să pui ostrețile făr-a bocăni?

EGOR: Niet.

ION: Ei, las’ dar, pănă s-or scula boierii de la masă.

EGOR (viind în scenă): Harașo… harașo.

(Se aude iar în salonul cel mic chiote de veselie și corul de la începutul scenei I.)

Prietini buni, să bem și să mlncăm.

Căci poate mîni vom dă de ceas amar!

Etc. etc. etc.

EGOR (căutînd pe fereasta ușei salonului): A! bojî moi! că nu sînt și eu cu dînșii, să facem la mine glu, glu, glu.

(Se aude în salon glasul lui Ghiftui, strigînd: „Gion! Gion! adă șampanie”.)

ION: Îndată, cucoane. (Deschide ușa salonului și intră în el.)

(Se zărește în salonul cel mic o masă încunjurată de Ghiftui Hagi-Flutur, Acrostihescu etc.)

EGOR (vine pe gînduri în fața scenei): Uvîi! uvîi! dacă n-aș fi pățit ce-am pățit, acum aș ave și eu casă și masă! aș ave și eu cai și trăsură… ca mai înainte. Aș fi tot birjar… iar nu negustor de harbuji și de ferării în Tîrgu-Frumos!

(Arie lipovenească)

Uvîi!’uvîi! ce-am pățiț!

Cînd eram birjar vestit,

Toată ziua mă primblam…

Cuconaș parcă eram!

Dar acuma calc pe jos,

Glodul din Tîrgul-Frumos!

Vînd căldări, harbuji, zămoși,

La tîrgoveții-frumoși!…

Frumoși… frumoși… vorba vine, pentru că-s din Tîrgu-Frumos… dar almintire… (Stă puțin pe gînduri.) Boji moi!… acu un an eram la leș… birjar la ulița mare. Avem o droșcă de Brandmaier și doi cai iuți ca chiperiul: unu Malerchi și celalt Ichim!… cînd le strigam: paidi Malerchi… jidanii de pe uliță zice avei... Toți cuconașii vra să se primble cu Egor la Copou și-mi plăte cîte trii sorocovovția pe ceas… dar mai ales unu cu plete lungi… care socoteam că-i cuconaș… și el era un coțcar… După ce m-o purtat pe datorie două luni… o fugit, fără să-mi plătească… Ah, ti padleț cuconaș!… de l-oi prinde vrodată, am să-l satur de droșcă… să-i trag o hurducătură… s-o pomenească!…

(Arie lipovenească)

Am să-l ieu la hățuit

Ca pe-un cal rău, nestrunit;

Și din bici pocnind mereu.

Chiar la goană am să-l ieu.

Iar din trupul său cu frac

Un răbuș mare-am să-mi fac,

Ca să-nsemn c-un par uscat

Cîte ceasuri l-am primblat.

Da mai pe urmă încă ce-am mai pățit c-o madamă de la fteatru… una madam Panchița… A! boji moi! ce ochi de drac ave!… cînd căta la mine îmi căde frîile din mînă!… ea umbla tot cu mine zi și noapte și cînd îi pomenem de parale…

Îmi zicea Egoraș… Egoraș!… cînd o auzem, mă făcem turtă dulce!… Într-o zi, după ce-o primblasem vro trii luni pe datorie, merg la dînsa ca să facem socotelile, ș-o găsăsc plîngînd… no… dac-am văzut-o plîngînd… mi-o vinit noduri în gît ș-am început și eu a plînge. (Scoate basmaua și-și șterge ochii.) Era datoare c-o sută de galbini în tîrg și n-ave cu ce să scape de execuție… eu, bun la suflet și prost la minte, am alergat degrab’ acasă, am pus amanet tot ce-avem, droșcă, hamuri, cai, ș-am adus suta cea de galbini madamei Panchiț, ca s-o agiut la nevoie… Cînd m-o văzut, mi-o sărit în gît și m-o sărutat… A! dușinca Panchiț!… Pauliț Panchiț!… a doua zi o fugit și ea… s-o făcut nevăzută!… și de-un an de zile acum, nici n-am auzit de dînsa… (Bâtîndu-se cu pumnul peste cap.) Na! ti scatina… așa, am prăpădit tot ce-am avut ș-am agiuns a vinde harbuji și pește sărat în Tîrgu-Frumos.

(Arie lipovenească)

Bojî moi! ce păcat

Dac-ajungi amorezați

Te dau toate de sminteală

Ș-apuci hoisa-n loc de ceală!

Droșcar bun chiar dacă ești,

Drumul ziua-ți rătăcești.

Și tot ieși mereu din cale,

Și te duci mereu devale.

SCENA III

EGOR, TIȚA (viind prin stînga din grădină)

TIȚA (oprindu-se cu sfială în fund): Oare unde să fie boieriul?… Ce văd? pan Egor aici?

EGOR (întorcîndu-se soldățește): Egor? ia… o duducă!…

TIȚA (apropiindu-se): Nu mă cunoști, pan Egor?

EGOR: Ian așteaptă… pastoi… duduca Tița?…

TIȚA: Tocmai. M-ai văzut la Iași îri dugheana lui moș Talpă-Lată, unde vinei să cumperi orz și ovăs.

EGOR: I! bojî moi…. cum ai crescut de-un an de zile!… cum ai îmbobocit!… parcă ești o lale precrasnai… Da ce mai face jupînu Talpă-Lată?

TIȚA: Sănătos. O lăsat dugheana și s-o apucat de moșie. O luat în posesie chiar moșia asta.

EGOR: Moșia lui cuconu Dimitrachi?

TIȚA: Dar, o luat-o de la vechilul d-sale, pentru că știi că boieriul o lipsit vro patru ani din țară… și s-o întors numai de-abia de-o săptămînă… cred că nici nu-l cunoaște moș Talpă-Lată.

EGOR: Dacă nici eu nu-l cunosc… nu l-am văzut niciodată… Dar se vede că i-o mers bine lui pan Talpă-Lată, cu orzu și ovăsu… s-o îngrășet?

TIȚA (rîzînd): Așa… acum sîntem așăzați aici de vro șese luni.

EGOR: Da el unde-i?

TIȚA: Acasă… de-abia am sosit amîndoi de la Roman, și cum am aflat că boieriu o vinit la moșie, am alergat ca să-l văd… Nu știi unde-i, pan Egor?

EGOR: La masă… Ai vro treabă cu dînsu?

TIȚA (în taină): Am să-i vorbesc.

EGOR: Și nu te temi să vii singurică… așa… În casa unui cuconaș?

TIȚA: Să mă tem?… de ce?… nu știi cît e de bun cuconu Ghiftui… Cît bine face locuitorilor… cum îl iubesc toți!… Ș-apoi cînd ai ști cum s-o îngrijit de copilăria me… cum mă dismerda cînd eram mititică… cum îmi aducea păpuși și cofeturi… parc-aș fi fost copila lui… D-lui o cheltuit cu dăscălii care m-o învățat… și pot zice că-i sînt datoare cu toate.

EGOR (uimit): Bun hristian!… Da Talpă-Lată?… cum ai agiuns la dînsu?

TIȚA: La moartea maică-mea, acum doi ani, neavînd nici o rudă, m-o dat stăpînirea sub epitropia lui… ca prietin a casei noastre.

EGOR: Socotem că ți-i moș.

TIȚA: Ba nu… așa-i zic eu pentru că-i bătrîn… E! să fi fost atunci aici cuconu Dumitrachi, sînt sigură că nu m-ar fi lăsat pe mîna altora!… Doamne! tare-i bun la suflet!… și tare mi-i drag!… Cînd am aflat că s-o întors din străinătate… știi?… de mi-ar fi căzut din cer un logodnic cu păru de aur, nu m-aș fi bucurat așa de mult!…

EGOR (în parte, ștergîndu-și ochii): Ce suflețel de hulubiț!. (Oftează.) A! Panchiț! Panchiț!

TIȚA (în taină): I-am cusut un călăf de ciubuc cu mărgele ș-am vinit să i-l aduc.

EGOR (cu dragoste): Dușincal…

TIȚA (cîntă):

(Arie din „Baba Hîrca”: „Tata mi-a zis fată, fată”)

Pentru mine, biată fată

Fără mamă, fără tată,

N-am pe nime mai iubit

Pe pămîntul părăsit.

Pentru dînsul mi-aș da viața;

Mă rog seara, dimineața.

Și zic, Doamne, Dumnezeu,

Ține-l tot pe dorul meul

EGOR (plîngînd): A!…

SCENA IV

EGOR, TIȚA, ION (ieșind din salonul cel mic)

ION: Hai, hai, cărați-vă că s-o sculat boierii de la masă ș-o să vie aici.

TIȚA (veselă): Boieriu… cuconu Ghiftui are să vie?… Cît îmi pare de bine!… am să-l văd.

ION: Ba te șterge pe guriță, acu deodată, drăguță… hai…

TIȚA: Apoi dar oi aștepta… poate că mai pe urmă…

ION: Negreșit… du-te-acu de te primblă în grădină, păn’ ce și-or trage ciubucele boierii…

TIȚA (apropiindu-se de Ion și căutînd la el cu ochi dulci): Da mi-i da de știre cînd a fi vreme, domnișorule?

ION (în parte): Iaca!… că n-o văzusem cît îi de frumușică… (Cu blîndețe.) Cum să nu-ți dau de știre, drăguță… cum ți-i numele? (O apucă de bărbie).

TIȚA: Tița.

ION (în parte): Îmi vine s-o sărut.

EGOR: Da eu ce fac cu balconu, pan Ivan?

ION (mînios): Gion… nu Ivan… măi, mere murate… Las’ că-i așeza ostrețile mai pe urmă…

EGOR: No, harașo, harașo. Paidiom, duducă. (Ies amîndoi prin fund în stînga. Ion îi urmează.)

SCENA V

HAGI-FLUTUR, ACROSTIHESCU, trei prietini, GHIFTUI (vine în urma tuturor)

(Ghiftui merge liniștit de se pune pe canape. Ceialalți se apropie vesel de oglindă și se grupează în fața lui.)

(Arie „Haideți, frați, să trăim bine”)

TOȚI

(afară de Ghiftui)

Haideți, frați, să trăim bine,

Să trăim noi intre noi,

Luînd vremea precum vine

Și rîzînd de-orice nevoi.

FLUTUR

Vai de-acel care nu știe

Tinereț-a prețui!

Eu, trăind în veselie,

Păn’ la moarte-oi chiui

Hai, hai…

TOȚI

Haideți, frați… etc. etc.

GHIFTUI (cu tristeță): Ba că chiar… ați vorbit de v-ați prichit!

FLUTUR: Da ce?… iar te-o apucat năbădăicile, vere Ghiftui?… iar ți s-o înecat corăbiile?…

GHIFTUI (apropiindu-se de ceialalți): Ba nu… Zău nu, fraților… vă înșălați… Îs tare vesel… atîta numai că mi-i urît!

FLUTUR: Ce fel? ce fel ți-i urît… după ce-am deșărtat zece butelci de șampanie, pentru ca să sărbăm ziua ta?… ce dracu?… ai băut cît șăpte și mai ai obraz să te jăluiești… zici că ți-i urît?…

GHIFTUI: Mi-i urît cît opt… (Oftînd.) A! voi nu știți ce-i urîtul! Ce boală grozavă-i!…

ACROSTIHESCU: Nu știm?… Ia așteaptă… (Scoate din buzunar un volum manuscris și caută filele.) Aurora… La mormîntul ei!… Odă la împăratul… Odă la șahul… Odă la craiul…

FLUTUR (încet lui Ghiftui): Iar o să ne lovească-n cap c-o poezie.

ACROSTIHESCU: Iată:… ascultați. (Citește declamînd.)

„Urîtul e un demon ce-alungă omenirea

Cu chinuri nesfîrșite, cu pas neîncetat ;

El stînge-n sîn speranța, gonește fericirea,

Și-n locul lor depune dezgustul nempăcat!

Amar de acel suflet pe care el atinge!…”

GHIFTUI: Și celelalte… bravo, Acrostihescule!… de cînd faci ode pe la cei mari, n-ai nimerit niciodată așa de bine…

FLUTUR (încet lui Ghiftui): Nu-s de dînsul…

GHIFTUI: Cu adevărat că urîtul îi un demon fără milă care mă gonește zi și noapte și mă face să mă cred mort de viu.

FLUTUR: Te gonește?… gonește-l și tu…

GHIFTUI: Da cum?… prin care chipuri?

FLUTUR: O mie ș-o sută… Nu ești bogat?

GHIFTUI: Bogat… bogat…ș-apoi?… dacă-s bogat… ce-mi folosește?… Tot asta mi-o aruncați în obraz… că-s bogat… că am zece mii de galbini venit..

FLUTUR: Zece mii de galbini!… auzi?… și-ncă se mai fasolește?

GHIFTUI: Nu mă fasolesc, frate… Știu că sînt creștini care trăiesc cu mai puțin… d-apoi… nu-i totul să ai bogăție…

FLUTUR: Ba-i tot… dacă nu mă crezi… Întreabă lumea-ntreagă.

ACROSTIHESCU (declamînd)

„Ce este bogăția? un vis, o nălucire!

Chiar o nimică toată… un fulger, o lucire,

O himeră…”

FLUTUR (împingînd pe Acrostihescu): Mări, du-te-n colo cu himera ta, smintitule… auzi?… zece mii de galbini o nimica toată!… șuguiești, vere?… zece mii!… dacă eu cu suma asta fac pe dracu-n patru… Zece mii de galbini!… Kirie eleisonf… ș-apoi încă i-i urît?… dă! pas de nu crede că soarta-i oarbă…

GHIFTUI: Ce să fac?… așa mi-i firea.

ACROSTIHESCU (declamînd)

„Firea ta îi o tirană,

Îi o aprigă dușmană!

Trebuie de gliei s-o freci

Și-n vin s-o îneci!”

FLUTUR: Ai auzit?… iaca un chip minunat ca să-ți lecuiești boala.

GHIFTUI: În zădar!… Am cercat de toate și n-am nimerit… Am întrat în slujbă, acu patru ani…

FLUTUR: Tronc, Marico?… ai și găsit chip… Ce slujbă?

GHIFTUI: Dicanicească!… Am văzut cu adevărat multe lucruri de rîs… dar degeaba!… n-am rîs nici măcar de-o lițcaie.

FLUTUR: Cred și eu… pas de pitrece cu haz cînd auzi toată ziua: „Cătră cinstita giudecătorie!… așa precum și în urmarea celor mai sus pomenite… jăluitorii… la fața locului… făcîndu-se sprafcă… și întorcîndu-se cu natpis…”

GHIFTUI: Și celelalte… trii coli întregi, fără punt și fără comă… Mi-am dat dimisia după o lună de zile ș-am început a alerga prin adunări, prin baluri, să caut distracții…

FLUTUR: Ei!… și n-ai găsit?

GHIFTUI: Am găsit pretenții și etichete, care mi-o tăiet deodată tot gustul de pitrecere… Cei mai mulți s-adună, nu ca să pitreacă, dar ca să critice… ș-apoi ce critici?… tot acele și iar acele, care le-am auzit cu șăse ani mai înainte… De este vrun bal?… societatea se-mparte-n două… damele de-o parte și cavalerii de alta, parcă de-abia s-ar cunoaște… zice că-i de bonton… și cînd se-ncepe giocul, cei mai mulți din cavaleri se duc de se pun la cărți.

(Arie „Azi cu o pelițiune”, din „Muza.”)

Deși damele-s plăcute,

Vesele, bine crescute;

Deși joacă lin, ușor,

Și insuflă dulce-amor;

Lor le sînt azi preferate

Patru dame… cam ciudate

Care-aduc la cărți noroc

Și pe care toți le joc. (bis)

FLUTUR: Înțăleg… dama de cupă, de pică, de caro…

GHIFTUI: Doamne! priceput ești, vere Hagi-Flutur!

FLUTUR: Așa-s din născare, vere Ghiftui.

ACROSTIHESCU (declamînd)

„Prostia din născare

Nici un leac nu are!”

FLUTUR: Iaca, mă! da aista de unde-o sărit cu poeziile lui cele șchioape?

ACROSTIHESCU (supărat): Ia ascultă, mâi vere… nu te-atinge de cele sfinte.

FLUTUR: Care sfinte, mă?

ACROSTIHESCU: Așa să știi. Poezia este-o artă sfîntă… o fiică cerească.

FLUTUR: Apoi dacă-i o fiică cerească, n-o face să umble cu colinda la sărbătorile unora și altora… m-ai înțăles?…

ACROSTIHESCU (în parte): Bestie incapace!

FLUTUR (in parte): L-am pocnit în pălărie! (Cătră Ghiftui.) Ș-așa, vere Ghiftui, nu-ți uita vorba!

GHIFTUI: Ce vorbă?

FLUTUR: Zicei că n-ai putut scăpa de urît nici în societățile leșului… mare minune!… da eu rîd cît șăpte… pitrec… gioc… fac curte, într-un cuvînt, trăiesc… și gust dulceața tinereții.

GHIFTUI: De cîți ani ești?

FLUTUR: La Crăciun împlinesc 45 de ani… și cei mulți înainte.

GHIFTUI: Ce tînăr fericit!… eu am îmbătrînit de tot…

FLUTUR: Auzi, bătrîn de 36 de ani!… (În parte.) Îi cam smintit.

GHIFTUI (desperat): Vina me-i dacă nimic nu-mi mai place pe fața pămîntului?… dacă nimic nu mai trezește-n mine-o singură bătaie de inimă?… am făcut voiajuri, și-n loc de-a mă mira ca alții de minunile ce-ntîlneam în calea mea, mi-era greu de ele…

(Arie din „Chirița”: „Acest tîrg ce-i zic în lume”)

Cei mai mulți din călători

Se socot că sînt datori

De-orice lucru-a să mira

Și-n veci gurele-a căsca.

Ca și ei în drumul meu

Am căscat gura mereu…

FLUTUR

De mirare?

GHIFTUI

Nicidecît…

Ci de somn și de urît.

ACROSTIHESCU (furios): Cum?… În fața minunilor civilizației ai putut sta rece și nesimțitor ca o marmură?… nu ți s-o înflăcărat imaginăciunea?… nu?…

GHIFTUI: Nu… dar trupul mi s-o ostenit de-agiuns… Am șezut patru ani în străinătate ș-am cercat să fac amoruri…

FLUTUR ȘI ACROSTIHESCU: Ei?…

GHIFTUI: N-am găsit nici o distracție în ele… Toate amorurile samănă unu cu altu… nu-i tanda și-i manda… Începi a face curte… madama se cam supără deodată… apoi se-mblînzește, ș-apoi nu mai poți scăpa.

FLUTUR: Poate c-așa să fie pe-acolo, pe unde-ai colindat tu… dar pe la noi… slavă Domnului!…

GHIFTUI: în sfîrșit… sînt omul cel mai nenorocit din lume!… ori încotro mă-ntorc, dau de urît… În dreapta urît… (arată pe Flutur) în stînga urît… (arată pe Acrostihescu). O!… viața-i nesuferită pentru mine!… trebuie să fac ceva, ca să scap de dînsa…

ACROSTIHESCU: Cum?… ai avea de gînd a te sinucide?

GHIFTUI: Poate… dar păn-atunci voi, care-mi sînteți prietini, nu puteți discoperi ceva care să-mi înfierbînte sîngele… să-mi zburlească chica în vîrful capului?… Am trebuință să ies din letargia-n care mă aflu… am nevoie de zguduituri… de…

ACROSTIHESCU: De emociuni?…

GHIFTUI: Precum zici.

ACROSTIHESCU: Știi una?

GHIFTUI: Ce?

ACROSTIHESCU: Fă-te poet…

GHIFTUI: Foarte mulțămesc.

FLUTUR (cu esplozie): Știi alta?

GHIFTUI: Care?

FLUTUR: Mi-o vinit o idee.

GHIFTUI (căutînd lung și cu mirare la Acrostihescu): Mare. minune!… ..

FLUTUR: Însoară-te.

TOȚI: Bravo… bună idee.

GHIFTUI (după puțină tăcere): Știi că-i nouă ideea asta?… Nu-mi trăsnise niciodată prin cap… (Cu lene.) Așa-i… d-apoi trebuie să caut, să cercetez, să aleg… și n-am curaj să m-apuc de-asemine catagrafie…. Nu zic… dac-aș ave vro femeie la îndămînă.

FLUTUR: Ce te-ngrijești degeaba?… lasă-te la noroc.

GHIFTUI: Cu adevărat… femeia care mi-a ieși înainte… o ieu, mă cunun… cum o da Dumnezeu… De-oi păți ceva, atîta pagubă… o mai pățit-o și alții… Bravo, vere Hagi-Flutur!… bravo!… ai rareori idei, dar și cînd îți vine cîte una, încalte-i gogonată. (Rîzînd.) De mult n-am rîs așa cu chef.

TOȚI: Semn bun, vere…

GHIFTUI

Într-un noroc! de-acum ce-a fi să fie!

Cu ochi închiși voi astăzi să mă-nsor.

Nici mă-ngrijesc de fac o nebunie,

Căci de urît tot era ca să mor.

CEIALALȚI

Într-un noroc! de-acum ce-a fi să fie!

Te sfătuim chiar astăzi să te-nsori.

Nu te-ngriji că faci o nebunie,

Căci de urît tot era ca să mori.

(Ion intră și se oprește la ușa grădinei în fund.)

ION: Cucoane, o sosit o trăsură cu poștalioni la scară.

GHIFTUI: Cine-i?

ION: O cucoană… doamna Ferchezanca…

GHIFTUI: Ferchezanca?… n-o cunosc… de. unde-i?

ION: N-am întrebat-o..: dar mi-o spus că dorește să vorbească cu d-ta.

GHIFTUI: Văduvă-i?

ION: Nu știu.

GHIFTUI: Du-te de-o-ntreabă… De-a fi văduvă, poftește-o-n casă… iar de-i măritată, spune-i să-și caute de drum.

ACROSTIHESCU: Ce zici, domnule Ghiftui?… o damă!…

GHIFTUI: Ai dreptate… (Lui Ion.) De-a fi măritată, spune-i că n-o pot primi… că m-o lovit damla și-mi pun lipitori. (Ion iesă.)

TOȚI: Damla?… ce idee!…

GHIFTUI: Mă feresc de femei măritate, ca de tămîie…

FLUTUR: Iaca dracu! (în parte.) Îi lipsește-o doagă…

GHIFTUI: Îs sătul de amoruri… măritate păn-în gît.

FLUTUR: Zi încalțe că ești ghiftuit, ca să știm de ce te numești Ghiftui.

GHIFTUI: Hai… lăsați-mă singur cu dînsa… Duceți-vă în grădină.

FLUTUR: Da ce-ai de gînd să faci?

GHIFTUI: De-a fi văduvă… o disvăduvesc și mă disholteiesc totodată, nu mai tîrziu decît astăzi.

TOȚI: Vivat!… Noroc bun, vere!…

TOȚI

Într-un noroc! de-acum… etc. etc.

(Iesă prin fund cu toții, afară de Ghiftui.)

SCENA VI

ION, GHIFTUI, FERCHEZANCA

ION (deschizînd ușile din fund): Doamna Ferchezanca! (Iesă.)

GHIFTUI (în parte): Se vede că-i văduvă…

FERCHEZANCA (intrînd): Bonjur… Cu domnul Ghiftui am cinste să vorbesc?

GHIFTUI (în parte): Frumușică. (Tare.) Dar, doamna me… Prin care întîmplare?…. Mă iartă, mă rog… ești văduvă?

FERCHEZANCA (închinîndu-se): În toată forma.

GHIFTUI (cu mulțumire): A!… Prin care întîmplare am plăcerea de-a primi vizita d-tale?… Poftim, mă rog… (Îi arată scaunul de lingă oglindă și merge în fund de-și aduce unul pentru el.) Poftim…

FERCHEZANCA: Merci…

GHIFTUI: Da’ mă rog… (Se pun jos amîndoi.)

FERCHEZANCA: Domnule, iată pricina în două cuvinte.

GHIFTUI: Te-ascult cu toată luarea-aminte. (În parte, pipăindu-și pulsul.) Curios lucru!… păn-acum nu-mi pricinuiește nici un efect.

FERCHEZANCA: Ai auzit negreșit, domnul meu, că stăpînirea, voind a veni în ajutorul locuitorilor ce și-o perdut boii în iarna trecută, o hotărît a să face în țară o subscriere în folosul lor…

GHIFTUI: Prea frumos!…

FERCHEZANCA: Toți patrioții s-o grăbit a răspunde la îndemnul stăpînirei ș-a lua parte la subscriere…

GHIFTUI: Cum?… a lua parte?

FERCHEZANCA: Vrei să șuguiești, domnule?

GHIFTUI (serios): Ba mă iartă. Nu șuguiesc niciodată.

FERCHEZANCA: Gustul filonichie n-are… Toți patrioții s-o grăbit dimpotrivă a mări subscrierea cu daruri generoase.

GHIFTUI: Mă miram și eu…

FERCHEZANCA: Și fiindcă d-ta ești cunoscut ca un om iubitor de oameni… ca un patriot…

GHIFTUI: Aș!… și eu îs cunoscut de patriot?… mare poznă!… nici prin gînd nu-mi trecea… Se vede c-o început a fi belșug în țară despre tagma patrioților?… Slavă ție, Doamne! că mare secetă o mai fost vro cîțiva ani!…

FERCHEZANCA (cu entuziasm): Cine nu-i patriot în ziua de astăzi!… Nădăjduiesc dar, domnul meu, că vei binevoi a contribui și d-ta la binefacerea obștească… De aceea, trecînd pe la moșia d-tale, am luat îndrăzneală… ghiftui:. Ce se potrivește… (în parte.) Frumos vorbește! (Tare.) D-ta ești însărcinată cu subscrierea în ținutul nostru?

FERCHEZANCA: M-o poftit ispravnicu să-l agiut în treaba asta, ș-am primit cu mare bucurie.

GHIFTUI: Nu mă-ndoiesc dar că prin mînile d-tale suma subscrierii trebuie să-nflorească și să deie roadă bună… Ș-așa, mă rog, zicei că ești văduvă?…

FERCHEZANCA: Eu?… mi se pare că nici n-am pominit…

GHIFTUI: Văduvă!… plăcută poziție pentr-o femeie!…

FERCHEZANCA: Mai plăcută, nici că. se dă.

(Arie din „Scara miței”’. „Ca să fii cucoană mare”)

Cînd ești fată, fată mare,

Nu poți face nici un pas

Făr’ s-auzi de la spinare

A bunicăi dulce glas:

(Imitînd o babă.)

„Ba șezi mai dreaptă,

Șalu-ți îndreaptă,

Ba drege-ți fusta; fii mai cu foc.”

Și de-ntîmplare

Dacă cutare

Îți face curte… auzi pe loc:

„Soro, vorbește;

Soro, zîmbește;

Fă-ți ochii galiși să-i amețești.”

Ce necaz mare!

De supărare

Ești, zău, în stare să-mbătrînești! (bis)

GHIFTUI: Așa-i cît ești în casa părintească!… Dar după ce ieși odată din cușcă… după ce te măriți?…

FERCHEZANCA: După ce te măriți… altă bele!… ai scăpat de bunică și dai…

GHIFTUI: Peste bun?

FERCHEZANCA: Ba peste nebun… peste bărbat care-ți face zile fripte….

GHIFTUI: Care vra să zică, d-ta ești cît se poate de fericită de-a fi văduvă.

FERCHEZANCA (cu entuziasm): Ce este mai dulce decît libertatea!… Ce este mai plăcut decît a nu atîrna de nime!

GHIFTUI: Și… de mult… te bucuri de văduvie?…

FERCHEZANCA: De-abia de cîteva luni… Mai dăunăzi am scăpat de negru.

GHIFTUI: După cît am aflat… parcă sîntem megieși cu moșiile?

FERCHEZANCA: Cale de-un ceas unu de altu. Am o răzășie unde șăd cu multă plăcere… fiindc-acolo am îngropat pe soțul meu…

GHIFTUI: Înțăleg… te îndeletnicești cu vecinica lui pomenire.

FERCHEZANCA: Ba nici gîndesc… O murit? să-i fie de bine și Dumnezeu să-l ierte!…

GHIFTUI: Se vede că nu ți-o fost drag… peste măsură.

FERCHEZANCA: Ba, zău, nici chiar păn’ la măsură… Bietu Ferchezanu era bătrîn, uscat și scurt ca Statu-Palmă… adică, să nu bănuiești…

GHIFTUI (zîmbind): Nicidecum.

FERCHEZANCA: L-am cunoscut la leș… vinea adeseori la bunică-mea de giuca concina… Pune-te în locu meu, cucoane Dumitrachi… el era boier… avea trăsură… și eu n-aveam altă zestre decît un car de nuri…

GHIFTUI: Puțin lucru…

FERCHEZANCA: Ce fel puțin?

GHIFTUI: Vreu să zic, că-n veacul nostru… nu se cere zestre de nuri… ci zestre de bani.

FERCHEZANCA (oftînd): În rele vremi am agiuns!… într-o zi, răposatu aducîndu-mi o ocă de castane zăhărite, două ocă de corăbiele și trii ocă de migdale amare…

GHIFTUI: Bre!… se vede că era cofetar?…

FERCHEZANCA: Ba nu… dar căuta să mă-ndulcească, pentru ca să-l ieu de soț…

GHIFTUI: Și te-o îndulcit?

FERCHEZANCA: Cum nu, păcatele mele, dac-avea moșie… trăsură?…

GHIFTUI: N-am ce zice… dac-avea atîtea avuții…

FERCHEZANCA: Adică… le-avea… le-avea… așa vine vorba.

GHIFTUI: Cum?

FERCHEZANCA: Bietu Ferchezanu era brașovan și-mi spusese brașoave.

GHIFTUI: Elei!

FERCHEZANCA: Mai brașoave!… giudecă însuți… Moșia lui cea vestită era o răzășie fără locuitori, și trăsura… o corabie a lui Noe… fără cai.

GHIFTUI: N-avea nici cai?… care cum s-ar prinde… te-ademenise numai cu vorbe dulci și cu migdale amare…

FERCHEZANCA: Tocmai… pan’ ce m-o pus în cofă… dar nu-i bănuiesc, sărmanu, că almintere era om de treabă și cu frica lui Dumnezeu… După șase luni s-o hotărît, ca un om cu minte, a-și lua pașport.

GHIFTUI: Pașport de voiaj?

FERCHEZANCA (zîmbind): Dar… pe ceea lume.

GHIFTUI: Vezi ce de treabă soț!

FERCHEZANCA (cu mulțămire): Și de-atunci am plăcere a. fi văduvă.

GHIFTUI: a!…

FERCHEZANCA: În lipsa răposatului, mi-am pus trebile la cale… am vîndut răzășia și, păn-a nu mă-ntoarce de istov la Iași, caut să cîștig dragostea ținutașilor de Roman, făcînd bine pe cît pot. (Sculîndu-se.) De aceea sînt prea fericită, domnul meu, că vizita mea te-o hotărît a subscrie în folosul locuitorilor săraci.

GHIFTUI (dînd o pungă): Din toată inima, doamna mea. Poftim 100 de galbini din partea me.

FERCHEZANCA (în parte): 100 de galbini!… galanton boier! (Tare.) Îți mulțămesc, domnul meu, în numele sărmanilor care te vor binecuvînta cu toată recunoștința ce meritezi. (Închinîndu-se.) Cu plecăciune.

GHIFTUI (în parte): Frumos grăiește! (Tare.) Sărut mînile. (Ducînd-o pănă la ușă.) Sînt pre fericit c-am făcut cunoștința d-tale…

(Se închină unul la altul. Ferchezanca iese.)

GHIFTUI (singur, viind în fața scenei): Îi hazlie cucoana asta… Iaca! am uitat să mă-nsor!… (Aleargă la ușa din fund și strigă.) Cucoană… cucoană!… d-ta… ia, mă rog… (Vine în scenă.) Curios lucru!… parcă-mi trecuse de urît cu dînsa…

FERCHEZANCA (viind înapoi): Pe mine mă chemi, domnul meu?

GHIFTUI: Am uitat să-ți spun un lucru foarte însămnat… Știi că ești încă destul de plăcută?

FERCHEZANCA (cu modestie): Ce se potrivește…

GHIFTUI (serios): Se potrivește… nu-ți fac complimenturi, că nu le pot suferi… Am iubit în viața me… pe vremea cînd încă mai iubeam… am iubit poate 50 de femei care era mai urîte decît d-ta.

FERCHEZANCA: Bunătatea d-tale…

GHIFTUI: Ce vrîstă socoți că am?

FERCHEZANCA: D-apoi…

GHIFTUI: Spune drept, că nu mă supăr.

FERCHEZANCA: Sameni a ave… așa… Între douăzeci și triizeci și cinci de ani.

GHIFTUI: M-am născut cu șăse ani înaintea răzmiriței.

FERCHEZANCA (cu mirare): Care?… cea de anțărț?

GHIFTUI (zîmbind): Ba nu… cea din vremea volintirilor.

FERCHEZANCA: Vra să zică ai… (Numără pe degete.)

GHIFTUI (oprind-o): Nu-ți mai bate capul… am 37 de ani.

FERCHEZANCA: Ești în floare… Dar, mă rog, pentru asta m-ai chemat înapoi?

GHIFTUI: Dar.

FERCHEZANCA (in parte): Parcă-i cam lepșit?

GHIFTUI: Cum mă găsești la față?

FERCHEZANCA: Cam galbîn… dar almintere destul de vioi.

GHIFTUI (trist): Doamna mea… am un haracter foarte trist!

FERCHEZANCA (zîmbind): Vrei să zici, foarte mucalit dimprotivă…

GHIFTUI: Ba mă iartă… Îs trist din firea mea… Viața-mi pare o comedie giucată de oamenii cei cu minte în benefițiul celor nebuni…

FERCHEZANCA (în parte): Oare nu cumva o fost actor?

GHIFTUI: De aceea… În săptămîna trecută am vrut să mă disfac de dînsa!..

FERCHEZANCA: De cine?

GHIFTUI (posomorit): De viață… făcusem un testament în folosul a cîțiva prietini care se găsesc acum în grădină, fiindcă m-o ferit Dumnezeu de rude.

FERCHEZANCA (cu mirare): Un testament! da ce vroiai să faci?

GHIFTUI (tragic): Să mă-mpușc!

FERCHEZANCA (speriată): Ce face?… săraca de mine!… ai nebunit?… să nu cumva să faci una ca asta, că n-or vre să te-ngroape… auzi gust?… (În parte.) Îi trăsnit cu leuca.

GHIFTUI: Nu te-ngriji, cucoană dragă… că mi-am schimbat planul.

FERCHEZANCA: Așa mai vii de-acasă.

GHIFTUI: În diznădăjduirea mea, am făcut alt proiect… la care d-ta îmi poți fi de-agiutor.

FERCHEZANCA: Eu?

GHIFTUI: D-ta… ascultă: Am în Iași o păreche de case cu două rînduri… am moșia Ghiftuieni cu locuitori… care-mi aduce opt mii de galbini… am dugheni, vii și trăsuri… cu cai… Averea mea să suie la 10.000 de galbini venit.

FERCHEZANCA (în parte): Crișu el!

GHIFTUI: Vrei să împărțești cu mine?

FERCHEZANCA (răsărind): Eu? să împărțeșc?… Ian lasă șaga… vai de mine, că poznaș mai ești!

GHIFTUI (serios): Ți-am mai spus, cucoană dragă, că nu șuguiesc niciodată… Dacă socoți că poți să-ți schimbi văduvia pe soma asta de 10.000 de galbini… eu sînt gata a sfîrși tîrgul cu d-ta… Azi cîntăm Isaia dănțuiește împreună.

FERCHEZANCA: Cum? Zău, vrei să ne cununăm cu tot dinadinsul?… Te-ai și amorezat de mine?

GHIFTUI: Ba nici n-am gîndit… dar în loc de-a mă-mpușca, am hotărît să mă-nsor… Vrei?… primești?. .. Gîndește și te hotărăște ori așa… ori așa… eu nu silesc pe nime.

FERCHEZANCA (privind vesel la Ghiftui): Cînd îți spun că ești mucalit… fie! Te socot un om cumsecade… (Ghiftui zîmbește) cam tuieș… dar sînt sigură că ești în stare a face fericirea unei femei.

(Arie din „Nișcorescu”: „Lăcustele”)

GHIFTUI

(vesel)

De-i așa, cucoană dragă,

La-ndoială nu mai sta,

Căci voiesc, zău, fără șagă

Să mă-nsor cu dumneta.

FERCHEZANCA

Cum?… voiești acum îndată?

Dar nu crezi că ne-om căi?…

GHIFTUI

Hai să ne-nsurăm deodată

Ș-apoi… ne-om tot pocăi.

SCENA VII

FERCHEZANCA, GHIFTUI, TIȚA (in fund)

TIȚA (cu bucurie): Iată-l în sfîrșit!

GHIFTUI: Ce este?

TIȚA: Eu îs, cucoane… Tița…

GHIFTUI (mergînd la Tița): A! tu ești, dragă Tițulică?… de mult nu te-am văzut… Ia vezi cum o crescut, de unde era numai cît o păpușă…

(O dismeardă.)

FERCHEZANCA (în parte): Ce copilă să fie asta?

TIȚA (cu dragoste): Doamne! cucoane, tare-mi era dor să te văd!

FERCHEZANCA (în parte): Dor?… iaca, mă!…

GHIFTUI: Da de unde și pănă unde-ai sărit aici la moșie?

TIȚA: Că aici șăd cu moș Talpă-Lată, posesorul d-tale.

GHIFTUI: Nici nu-l cunosc… El mi-i posesor?… Îmi pare bine. Da ia spune-mi degrabă, Tițo… dorești ceva de la mine?

TIȚA: Ba nu… doream numai să te văd… că tare-i de mult…

GHIFTUI: Ei, acum m-ai văzut… du-te și-i vini mai pe urmă… că am puțină treabă…

TIȚA: Cum? mă alungi așa degrabă?…

FERCHEZANCA: Da ieși azi, soro dragă, cînd îți poroncește boieriu… Nu-nțelegi că are treabă?…

TIȚA (cu lacrimi in ochi): Iaca mă duc… mă duc…

GHIFTUI: Da să vii peste-un ceas, Tiță… ai auzit?… (Cătră Ferchezanca.) îți dau zece minute ca să te hotărăști de vrei a te numi de-acum Ghiftuianca în loc de Ferchezanca.

FERCHEZANCA (coborînd ochii): Numai zece minute?…

GHIFTUI: Ei, fie 12… Îți dau toată vremea. (Merge spre salonul cel mic și se întoarce înapoi.)

TIȚA (în parte): Ce-am auzit!

GHIFTUI (întorcîndu-se, se apropie de Ferchezanca și zice apăsat): Trăsurile mele-s cu cai… (întră în salonul cel mic.)

FERCHEZANCA (în parte): Ei!… pas de te mai fasolește, dacă poți, giupîneasă Panchiță… (Se pune pe scaun.)

GHIFTUI (deschizînd ușa salonului): Cu cai!

FERCHEZANCA (răsărind): Carnacsî!…

SCENA VIII

TIȚA (în fund), FERCHEZANCA

FERCHEZANCA (în parte): Mulți oameni stropșiți am văzut… d-apoi și ca aista!… Da oare cine să fie copila cea de dinioare?… (întorcînd capul.) A! tot aice-i… (Tare.) Drăguță… ia vină-ncoaci.

TIȚA (cu sfială): Eu, cucoană? (Se apropie ie Ferchezanca.)

FERCHEZANCA: Dar… ian spune-mi… de mult îl cunoști pe boieriu?

TIȚA: Din copilăria me…

FERCHEZANCA: Așa?… ce soi de om îi?

TIȚA: Cel mai bun din lume, darnic, milostiv… El s-o îngrijit de mine ca un părinte… și-i păstrez cea mai adîncă recunoștință…

FERCHEZANCA: Păstrează, fata mea… păstrează, că bine faci.

TIȚA: Și-l iubesc din tot sufletul…

FERCHEZANCA (in parte): Iaca… oare nu cumva i-o picat vrun tronc la inimă copilei?…

TIȚA (după mică tăcere): Cucoană…

FERCHEZANCA (sculîndu-se): Ce-i?…

TIȚA: Mă rog, mă iartă dacă îndrăznesc… aș vroi să-ți fac o întrebare…

FERCHEZANCA (miniră): O întrebare mie?

TIȚA: Mai dinioare am auzit ceva… adevărat îi că se-nsoară boieriu?

FERCHEZANCA: Așa-mi pare.

TIȚA (în parte, cu înduioșare): Se-nsoară!… curios lucru!… nu știu ce simțesc… bucurie negreșit… dar, parcă-mi vine-a plînge… (Cătră Ferchezanca.) Și cu cine se-nsoară, cucoană… știi d-ta? …

FERCHEZANCA (fără a să uita la Tița): I s-o aprins călcăile pentru mine.

TIȚA: Pentru d-ta?… nu se poate!

FERCHEZANCA: Ce-ai zis?

TIȚA (în parte, plîngtni): Na, că-ncep a plînge…

FERCHEZANCA (în parte): Doamne! că proaste-s fetele de la țară! (Merge spre fund.)

SCENA IX

TIȚA (în stînga în fund). HAGI-FLUTUR (întrînd pe ușa grădinei din fund), FERCHEZANCA

FLUTUR: Ei! vere Ghiftui, sfîrșit-ai?… (Văzînd pe Ferchezanca.) Ce-mi văzură ochii!

FERCHEZANCA (văzînd pe Flutur): Piei drace!

FLUTUR: Panchița!

TIȚA (în parte; cu mirare)-. Panchița!

FLUTUR (desckizînd brațele): Panchița! foasta stăpînă a inimei mele… foasta prima actriță de la teatru național!

FERCHEZANCA (rîzînd): Hagi-Flutur!… fluturul cel mai bătrîn din Iași!

(Aria „Baletului umbrelor”, din opera „Robert le diable”) Ha, ha, ha, ha, ha.

FLUTUR

Ha, ha, ha, ha, ha.

(Împreună.)

Ce-mi văzură ochii!

FERCHEZANCA

Tu?

FLUTUR

Tu?

FERCHEZANCA

Ha, ha, ha, ha, ha.

FLUTUR

Ha, ha, ha, ha, ha.

(Împreună.)

N-ai dat pelea popii?

FERCHEZANCA

Nu!

FLUTUR

Nu!

(Împreună, jucînd cancan.)

Hai dar să jucăm;

Hai dar să cîntăm.

FERCHEZANCA

Ha, ha, ha, ha, ha.

FLUTUR

Ha, ha, ha, ha, ha.

(Împreună.)

Ce-mi văzură ochii!

FERCHEZANCA

Tu?

FLUTUR

Tu?

FERCHEZANCA

Ha, ha, ha, ha, ha.

FLUTUR

Ha, ha, ha, ha, ha.

(Împreună.)

N-ai dat pelea popii?

FERCHEZANCA

Nu!

FLUTUR

Nu!

TIȚA (în parte): Parcă visez!…

FLUTUR: Da ce dracu te-ai făcut, suflețelule, de-un an de zile de cînd ai perit din ochii mei?

FERCHEZANCA (veselă): Eu, puiule?… m-am sfădit cu directorii teatrului și de diznădăjduire m-am măritat…

FLUTUR (în mare mirare): Te-ai măritat?… tu?…

FERCHEZANCA: Hî, hî.

FLUTUR: Măritat?

FERCHEZANCA (face semn din cap că așa).

FLUTUR: Pravilicește?

FERCHEZANCA: Paragrafu… cutare…

FLUTUR: Mari sînt minunile tale, Doamne!

FERCHEZANCA: Așa, dragă… am luat un bilet de loterie la cantora măritișului, ș-am prăpădit… Dar ce-o fost s-o trecut… (Închinîndu-se.) Îs văduvă din cap păn-în picioare.

FLUTUR: L-ai și pus la cale pe bietu…

FERCHEZANCA: Ferchezanu?… altăceva. Era bătrîn ca hanu lui Vangheli…

FLUTUR: Cum s-ar zice… cam hardughie?…

FERCHEZANCA: Ba-ncă ce?… să fi mai trăit păn-în vremea baracilor… Îl dobora pojarnicii… dar și-o luat tălpășița mai înainte… (Oftînd.) Ah! Fluturaș dragă, cînd ai ști cît l-am jălit!…

FLUTUR (zîmbind): Cît?

FERCHEZANCA: Te mieii ce și mai nimic.

(Rîd amîndoi.)

TIȚA (în parte): Sărmanu boieriu!… Ce femeie vra să ieie!

FERCHEZANCA: Da nu știi o bazaconie și mai gogonată?… Domnul Ghiftui mă iubește peste măsură… și mă roagă să-l ieu… că piere… (Veselă.) Ce zici de asta, moș Flutur?… (Lovindu-l peste pîntece.) Așa colac!…

FLUTUR (rîzind): Chiar colac peste pupăză. (Arată pe Ferchezanca.)

FERCHEZANCA: Pupăză!… Nu-mi spui că te-ai deschis, Flutur bătrîn?

FLUTUR: M-am deschis ca o lale la ochii matale… Da ia spune-mi, ai de gînd să primești propunerea lui Ghiftui…

FERCHEZANCA: Cum socoți?

FLUTUR: D-apoi… știu eu?…

FERCHEZANCA: Auzi?… și eu ziceam că s-o deschis!… Primesc în complet ca la giudecătorie… Mai am încă vro cinci minute ca să mă hotărăsc… dar le jârtfesc pe altariul amoriului!…

FLUTUR: Să-ți fie de bine… Apropo… știi că ai să găsești aici o mulțime de cunoștinți vechi?

FERCHEZANCA: Care și care?

FLUTUR: Acrostihescu și toți ceialalți prietini.

FERCHEZANCA: Acrostihescu?… care?… Odobașa?

FLUTUR (rîzînd): Ce fel Odobașa?

FERCHEZANCA: Așa-i zic eu… Odobașa, pentru că nu face altă decît ode… Îs aici?… bravo!… mă duc să-i văd… unde-s?

FLUTUR: În grădina… (cu galanterie) în grădina d-tale… Dă-mi voie să-ți slujesc de cavaler…

(Îi dă brațul.)

FERCHEZANCA: Tot galant?… bine te-am botezat eu Hagi-Flutur.

FLUTUR: Îmi place-a zbura din floare-n floare și din Panchiță-n Panchiță…

FERCHEZANCA: Berbantule…

(Arie din „Chirița”: „Haideți împreună”) (Împreună.)

Haideți în grădină

Să ne rătăcim,

Și cu-ai mei prietini

Să ne intîlnim.

FLUTUR

(galant)

N-ai frică-n grădină de te-i rătăci,

Printre, flori.

Îndată eu te-oi și găsi. (bis)

FERCHEZANCA

Vezi-l dacă-i flutur, flori în veci vînează ..

Vrabia bătrînă tot malai visează. (bis) (Împreună.)

Haideți în grădină

etc. etc. etc.

(Iesă prin fund amîndoi.)

SCENA X

TIȚA (singură): Nu-mi vine să cred cîte-am auzit… ce femeie nerușinată! și tocmai ea să fie nevasta cuconului Ghiftui!… Cum de-o putut să se orbească așa de tare d-lui care-i om în toată firea?… nu putea să aleagă mai bine?… să găsască o copilă cu purtări bune… care l-ar fi iubit păn’ la moarte… ca mine… (Plînge.)

(Arie din „Baba-Hîrca”: „Of, of, of, și auleu!”)

Din a mea copilărie

Eu pe dînsul l-am iubit.

Orice dulce veselie

De la dînsul mi-a venit.

Dar vai mie! -n rătăcire

Dragul meu azi a căzut;

Ș-orice dor de fericire

Pentru mine e perdut!

Doamne l-ascultă al meu dor!

Sau dă-mi voie ca să mori

Ah, de-acum s-au sfîrșit toate;

Lumea-ntreagă-i un mormînt.

Și de-acum nimic nu poate

Să mă-ncinte pe pămînt;

Căci în oarbă rătăcire

Dragul meu, vai! a căzut;

Ș-orice dor de fericire

Pentru mine e perdut!

Doamne l-ascultă al meu dor

Sau dă-mi voie ca să mor!

SCENA XI

TIȚA, EGOR, ACROSTIHESCU (spăriet, vine din fund alungat de Egor)

ACROSTIHESCU: Nu pune mîna pe mine că te ie dracu.

EGOR: De-acum nu scapi de mine păn’ ce nu mi-i plăti… (Vre să-l apuce de guler.)

ACROSTIHESCU: Nu te obrăznici, măi zahar marojna, că te topesc .

EGOR: A cito?… (Furios.) Ah! ti coțcar… te port două luni de zile cu droșca, ș-apoi, cînd îi la plată, speli putina?… (Îl ie de guler.) Davai parale.

TIȚA (căutînd să-i dispărțască): Da ce este, pan Egor?

EGOR: Ce este?… nu băga de samă; am prins un muștereu… (Îl zgîlție.) Davai parale…

ACROSTIHESCU: Parale… parale… n-am acu.

EGOR: Nima?… No, hai cu mine amanet la Tîrgu Frumos.

ACROSTIHESCU (în parte): Cum dracu să scăp? (Tare.) Ia ascultă, Egoraș…

EGOR: A niet Egoraș… ia Egor!…

ACROSTIHESCU: Egoraș dragă… fii om de treabă că ți-oi face o odă.

EGOR: Cito?

ACROSTIHESCU: O odă ca să treci la posteritate…

EGOR: A cito ti tam post?… No, eu postit destul un an de zile… davai parale că-ți ieu surtucu…

(Vrea să-l dizbrace.)

ACROSTIHESCU (furios): Ce face?… să nu cumva… că te sfărîm în bucăți, de nu te-a putea drege nici un carîtaș… (Îl împinge, departe de el.)

EGOR (răpezindu-se): Tu?… Așteaptă…

ACROSTIHESCU (fugînd pe ușa cea ascunsă): Ba nici gîndesc…

EGOR (alungîndu-l): A… hti… padleț!… (Iesă.)

TIȚA (alergînd după ei): Pan Egor… Pan Egor… stăi… (Iesă.)

SCENA XII

FERCHEZANCA, FLUTUR, PRIETENI

(Arie din „Scara miței: „Să trăiască-n veselie…”) prietenii (viind din fund)

Să petreci în veselie,

Doamna mea; precum dorești;

Peste inimi și moșie

Ca o zînă să domnești.

(Se închină la Ferchezanca.)

FERCHEZANCA

Dragii mei, a voastr-urare

Cu plăcere o primesc,

Și la toți avere mare

Eu din suflet vă doresc.

Dragii mei, cu bucurie

Vă poftesc la cununie…

TOȚI

Să trăiești în veselie,

Doamna mea, precum dorești;

etc. etc. etc.

FLUTUR: Să trăiască stăpîna moșiei Ghiftuieni!

FERCHEZANCA (închinîndu-se): Amin.

TOȚI: Să trăiască doamna Ghiftuianca.

FERCHEZANCA (închinîndu-se): Domnilor…

FLUTUR: Negreșit că văru Ghiftui se găsește cuprins de cea mai vie nerăbdare ca să te vadă… Hai să-l hiritisim pentru fericirea lui…

TOȚI: Hai, hai…

(Flutur merge de deschide ușa salonului mic. Ghiftui se zărește dormind pe o canape.)

FLUTUR: Ce văd?… doarme!

TOȚI: Doarme!

FERCHEZANCA (supărată): Doarme!… Nu mă așteptam la una ca asta…

FLUTUR: Negreșit c-o adormit înadins ca să viseze la iubita lui mireasă.

FERCHEZANCA (mînioasă): Flutur bătrîn… acuș îți smulg aripile… Hai, cărați-vă de-aici… lăsați-mă singură cu domnul Horăilă ista… căci am să-i grăiesc… (în parte.) Frumoasă impresie i-am făcut se vede!

TOȚI

(ieșind închinîndu-se)

Să petreci în veselie

etc. etc.

SCENA XIII

FERCHEZANCA, GHIFTUI

FERCHEZANCA (apropiindu-se de Ghiftui): Cucoane Dumitrachi…

(Ghiftui horăiește.)

Ian auzi-l cum horăiește!… parcă-i un ogeac aprins… Domnule Ghiftui… pace!… Îi dus pe ceea lume… Ian să-l șuier. (Șuieră. Ghiftui tace.) O stat moara… acu-i vremea. (Tare.) Domnule Ghiftui…

GHIFTUI (răsărind): Ha… ce-i?… cine mă cheamă?… A!… d-ta ești, cucoană?…

FERCHEZANCA: Da frumos horăiești cînd vrei… ai putea întrece toți bondarii din țară la un loc.

GHIFTUI: Se poate… E! ce păcat că m-ai trezit!

FERCHEZANCA: Păcat?…

GHIFTUI: Dar… mi-ai spăriet un vis cît se poate de plăcut … Pune-ți în gînd că visam că erai lîngă mine… (Ferchezanca zîmbește și coboară ochii) și că-mi ziceai, c-un glas de înger, că nu mă poți suferi… știi?… parcă mă ungeai cu miere la inimă.

FERCHEZANCA (cochetînd): Adeseori visurile-s minciunoase.

GHIFTUI (trist): Păcatu mare…

FERCHEZANCA: Ha, ha, ha, că șăgalnic mai ești… Cele 12 minute o trecut…

GHIFTUI: Care 12 minute?… A! mă iartă… mi-aduc aminte… dar… dar… pentru propunerea ce ți-am făcut?…

FERCHEZANCA: Tocmai… amgîndit… am chibzuit… și m-am hotărît…

GHIFTUI: A nu primi?

FERCHEZANCA: Ba dimprotivă… primesc.

GHIFTUI (puindu-se pe canape)’. Ba zău?

FERCHEZANCA: Găsești că-i lucru de mirare?

GHIFTUI (scoțind țigarete din buzunar): Ba nicidecum… (Cu mare sînge rece.) Cînd îi vra să ne cununăm… Îs ga… a… ta. (Cască.)

FERCHEZANCA: Frumos!… boieriu-ncepe-a căsca, păn-a nu să însura!…

GHIFTUI: Nu băga de samă… (Dîndu-i o țigaretă.) Poftești?

FERCHEZANCA (supărată, se depărtează de canape): Foarte-ți mulțămesc… nu metahirisesc pe nemîncate.

GHIFTUI: a! (Cască.)

FERCHEZANCA (in parte): Iar cască!… curioasă lighioaie!… de n-ar fi om, aș crede că-i somn…

SCENA XIV

GHIFTUI (pe canape), FERCHEZANCA (în dreapta), EGOR

EGOR (intrînd iute prin fund): L-am scăpat! mi-o perit din ochi!… (Văzînd pe Ferchezanca.) A! boji moi!… Ce văd?… Panchiț!

FERCHEZANCA (în parte, cu spaimă): Egor!…

EGOR: Panchiț!… În sfîrșit te-am găsit și pe d-ta!… azi în ziua lui sfeti Mina.

GHIFTUI (în parte, cu sînge rece): Se vede că mireasa mea are cunoștinți prin lipovenime.

EGOR (cu durere): A! Panchiț! Panchiț! cum ți-ai făcut rîs de bietu Egor!. ..A! tam niet frumos… niet hristian.

FERCHEZANCA (în parte): Vai de mine! c-a să mă comprometeze dinaintea boieriului… (Tare.) Eu?… nu te-nțeleg … nu știu ce vrei să spui… nu te cunosc…

EGOR (furios): Nu mă cunoști?… A! ai uitat pe Egor birjariu care te-o purtat cu droșca trii luni de zile pe datorie… ai uitat că te-am scăpat de la nevoie?… că m-am calicit pentru ca să te scap de execuție?… Nu mă cunoști?… dar cînd ți-am adus cei o sută de galbini, cum de mă numeai Egoraș?… cum de-mi săreai în gît?… cum de mă sărutai?… Mă cunoșteai atunci?…

FERCHEZANCA (în parte): Am pățit-o!… (Tare.) Eu ți-am sărit în gît?… eu te-am sărutat pe tine?… Ce obrăznicie!… un droșcar să mă batgiocorească de la ochi!… (Cătră Ghiftui.) Și d-ta suferi una ca asta în casa d-tale?… ah… ah!

(Se face că leșină.)

GHIFTUI (cu sînge rece): Ba că bine zici… Lasă, cucoană… nu mai leșina că-l dau eu afară pe bețivul ista.

EGOR (mînios): Cito?

GHIFTUI: Ha, ha, vorbești lipovenește?… dacă-i așa… (Arătînd ușa.) Na leva… pașol… scări…

EGOR: Ia?…

GHIFTUI: Ia!… vorbești și nemțește?… also fort, fort… gleich.

EGOR: Nu vreu… să-mi plătească dintîi 100 de galbini.

GHIFTUI (cam mînios): Pașol îți zic. (În parte.) Mi se pare că-ncep a mă mînie… (Își pipăie pulsul.) Dar… bate mai iute… slavă Domnului! (Cătră Egor.) Încă n-ai ieșit?

EGOR (puindu-se pe un scaun, în fund): Niet.

GHIFTUI: Niet?… Ei apoi vrei să te-arunc pe fereastă?

EGOR: Tu? ha, ha, ha. Vin, dacă vrei să te hîrbuiesc ca pe-o droșcă veche.

GHIFTUI (în parte): Auzi!… acu m-am mîniet de tot.

EGOR (suflecîndu-și mînicile): No; paidi suda…

GHIFTUI (scoțîndu-și surtucul): Așteaptă, Marojna… că te-oi topi eu acuș.

FERCHEZANCA (în parte): Vai de mine! c-or să se bată!… Iaca pozna.

(Aria călușeilor din „Nunta țărănească”)

EGOR și GHIFTUI (împreună)

Vai de tine.

Vai de tine!

Cată de te ține bine;

Cu mînie și cu ură

Am să-ți sfărm dinții din gură.

FERCHEZANCA

(alergînd între amîndoi)

Stați pe loc … nu luptați… șede rău …

GHIFTUI și EGOR

(împreună)

Nu vreul

FERCHEZANCA

(cătră Ghiflui)

Ah, te rog … fii blajin, domnul meu …

GHIFTUI

Nu vreu!

(Împreună.)

EGOR și GHIFTUI

Vai de tine,

Vai de tine!

etc. etc.

FERCHEZANCA

(în parte)

Vai de mine, vai de mine!

Se bat, iată, ca mai bine…

Vai de mine! mă tem foarte

Să nu facă vreo moarte.

(Ghiftui și Egor se luptă cercînd a se trînti la pămînt. Ghiftui îl împinge pe Egor spre balcon.)

GHIFTUI: Ha, ha… Măi, turtă dulce… bătaie vrei?… așteaptă.

EGOR: Ah! ti șelma…

GHIFTUI: Am să te-nvăț polca… ia așa… (Tot întorcîndu-se în luptă, ajung pe balcon.)

FERCHEZANCA (spărietă): Stați, stați, pentru numele lui Dumnezeu!

GHIFTUI (în balcon): Nu te da, Marojna…

EGOR: Pastoi… (Se aude un vuiet de grilaje stricate.)

GHIFTUI: Ține, mă… ține, mă…

(Se aud amîndoi răcnind și căzînd în iaz)

FERCHEZANCA (răcnind cu spaimă, caută pe fereasta balconului): Vai de mine!… c-o căzut în iaz din balcon!… nu se mai zăresc… poate că nu știu să-noate!… (Deznădăjduită.) Or să se-nece… și-ncă n-am apucat măcar a mă mărita… (Aleargă în fund și strigă.) Săriți… săriți… alergați!…

SCENA XV

FERCHEZANCA, TIȚA (viind din fund și aducînd pe brațe o manta)

TIȚA: Ce este? ce este?

FERCHEZANCA (perdută): O căzut în iaz cuconu Egor și Ghiftui droșcariu.

TIȚA: Săracan de mine!… hai s-alergăm degrabă…

FERCHEZANCA: Hai să ridicăm satu…

(Arie din „Scara mîței”: „Tîlharii”)

FERCHEZANCA și TIȚA (deschizînd ușele din fund)

Prietini, săriți, ajutori

Că-n baltă se-neacă și mori

(Tița iesă prin fund alergînd.)

SCENA XVI

FERCHEZANCA, FLUTUR, ACROSTIHESCU, PRIETINI, SLUGI (toți vin din toate părțile alergînd)

TOȚI

Ce este? ce vuiet? ce zor?

Cui trebui aici ajutor?

FERCHEZANCA

Egor și Ghiftui…

TOȚI

Ce spui?

FERCHEZANCA

Bătîndu-s-aici …

TOȚI

Ce zici?

FERCHEZANCA

În iaz au dat, zău.

TOȚI

Valeu!

FERCHEZANCA

(cu deznădejde)

Ca doi bivoli grei.

TOȚI

Elei!

(Împreună.)

Degrabă, degrab-ajutor,

Că-n baltă se-neacă și mor.

(O Parte din persoane se răped in salonul cel mic și se fac nevăzute prin dreapta. Ceialalți se apropie de fereastă și caută cu groază spre iaz… Sînt cu toții grupați astfel, incit ușele din fund să se poată vide de public. După o mică tăcere, se aude sub balcon glasul lui Acrostikescu, zicînd: „S-o înecat!…”)

TOȚI: S-o înecat! (Rămîn încremeniți toți.)

(Ghiftui acoperit cu o manta se arată întovărășit de Tița la o ușă din fund. Cînd aude cuvîntul „s-o înecat”, se oprește înspăimîntat. Nime nu-l vede.)

GHIFTUI (în fund): Am făcut moarte de om!… am înecat un sudit!… de-acu-s prăpădit!… or să mă deie în criminal!

TIȚA: Țîst… vin cu mine… că te scap eu.

(Ghiftui și Tița se fac nevăzuți în stînga. Ceialalți de pe scenă caută tot pe fereasta balconului.)

FERCHEZANCA (pe fereastă): Nu mai este nici o nădejde, Odobașa?

ACROSTIHESCU (sub balcon): Nu… Îs perduți!

FERCHEZANCA (cu disperare): Perduți!… or să se mureze ca crastaveții în iaz… aleluia… am rămas iar văduvă… ah! (Leșină.)

TOȚI

Vai, ce întîmplare!

Stau încremeniți…

Printr-o înecare

Toate s-au sfîrșit.

(Rămîn toți încremeniți. Flutur caută să zancăi.)

(Cortina cade.)

ACTUL II

Teatrul reprezintă o odaie mare și simplă mobilată. Ușă în fund; și de-a stînga ei o scară care duce la rîndul de sus.

În capătul scărei, o altă ușă. În stînga, o fereastă ce dă în grădină, tn dreapta, o sobă și dinaintea ei o masă pe care se văd o oglindă mică și un sfeșnic cu un căpețel de luminare. Scaune pe lingă păreți. O ușă dincolo de sobă, care duce tn odăile lui Talpă-Lată.

SCENA I

TIȚA (la fereasti, privind în cîmp): Nu se zărește încă. De azi-dimineață de cînd l-o trimis moș Talpă-Lată la Tîrgu-Frumos cu scrisori… (Viind în scenă.) Sărmanu bietu boieriu!:.. s-ajungă a să face cioban tocmai la posesorul lui!… (Veselă.) Un cioban cu zece mii de galbini venit!… Cît îmi pare de bine că m-am găsit lîngă dînsu cînd o scăpat din iaz… L-am ascuns într-o manta și, făr-a fi zărit de nime, l-am adus la noi acasă… de-atunci îl văd în toate zilele… că n-are ce face… de cînd s-o înecat Egor… el îi silit să șadă aici ascuns în straie țărănești… de frica jandarmilor…

(Arie din „Scara mîței”: „Păsărele mult iubite”)

Zău, îmi pare foarte bine

C-a scăpat el de la moarte

Și din ochii tuturor;

Dar îmi pare și mai bine

C-a scăpat el chiar prin mine…

Și că-i sînt de ajutor.

A perdut a sa avere,

Boierie și putere,

Ajungînd a fi păstor;

Dar, în loc de bogăție

Și de-o seacă boierie,

Îi rămîne-al meu amor!

SCENA II

TIȚA, TALPĂ-LATĂ (viind din fund)

TALPĂ (supărat): Tițo?… n-o mai vinit ghiorlanu cel de Stan?

TIȚA: Nu, moș Talpă-Lată.

TALPĂ: Ce mojîc leneș!… de azi-dimineață de cînd l-am trimes la Tîrgu-Frumos… s-o fi oprit în vro crîșmă, că tot îi zi de tîrg astăzi.

TIȚA: Cine?… el în crîșmă?… (În parte.) Un boier în crîșmă! dacă s-o mai văzut!…

TALPĂ: Așa-s țăranii iștia… s-o făcut niște bețivi de frunte de cînd s-o înmulțit velnițile… și nu mai poți face nici o treabă cu dînșii.

TIȚA: Ia las’, moș Talpă-Lată, că Stan nu-i țăran de rînd; el nici nu știe ce-i vinu măcar.

TALPĂ: Vorbă-i?… un țopîrlan ca dînsu… leneș… somnoros… tuieș… care cînd îi poroncesc cîte ceva… să măture casa… să aducă apă de la fîntînă… se uită la mine cu ochii boldiți, ca o broască la soare… Mă mir ce-l tot aperi, Tițo dragă, că nu plătește nici doi bani… (În parte.) De n-ar fi un mojîc prost, aș crede, Doamne, iartă-mă, că i-o căzut tronc la inimă.

TIȚA: D-apoi și d-ta, moș Talpă… nime nu te mai poate mulțămi… bietu Stan lucrează cît poate, sărmanu! și d-ta, în loc să fii bun cu dînsu, nu încetezi de-a-l ocărî ca pe-un argat prost…

TALPĂ: Ei! ba nu cumva ai vra să-l bag în sîn și să-l cocolesc!… ce l-oi cocoli într-o zi c-o dispicătură… Da cine oare s-aude afară?

(Se aude la ușa din fund tropote de cai și glasul Ferchezancăi rîzînd.)

SCENA III

Cei dinainte. FLUTUR, FERCHEZANCA

FLUTUR (afară): Tbrrr… hola… Tbrrr…

FERCHEZANCA (afară, rîzînd): Ține bine să nu dai rău… ha, ha, ha…

FLUTUR (intră în costum de călăreț ridicul): Bucuroși la oaspeți?

TALPĂ: Bucuroși… poftim.

FLUTUR: D-ta ești posesorul moșiei Ghiftuieni?

TALPĂ (închinîndu-se): Eu, cucoane… șatrariu Timofti Talpă-Lată.

FLUTUR: D-ta să fii sănătos… (Mergînd la ușa din fund.) Poftim în casă, suflețele…

FERCHEZANCA (intrînd răpide in costum de amazoană): Uf! bine c-am mai dat de uscat!… ce fugă!… ce primblare de olac… cale de-o poștă călare… de la Tîrgu-Frumos, păn-aici!… Dați-mi degrabă un pahar de apă… sau de vin, că mi s-o făcut gîtița iască.

(Tița merge tn odaia din dreapta și aduce un pahar cu apă.)

(Aria „Galopului de la bal-masqué”)

FERCHEZANCA

Hop, hop, hop,

La galop

Cind alerg călare,

Hop, hop, hop,

La galop

Inima mea sare.

Hop, hop, hop,

La galop

De mă vede-oricine,

Hop, hop, hop,

La galop

Saltă după mine.

Ce plăcere de-a fugi in fuga mare

Pe un cal iute, sprintinel ca un ogar.

Cîteodată, alivanta pe spinare,

Dar nu-mi pasă… eu de șotii n-am habar.

Hop, hop, hop etc.

FLUTUR (în parte): Parcă văd maștele, la bal-masché… (Imitînd muzica militară.) Tă… nă… nă… nă… dînă… dînă… bum, bum, bum…

TIȚA (aducînd apă): Iaca apă, cucoană… (În parte.) Ce văd? Ferchezanca!

FERCHEZANCA (ie paharul și be): Să trăiești. (Puind paharul.) Parcă cerusem vin… da nu-i nimică, îi bună și apa… (Văzînd pe Tița.) Ce-mi văzură ochii? copila cea care-am întîlnit-o la curte, cînd s-o înecat bietu Ghiftui!… mare poznă! Da ce cauți aici, drăguță?

TALPĂ: Aici șăde, cucoană… Împreună cu mine…

FERCHEZANCA: Așa?… Îi vro strănepoată de-a d-tale?

TALPĂ: Ba nu, cucoană… eu îi sînt epitrop, de cînd i-o murit părinții…

FERCHEZANCA: Dumnezeu să-i ierte!… (Cătră Tița.) Ia ascultă, drăguță… n-ai o odaie mai curată unde să mă pot odihni puțintel, că mi-o zdrobit calu toate oasele-n mine… știi? parcă-s făcăluită.

TIȚA (în parte): Altă bele acu!… a să deie boieriul cu ochii de dînsa.

FERCHEZANCA (În parte): Se vede că-i surdă, sărmănica. (Strigînd tare.) N-auzi, drăguță… aș dori o odaie.

TIȚA: Dacă nu-s surdă, cucoană… nu te răguși degeaba.

TALPĂ: Poftești să te odihnești? îndată… Tițo, du pe cucoană în odaia ta…

TIȚA: În odaia… mea?

TALPĂ: D-apoi unde… În coșeri?… hai, și-i dă cele trebuincioase.

FERCHEZANCA: Foarte mulțămesc. (În parte.) De treabă posesor… hei! să nu fi răposat bietu Ghiftui… eră să-mi aducă mie cîștiurile… (Oftind.) Ce-i lumea asta!… ca un cal breaz… Toate planurile mele o căzut în baltă! (Stă pe gînduri.)

TIȚA: Cînd îi pofti, cucoană… odaia-i gata.

FERCHEZANCA (pe gînduri): în baltă!… În baltă!…

FLUTUR: Ha, ha, ha., copila-ți spune una și tu răspunzi alta… ha, ha, ha.

FERCHEZANCA (răsărind): Ce-ai pățit, Hagi-Flutur?… te gîdile rusaliile, de rîzi așa?

FLUTUR: Ba nu… ha, ha, ha… Da copila-ți spune alta și tu îi răspunzi una… vorba ceea: Buna ziua, măi fărtate… șepte pui de rață, frate… măi fărtate, tu ești surd… ba c-acu trecur-un cîrd.

FERCHEZANCA (puțin supărată): Mînca-te-ar moliile, că slut ești cînd rîzi… unde-i odaia, drăguță?… (Merge spre fund după Tița.)

TIȚA: Încoaci… poftim. (Merge spre scară.)

FLUTUR: Da bine, soro… așî-și te duci și mă lași cu lacrimile pe obraz?

FERCHEZANCA (oprindu-se pe scară): Știi ce? spală-te degrabă cu apă de soc, ca să nu te faci chistrui…

FLUTUR: Ian lasă șaga… nu întîrzie, c-avem să mergem la curte.

FERCHEZANCA: Ba-ți pune pofta-n cui deocamdată, suflete… (Cătră Talpă.) Mă rog, arhon Talpă Lată… departe-i păn’ la curtea boierească?

TALPĂ: Ca vro giumătate de ceas, cucoană.

FERCHEZANCA: Atîtica?… ei, apoi mă duc să mă culc puțintel… Cu sara bună…

TIȚA (în parte): Vai de mine!… c-acu vre să și doarmă aici!

FERCHEZANCA (suind scările): Da bine, soro… nu cumva mă duci în hulubărie?

FLUTUR (jos în capătul scărei): Acolo ți-i locu matale, porumbițo…

FERCHEZANCA (în capătul de sus a scărei): Hîș… Flutur bătrîn…

(Împreună.) (Arie din „Chirița”: „Adio! în astă-seară”)

FERCHEZANCA

(pe scară)

Adio, rămîi aice…

En mă duc să m-odihnesc.

Adio, mă simt ferice

De-a putea să horăiesc.

FLUTUR

Adio, rămîi aice,

Eu la curte mă pornesc.

Adio, -n curînd ferice

Oi veni să te găsesc.

TIȚA

(în parte)

Vai mie! cu groaz-aice

Eu pe dînsa o privesc.

Cît aș fi, zău, de ferice

De-aș putea s-o mătrășesc!

FLUTUR

Suflețele… nu uita

Prin somn dulce-a mă visa.

FERCHEZANCA

Ba, zău, nu; că n-am de gînd

Să prind friguri chiar visînd.

(Împreună.)

Adio etc. etc.

SCENA IV

FLUTUR, TALPĂ-LATĂ

FLUTUR: Ha, ha, , ha… poznașă-i!…

TALPĂ: Veselă cucoană se vede!… Îi cucoana d-tale?

FLUTUR (îngîmfîndu-se): Așa ș-âșa… Da ian spune-mi, mă rog, de mult ții moșia asta-n posesie?

TALPĂ: De-abia de șese luni, cucoane… și, zău, mult mă tem să nu-mi facă vro șotie clironomii boieriului… Dumnezeu să-l ierte!… cică mare de treabă creștin mai era păn-a nu se-neca!

FLUTUR: Ce fel?… nu l-ai cunoscut în viață?

TALPĂ: Nu… cînd am luat moșia de la vechilul d-sale, d-nu Ciupilă, d-lui era dus înuntru la țara Franțuzului și, vezi păcatu!… tocmai cînd sosisem de la Roman, acu o săptămînă, cu cîștiul… ce să găsesc la curte?… tufă! boieriu făcuse huștiuliuc în baltă și prietinii d-sale spălaseră putina…

FLUTUR: N-avea altă de făcut decît s-o spele… de vreme ce Ghiftui îi părăsise… Da bine… care vra să zică ai rămas cu gura căscată și cu cîștiu-n palmă?

TALPĂ: Mai așa!… că doar nu era să-l arunc în iaz după boier… Aștept să vie clironomii să le ies cu plin…

FLUTUR: Că nu-i aștepta mult… n-ai grijă… Chiar astăzi trebuie să s-adune comisia rînduită pentru facerea catagrafiei a averei lui Ghiftui…

TALPĂ: Comisia… da n-are rude?

FLUTUR: L-o ferit Dumnezeu… după cum spunea el, sărmanu!… Mă duc să fiu față la lucrarea comisiei, ca martur… însă, păn’ te m-oi întoarce, te poftesc să porți de grijă cucoanei celei de sus… (Cu un aer de protecție.) Te-oi mulțămi…

TALPĂ (închinîndu-se): Bunătatea d-tale, cucoane.

FLUTUR (la ușa din fund): Parcă ziseși mai dinioare că nu-i departe curtea?

TALPĂ: Ia… cît cole… Cum ieși din sat, apuci de-a dreptul prin pădurea lupului și, cît ai zice cîrc Frangoleo, agiungi în cotunu Sătulei, unde-s casele boierești.

FLUTUR: Foarte bine… rămîi sănătos… și nu uita ce ți-am spus… (Iesă.)

TALPĂ: Las’ pe mine.

FLUTUR (deschizînd ușa): Te-oi mulțămi. (Iesă.)

TALPĂ: Sărut mînile. (Singur, viind în fața scenei.) Adică dacă-i omul viță de boier mare… se cunoaște cale de-o poștă… așa ș-aista… Da oare cum îl cheamă?… l-oi întreba cînd m-a mulțămi…

SCENA V

TALPĂ-LATĂ, FEDELEȘ și mai pe urmă EGOR

FEDELEȘ (cepeleag și prost, vine alergând din fund): Cucoane Talpă, cucoane Lată?

TALPĂ (răsărind): Ce-i, mă? ce-ai pățit? parcă tot lupii te-alungă.

FEDELEȘ: Ba să ferească Dumnezeu!

TALPĂ: Ei, ce-i?

FEDELEȘ: Este un om pămîntean ascuns în coșări… și zice așa: că are să-ți spuie o oarecică.

TALPĂ: Un om ascuns în coșări!… a fi vrun tălhar… cine-i?… Îl cunoști tu, măi Fedeleș?

FEDELEȘ (rîzînd prostește): D-apoi încă n-am fost la temniță ca să cunosc tâlharii… Poate că d-ta, cucoane…

TALPĂ: Taci, prostule… și du-te de-i spune să vie- aici…

FEDELEȘ: Cine?

TALPĂ: Iaca malacu!… cel din coșări. FEDELEȘ: M-am dus. (Iesă alergînd, și lăsînd ușile deschise.)

TALPĂ (singur): Să fie vrun tâlhar… nu cred c-ar vini ziua meaza mare… a fi poate vrun bejănar care vra să între argat la mine… fără leafă. FEDELEȘ (afară): Boieriu-i singur… Întră-nuntru.

EGOR (dînd busta în casă, se aruncă peste Talpă-Lată și-l îmbrățișează): Scapă-mă, jupîne Talpă-Lată!

TALPĂ (spăriet): Ho, țară!… Ce-mi văzură ochii!… Egor?…

EGOR: Da.

TALPĂ: N-ai murit?

EGOR: Niet!…

TALPĂ: Care vra să zică… numai bietu cuconu Dumitrachi.

EGOR: Numai! (Oftînd.) L-or fi mîncat racii pe giumătate, de-o săptămînă…

TALPĂ: Sărmanu!… or fi făcut lăsat de săc cu dînsu…

EGOR (cu deznădăjduire): A! nu-i vina mea… premelege că nu… n-am vrut să-l înec… dar cum s-o dovidesc?… nie znaiu… cum s-arăt că-s nevinovat?… nie znaiu nici atîta… A! jupîne Talpă-Lată… tare-s supărat!…

TALPĂ: Da bine… cum ai scăpat din iaz, pan Egor?… Ian spune.

EGOR: Am ieșit înotînd… și m-am ascuns în niște stuh care era lîngă baltă. Cînd în stuh… aud deodată niște oameni alergînd din toate părțile și răcnind: s-o înecat! s-o înecat!… Bojî moi! era să mor de frică.

TALPĂ: De frig?

EGOR: Și de frig…

TALPĂ: Cred și eu… murat cum te găsai, puteai să prinzi un gutunar de cele tătărești.

EGOR: De-atunci… nici că m-am mai întors la Tîrgu Frumos, la dugheană… am lăsat tot… și căldări… și harbuji… și zămoși…

TALPĂ: Și ce te-ai făcut de-o săptămînă?… cum ai trăit?

EGOR: Cum? furînd noaptea harbuji și zămoși de prin harbuzării și ascunzîndu-mă ziua prin copaci, ca o gaiță.

TALPĂ: Săracu bietu Egor!… putcja să te prindă frigurile de-atîta harbuji.

EGOR: Să mă prindă frigurile?… A… nima… nima… Nici dracu nu mă prindea, așa mă umplusem de spăriet…

TALPĂ: Ei! ce vrei acum de la mine?… spune… ce pot să fac pentru d-ta, pan Egor?…

EGOR: Ascunde-mă… hrănește-mă… Îmbracă-mă… nu-ți cer mai mult… Într-un cuvînt, scapă-mă de spînzurătoare…

TALPĂ: De spînzurătoare?… (Tremură.)

EGOR (tremurînd): Da… da… că de m-or prinde jadarnicii… or să mă ducă legat la Ieș… și de m-or duce legat la leș… acolo… or să mă giudice ca pe-un hoț… și pe urmă or să mă hotărască la moarte… ș-apoi dacă m-or… hotărî… la moar… te… or să mă… Uvîi! uvîi!… (Cu deznădăjduire.) Și, zău că nu l-am înecat eu…

TALPĂ: O știu… n-ai nici o grijă, Egor… din casa mea nici dracu nu te-a putea scoate…

EGOR (strîngînd în brațe pe Talpă): A! bogdaprosti… bogdaprosti.

(Se aude afară un fluier de cioban.)

EGOR (spăriet): A! cito tam?

TALPĂ: Vine Stan ciobanu… hai degrabă… ascunde-te… fă-te nevăzut.

EGOR (căutînd împrejur): Unde?

TALPĂ: Întră iute cole-n pivniță și n-ai grijă.. (Ridică o trapă.)

EGOR: A… vin este?

TALPĂ: Este.

EGOR (coborînd în pivniță): A… stahie nima?…

TALPĂ: Piei iute… (închide trapa.) Ia așa… aici încalțe știu că-i sigur… numai de nu mi-ar dișărta poloboacile…

SCENA VI

TALPĂ, GHIFTUI (în costum de cioban, intră foarte ostenit și merge de se pune pe un scaun lingă masă)

GHIFTUI (intrind): Uf!… dați-mi un scaun… o canape… un divan… că mă prăbușesc… (Puindu-se pe scaun.) A!…

TALPĂ: Ian vezi obrăznicie!… cum îndrăznești, măi, să șăzi dinaintea me?

GHIFTUI: Cum?… pentru că nu îndrăznesc să șăd în picioare… de ostenit ce sînt… mă tem să nu mă disfac în bucăți… M-am dogit ca un poloboc vechi, de mult ce-am umblat.

TALPĂ: Auzi tontu?. .. ș-apoi zice că-i cioban!… așa cioban! nu poate face-un pas făr-a să jălui că-i ostinit…

GHIFTUI: Un pas!… de-aici la Tîrgu-Frumos și-napoi?… cale de-o poștă bună?… Mări, nu ți-i greu să vorbești? dacă de-aș fi cal de poștă, încă m-aș jălui… măcar că ei n-au obicei…

TALPĂ: Taci, prostule… știi numai să răspunzi dobitocii.

GHIFTUI (cam supărat): Ian ascultă…

TALPĂ: Ce?…

GHIFTUI (în parte): Iaca că era să mă dau de gol… (Tare.) Nimic, cucoane…

TALPĂ: Hîm… dat-ai scrisorile lui d. polițmuștru?

GHIFTUI: Polițmaistru… nu muștru.

TALPĂ: Nu muștru?… ți-oi da eu un muștru de nu l-îi putea duce… Dat-ai scrisorile cum ți-am poroncit?…

GHIFTUI: Le-am dat d-lui polițmaistru… nu muștru.

TALPĂ (în parte): A să mă scoată din răbdare mojîcu ista. (Tare.) De ce-ai întîrziet păn-acu?

GHIFTUI: De ce? pentru că picioarile mele n-au mașină de vapor ca să…

TALPĂ: Ce face? meșînă?… Ce pomenești tu de meșînă, măi?… Te-ai îmbătat se vede, lepșitule.

GHIFTUI (rîzînd): Îmbătat, da… și eu n-am pus vin în gură de-o săptămînă… M-am prifăcut în lișiță, de cînd îs aici.

TALPĂ: Da nu cumva ai vra acu să-ți dau și vin?… cînd nu ești bun nici de-o treabă… leneș, prost, tuieș, mangosit…

GHIFTUI (în parte): Haida!… iar o început pomelnicu…

TALPĂ: Păcat și de apa care-o bei… Da las’ pe mine că te-oi iuți eu, bade Stane… nu ți-a merge tot așa, pe somn, pe mîncare și pe bere.

GHIFTUI: Ce bere? ce bere?… că doar nu sîntem la berăria nemțască.

TALPĂ: Ei, apoi să nu-l stropșești? (înparte.) Mă duc… ca să nu întru în vrun păcat… (Tare.) Măi… deschide-ți ochii în patru, auzitu-m-ai?… atîta-ți spun. (Iesă prin fund.)

GHIFTUI (urmărindu-l): În patru?… doar să-mi pun ochelari.

TALPĂ (deschizînd ușa): Auzitu-m-ai?… (Iesă.)

GHIFTUI: Aud, cucoane.

SCENA VII

GHIFTUI: Ei!… apoi pas de-ți mai dă moșia-n posesie, ca să primești batgiocuri în loc de cîștiuri… De cînd m-o adus păcatele să întru ca cioban la cuconu Talpă-Lată… nu-i zi în care să nu-mi făgăduiască că m-a stropși… (Vesel.) Știi, zău, c-ar ave haz să-mi tragă o bătaie?… și eu… nici să îndrăznesc a zice cîrc măcar… ca să nu mă dau de gol… Ia… mai știi?… se poate ca mai bine… Talpă-Lată îi ca cei mulți…

(Aria „Piciul bricicariul”)

Îi mare cu cei mici

Și mic cu cei mai mari;

Mișel cu cei voinici,

Voinic cu cei fugari.

El, după-mprejurări

Ia sute de schimbări: (bis)

Cînd li șiret vestit,

Cînd prostuleț de tot,

Cinstit… sau necinstit!

Ba chiar și patriot…

Că-i mare cu cei mici

Și mic cu cei mai mari;

Mișel cu cei voinici

Și brav cu cei fugari.

Ce să facă bietu om!… Își face interesurile cum poate… Cică: cu lupii să urli, cu oile să zberi… Dar ce-i curios lucru… că deși Talpă-Lată mă trece cu șaga… nu mă mîniu… dimprotivă… poziția me îmi place… Îi nouă, originală! Eu, boier, proprietar cu venit de 10 000 de galbini, s-agiung cioban!… să argățesc!… la mulți, în locul meu, le-ar veni cam paracsin… da eu?… ha, ha, ha!… Îs vesel cu toate aceste. (Serios.) Curios lucru… Îi trist de-a o mărturisi… da-s vesel… na… Lucrez cît șăpte… car apă… tai lemne… și-s sănătos ca tunul… Cînd eram… ceea ce eram, păn-a nu mă-neca… avem zece feliuri de bucate pe masă… zece feliuri de vinațe și geaba… nu-mi ticnea nimica… nu puteam dormi… ș-acu mănînc la borș cu știr de mă prăpădesc… beu la apă din cofă de mă umflu… și-mi merge bine… și-s vesel, rîd… (Serios și trist.) Mare minune! eu care nu puteam face doi pași pe gios cînd eram boier… acum umblu toată ziulica pe cîmp după oi… și m-am deprins cu ele… mi-s dragi… Numai caprele mă năcăjesc, mînca-le-ar lupu!… că se acațără peste tot locul… A dracului jiganie! și fudulă!… da i-am găsit eu leac de fudulie. (Arată cîrligu.) Ș-apoi încă una… am învățat a cînta din fluier… să giuri c-am ciobănit de cînd îs pe lume, cînd m-ai videa mînînd oile… (Făcînd ca ciobanii.) Brrr, oaie… brrr, la strungă… Ha, ha, ha… Curios lucru!… mi-o trecut urîtu de cînd nu mai sînt boier… și-mi vine tot să cînt și să gioc.

(Arie mocănească)

Frunză verde peliniță

Bîr, oiță, bîr,

Dragă mi-e oaia plăviță

Bîr, oiță, bîr,

Cu flori roșii pe guriță

Bîr, oiță, bîr,

Și cu trup de copiliță,

Bîr, oiță, bîr,

Oițica bucălaie,

Bîr, oiță, bîr.

Drăguliță mea bălaie,

Bîr, oiță, bîr,

Hai degrabă-n poeniță,

Bîr, oiță, bîr,

Ca să-ți cînt doina, doiniță,

Bîr, oiță, bîr.

(Joacă ca ciobanii cîntînd.)

SCENA VIII

GHIFTUI, TIȚA (ieșind de sus)

TIȚA (înparte): Iaca boieriu!… ce-o pățit de gioacă?…

(Se scoboară.)

GHIFTUI (oprindu-se): Cine s-aude?… Tița! (în parte.) Ce suflet bun de oiță!

TIȚA: Tare-mi pare bine că te văd vesel, cucoane!

GHIFTUI: Taci, nu mă cuconi, că-mi faci șotia, Tițo dragă… Zi-mi Stan sadea.

TIȚA (rîzînd): Fie și Stan… De mult ai vinit, bade Stane?

GHIFTUI (imitînd țăranii): Ba… ia mai dinioare… cuconiță… și mare foame mi-i… Dac-ai avea puțintică udătură…

TIȚA: Cum nu, bade Stănică?… ți-am păstrat borș…

GHIFTUI (iute): Iar borș cu știr?

TIȚA: De care-ți place… și mă duc să ți-l aduc… (întră în odaia din dreapta.)

GHIFTUI (singur): Iar borș cu știr!… De-aș fi împărat, aș trage 500 la talpe cărui ar mai îndrăzni să mai samene știr pe fața pămîntului.

TIȚA (aducînd o oală, o lingură, un pahar de vin și o bucată de pîne): Iaca, bade Stane, am furat pentru d-ta un pahar de vin de cole din pivniță… (Arată trapa.) Că moș Talpă-Lată îi zgîrcit ca un cîrlig de vie.

GHIFTUI (luînd oala): Mulțămim, cuconiță… să deie Dumnezeu s-agiungi bogată ca o împărăteasă. (Se pune lîngă masă pe scaun și mănîncă.)

TIȚA: Măcar de-ar fi așa, ca să te pot scăpa din halul în care te găsești!

GHIFTUI: Îi tare bun…

TIȚA: Cum?… ești mulțămit?

GHIFTUI: Numai îi cam pipărat.

TIȚA: Cred și eu.

GHIFTUI: Altă dată să-i pui mai puțin piperi, Tițo.

TIȚA: Cui?

GHIFTUI: Borșului… eu îți vorbesc de borș!… A! tu-mi pomineai de halul meu?… nu te-ngriji… Poziția mea ar fi destul de plăcută… dacă nu m-ar mustra cugetul… asta mă mănîncă. (Mănîncă mult.)

TIȚA: Nu mai gîndi și mănîncă-n pace… ce-o fost s-o trecut.

GHIFTUI: Să nu gîndesc, cînd am făcut moarte de om?… cînd am înecat un lipovan!… da tu nu știi, Tițo, că chipul lui mă alungă necontenit… că-l văd peste tot locul… cu barba lui cea unsă… (Arătînd în dreapta.) Ici… (în stînga) cole… (în față) dincolo… Mă primblu cu dînsu la brațetă… mă culc cu dînsu alăturea… mănînc cu dînsu… (Aduce la gură o lingură de borș și se oprește căutind cu spaimă dincolo de masă… Pe urmă apucă o lingură cu mîna stînga, avînd ochii tot țintiți în preajmă-i, și cu mîna dreaptă ia paharul, bea vinul pe jumătate ș-aruncă ce mai rămîne în obrazul spectrului ce i se pare că zărește.) Slutu-i, bată-l crucea!

TIȚA (spărietă): Vai de mine! ce-i?

GHIFTUI (deznădăjduit): Și cu cît îi mai slut, cu atît mă mustră cugetul mai urît!

TIȚA: D-apoi nu ești d-ta vinovat, cucoane…

GHIFTUI: O știu… o știu… dar n-am ce face… glasul conștiinței mă asurzește… Știi tu ce mîncare-i conștiința?

TIȚA: Ba nu.

GHIFTUI: Nici eu… Acu, ziua ca ziua… mă mai ieu cu caprele, dar noaptea… toate stihiile năpădesc pe mine… strigoii, moroii, tricolicii, vîrcolicii, dracii din tău, drâgaicele, simzienile, strigile, pănă și papaluga, pănă și turca, pănă și chiraleisa!… și chiraleisa!… știi tu ce-i chiraleisa?

TIȚA: Ba nu.

GHIFTUI: Nici eu… dar ce folos! nu pot să pun mîna pe-o cheie, să trag un zăvor, să pun o căldare pe foc pentru jîntiță, fără să-mi aduc aminte că Egor vindea ferării… Îl văd și prin întuneric… (Căzînd cu deznădăjduire pe un scaun.) Am agiuns în halul morților! (Se cufundă în gînduri.)

TIȚA (În parte): Sărmanu bietu boier! (Tare.) Cucoane… cucoane… bade Stane… Stănică. (În parte.) Iar o căzut pe gînduri… de-acu-i dus pe ceea lume.

(Arie din „Scara mîței”: „Ah, iubită verișoară”)

Stane dragă, fii cuminte,

Vesel, viu, ca mai-nainte

Păn-a nu te fi-necat.

L-al meu glas de mîngîiere

Ah, alung-a ta părere

Că ești, zău, nevinovat!

De n-ai milă tu de tine,

Fie-ți milă chiar de mine,

De-al meii suflet întristat….

Și la glas de mîngîiere,

Ah, alung-a ta durere

Că ești, zău, nevinovat!

GHIFTUI (viindu-și în simțire, încet): Ce glas dulce!… numai ea poate să-mi împrăștie gîndurile cele triste…

TIȚA (apropiindu-se cu sfială de Ghiftui): Cucoane… ți-o trecut?…

GHIFTUI: Mi-o trecut, Tițico dragă… s-o spart afionu la glasul tău.

TIȚA: Ei… dacă-i așa, știi ce te-aș sfătui?… ca să nu-ți mai vie afionu cela… cum îl numești d-ta… bine-ai face să începi iar vro călătorie prin lume…

GHIFTUI (exaltat): Să fac voiajuri?…să mă duc de-aici?… să-mi las oile? să mă depărtez de tine, Tițo… de tine? (Cu glas firesc.) Luat-ai sama că mai dăunăzi te-am strîns de mînă?…

TIȚA (cu nevinovăție): Ba nu.

GHIFTUI: Te-am strîns. (Ostenit și mergînd de ceea parte cu lene.) Și de n-aș fi așa de ostenit, te-aș mai strînge o dată. (Exaltat.) Să mă duc de-aici, unde-s scăpat de toată primejdia… unde-s căutat, grijit ca un cănăraș!…

TIȚA (rîzînd): Ba că chiar.

GHIFTUI: Ca un cănăraș care-ar tăia lemne și ar mînca borș cu știr… (Se apropie de Tița.) Da tu nu știi, dragă copilă, ce bazaconie se întîmplă aici de cîteva zile?… (Tița, neînțelegînd, caută împrejur. Ghiftui o oprește de mină și-i arată inima lui.) Aici.

TIȚA: Ce?

GHIFTUI: Vrei s-o afli?… vrei numaidecît?… vrei?… vrei?…

SCENA IX

GHIFTUI, TIȚA, TALPĂ-LATĂ (viind iute din fund)

TALPĂ: Hai degrabă… degrabă…

GHIFTUI (depărtîndu-se de Tița): Dracu să te ieie…

TALPĂ: Gătiți odaia degrabă, că vine comisia de la curte cu toți boierii.

TIȚA: Care boieri?…

TALPĂ: Știu eu?… or fi clironomii cuconului Dumitrachi Ghiftui.

GHIFTUI (tare și cu mirare): Săracul de mine!

TALPĂ: Ho! tontule… ce te-o apucat de răcnești așa?… Nu știi că s-o înecat boieriu?

GHIFTUI (cu durere): Ba știu… ș-o prea știu… sărmanu!…

TALPĂ: Ei! apoi?

GHIFTUI (liniștit): Nimic… nimic… (Vrea să iasă.)

TALPĂ (oprindu-l): încotro, moțpane… vrei să speli putina?… stăi aici că ai treabă.

GHIFTUI (în parte): De nu m-ar cunoaște cineva.

TALPĂ: Ghidi, ghidi, leneșule. (Merge spre ușa din fund.)

GHIFTUI (puindu-și pălăria pe ochi): Ia așa… Încalțe nu m-or zări…

TIȚA (încet lui Ghiftui): Ie sama bine, cucoane, să nu te dai de gol dinaintea boierilor… (întră în odaia din dreapta.)

GHIFTUI: Odată cu capu… Tițico… (cu dragoste) Tițico! (În parte.) Ei!… mi-i dragă și pace!

SCENA X

GHIFTUI, TALPĂ-LATĂ. FLUTUR, ACROSTIHESCU, CÎRCIOC, PRIETENI (intrând pe ușa din fund)

TALPĂ (deschizînd ușa din fund): Poftim, poftim, boieri…

(Aria polcii din „Chirița”)

PRIETENII

Haideți, haideți să grăbim

Și lucrarea s-o sfîrșim.

Pe Ghiftui să-l răfuim;

Testamentul să-i cetim…

GHIFTUI

(în parte)

Ia priviți cum mă jălesc;

Ce frumos mă prohodesc!

Aș jura că polca vreu

Să joace de dorul meu.

PRIETENII

Haideți etc. etc.

(În vremea corului, Ghiftui se leagănă ușor ca și cînd ar voi să tnceapă polca și, făcînd deodată un gest de mînie, se duce spre ușa din fund… Talpă iar îl oprește.)

TALPĂ (oprind pe Ghiftui): Iar?… dă… dă…

GHIFTUI (în parte)-. Mare păcat c-un posesor…

FLUTUR (cătră boieri): Boieri d-voastră… Catagrafia-i sfîrșită… nu ne mai rămîne decît să vizităm moșia și să se cetească testamentul care s-o găsit la curte. CÎRCIOC: Prea bine… da știți d-voastră c-o avut mare noroc cuconu Ghiftui de s-o înecat, căci, la dimprotivă, ar fi fost dat în criminal pentru moartea lipovanului…

FLUTUR: În criminal?… ești sigur, arhon Cîrcioc?… CÎRCIOC: Doar nu-s candidat de giudecătorie fără să știu pravelile.

FLUTUR: Asta n-ar fi un rezon… cîți cunosc eu!… și, zău, socoți?… CÎRCIOC: Socotința me este că prietinul d-voastră ar fi figurat în iarmaroc cu ștreangu de gît…

GHIFTUI (în parte): Valeu!… parcă-mi stă un nod colea…

FLUTUR: Sărmanu! poate că i-ar fi trecut urîtul în spînzurătoare.

GHIFTUI (în parte): Îi mucalit Hagi-Flutur…

ACROSTIHESCU: Și fiindcă era cam fudul… s-ar fi fudulit în ștreang, ca cioara-n par…

GHIFTUI (în parte): Na și istalalt… frumos mă jălesc!… apoi pas de te mai îneacă.

FLUTUR: Almintere era om bun… numai cam… tuieș.

ACROSTIHESCU: Cam… lepșit.

FLUTUR: Cam stropșit.

ACROSTIHESCU: Cam trăsnit.

GHIFTUI (în parte): Haida… nici dracu nu m-ar cunoaște cum mă zugrăvesc ei. CÎRCIOC: Lepșit, stropșit, trăsnit, cît vă place… dar ia să cetim testamentul.

TOȚI: Dar, dar.

GHIFTUI (în parte): Acu să videți comedie. CÎRCIOC: Boieri d-voastră… hai să ne punem la masa asta, ca să urmăm pe forme.

TALPĂ: Mă… Stane… dă scaune boierilor.

GHIFTUI (în parte): Vorbă-i?… atîta ar mai trebui…

TALPĂ: Mă, surdule… da n-auzi?

GHIFTUI: Aud, cucoane. (Aduce scaune și le așează împrejurul mesei.)

TALPĂ: Ia colo și colo, mangositule… Nu băgați de samă, boierilor, că-i un biet cioban necioplit…

GHIFTUI (în parte): Ce te-aș mai ciopli!…

TALPĂ: Cînd nu-i cu oile, nu plătește nici doi bani… îi diprins cu ele… ș-ar vra să le vadă zi și noapte.

GHIFTUI (în parte): Dar; să le văd în frigare.

CÎRCIOC: Poftim, boieri, să cetim testamentul răposatului.

GHIFTUI (în parte): Răposatului de față.

TOȚI (așezîndu-se pe scaune): Ia să videm.

CÎRCIOC (cetind): „Acesta este testamentul meu!… Eu sub-iscălitul, Dimitrie Ghiftui, din mila lui Dumnezeu fiind lipsit de rude, numesc drept clironomi averei mele, pe prietinii mei: Banul Hagi-Flutur…”

FLUTUR (răsărind): Ce zici?…

CÎRCIOC (cetind): „Și pe d. Acrostihescu… Odobașa…”

ACROSTIHESCU (răsărind): Ce spui?… CÎRCIOC (cetind): „Fiind amîndoi capitaliști…”

GHIFTUI (în parte): N-au para-n pungă, da-s din capitalie.

CÎRCIOC (cetind): „Fiind amîndoi capitaliști și prietini pe care îi prețuiesc… Iar spre a curma tot soiul de neînțelegeri între ei… las anume satul Ghiftuieni lui Hagi-Flutur și satul Sătula lui Acrostihescu… iscălit, Dimitrie Ghiftui. 20 mai… 1849.”

(Toți se scoală de pe scaune.)

GHIFTUI (în parte): Frumoasă idee ai mai avut, cucoane Dumitrachi…

FLUTUR: Care cum s-ar prinde sînt proprietar?…

ACROSTIHESCU: Și eu tij.

FLUTUR: Sărmanu Ghiftui! ce de treabă om!

ACROSTIHESCU: Ce suflet nobil!… am să-i fac o odă…

GHIFTUI (în parte): Nici mort n-a să-mi deie pace… Odobașa.

FLUTUR: Ce păcat c-am perdut așa prietin! (Își șterge ochii.)

ACROSTIHESCU: Așa om cu geniu!… (Își șterge ochii.)

GHIFTUI (în parte): Ia să vezi c-acu or să mă facă înger.

FLUTUR: Așa pravoslavnic!

ACROSTIHESCU: Așa înger!

GHIFTUI (în parte): Na… ce v-am spus?

FLUTUR (lui Acrostihescu): Care vra să zică de-acum, vere Acrostihescule, noi doi o să împărțim cîștiurile.

ACROSTIHESCU: Așa, vere Flutur… ce jalnică întîmplare!… a!…

FLUTUR: a!… (Se îmbrățișează împreună plîngînd.)

GHIFTUI (în parte): Ia auzi-i cum se mai fasolesc!… să nu-i iei cu toropala?

FLUTUR (lui Talpă): Cît aduce moșia… arhon Talpă?… cu cît o ții pe an?

TALPĂ: Scump, cucoane… foarte scump… cît nu face. Cuconu Dumitrachi Ghiftui, Dumnezău să-l ierte!… Îmi făgăduise că m-a mai scăde din cîști… dar n-am avut parte…

GHIFTUI (tn parte): Eu?… na și altul!… da late le croiește badea Talpă-Lată…

CÎRCIOC: Boieri d-voastră… dacă poftiți, să mergem acum ca să vizităm hotarăle moșiilor…

TOȚI: Dar, dar.

FLUTUR: Arhon Talpă… vin d-ta de ne-arată moșia… sau, dacă n-ai vreme, dă-ne pe cineva… pe ciobanu ista… (Arată pe Ghiftui.)

TALPĂ: Cine? el?… da cunoaște el ceva, tontu?… vin eu cu d-voastră.

GHIFTUI (în parte): Haida! cică este-o vorbă: Hai, tată, să-ți arăt hotarăle…

CORUL

Haideți, haideți să grăbim

Și lucrarea să sfîrșim,

Pe Ghiftui să-l răfuim;

Moșia să-i împărțim.

(Iesă cu toții prin fund, afară de Ghiftui.)

SCENA XI

GHIFTUI: Ei! apoi te mai îneci altă dată?… mai lași clironomi altă dată?… Nici n-apuci a muri bine, și ei încep a giuca drăgaica… și-n loc să te jălească ca pe-un om care-i îmbogățește, te batgiocoresc ca pe-un dușman… I! de n-aș fi mort… ce frecătură de gliei aș trage lui Flutur și lui Odobașa!… (Se apropie de masă.) Dac-am fost nebun eu să fac testamentul în folosul lor… așa mi se cade… O! ce idee năstrușnică!… dar… cu chipul aista le vin de hac! (Se pune la masă și scrie cîteva rînduri în testament.) Ha, ha… dragii mei capitaliști… nu vă așteptați la una ca asta… Îs tuieș? stropșit? lepșit?… încalțe să vă arăt eu cine-i Ghiftui… să-l cunoașteți mai bine… (Scriind.) „Ghiftuieni, 19 mai 1849”. (Vorbit.) M-am înecat la 20 a lunei… se poate dar prea lesne să fi scris aceste rînduri cu o zi mai înainte, la 19. (Frecîndu-și mînile de bucurie și sculîndu-se de la masă.) Ce-oi să mai rîd acum, cînd i-oi videa cu nasu de-un cot… mă duc să văd cum îmi măsoară moșiile… ha, ha, ha… am căpătat ingineri fără plată… ha, ha, ha… (Iesă pe ușa din fund.)

SCENA XII

EGOR, FERCHEZANCA

EGOR (deschizînd o trapă și scoțînd capul): Nu mai aud pe nime tropăind deasupra capului… acum pot ieși să mă mai răsuflu. Uvîi! m-am săturat de pivniță… oare unde să fie prietinul meu Talpă-Lată, să-mi aducă de mîncat… c-am flămînzit de tot, de cînd m-am făcut stahia pivniței… a cito?… nazat…

(Ferchezanca bate în palme sus. Egor închide oblonul.)

FERCHEZANCA (ieșind în capătul scărei): Măi! fa!… nime… pace… și tare mi-i poftă de dulceți… să mă mai răcoresc… c-am durat un somn năstrușnic… ș-am visat… vai de mine! ce visuri curioase!… tot cu stahii și cu Hagi-Flutur…

EGOR (scoțînd iar capul): Nu-i nime, se vede… (Zărind pe Ferchezanca sus.) A! bojî moi!… Panchiț!…

(Închide oblonul.)

FERCHEZANCA (începînd a să coborî): Parcă m-alunga o stahie zburlită și mă chema pe nume cu glas înădușit, ca din ceea lume…

EGOR (de sub scenă): Panchiț!… Panchiț!…

FERCHEZANCA (oprindu-se pe scări): Aud?

EGOR (asemene): Panchiț!… Panchiț!… Cucu…

FERCHEZANCA (spăimîntîndu-se): Vai de mine!… Îmi cîntă cucu-n stînga!…

EGOR: Panchiț! Panchiț!… ce nu plătești lui Egor?

FERCHEZANCA: Săracan de mine, că nu-i curată casa asta… Îi cu dracu… (Se suie răpide înapoi.) Unde să fug?

EGOR: Panchiț!… Panchiț!… De nu-i plăti lui Egor… am să te ieu pe ceea lume… să te mănînc de vie… Hîr… ham… ham…

FERCHEZANCA: Auzi gust?… Vai de mine!… doar nu-s stridie!… Mă umflă spaima din tălpi… mă duc să mă-nchid în casă… (întră în odaie.)

EGOR (arătîndu-se): No, harașo! i-am vinit de hac… ha, ha, ha… de-acum știu că mi-a plăti. (Desperat.) Ha, ha, ha…

SCENA XIII

TALPĂ, FLUTUR, ACROSTIHESCU, CÎRCIOC, PRIETENI (Flutur fi Acrostihescu intră sfădindu-se)

ACROHISTESCU: Ba mă iartă, vere… hotaru-i mai încoaci.

FLUTUR: Da nu l-ai văzut cu ochii că-i mai încolo, dimprotivă?

ACROHISTESCU: Ce mai încolo?… vrei să-mi mănînci doi stînjini de pămînt, din partea me.

FLUTUR: Ba tu vrei să mi-i mănînci cu împresurare. ACROHISTESCU: Ba tu.

FLUTUR: Ba tu… și dacă-i așa treaba… ne-om giudeca.

ACROHISTESCU: Ne-om giudeca. CÎRCIOC: Domnilor… nu vă sfădiți degeaba pentru doi stînjini, cînd vă-i clironomia așa de însemnată… că, de-ți întră o dată în proțes, Dumnezeu știe de-ți scăpa buni teferi…

ACROHISTESCU: Cum?

CÎRCIOC: Ce vă spune Timofti Cîrcioc… helbet!… doar nu-s candidat de flori de cuc… vă sfătuiesc prietinește…

FLUTUR, ACROST (împreună): Ce flori de cuc?… da nu vezi că vra să mă păgubească.

CÎRCIOC: Ei! știți una?… hai să mai cetim testamentu… poate că ne-om lămuri asupra pricinii.

FLUTUR, ACROST: Foarte bine.

CÎRCIOC (luînd testamentul de pe masă): Iaca pozna!

FLUTUR, ACROST: Ce-i? Ce-i?

CÎRCIOC: Pe ceealaltă față a testamentului este o adăugire care-mi scăpase din videre.

FLUTUR, ACROST: Cetește-o!

CÎRCIOC (în parte): O pățit-o clironomii! (Tare, cetind:) „Fiindcă se poate întîmpla ca să mă înec mîni, îmi schimb hotărîrea de mai-nainte și-mi las toată averea Țiței…”

FLUTUR, ACROST: Ce face?

CÎRCIOC (cetind): „Țiței, copilei care se află subt epitropia lui șătrariu Talpă-Lată…”

TALPĂ: Mare minune!

CÎRCIOC (cetind): „Iscălit, Ghiftui… 19 mai 1849.”

FLUTUR, ACROST: Nu se poate! îi plastografie.

CÎRCIOC: Ba mă iertați, că-i scris cu mîna răposatului.

FLUTUR, ACROST (cu deznădăjduite), TALPĂ (cu mirare): Breee!

(Aria „Vai! ce este? ce-ntîmplare?” din „Baba-Hirca”) . (Împreună.)

FLUTUR ȘI ACROSTIHESCU

De se poate-așa rușine

Să pățim noi amîndoi,

A o crede, zău, nu-mi vine,

El și-o bătut joc de noi!

TALPĂ ȘI CEIALALȚI

Ce rușine, ce rușine!

Au pățit-o amîndoi!

Ș-o să-i rîdem ca mai bine,

Zău, să-i rîdem între noi.

SCENA XIV

Cei dinainte, TIȚA (viind din dreapta)

TIȚA: Ce este? ce este, de răcniți așa?

ACROSTIHESCU (în parte): Ce văd? Tița! ea-i clironoamă… bună partidă!

FLUTUR (în parte): He, he… copilița-i frumușică… he… he… și are zestre bună… he… he… mai că de-ar vra să fie Fluturoaie…

TALPĂ (în parte): Îs văduvoi… Tița-i diprinsă cu mine… știi că s-ar putea?… Pravila dă voie epitropilor să se cunune cu…

FLUTUR (Țiței): Duducă Tiță… știi mata că sameni, bucățică tăietă, cu un fenix?

TIȚA: Ce dihanie-i aceea?

ACROSTIHESCU (Tiței): O pasăre măiastră, căreia i-am făcut o odă.

TIȚA: Ce i-ai făcut?… sărmana!

TALPĂ: Tițică, Tițică… ian mai uită-te și la moș Talpă-ncoaci.

TIȚA: Iaca mă uit… ș-apoi?…

TALPĂ (în parte): Ce vroiam să-i spun?…

ACROSTIHESCU: Duducă, crede-mă că tinerii cei mai eleganți ar fi prea fericiți a să număra între adoratorii d-tale.

TIȚA: Ce să facă?… să se numere?… ha, ha, ha!… ha… ha… ha.

TALPĂ: Degeaba-ți bați capu, boieriule, că Tiței nu-i plac tinerii.

TIȚA: Cine ți-o spus d-tale că nu-mi plac?

FLUTUR: Duduca are dreptate. Iaca eu, de pildă, am împlinit 45 de ani la Crăciun… Îs numai buh de însurat.

TALPĂ (trecînd lîngă Tița): Dacă-i treaba pe-aceea, apoi eu îs și mai bun, c-am împlinit 50 la Ispas.

ACROSTIHESCU (trecînd lîngă Tița): Atîta ar mai trebui… să se cunune o copilă tînără cu giumătăți de veacuri!… Nu te potrivi, duducă… eu am numai 25 de ani…

FLUTUR (îndesîndu-se): Crede-mă pe mine, că Acrostihescu nu știe ce spune…

TALPĂ (asemene): Ascultă pe moșu, că d-nu Flutur aiurează.

TIȚĂ (veselă, cătră Cîrcioc): Dă ce-o pățit de-și spun cu toții anii, ca la iarmaroc?… doar n-am să-i cumpăr.

CÎRCIOC: Ce să aibă?… un lucru de nimic… Banu Flutur și d-nu Acrostihescu îs depărtați din clironomie, și-n locul lor, răposatu te lasă pe d-ta clironoama averei sale…

TIȚA (cu bucurie): Așa! nu mă-nșăli?

CÎRCIOC: Să n-am parte de giudecătorie. (În parte.) Ce nebunie am făcut că m-am încurcat anțărț!

TIȚA: I! cît îmi pare de bine… cît îmi pare de bine!…

(Sare bătînd în palme.)

(Aria din „Pealra din casă”: „Cît îmi pare de bine”)

Eu, o biată, fată,

M-am făcut deodată

Cu avere mare.

Oi să fac mult bine

Și s-agiut pe-oricine,

După cum doresc;

Și s-aduc plăcere,

Fericiri, avere,

Celui ce iubesc.

Tra, la, la, la, la.

De-acum tot așa

Vesel voi cînta.

Tra, la, la, la, la.

TALPĂ: Cred și eu că-i cînta tra, la, la, cu zece mii de galbini venit… dar numai cu tra, la, la, nu poți ține casă… trebuie să iei un bărbățel, fata me.

FLUTUR: Iaca eu, de pildă.

ACROSTIHESCU: Ba eu…

TALPĂ: D-apoi eu nu-s pe-aici?

TIȚA (pe gînduri): Negreșit… negreșit… da unde-i Stan?… aș vre să văd pe Stan…

TALPĂ: Stan?… Stan?… Nu cumva ți-o intrat gărgăuni în cap, giupîneaso?

TIȚA: Moșule…

TALPĂ: Un mojîc ca acela?

TOȚI: Un mojîc?

TALPĂ: Auzi!… ce-ar agiunge lumea, dacă fetele de boier s-ar da în dragoste cu ciobanii! (Arie din „Baba-Hîrca”: „Vai! ce este? ce-ntîmplare?”)

(Împreună.)

CORUL

Unde-i, unde-i țopîrlanul

Să-l măsor peste cojoc.

Unde-i, unde-i Stan ciobanul

Să-l zdrobesc aici pe loc.

TIȚA

Vai de bietul Stan ciobanul

C-or să-l lasă mort pe loc!

Și de el, de el sărmanul

Văd că n-oi să am noroc.

(În timpul corului, Ghiftui intră prin fund și pe furiș se suie pe scări și se ascunde.)

SCENA XV

Cei dinainte, GHIFTUI

GHIFTUI (în parte): Măi… măi… măi!… tare-s bosumflați clironomii!

FLUTUR, ACROST, TALPĂ: Auzi?… un țărănoi… să-l stropșim!…

TIȚA (în parte): Cum să-l scap de bătaie?… am să-i înșăl… (Tare.) De ce vă tulburați degeaba, domnilor?… cînd eram o biată fată fără zestre, puteam să iubesc pe Stan… dar acum că-s bogată… cum socotiți c-aș gîndi la un cioban?…

GHIFTUI (în parte): Iaca, mă!… și ea?…

TIȚA: Un cioban care-i urît…

GHIFTUI (în parte): Frumos!…

TIȚA: Necioplit.

GHIFTUI (în parte): Hî… hî…

TIȚA: Grosolan.

GHIFTUI (în parte): Ce-s?… grosolan!

TIȚA: Și pentru ca să nu mai aveți nici o grijă… vă făgăduiesc că mi-oi alege chiar astăzi un bărbat.

TOȚI: Bravo, Tițo!…

GHIFTUI (în parte, trist): Chiar astăzi!… n-am noroc cu clironomii!

TALPĂ: Tițo… eu te-am crescut, draga me… gîndește la mine mai întîi…

TIȚA: Nici vorbă nu-i…

GHIFTUI (în parte): Cum? și el umblă după-nsurat?… putregaiu dracului!., .

FLUTUR (încet Tiței): De-i vre să fii Fluturoaie… te fac cucoană și te duc la Ieși.

TIȚA (în parte): Așteaptă, murgule, să paști iarbă. ACROHISTESCU (încet Tiței): De-i primi să fii Acrostihească… ți-oi turna patru ode…

GHIFTUI (în parte): Ghidi, Odobașa!

TIȚA: Domnilor… dați-mi vreme să mă gîndesc, ca să-mi aleg ursitul…

FLUTUR: Rezon… (Cătră ceialalți.) Haideți, boieri, și ne-om întoarce peste-un ceas…

TIȚA (în parte): Să vă-ntoarceți cînd s-a întoarce bunica din ceea lume…

(Toți iesă prin fund. Tița întră tn odaia din dreapta. Talpă-Lată rămîne mai în urmă, și cînd voiește să iasă, Ghiftui îi apuci de mînă și-l duce în fața scenei.)

SCENA XVI

GHIFTUI, TALPĂ-LATĂ

TALPĂ (spăriet): Ce? ha?… ce vrei, prostiile?

GHIFTUI (țiindu-l de mînă): Prost o fost ficioru tătîni-tău.

TALPĂ: Cum ai zis, mojîcule?

GHIFTUI: Mojîc îi ficioru tătîni-tău.

TALPĂ: Auzi!… iar te-ai îmbătat, se vede?

GHIFTUI: Iar!… ia spune-mi, mă ghiuj bătrîn…

TALPĂ: Ghiuj bătrîn, eu?…

GHIFTUI: Bătrîn… da cum?… nu ți-ai mîncat mălaiu de cînd Papură-vodă?… Ia spune-mi… ai de gînd să te-nsori cu Tița?

TALPĂ: Și ce-ți pasă ție?

GHIFTUI: Ce-mi pasă?… ascultă… să nu cumva să te-mpingă păcatu să faci una ca asta… m-ai auzit? că te șterg de pe fața pămîntului…

TALPĂ (furios): Tu… eu… pe mine… tu?

GHIFTUI (cu sînge rece): Tu… eu… pe tine… eu!

TALPĂ: Măi!… da ai uitat cu cine grăiești?… ai uitat că-ți sînt stăpîn?… și că tu nu ești decît un cioban?…

GHIFTUI: Da cum, Doamne, iartă-mă, s-o uit?… vezi cîrligu ista?

TALPĂ: Ș-apoi?

GHIFTUI: Îi de corn.

TALPĂ: Ș-apoi?

GHIFTUI: Apoi… de-i îndrăzni să gîndești la Tița… te-apuc la umblăcit ca pe oi… brrr, oaie… brrr, Talpă.

TALPĂ (furios): Brrr, Talpă!

GHIFTUI: Ia brrr.

TALPĂ: Bre! ce hoț!

GHIFTUI: Hoț, nehoț… ia sama că sîntem singuri aici.

TALPĂ (în parte, cu frică): Că bine zice tălhariu… Îs în mîna lui.

GHIFTUI: Și-s mai tare decît tine… îs cioban.

TALPĂ (dîrz): Și dacă ești mai tare… ce te socoți, bețivule?

GHIFTUI: Ce mă socot, bețivule?… ia să vezi… (Învîrtind cîrligul.) Brrr, oaie… mînca-te-ar lupu!

TALPĂ: Stăi!..: (în parte.) Nu-i treabă cu hoțu ista. (Tare și cu glasul blînd.) Ascultă, măi Stănică… că doar ești băiet bun…

GHIFTUI: Tare bun.

TALPĂ: Cam…

GHIFTUI: Cam…

TALPĂ: Dar ești om de omenie!

GHIFTUI: De omenie…

TALPĂ: Nu-ți place să mă-nsor cu Tița?

GHIFTUI: Nu.

TALPĂ: Ei, apoi, iaca… nu mă-nsor… mai mult vrei?

GHIFTUI: Giură-te!

TALPĂ: Să n-am parte de tinerețile mele.

GHIFTUI: De tinerețe?… auzi mofluzu!… Nu așa: să te mănînce lăcustele?

TALPĂ (în parte): Mă, mă, mă!… ce blăstămat!

GHIFTUI (strîngîndu-l tare de mină): Să te mănînce?

TALPĂ: Ei… să mă mănînce.

GHIFTUI: Așa mai vii de-acasă… acum îți poroncesc, ca unui epitrop, să dipărtezi pe - Flutur și pe Odobașa.

TALPĂ: D-apoi cum?

GHIFTUI: Nu-i treaba me. (Îl strînge de mînă.)

TALPĂ (strîmbîndu-se): Ei, bine… bine…

GHIFTUI: Așa-ți dau voie să-mbătrînești:.. dar de mă-i înșăla, îmi trag voia-napoi… și iar te șterg de pe fața pămîntului.

TALPĂ: Bunătatea d-tale, bade Stănică.

GHIFTUI: Hai… du-te-ndată de-i mătrășește de-aici.

TALPĂ: M-am dus. (În parte.) Ia lasă, hoțule, că te-oi drege eu! (Tare și cu glas blînd.) Rămîi sănătos, bădică.

GHIFTUI (umblînd turburat): Sara bună.

TALPĂ (întorcîndu-se de la ușă): De ce nu mi-ai spus îndată c-o iubești pe Tița, Stănică dragă?… că ne înțălegeam pe loc… (Ghiftui îl ia de mînă și-l strînge vîrtos, drept semn de mulțămire. Talpă se strîmbă de durere și caută să zîmbească.)

GHIFTUI: Ai început a mă-ndrăgi… așă-i?

TALPĂ: Așa… Stănică… să ne videm sănătoși, Stănică. (în parte.) Așteaptă, cîrjaliule, că eu îți sînt popa de-acu… (Se răpede spre ușa din fund și iesă iute.)

SCENA XVII

GHIFTUI (primblîndu-se foarte tulburat): Breee!… multe-o fost să mai văd astăzi!… și bine-o zis cine-o zis, că banu-i ochiu dracului!… auzi?… pănă și Tița să se schimbe din pricina banului… să zică că-s slut… prost… grosolan… Tița! care-o credeam că mă iubește!… (Furios.) În cine să te mai încrezi de-acum, dacă și fetele te gioc pe degite! Banu-n lume azi domnește, Banul toate le urzește, Frați cu frați el dușmănește Și pe dușmani înfrățește. Pe cuminți îi nebunește, Pe nebuni îi cumințește, Păn’ și proști el duhuiește, Păn’ și hoți el proslăvește. Banu-i ochiul dracului Și biciul păcatului!

SCENA XVIII

GHIFTUI, TIȚA

TIȚA (viind veselă): I! cucoane, cucoane… veste bună, veste bună.

GHIFTUI (cu nepăsare):Ce veste?

TIȚA: Bine-ai făcut c-ai disclironomisit pe ceilalți.

GHIFTUI (asemene): Socoți? (În parte.) O dat de miere și dumneei.

TIȚA: Nici c-ai putut să ai mai bună idee.

GHIFTUI: Așa să trăiești?

TIȚA: Pentru că de-acu ești slobod să faci ce ți-a plăcea.

GHIFTUI: Care vra să zică… nu mai sînt nici cioban?… mă dai afară?…

TIȚA: Cioban?… cînd ai o avere întreagă ca mai nainte?

GHIFTUI: Eu? (În parte.) Are haz că mă ia și-n rîs… atîta-mi mai trebuia!

TIȚA: Ascultă: aum deodată… trebuie să fugi peste graniță… ți-oi da bani cîți îi vre… și mai pe urma ți-oi întoarce toată starea înapoi…

GHIFTUI: Ce-ai zis?

TIȚA: D-apoi cum?… ăi socotit c-aș primi eu vrodată să te clironomisesc de viu?… eu să fiu bogată și d-ta sărac?… mai bine să mor!… Da nu-i vorba de mine… Îi vorba că trebuie să te dipărtezi de-aici cît mai degrabă.

GHIFTUI: Așa?… am înțăles… Vrei să mă duc, ca să te măriți în lipsa me.

TIȚA: Eu?… cu cine?

GHIFTUI: Cu Flutur.

TIȚA: Că doar n-am căpchiet.

GHIFTUI: Ei! dacă nu cu Flutur… cu Acrostihescu?

TIȚA: Așa!…-un smintit!

GHIFTUI: Apoi dar cu Talpă-Lată?

TIȚA: Ba că chiar!… un moșneag.

GHIFTUI: Da bine… de ce le-ai făgăduit aici, mai dinioare?

TIȚA: Ce era să fac?… ei vroia să te ucidă… ș-am căutat să-i înșăl.

GHIFTUI: Să mă ucidă!… pentru ce?… n-am murit o dată?

TIȚA: Pentru ce?… pentru c-o înțăles că mi-i drag bădica Stan.

GHIFTUI: Îți sînt drag, Tițo… nu mă-nșăli?

TIȚA: Iaca!… da n-o știai?…

(Duo din „Scara mîței”)

GHIFTUI

Tițico!

TIȚA

Cucoane? …

GHIFTUI

O! înger ceresc!

Iubești pe Stănică?

TIȚA

Dar, zău, îl iubesc!

GHIFTUI

(cu Joc)

Ah, spune-mi, dragă,

Că nu e șagă,

Nu-ți fie frică, nu te sfii.

TIȚA

Eu să am frică?

Nu, căci de mică

M-ai deprins singur a te iubi.

(Împreună.)

O dulce simțire!

O vis îngeresc!

Prin dulcea-i iubire

În rai mă trezesc!

GHIFTUI: Ah, Tițo… Tițo… sînt cel mai fericit din toți pămîntenii (cade în genunchi) și de-acum vreu să trăiesc și să mor la picioarele tale. (La aceste de pe urmă cuvinte, Ferchezanca iesă din odaia de sus, vede scena și începe a rîde cu hohot.)

SCENA XIX

GHIFTUI, TIȚA, FERCHEZANCA

FERCHEZANCA: Ha, ha, ha!… așa minune încă n-am văzut… ha, ha, ha… Ciobanii fac declarații de amor, ca la teatru!… ha, ha, ha.

GHIFTUI (ridicîndu-se): Cine îndrăznește să chicotească… (Merge furios spre scară.)

FERCHEZANCA: Cine?… eu… Vai de mine! ce-mi văzură ochii?… Ghiftui!

GHIFTUI: Ferchezanca! (în parte.) Am sfeclit-o.

FERCHEZANCA (scoborîndu-se răpede): Ghiftui în viață!… și eu îl credeam dus pe ceea lume!… Ghiftui!…

GHIFTUI: Ei!… eu… ș-apoi?…

FERCHEZANCA: N-ai murit?

GHIFTUI: Așa se vede… ș-apoi?…

FERCHEZANCA: Ș-apoi… ș-apoi… cu atîta mai bine… că avem o socoteală împreună.

GHIFTUI: Ce socoteală?

FERCHEZANCA: Avem să ne cununăm…

GHIFTUI: Ce face? Ba-ți pune pofta-n cui.

FERCHEZANCA: Cum ai zis?… Ia mai zi o dată…

GHIFTUI (tare): Îți pune pofta-n cui… m-ai înțăles?

FERCHEZANCA: Așa mi ți-i vorba, calindroiule?… care vra să zică ți-ai bătut gioc de mine, cînd mi-ai propus să te ieu.

GHIFTUI: Ba nicidecum… ți-am propus cununia păn-a nu muri… dar fiindc-am murit… sînt slobod, mi se pare, să mă cunun cu cine-mi place.

FERCHEZANCA: Ei! și eu nu-ți plac poate?

GHIFTUI: Nici atîtica… da știi? nici de frică.

FERCHEZANCA: Obrăzniciile… a!… nu-ți plac?… a!… d-sale boieriului îi plac fetele de la țară, copilele nevinovate și proaste?… d-lui boieriu se ascunde în haine ciobănești, ca să tractarisească amoruri cîmpenești cu lapte dulce și cu borș cu știr?… ha, ha, ha, ha, ha!

TIȚA (cu ochii plini de lacrimi): Nu înțăleg, cucoană, ce vrei să spui; dar deși sînt proastă, precum zici, eu n-am obicei să rîd de oamenii care mă primesc în casa lor…

GHIFTUI: Bravo, Tiță… bine i-ai răspuns. D-eei, cucoana cea cu duh mare, este diprinsă, se vede, a fi primită numai la Golia…

FERCHEZANCA: Așa-i povestea, porumbașilor?… Ei, las’ că v-oi vini eu acuș de hac… (Merge în fund, deschide ușile și strigă:) Hagi-Flutur, Odobașa, viniți digrabă să videți minune.

SCENA XX

Cei dinainte, FLUTUR, ACROSTIHESCU, CÎRCIOC, PRIETENII

TOȚI: Ce este? Ce este?

FERCHEZANCA: O înviet Ghiftui…

TOȚI: O înviet! unde-i?

FERCHEZANCA: Iată-l.

FLUTUR și ACROSTIHESCU (văzîndu-l): Ghiftui! mare minune!

GHIFTUI (energic): Dar… Ghiftui! mai mult vreți?

FLUTUR: N-ai murit, scumpul meu prietin?… Nu te-o mîncat broaștele?…

GHIFTUI (asemene): Nu m-o mîncat… Ha, ha! asta nu vă prea vine la socoteală, așă-i?… Nu vă-i rușine obrazului… voi, care-mi erați prietini, să mă lăsați în baltă, făr-a căuta să-mi scăpați măcar trupul…

FLUTUR: Cine putea gîci că te-i ascunde, vere Dumitrachi?

GHIFTUI (cu mîndrie): Să știți că m-am ascuns! dar de ce m-am ascuns? pentru că mi-era frică.

FERCHEZANCA (cu tînguire): Voinicelu mamei!

CÎRCIOC (viind lîngi Ghiftui): Ian mă rog… d-ta ești d-nu Ghiftui? avem două vorbe împreună.

GHIFTUI (luînd pe Cîrcioc de braț și impingîndu-l de ceealaltă parte): Dă-te-ntr-o parte, că încă n-am sfîrșit… (Cătră Flutur și Acrostihescu.) Periți din ochii mei, și să vă văd de azi înainte cînd mi-oi videa ceafa… Plecăciune… (Voiește să iasă prin fund.)

CÎRCIOC (aducîndu-l napoi): Ian stăi, boieriule, c-avem să ne tălmăcim amîndoi…

GHIFTUI: Ce să ne tălmăcim?… cine ești d-ta?

CĂRCIOC: Eu sînt ftorivist Timofti Cîrcioc…?

GHIFTUI: D-ta să fii sănătos… ce-mi pasă?

CÎRCIOC: Candidat de giudecătorie…

GHIFTUI (schimbîndu-și glasul): Așa!…

CÎRCIOC: Și fiindcă ai încetat de a fi mort… apoi sînt dator să te arestuiesc.

GHIFTUI: Ce fel? ce fel am încetat?… ba dați-mi bună pace, că-s mort ca toți morții… Auzi?… să mă arestuiască?…

CÎRCIOC: Îmi pare rău… Însă am poroncă înaltă.

GHIFTUI: Da pentru ce?… pentru ce?…

CÎRCIOC: Pentru moartea lipovanului.

GHIFTUI (răcnind): Da s-o înecat sîngur, pre legea me.

CÎRCIOC: Se poate… Însă el o murit la 20 a lunei, așă-i?

GHIFTUI: Ei…

CÎRCIOC: Și d-ta la 19 ai scris în testament cîteva cuvinte care te învinovățesc.

GHIFTUI: Ce cuvinte?

CÎRCIOC: Următoarele: „Fiindcă să poate întîmpla să mă-nec mîni…” Asta dovidește mult înaintea pravilelor.

GHIFTUI (obosit): Vai de mine! ce dobitocie am făcut!

CÎRCIOC: Cu mare părere de rău te înștiințăz că te arestuiesc, și păn’a nu te duce la leș, vei fi închis în odaia asta.

GHIFTUI (căzînd pe scaunul de lîngă masă): Îs fript de-acum! (Tiței, care se apropie de el.) Îs fript… ce vrei?… Îs fript.

FERCHEZANCA (apropiindu-se de Ghiftui): Nu era mai bine să te-nsori cu mine?… spune drept.

GHIFTUI: Piei din ochii mei, Papalugă…

TOȚI

O! ce-ntîmplare!

Ce rău îmi pare!

În belea mare

El a întrat.

GHIFTUI

(abătut)

O! ce-ntîmplare!

Groaza-mi e mare;

În belea mare

Eu am intrat.

FERCHEZANCA

(în parte)

Ce bine-mi pare…

M-am răzbunat!

TIȚA

(în parte)

Nici o scăpare

Nu-i de-așteptat!

TOȚI

O! ce-ntîmplare… ș.c.l.

(Iesă cu toții prin fund.)

SCENA XXI

GHIFTUI: Hait!… de-acum mi-am închiet catastihu!… cînd mă credeam mai sigur!… mai fericit… tronc… vine nebuna cea de Ferchezanca… De unde dracu o ieșit?… (Stă pe gînduri.) M-o părăsit cu toții… m-o lăsat singur… față-n față cu umbra lui Egor care se ridică dinaintea me ca o fantasmă și se strîmbă la mine ca o momiță… Ai de-ar ști cineva cît costisește înecarea unui lipovan… nu mă îndoiesc că i-ar trece gustu… Ian videți… nu mi-o lăsat decît o bucățică de luminare… și … acuș oi să rămîn pin întuneric… brrrt, mă umflă spaima… (Cu frică.) Tare m-aș duce… tare-aș fugi… (Cu energie.) Trebuie să fug… filotimia nu mă iartă să șăd aici… ș-așa-și pe-aici mi-i drumu. (Merge la ușa din fund ș-o zgîlție.) M-o închis pe dinafară ticăloșii!… (Merge la fereastă.) Ce văd? un jandarm cu sabia scoasă! (Cătră jandarm.) N-auzi, voinicule… sluga matale… ce mai faci?… sănătos?… foarte mulțămesc… Ian ascultă, nu mă-i lăsa să sar în grădină, că mi-i poftă de persici… nu?… ian las’ șaga, că te-oi mulțămi… (Voiește să sară pe fereastă și dă înapoi cu groază.) Stăi, mă… nu da… iaca blăstămatu c-o întins pușca spre mine… măi!… Care vra să zică, îs cuprins din toate părțile ca un lup la hăituială… care vra să zică, , nu-i chip de spălat putina!… (Stă pe gînduri.) O! îmi aduc aminte din copilărie că în casa asta… era vro cîteva tainiți pin care mă giucam de-a babaoarba… dar… ian să caut… (Ia lumînarea, caută pe jos și găsește oblonul pivniței.) Kirie eleison!… Iaca o gură de tainiță… ce-i norocu la om!… (Pune lumînarea jos și deschide oblonul.) Bre!… da întuneric îi!… parcă-i gura iadului… d-apoi vorba ceea: rău cu rău, dar mai rău făr’de rău! (Se coboară cîteva scări.) Frig îi… brrrt… parcă-i o ghețărie… (Se suie înapoi spăriet, căutînd în fundul pivniței, ca și cînd ar fi văzut ceva.) Știți una?… mi-i frică!… da frică, nu șagă… (Se coboară iar.) Of! cine m-o pus să înec un lipovan!

(Se face nevăzut și închide oblonul peste el. Muzici surdă la orhestră.)

SCENA XXII

GHIFTUI, EGOR

GHIFTUI (în pivniță): Valeu! valeu!

EGOR (asemene): Uvîi… uvîi!…

GHIFTUI: Nu mă lăsați… nu mă lăsați…

EGOR: Pojalosti… pojalosti…

GHIFTUI: Săriți… valeu!… (Iesă iute din pivniță cu părul zburlit și alb de tot; închide răpede oblonul și stă deasupra lui spăriet, galbăn și cu glas înădușit.) Valeu… valeu… l-am văzut iar!

(Arie din „Baba-Hîrca”: „Să-i spălați”)

Vai ș-aman!

Vai ș-aman!

L-am văzut pe lipovan.

L-am văzut

Negru, slut,

Și cu dînsul m-am bătut.

Ce păcat!

Ce păcat

Peste mine-acum a dat!

Orice fac,

Orice fac,

Nu pot scăpa de-acel draci etc.

(Vine în fața scenei.) Da n-oi să scap de dînsul nici pe fața pămîntului, nici în fundul pămîntului?… oriîncotro m-oi întoarce, trebuie să dau cu ochii de dînsul?…

EGOR (rîdicînd o trapă și scoțînd capul): A!… iaca oblonu…

GHIFTUI (răpezindu-se și sărind pe trapă): Iaca… iar! (Tremurînd.) Săracan de mine, că parcă-s pe ceea lume!…

EGOR (rîdicînd a doua trapă): Pe-ăici oi putea să ies…

GHIFTUI (se aruncă din nou și o închide cu picioarele, și zice cu deznădăjduire): Unde mă găsăsc? vai de mine! pe un vulcan de lipoveni?…

EGOR (rîdicînd trapa cea dîntîi): Mare minune! că nu dau de ușă…

GHIFTUI (asemene): Nu lăsa… (Cu glasul stins și deznădăjduit.) Sfinte Panteleimoane!… n-am înecat mai mult decît un lipovan… ș-acum răsar din toate ungherile, ca ciupercile… Valeu!… tare mi-i frică!… (Vine în fața publicului și zice în taină.) Știți cum mi-i de frică?… ca în vremea volintirilor… (Furios.) Asta nu-i viață… nu pot să mai trăiesc așa… mai bine să mor… poate că mi-a da pace lipovanul, după ce-oi răposa… (Umblă nebun pe scenă, ferindu-se de locurile trapelor și merge spre fereastă.) Mă duc să m-arunc pe fereastă…

(Se aude riturnela corului de mai jos. Ghiftui se răpede cu frică de la fereastă lîngă masă și se pune pe scaun.)

GHIFTUI: Ce s-aude?… cine vine?… să-mi deie pace… n-am vreme. să primesc pe nime.

SCENA XXIII

GHIFTUI, ȚĂRANI, ȚĂRANCE (întrînd înainte), pe urmă TIȚA, FLUTUR, ACROSTIHESCU, TALPĂ-LATĂ și EGOR

TOȚI

Veste bună! bucuriei

Ghiftui e nevinovat.

Din a soartei grea urgie

Bine-mi pare c-a scăpat.

GHIFTUI: Ce cabazlîc îi aista?… lor le vine-a giuca mazurca cînd eu mă aflu în ceasul morții?… dați-mi bună pace… n-am chef de gioc. (Se scoală, ia scaunul pe care ședea, îl anină de braț și pe urmă, rîdicînd. masa, se întoarce cu ea, o așează între dînsul și țărani și se pune iar pe scaun, plecîndu-și capul pe masă.) De-acum, parapanghelos! … am răposat!…

TIȚA (alergînd cu bucurie): Cucoane Dumitrachi… cucoane Dumitrachi…

GHIFTUI (cu glas stins): Mortos, cortos… nu vorbiți cu morții!…

TIȚA (cu mirare): Mortos, cortos?..: Cucoane Dumitrachi…

GHIFTUI: Ce este?

TIȚA (uitîndu-se la dînsul spărietă): Vai de mine! ce-ai pățit?… ești alb de tot!

GHIFTUI (ștergîndu-și mînica, se scoală și vine în scenă): Alb?… se vede că m-am atins de vrun părete…

TIȚA (aducînd degrabă oglinda de pe sobă): Păru… păru…

GHIFTUI: Păru?…

TIȚA (puindu-i oglinda sub ochi): Ian privește!

GHIFTUI (văzîndu-se): A!… piei drace! Cine-i ghiuju ista?

TIȚA: Cine să fie?… d-ta.

GHIFTUI: Eu?… nu se poate… ferească Dumnezeu! (Se uită cu luare-aminte, deschide gura și boldește ochii.) Cu adevărat… Îmi aduc aminte… eu îs!… iată gura… iată ochii mei… (Cu mare mirare.) Da bine, cîți ani am șăzut în pivniță, de m-am făcut uncheș?…

TIȚA: Moș Talpă-Lată ne-o spus tot.

GHIFTUI: Ce-o spus tot?

(Flutur, Acrostihescu și Talpă-Lată intră.)

TALPĂ: Dar, cucoane Dumitrachi… nu mai ai nici o grijă… Egor îi scăpat.

GHIFTUI: Scăpat?

EGOR (deschizînd trapa): Da… da… Egor scapat!… Egor zdaro!

GHIFTUI (voind să se arunce pe trapă): Nu lăsați… nu lăsați… dați-i în cap… (Arată pe Egor.)

TALPĂ (oprind pe Ghiftui): Da nu te teme, cucoane, că-i Egor…

GHIFTUI: Egor!

TALPĂ: L-am ascuns eu în pivniță, pentru că te socotea înecat.

EGOR (ieșind din trapă): A!… nime nu-i murit?… gospodi pomilui!

GHIFTUI (cu sfială): Oare?… ești sigur că nime nu-i murit?…

EGOR: Ha, ha, ha… cuconaș vra să rîdă?

GHIFTUI: Ha, ha, ha… (Rugîndu-se.) Lasă-mă să te pipăi… ca să mă încredințăz… (Îl pipăie și-i zice cu mare mulțămire.) A!… mînca-te-ar moliile… că bine-mi pare ca te văd… ești sănătos? (Îl ia de mînă.) Doamne! mult am mai gîndit la d-ta… (În parte.) De-oi mai îneca lipoveni de azi înainte, să-mi ziceți cuțu…

FLUTUR (viind la Ghiftui): Da bine… pe noi nu ne vezi, vere Ghiftui?…

GHIFTUI (cu o bucurie minciunoasă): Cum nu? văru Hagi-Flutur și Odobașa!… (Dîndu-le mîna.) Ce fericire pentru mine!…

FLUTUR, ACROST: Ce fericire!

GHIFTUI: Scumpii mei prietini… numai voi puteați înțălege fericirea me, și de aceea nădăjduiesc că-ți binevoi să mi-o faceți deplină…

FLUTUR, ACROST: Poroncește, vere Ghiftui… și noi sîntem gata…

GHIFTUI (cu dragoste): Dacă-i așa… tare vă poftesc… tare vă rog să nu mai călcați niciodată în casa me.

FLUTUR, ACROST: Aud?

GHIFTUI: Și mă veți îndatora peste măsură.

FLUTUR: Atîta pagubă…

ACROSTIHESCU: Cîtă și dobîndă!

GHIFTUI: Cît pentru d-ta, pan Egor, îți dăruiesc o droșcă cu doi cai și te ieu cu luna…

EGOR: Cito?… Al… eu?… să fiu iar birjar… la ulița mare… cu malerchi?… A! cuconaș, parc-am mai înviet o dată… paidi… scări…

GHIFTUI: Ba nu tocmai scări, că n-am să fiu sîngur în droșcă… am să fiu cu cuconița me…

EGOR: A… d-ta niet însurat…

GHIFTUI: Niet însurat… dar mă însor… ieu un înger care m-o ocrotit sub aripile lui.

TOȚI: Cine? Cine?

GHIFTUI: Cine?… vreți s-o cunoașteți?

SCENA XXIV

Cei dinainte, FERCHEZANCA (intrînd la cele din urmă cuvinte)

FERCHEZANCA (tare): Un înger care l-o hrănit cu borș cu știr… Tița Talpă-Lată!… ha, ha, ha!…

EGOR (răsărind, ): A! Panchiț! (Merge în fund, o apucă de mînă ș-o aduce în fața scenei.)

FERCHEZANCA: Încet, măi Zahar Marojnă, că-mi rupi mîna…

EGOR: Plătește la mine 200 de galbini… sau de nu… te țin amanet.

FERCHEZANCA: Vai de mine! amanet la un droșcar!…

GHIFTUI: Nu te teme, cucoană dragă, că te scap eu de datoria d-tale… dar cu o condiție…

FERCHEZANCA: Care?

GHIFTUI: Să întri iar în trupa teatrului național, ca să cîștigi aplaudele publicului…

FERCHEZANCA (întinzînd mîna lui Ghiftui): Primesc, dacă mi-i făgădui că te-i abona…

GHIFTUI: N-ai nici o îndoială… Ei! moș Talpă-Lată… ce mai zici?… tot prost sînt?… tot mojîc îs?…

TALPĂ (plecîndu-se): A! cucoane… cine-o știut!… d-ta… un boier atît de… iartă-mă…

GHIFTUI: (rîzînd): Te iert pentru hatîrul Tiței… și tu, Tițică, fă cu mine ce-i ști de azi înainte… Îmi dau capul în mînile tale.

TIȚA: Las’ pe mine, Stănică…

GHIFTUI (cu multă mulțămire): Slavă ție, Doamne!… mi-o trecut urîtul… l-am înecat! și din doi morți, ne-am ales amîndoi vii!… (Cătră public.)

(Arie franceză)

Am înviet și-mi parc, zău, prea bine

Că dintre morți pe lume am ieșit.

Dacă sînteți mulțămiți ca și mine,

Dați-mi un semn, un semn prea mult iubit:

Pan, pan, pan, pan, să mă veselesc,

Pan, pan, pan, pan, să vă mulțămesc,

Pan, pan, pap, pan, să mă veselesc.

Pan, pan, pan, pan, pan.

CORUL

Pan, pan, pan, pan, să vă mulțămim,

Pan, pan, pan, pan, să ne veselim,

Pan, pan, pan, pan, să ne veselim.

Pan, pan, pan, pan, pan.

(Cortina cade.)